Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FORUM

Monografie despre fenomenul politic basarabean

Anatol PETRENCU

Alte articole de
Anatol PETRENCU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XX, 2010

Pentru tipar

Monografia domnului Dorin Cimpoeşu constituie o lucrare de doctorat bine documentată şi extrem de judicioasă, elaborată şi susţinută la Bucureşti. Faptul că autorul s-a aflat mai multă vreme la Chişinău cu misiuni diplomatice a servit drept punct de plecare şi o experienţă preţioasă pentru cercetarea pe care a iniţiat-o.
În Introducere (p. 8-32) autorul prezintă succint istoria provinciei româneşti Basarabia de la răpirea acesteia de către imperiul ţarist (1812), Actul Unirii Basarabiei la Patria-mamă România (1918), anexarea Basarabiei de către U.R.S.S. (1940) până la proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (23 iunie 1990). Sunt analizate politicile de deznaţionalizare, promovate de regimurile ţarist şi sovietic faţă de românii basarabeni, subliniind că şi bolşevicii, prin pseudoistoriografia practicată, au avut drept obiectiv fundamental „contestarea dreptului istoric de netăgăduit al României asupra unei părţi din teritoriul său, Basarabia, concomitent cu afirmarea «legitimităţii» şi justificarea acţiunilor anexioniste ale imperiilor ţarist şi sovietic asupra aceluiaşi spaţiu” (p. 15). Autorul a examinat obiectiv şi ultima perioadă a dominaţiei sovietice, cea legată de numele lui Mihail Gorbaciov şi felul cum au putut oamenii politici şi intelectualii din R.S.S.M. să folosească acea liberalizare a sistemului sovietic. Autorul are perfectă dreptate atunci când, în urma studierii Hotărârii „Cu privire la aprecierea politico-juridică a tratatului sovieto-german de neagresiune şi a protocolului adiţional secret din 23 august 1939, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de nord”, observă că autorii documentului nu au scris nimic despre România, „al cărui teritoriu a fost de fapt ciuntit prin anexarea de către Rusia sovietică a celor două provincii româneşti” (p. 23).
Dorin Cimpoeşu este primul în istoriografia românească care a analizat limitele mişcării de renaştere naţională a populaţiei autohtone din Republica Moldova (p. 30-32), iar rezultatele acestei cercetări prezintă un interes desebit.
Capitolul I al tezei este intitulat Disputa dintre România şi Rusia asupra Basarabiei (Republicii Moldova). Dorin Cimpoeşu demonstrează poziţia, politica, posibilităţile, limitele şi greşelile comise de România faţă de Basarabia şi Republica Moldova, precum şi atitudinea Rusiei (U.R.S.S.) faţă de acelaşi teritoriu. Autorul constată: „Spre deosebire de România, Rusia (U.R.S.S.) a avut şi are o strategie bine definită vizavi de Republica Moldova, al cărei scop fundamental este menţinerea acesteia, utilizând toate căile posibile, inclusiv cele de natură militară, în sfera sa de influenţă” (p. 40).
Cel de-al doilea capitol, intitulat Guvernările politice din istoria recentă a Basarabiei (mai 1990 – iulie 2009), este cel de bază, cel mai extins ca volum şi ca analiză a realităţilor politice din Republica Moldova.
Autorul a examinat politica promovată de guvernarea neocomunist-frontistă (mai 1990 – februarie 1994), avându-i ca protagonişti pe Mircea Snegur şi Mircea Druc, ultimul fiind urmat de Valeriu Muravschi. Sunt expuse faptele ce au delimitat Republica Moldova de România, fapte comise de M. Snegur – înlocuirea Imnului de Stat „Deşteaptă-te, române” cu Imnul „Limba noastră” de A. Mateevici etc.
Este analizată, în continuare, guvernarea agrariano-interfrontistă (februarie 1994 – martie 1998), adoptarea Constituţiei şi prevederile acesteia, conflictul între instituţiile statului, primele alegeri democratice ale preşedintelui republicii, alegerile locale din aprilie 1995, oferirea statutului special Găgăuziei (23 decembrie 1994), chestiunea Transnistriei. Un loc aparte îl are subiectul legat de instituţionalizarea moldovenismului ca politică de stat (p. 61 şi urm.), dar şi cel ce se referă la amplele mişcări de protest din primăvara anului 1995 ale studenţilor şi intelectualilor în vederea apărării Istoriei Românilor.
Urmează cercetarea minuţioasă a subiectelor legate de politica preşedintelui Petru Lucinschi, de apropierea politică a forţelor conduse de Mircea Snegur şi Iurie Roşca. Autorul examinează şi evoluţia lentă, dar sigură, a P.C.R.M.
Coaliţia politică de centru-dreapta (martie 1998 – decembrie 1999) este următorul subiect studiat de autor. Sunt prezentate forţele politice, antrenate în campania electorală din 22 martie 1998 (alegeri parlamentare), programele electorale ale acelor partide, este configurată situaţia economică a Republicii Moldova în preajma alegerilor; autorul demonstrând implicarea unor forţe tenebre în desfăşurarea alegerilor (p. 86 şi urm.); au fost indicate cauzele ce au permis ascensiunea P.C.R.M. pe arena politică (p. 88 şi urm.)
Sunt importante studiile autorului referitoare la comportamentul lui Petru Lucinschi în calitatea acestuia de preşedinte al Republicii Moldova faţă de Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (A.D.R., Guvernul Ciubuc-2).
Autorul a studiat minuţios problema revizuirii Constituţiei Republicii Moldova în sensul în care preşedintele P. Lucischi afirmă că nu are suficiente prerogative pentru conducerea republicii; citează dintr-un discurs al lui Lucinschi: „...Lucrurile nu merg bine în ţara noastră. Mecanismele de stat nu funcţionează corespunzător. Este clar că trebuie să chemăm populaţia să aprobe trecerea la un sistem prezidenţial” (p. 134). Autorul a arătat rolul negativ al omului politic Iurie Roşca atunci când clasa politică din Republica Moldova încerca să păşească pe calea progresului şi modernizării. Este şi cazul din martie 1999, când P.P.C.D.-ul condus de Iu. Roşca a declarat că nu susţine guvernul lui Ion Sturza (p. 137 şi urm.), executiv ce a fost demis la 9 noiembrie 1999. Sunt aduse cuvintele liderului coaliţiei majoritare din Parlament, Alexandru Moşanu, care spunea: „Demiterea cabinetului prooccidental al lui Ion Sturza echivalează cu refuzul Moldovei de a se integra în Europa şi întoarcerea sa spre Comunitatea Statelor Independente şi Rusia” (p. 140).
Dorin Cimpoeşu analizează formarea şi activitatea guvernelor conduse de Valeriu Bobuţac şi Dumitru Braghiş, criza celui din urmă şi studiază subiectul Restauraţia comunistă sovietică (2001) [p. 157 şi urm.]. Este prezentată obiectiv şi corect esenţa P.C.R.M., sunt arătate convingător cauzele venirii la putere a comuniştilor moldoveni (pe fondul dezbinării partidelor democratice prooccidentale şi a politicii interne şi externe falimentare a acestora). Este analizată campania electorală de la 25 februarie 2001, platformele electorale ale forţelor politice implicate în cursa electorală; am atras atenţia asupra poziţiei P.P.C.D. (p. 164-166) – este un model de analiză pertinentă.
Scena politică din Republica Moldova înaintea alegerilor parlamentare anticipate de la 25 februarie 2001 (p. 167) – ceea ce ilustrează corect şi convingător realităţile politice din Republica Moldova de la începutul acelui an. Autorul fixează schematic şi rezultatele alegerilor: 50,23% obţinute de P.C.R.M., şi configuraţia noului Parlament (p. 172; 173).
Urmează analiza politicii de guvernare comunistă, avându-l în prim-plan pe liderul comunist Vladimir Voronin. Autorul prezintă biografiile unor fruntaşi comunişti, expune unele greutăţi prin care a trecut Voronin la numirea primului ministru, sunt trasate direcţiile de acţiune ale lui V. Voronin (dubla cetăţene, agricultura, separatismul, înlăturarea persoanelor cu vederi proromâneşti de la posturile de forţă sau mass-media, politica externă etc. (p. 178-180).
Autorul analizează situaţia forţelor politice după alegerile parlamentare anticipate (p. 183 şi urm.), expune modalitatea alegerii lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte a Republicii Moldova (aduce o scurtă biografie a acestuia, p. 189), descrie învestirea lui în funcţie. Subiectul următor este Desemnarea lui Vasile Tarlev pentru funcţia de prim-ministru (scurtă biografie a acestuia, p. 193).
Dorin Cimpoeşu cercetează începutul guvernării comuniste în Republica Moldova, priorităţile declarate ale acesteia în plan intern, cât şi în cel extern; sunt relevate primele acţiuni bilaterale cu Federaţia Rusă, între care – parafarea Tratatului politic dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova (p. 204), politica Moscovei vizând menţinerea Republicii Moldova sub tutela rusă (p, 209 şi urm.); sunt analizate primele raporturi ale noii guvernări cu Ucraina. Prezintă interes subiectele legate de soluţionarea problemei separatismului nistrean şi cel legat de îndepărtarea Republicii Moldova de România. Autorul demonstrează că Voronin a acţionat concret şi a înlăturat din funcţii persoane cu viziuni proromâneşti din mass-media, a propus instituirea unui spaţiu lingvistic unic în cadrul C.S.I., introducerea în învăţământ a istoriei Moldovei şi a limbii moldoveneşti.
Alte subiecte importante, examinate de autorul lucrării, sunt: boicotarea de către Rusia şi Belarus a ofertelor comerciale româneşti făcute Republicii Moldova (p. 216), implicaţii ale noului proiect al Concepţiei de politică externă (p. 217), amestecul Rusiei în relaţiile româno-moldoveneşti (p. 219), izolarea diplomatică a Republicii Moldova, rezultatele vizitei lui Voronin la Moscova şi ratificarea Tratatului politic de bază cu Federaţia Rusă (p. 226).
Deosebit de important pentru ştiinţa istorică, pentru politologie, pentru cunoaştere în ansamblu, este compartimentul intitulat Evoluţia regimului comunist restaurat (2001-2009) [p. 227-237]. Autorul face o remarcă absolut corectă: „Comuniştii din Basarabia au trecut la aplicarea a ceea ce au învăţat ei mai bine în perioada regimului totalitar bolşevic, marea majoritate a liderilor lor, la nivel central sau local, fiind persoane de vârsta a treia, care s-au născut, educat şi format în condiţiile impuse de ocupanţii sovietici, fără a avea nimic în comun cu valorile democratice” (p. 227). Sunt expuse practicile de sorginte totalitară ale P.C.R.M.: acesta a subordonat structurile de forţă (M.A.I., S.I.S., Procuratura, sistemul judiciar etc.), s-a comportat ca un partid unic de pe timpurile sovieticilor, a marginalizat la maximum posibil opozanţii politici, cu vederi democratice, a încălcat sistematic drepturile fundamentale ale omului, a încercat să repună în practică ideologia leninistă, a introdus în patrimoniul naţional monumentele eroilor comunişti – Grigorii Kotovschi, Serghei Lazo etc. (într-adevăr: Lupoaica romană, de exemplu, este scoasă de comunişti de pe postament, invocându-se motive minore, nesemnificative), încercarea de a introduce cu forţa prin înşelăciune ideologia unică, inclusiv numita Istorie „integrată”, a moldovenismului, prin Legea organică din 2003.
Pe lângă cele afirmate de autor se impun şi alte observaţii: având un partid bine organizat, structurat, disciplinat, Voronin a uzurpat puterea de stat, a lichidat independenţa sistemului juridic, a lichidat separaţia puterilor, supunându-şi guvernul. Totuşi, nu putem califica regimul Voronin ca unul totalitar, ci ca unul autoritar: de formă funcţiona Parlamentul ca o maşinărie de voturi ale comuniştilor, exista şi presa de opoziţie, care publica chiar şi critici la adresa regimului, dar nimic din cele relatate nu sensibilizau regimul Voronin.
Dorin Cimpoeşu analizează căderea „liberă” a P.C.R.M., reliefat în alegerile locale din 3 şi 17 iunie 2007, apoi examinează alegerile parlamentare din 5 aprilie şi 29 iulie 2009 şi încheie cu expunerea rezultatelor obţinute la ultimele alegeri parlamentare: „Cu o majoritate parlamentară de 53 de mandate, cele 4 partide ale opoziţiei au format, la 8 august 2009, în urma unor negocieri intense şi dificile, o coaliţie politică de guvernare, cunoscută sub numele de „Alianţa pentru Integrare Europeană” (AIE)” (p. 237).
Urmează capitolul al III-lea, intitulat Relaţiile dintre România şi Republica Moldova în perioada guvernării de centru-dreapta (p. 237-253). Cronologic, autorul revine la perioada 1998-1999, analizează relaţiile politice dintre România şi Republica Moldova (raporturile dintre şefii de state, dintre Parlamente, Guverne, Ministere, autorităţile publice locale, organizaţiile neguvernamentale). Autorul examinează evoluţia raporturilor economice dintre cele două state (p. 244 şi urm.). Un subiect interesant abordat de autor este cel legat de intenţiile de integrare culturală şi spirituală a celor două maluri ale Prutului: Guvernul de la Bucureşti a oferit diverse burse elevilor, studenţilor, doctoranzilor din Republica Moldova. Deosebit de importante au fost (şi rămân în continuare) donaţiile de carte, editate în România, participarea intelectualilor din România la diverse manifestări cu caracter omagial sau ştiinţific. Dorin Cimpoeşu prezintă şi poziţii critice privind subiectul dat (p. 247).
De asemenea, este examinat climatul relaţiilor bilaterale care a fost (şi este) înveninat de câteva publicaţii de la Chişinău, „Săptămâna” fiind cea mai compromisă publicaţie de limba română. Dorin Cimpoeşu a analizat climatul relaţiilor, în fond, româno-române din timpul guvernării comuniste, caracterizate prin ofensiva moldovenismului agresiv.
