Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Ca un geam împlinit de raza unei dimineţi

Svetlana ŞOPRONCU-BELLOVA

Alte articole de
Svetlana ŞOPRONCU-BELLOVA
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Căldura fructelor coapte din tablou încălzeşte privirea şi emană o lumină paşnică, calmă, dar, în acelaşi timp, şi un optimism tineresc, vivace. Galbenul gutuii pe fundalul roşului aprins al mărului şi al verdelui frunzei atins de o văpaie ruginită nu trezeşte regretul unei veri sfârşite, nu respiră aerul toamnei răscoapte. Ci iluminează cu intensitatea unei vieţi palpitante, a unei forţe interioare mature, reflectă viziunea profundă a artistului despre lucruri atât de apropiate, fireşti, dar pentru mulţi din noi invizibile. Nu cred să dezleg vreodată enigma culorilor de pe pânza de dimensiuni mici a tabloului. A cunoscut-o, a intuit-o, poate, doar autorul lor, Andrei Sârbu, care mi l-a dăruit acum treisprezece ani.
Departe de ţară, departe de pereţii atelierului, unde a luat naştere, e ca un geam împlinit de raza unei dimineţi de august, a unui început de speranţă şi aşteptare. În ziua când a murit Andrei, tabloul a căzut de pe perete şi vopseaua ramei s-a ştirbit într-un colţ. Nu l-am reparat, l-am lăsat ca o amintire, ca un semn al unei încercări, al unui prag al vieţii, pe care trebuie să-l păşim.
Din păcate, nu am putut să merg la înmormântare, moartea a venit subit, neaşteptat şi cumplit de dureros pentru ai lui, pentru noi toţi... Poate de aceea mi-l amintesc în atelierul din strada Dimo, înconjurat de tablouri şi vopsele, aşa cum l-am văzut ultima oară, mergându-mi în întâmpinare, calm, liniştit, cu un zâmbet luminos pe faţă.
Lucid şi cumpătat a rămas şi în clipele când trăiam o atmosferă de alertă, majoritatea din noi nutrea speranţa unor schimbări democratice în societate. Am trăit intens, alături de mii de concetăţeni, sfârşitul anilor ’80, credeam sincer într-un viitor al ţării, mai frumos, mai liber, mai demn. Naivitatea noastră, din păcate, şi buna credinţă a atâtor oameni sinceri şi frumoşi la suflet a servit drept cap de pod pentru cei făţarnici şi obraznici. Bănuiesc că Andrei presimţea sau intuia această manifestare a făţărniciei care a urmat.
Revenit de la Moscova mai târziu, nu s-a entuziasmat, dar nici nu s-a supărat pe Antonina şi nici pe mâna de prieteni care am zugrăvit pe peretele alb al atelierului la subsol din cartierul Buiucani Tricolorul cu fraza patetică: „Acesta este cerul neamului meu!”. Era în seara de 31 august 1989, ziua când limba română a devenit limba de stat a Republicii Moldova. A acceptat această manifestare impulsivă a emoţiilor noastre ca un tată, ca un frate mai mare, cu mai multă experienţă de viaţă, cu mai multă răbdare şi chibzuială.
După moartea lui, revin în Moldova la un an, cel mult la doi ani. Merg la Antonina, acasă, şi simt pretutindeni prezenţa pictorului, în tablourile de pe pereţi, în culorile calme, dar în acelaşi timp pline de viaţă, în atmosfera creatoare din casa lor nu am întâlnit tristeţea sau pustiul. Ştiu că este mereu prezent în viaţa Antoninei, a lui Cristian, în viaţa celor care l-au cunoscut şi l-au iubit pe Andrei Sârbu şi culorile lui irepetabile.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog