Dorin Cimpoeşu. Guvernarea de centru-dreapta în Basarabia (Republica Moldova) 1998-1999 | ||
Dorin Cimpoeşu. Guvernarea de centru-dreapta în Basarabia (Republica Moldova) 1998-1999
Editura Renaissance
Bucureşti, 2009
Cuvânt înainte
Republica Moldova a fost condusă, timp de doi ani (1998-1999), de o coaliţie politică de centru-dreapta, în care populaţia şi-a pus mari speranţe de accelerare a reformelor democratice şi de edificare a statului de drept, după o perioadă de stagnare impusă de guvernarea agrariano-interfrontistă a „feudalilor roşii".1
Crearea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme (ADR) „a fost un act istoric bine gândit şi justificat. Peste ani, se va vedea mai profund importanţa acestei Alianţe pentru Republica Moldova” şi România – (n.n.), avea să afirme unul dintre liderii2 acesteia.
Din păcate, această şansă istorică nu a putut fi fructificată pe deplin de noua putere instalată, deoarece forţele revanşarde, criptocomuniste şi rusofone, grupate în jurul preşedintelui Petru Lucinschi, al Partidului Comuniştilor şi, chiar, al unei componente a coaliţiei de guvernământ (F.P.C.D.) s-au regrupat şi şi-au făcut un obiectiv fundamental din înlăturarea de la conducere a coaliţiei de centru-dreapta.
Ca urmare, scena politică internă a fost dominată de o instabilitate accentuată, ceea ce a provocat două crize guvernamentale grave, în lunile februarie-martie şi noiembrie-decembrie 1999, care s-au încheiat cu înlăturarea guvernului Ion Sturza şi destrămarea majorităţii parlamentare de centru-dreapta.
Consecinţa majoră a luptei politice a constituit-o, însă, netezirea drumului pentru revenirea la putere a celor mai retrograde forţe ale regimului comunist totalitar sovietic. Astfel, în anul 2001, s-a produs restauraţia comunistă, Republica Moldova înregistrând o „performanţă” unică în Europa, respectiv aceea de a fi condusă, în următorii 8 ani, de un partid al comuniştilor sovietici reloaded, în timp ce toate fostele partide comuniste fie şi-au schimbat doctrina, fie au dispărut de pe scena politică.
Odată cu restauraţia roşie, Republica Moldova s-a distanţat din ce în ce mai mult de valorile democratice occidentale şi de structurile de integrare euro-atlantice, care i-ar fi asigurat o cale sigură spre modernitate şi dezvoltare, refăcând drumul înapoi spre regimurile oligarhice, autoritare, de tip asiatic, instalate în Rusia şi în fostele republici unionale din Caucaz şi Asia Centrală, de care liderii comunişti de la Chişinău se simt strâns legaţi.
În ceea ce priveşte relaţiile cu România, printr-o coincidenţă istorică fericită, în aceeaşi perioadă, puterea de la Bucureşti era deţinută de forţe de o culoare asemănătoare, de centru-dreapta, ceea ce a făcut ca între cele două guverne să existe o anumită compatibilitate ideologică şi politică.
Drept consecinţă, perioada 1998-1999 a fost cea mai pragmatică şi prolifică din scurta istorie a relaţiilor dintre cele două state româneşti. A fost perioada celor mai intense contacte la nivel politic, parlamentar, economic, cultural, uman şi local, cu toate dificultăţile de ordin intern, existente atât în România, cât şi în Republica Moldova. Anul 1998, a fost, de exemplu, anul primei şi unicei întâlniri comune a noilor guverne de la Bucureşti şi Chişinău, de până acum3. Marile proiecte comune de integrare – crearea de zone economice speciale, interconectarea reţelelor de transport a energiei electrice, sistemul integrat de aprovizionare cu produse petroliere şi altele – au fost, practic, lansate sau promovate în această perioadă. De asemenea, tot acum, au prins contur şi au fost demarate cele mai importante proiecte de colaborare regională, cum ar fi Trilaterala România – Republica Moldova – Ucraina şi euroregiunile Prutul Superior şi Dunărea de Jos.
Însă, numai după un an, odată cu restauraţia comunistă, relaţiile dintre România şi Republica Moldova au intrat într-o eclipsă totală, care se menţine şi în ziua de astăzi. Toate progresele, realizate în perioada guvernării de centru-dreapta sau a mişcării de renaştere naţională, au fost anulate, iar marile proiecte comune de integrare economică şi cultural-spirituală au fost făcute uitate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu importantele proiecte de colaborare regională.
Practic, Republica Moldova s-a îndepărtat şi înstrăinat tot mai mult de România şi de valorile culturii şi civilizaţiei poporului român, cele două state româneşti devenind două surori vitrege şi, în ultimii ani, chiar duşmănoase şi ostile una alteia, deşi trăiesc în aceeaşi Casă Mare a naţiunii române.
Autorul
Note
1 A preşedinţilor de colhozuri şi sovhozuri din perioada sovietică.
2 Grigore, Eremei, Faţa nevăzută a puterii, Editura Litera, Chişinău, 2003, p. 639.
3 Ca o ironie a istoriei, mai multe reuniuni comune au existat între guvernele de la Bucureşti şi Budapesta, deşi nu ne leagă atât de profunde afinităţi faţă de Ungaria.
|
Pentru tipar