Cel de-al patrulea capitol se intitulează Diferendul transnistrian în timpul guvernării de centru-dreapta (p. 253-275). Este examinat procesul de negocieri ale Chişinăului oficial cu reprezentanţii separatişti de la Tiraspol. Este vorba de tratativele purtate de preşedintele Republicii Moldova P. Lucinschi cu liderul autoproclamatei republici nistrene Igor Smirnov, de constituirea, prin decret, a Comisiei pentru coordonarea şi asigurarea procesului de negocieri (p. 256), întâlnirile ce au avut lor în acea perioadă. Dorin Cimpoeşu publică proiectul textului „Înţelegerii universale privind reglementarea treptată a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria”, care permitea regimului separatist o autonomie largă. Sunt examinate diverse aspecte ale raporturilor dintre Chişinău şi Tiraspol, constatări ce vor fi utile specialiştilor în acest domeniu; vezi: „Posibile perspective în soluţionarea problemei transnistriene” (p. 272 şi urm.). Autorul aduce în discuţie subiectul legat şi de Unitatea Teritorială Autonomă Gagauz-Yeri, ajutorul acordat de turci acestei populaţii, precum şi raionul Taraclia, constituit pe principii etnice (aici majoritari fiind bulgarii basarabeni).
Capitolul V este Relaţiile dintre România şi Republica Moldova în timpul restauraţiei comuniste (p. 275-307) în care se trec în revistă problemele bilaterale, aflate în suspensie din 2001. Este vorba de Tratatul de Parteneriat Privilegiat şi Cooperare dintre România şi Republica Moldova, de Acordul în materie de cetăţenie, de recuperarea creanţei de 34 milioane de dolari rezultată din livrarea de energie electrică în anul 1999, alte recuperări (vezi p. 277). Autorul a expus domeniile în care comuniştii au deteriorat la maximum relaţiile bilaterale. Aceasta se referă la educaţie, mass-media etc. Este vorba totuşi de primii ani de guvernare comunistă, de rezultatele vizitei lui Voronin la Bucureşti etc.
Continuare a subiectului anterior este cel expus în următorul capitol, al şaselea, intitulat Derapaje grave ale guvernării comuniste în raporturile cu România (p. 307-319). Autorul sintetizează politica românofobă a guvernării comuniste, între care vom remarca succint următoarele. Este vorba de învinuirile absurde de „expansionism” al României în Republica Moldova; de dezinteresul evident al comuniştilor faţă de euroregiunile „Prutul superior” şi „Dunărea de Jos” etc. Autorul a examinat raporturile bilaterale dintre Bucureşti şi Chişinău începând cu 2005 (p. 313), când în România a venit la putere o guvernare de centru-dreapta, iar preşedinte a fost ales Traian Băsescu. După câteva tatonări, remarcă autorul, „relaţiile bilaterale dintre cele două state au reintrat în albia «firească» a ostilităţilor faţă de România, manifestate de regimul comunist în primii săi ani de guvernare” (p. 313). Sunt aduse suficiente exemple ce demonstrează poziţia obstrucţionistă, românofobă, antieuropeană şi antidemocratică a lui Voronin în timpul celui de-al doilea mandat.
Ultimul capitol, al şaptelea, al lucrării este Problema transnistriană în perioada guvernării comuniste (p. 319-341), care focalizează politica oficială a Chişinăului (comunist) privind soluţionarea conflictului transnistrian. Sunt puse în evidenţă propunerile lui Voronin privind subiectul dat (p. 323), sunt menţionate disputele dintre Voronin şi oficialii ruşi la acelaşi subiect etc. Autorul demonstrează că în ciuda eforturilor depuse şi a promisiunilor electorale făcute, regimul comunist al lui Voronin nu a fost capabil să soluţioneze problema diferendului transnistrian, iar negocierile între Chişinău şi Tiraspol au eşuat (p. 335).
În Anexe (p. 341-366) autorul a înserat un şir de hărţi istorice care ilustrează spaţiul geografic la care se face referinţă în lucrare. La pagina 363 a fost inclusă o schemă referitoare la evoluţia schimburilor comerciale bilaterale (România – Republica Moldova). Altă pagină arată în formă grafică schimburile de vizite între oficialii celor două state româneşti. În sfârşit, bibliografia (p. 366-377) încheie lucrarea recenzată şi este riguros elaborată.
În concluzie, volumul Republica Moldova între România şi Rusia, 1989-2009 constituie o lucrare ştiinţifică de o înaltă ţinută, convingătoare şi utilă. Voi aminti că, prin Decret prezidenţial, la Chişinău a fost constituită o Comisie împuternicită să studieze şi să evalueze regimul comunist din Republica Moldova. M-am convins că studiul monografic, elaborat de către Dorin Cimpoeşu, va fi de un real folos în înţelegerea mai profundă a regimului Voronin.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog