D. Cimpoeşu. Instituţii contemporane ale puterii în stat şi ale societăţii româneşti (1918-2

05.10.2011 | Pentru tipar
D. Cimpoeşu. Instituţii contemporane ale puterii în stat şi ale societăţii româneşti (1918-2
Pentru a înţelege natura şi caracterul regimurilor politice pe care le-a cunoscut poporul român în istoria sa contemporană, este absolut necesar să studiem instituţiile puterii în stat.
Este arhicunoscut că după 1918 şi până la sfârşitul secolului al XX-lea în România a existat o succesiune de regimuri politice, de la cel democratic până la cele de autoritate personală sau totalitar-dictatoriale. Fiecăruia dintre acestea i-au fost specifice instituţii politice de un anumit tip, create cu scopul de a asigura existenţa şi funcţionarea lor. Cunoaşterea acestor instituţii este esenţială pentru a înţelege evoluţia istorică a românilor în secolul al XX-lea, mecanismele care au stat la baza regimurilor menţionate, precum şi deciziile adoptate de liderii politici, atât în plan intern, cât şi extern.
În plus, cunoaşterea unei perioade istorice complexe cum este cea contemporană ar fi incompletă dacă s-ar limita numai la studierea instituţiilor puterii în stat specifice variatelor regimuri politice.
Societatea, în general, deci şi cea românească, are trei piloni fundamentali pe care se sprijină şi care joacă un rol deosebit de important în viaţa acesteia: biserica, şcoala şi armata. Dacă încrederea în instituţiile puterii în stat – legislativă, executivă şi judecătorească – este deseori foarte sinuoasă, cu urcuşuri şi coborâşuri, uneori foarte abrupte, cele trei instituţii fundamentale ale societăţii sunt repere de încredere constantă în mentalul colectiv, chiar şi în condiţiile unor regimuri totalitare.
Până în prezent, în literatura istorică de specialitate nu a fost elaborată o lucrare distinctă consacrată organizării şi funcţionării instituţiilor puterii în stat şi ale societăţii româneşti din perioada contemporană a istoriei românilor. Un demers ştiinţific singular[i] privind instituţiile statului român în perioada modernă a fost întreprins de istoricul Grigore Chiriţă, care a publicat o lucrare în anii 1990-1992, ce reflectă „… nivelul atins de istoriografia noastră în acei ani”[ii]. Trebuie menţionat însă că studii, capitole ale unor lucrări colective de sinteză şi articole consacrate instituţiilor statului şi ale societăţii româneşti din secolul XX au apărut, îndeosebi, după 1989.
Prezenta lucrare este motivată şi de o necesitate didactică, autorul acesteia fiind titularul cursului „Istoria instituţiilor româneşti contemporane”, pe care îl susţine la Facultatea de Arhivistică din Bucureşti.
Deşi are caracteristicile unui curs, studiul reprezintă o abordare unitară sintetică şi analitică, nouă în istoriografia noastră contemporană, a diverselor surse documentare, edite şi inedite, constituind o necesară contribuţie ştiinţifică la cunoaşterea şi elucidarea problematicii în cauză.


[i] Grigore Chiriţă, Organizarea instituţiilor moderne ale statului român (1856-1866), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999.
[ii] Grigore Chiriţă, op. cit., p. 13.

 

Dorin CIMPOEŞU