Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

Autori

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Mircea DRUC

Mircea DRUC
Om politic, adept al Reunificări României, născut la 25 iulie 1941 în Pociumbăuți, județul Bălți. Studii: Facultatea de Filologie a Universității din Leningrad (1964); studii doctorale la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS (1970); facultatea de psihologie a Universității din Moscova (1980). A lucrat în diverse domenii la Moscova, Chișinău, Cernăuți, București: învățământ superior, cercetare științifică, producție, diplomație. Distins cu Ordinul Național „Steaua României" în grad de Mare Ofițer. Activist al mișcării de renaștere națională a românilor din Basarabia și Nordul Bucovinei (1959-1991). Președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM (1990-1991). La alegerile prezidențiale din România, în septembrie 1992, a fost primul candidat independent cu o platformă unionistă declarată. În prezent este pensionar, locuiește cu familia la București.

TEXTE PUBLICATE

EI și NOI Nr. 3, anul XXVII, 2017
EI și NOI Nr. 4, anul XXVII, 2017
Primul candidat „de dincolo” la președinția României Nr. 5-6, anul XXVII, 2017
Oameni noi, probleme vechi Nr. 1-2, anul XXVIII, 2018
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog