Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IUVENTUS

Rodii

Mariana COLUN

Alte articole de
Mariana COLUN
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXI, 2011

Pentru tipar

                              Lui D.
 
Ţi s-a copt poezia în piept,
ţi s-a copt versul. Ca un măr.
Ţi-a căzut de pe buze. L-ai scris.
Îţi miroase a coajă de rodii cuvântul.
A zăpadă stelară condensată-n irişi străvezii.
Al meu miroase-a gutui.
Ai căzut cu capul în palmele tale
în mijlocul inimii,
ca un Iona pe-o bancă în mare.
Între cuvinte şi linii de suflet
ai încercat să răzbeşti spre lumină
pe geamul deschis în obraz.
Obrazul tău inundat de lumină!
Ai libertatea pe faţă, D-zeule!
Infinitul ţintuit pe degetele
cu care scrii cuvinte,
cuvinte ce au miros de rodii.
 
 
Gând
 
M-am desculţat de mine şi
am apărut în faţa ta,
nudă ca un nerv de actor...
Nici n-ai vrut să mă priveşti măcar...
Te-ai ferit de mine până te-am muşcat,
flămândă,
ca să mai exist...
N-ai vrut să-mi împrumuţi sângele tău,
răule,
şi m-ai gonit,
n-ai înţeles
că prin sângele tău aş mai fi trăit,
prin tine.
Târziu,
am îngenuncheat la
umbra ultimului
gând
care m-a legat de tine
şi
am stins lumânarea...
 
 
Atunci, când eram floare de câmp
 
Totul a-nceput ca-ntr-un vis...
Pe atunci eram încă fiica cerului,
născută într-un miez de
floare de câmp.
Faţă în faţă cu vântul, cu ploaia, cu nisipul răsfrânt...
Atunci poate...
Poate doar atunci să fi fost liberă,
fericită în libertatea mea de a fi...
Încercam să-mi trăiesc existenţa departe de ură,
departe de trădare,
departe de cotidian şi
de tăcerea impusă...
De mână cu melcii, cu sarea căzută din aripi de îngeri
îmi purtam în braţe
destinul de tânără hoinară rătăcită...
Sărutam tălpile goale ale primăverii târzii.
Acolo, aproape de sălbăticia virgină,
îmi simţeam pulsul proaspăt, crud,
neviolat încă de tristeţea dezacordată.
Albe şi reci îmi păreau atunci dimineţile.
Solide erau clipele.
Râdeam atunci de ceara otrăvită
şi nu ştiam că e păcat...
Nu ştiam că nu mai era mult
până când totul avea
să se schimbe.
Totuşi atunci eram liberă... doar atunci mă simţeam
fericită...
Totul începuse aşa, ca-ntr-un vis...
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog