Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Andrei şi Antonina, Hristos a înviat!

Viorica BOGATU-CUCEREANU

Alte articole de
Viorica BOGATU-CUCEREANU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Era luna mai, 1995. Cristi – evenimentul principal al vieţii mele, împlinea câteva luni şi eu alergam mereu de la pătucul lui spre bucătărie, în aşteptarea prietenelor mele, printre care şi Antonina. Mă anunţaseră că vin să-mi vadă fecioraşul, cu atât mai mult că era şi ziua mea de naştere.
Le-am ieşit în întâmpinare şi le-am văzut venind cu un tablou. Încă umed! Radioase şi surâzătoare, îl purtau totuşi aşa cum se merge cu o icoană în Drumul Crucii. În acest moment mi s-a împlinit un vis. Îmi doream mereu să am un tablou de-a lui Andrei Sârbu, pictorul despre care se spunea că este atins de aripa geniului: paradisul nesfârşirii transpărea în lucrările sale...
Tabloul primit în dar rotunjea, în alb, galben şi portocaliu, siluetele a patru gutuie. L-am pus pe perete, în camera lui Cristi, să i se vadă din pătuc. Aşa a crescut el – cu lucrarea lui Andrei în preajmă. O fixam şi eu cu privirea zeci de ori pe zi. Când se întâmpla să schimb tapetele, potriveam să aibă o culoare aurie fină, să se evidenţieze mai bine tabloul. Şi dacă la prima vedere, fiindu-mi foarte drag, nu mi-a părut atât de spectaculos, pe parcurs mă obsedase senzaţia ciudată că în el palpită viaţa...
Aici palpită viaţa, îmi zic de fiecare dată când vin la mormântul lui Andrei, mereu în flori, frumos ca o pictură de-a sa. „Nu voi mormânt bogat, / Cântare şi flamuri, / Ci-mi împletiţi un pat/ Din tinere ramuri...”. Pomuleţul de gutuie cu fructe ca nişte bibelouri de la căpătâiul său m-a vindecat definitiv de frica de morminte şi de cimitire.
Andrei s-a stins din viaţă în Postul Mare. Peste câteva zile, în noaptea Paştelui 2000, ne-am dus împreună cu Petru să luăm lumină de la biserica cea mai apropiată de casa noastră – biserica din cimitirul Sf. Lazăr.
– Să trecem pe la Andrei!
Am găsit mormântul imediat: ţineam minte de la înmormântare că se află exact pe linie dreaptă cu uşa bisericii, tot ce se cântă şi se plânge acolo aude Andrei! Am aprins o lumânare, am pus alături un ou roşu. Şi un bileţel.
Acasă am ajuns complet răvăşită: cred că nu era cazul să las bileţelul... Mă duc să-l iau!
– Nu te frământa, ai făcut totul bine. Petru, era şi el trist. Ai scris exact ce trebuia să scrii: „Andrei şi Antonina, Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog