Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR RETROSPECTIV

Probleme de onomastică reflectate în revista „Limba Română”

Maria COSNICEANU

Alte articole de
Maria COSNICEANU
Revista Limba Română
Nr. 3-6, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Onomastica este o ramură a lingvisticii care studiază numele proprii în plan larg: antroponime, toponime, zoonime, numiri ale obiectelor unice şi ale instituţiilor, titlurile lucrărilor ştiinţifice şi ale celor de literatură artistică etc. Compartimentele de bază ale onomasticii sunt antroponimia care studiază numele de persoane (prenume, nume de familie, patronime, matronime, supranume, porecle, pseudonime) şi toponimia care studiază numele de locuri şi localităţi. Termenul onomastică se foloseşte şi cu sensul de „totalitatea numelor de persoane, de locuri şi localităţi dintr-o limbă sau dintr-un anumit spaţiu geografic (ţară, regiune)”. Numele proprii (antroponimele, toponimele) poartă amprenta mentalului colectiv, relevând corelaţia dintre nume şi evenimentele social-istorice din viaţa poporului. Ele reflectă felul de viaţă economică, orânduirea socială, concepţiile poporului, contactele etno-cultuale şi relaţiile lingvistice cu alte popoare la diferite etape de dezvoltare a societăţii. De aici interesul sporit faţă de onomastică al specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei. Dar pentru a putea servi şi altor discipline, ea trebuie studiată cât mai profund şi mai detaliat, în primul rând, din punct de vedere lingvistic (originea numelor, formarea şi evoluţia lor, corelaţia dintre nume şi apelative în plan semantic, structural-gramatical, funcţional, stilistic).
Investigaţiile onomastice din republica noastră s-au desfăşurat în mare parte la Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (anterior Institutul de Limbă şi Literatură, actualmente Institutul de Filologie).
Toponimiştii şi-au concentrat activitatea în câteva direcţii: 1) inventarierea numelor topice prin anchete de teren şi din surse documentare; 2) publicarea materialelor şi studiilor de toponimie; 3) valorificarea patrimoniului toponimic naţional şi propagarea ştiinţei onomastice. Timp de aproape 50 de ani, din 1960 până în prezent, au fost efectuate cercetări pe teren în mai toate satele şi oraşele din Republica Moldova şi, selectiv, în localităţile cu populaţie de limba română din regiunile limitrofe ale Ucrainei (Odesa, Viniţa, Cernăuţi). Cu ajutorul unui chestionar special1 în localităţile anchetate au fost colectate toate categoriile de nume topice, majore şi minore, precum şi întreaga terminologie entopică, sursa principală de îmbogăţire a nomenclaturii topice. În baza materialelor toponimice colectate au fost fondate două tezaure: Fişierul toponimic general şi Cartoteca termenilor entopici, acestea fiind în permanenţă completate cu materiale excerptate din literatura artistică veche şi contemporană, din publicaţiile periodice etc., stând la baza elaborării unor lucrări de proporţii2.
În plan teoretic şi lingvistic general au fost abordate chestiuni referitoare la bazele fundamentale ale onomasticii ca ştiinţă: corelaţia dintre onomastică şi alte domenii (istorie, etnologie, geografie etc.), precum şi alte aspecte: stratigrafia etimologică a toponimiei basarabene, componenţa lexicală şi structura derivaţională a numelor topice, repartiţia teritorială a diverselor categorii de nume.
Revenirea la grafia latină şi adoptarea normelor ortografice unice ale limbii române au avut drept rezultat reglementarea toponimiei noastre pe baza unor principii noi. Au fost elaborate reguli privind scrierea corectă a numelor topice în română şi transcrierea lor în alte limbi. Astfel, în cazul unor oraşe şi sate s-a revenit la denumirile vechi, în locul celor impuse forţat: Cupcini, Hânceşti, Ialoveni, în loc de Kalininsk, Kotovsk, Kutuzovo. Denumirile multor localităţi au fost restabilite, scrierea lor fiind conformată normelor ortografice în vigoare.
Toponimiştii au coordonat lucrările de reglementare a microtoponimiei oraşului Chişinău. Unele străzi, bulevarde, pieţe, stradele şi-au dobândit denumirile anterioare, existente până la 1940: N. Bălcescu, G. Bănulescu-Bodoni, Bucureşti, Calea Ieşilor ş.a. Şi-au recăpătat dreptul la existenţă şi liberă utilizare vechile nume de cartiere şi suburbii: Buiucani, Ciocana, Munceşti, Otovasca, Poşta Veche, Râşcani, Schinoasa, Visterniceni. Normele şi recomandările ortografice şi de transcriere au fost publicate în diferite reviste, culegeri, periodice, precum şi în dicţionarele specializate şi ghidurile normative3.
Specialiştii în toponimie au participat la elaborarea unor principii de întocmire şi redactare a denumirilor de localităţi pentru Legile cu privire la împărţirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, la redactarea şi editarea atlaselor şi hărţilor geografice ale Republicii Moldova; a hărţilor şi planurilor oraşelor Chişinău, Bălţi, Cahul ş.a. Acum în stadiu de elaborare se află monografiile: Formarea şi evoluţia istorică a toponimiei româneşti din spaţiul pruto-nistrean (autor A. Eremia), Catalogul apelor din Republica Moldova. Ghid hidronimic (de A. Eremia şi V. Răileanu) ş.a. O lucrare fundamentală şi de prestigiu naţional o constituie Tezaurul toponimic al Moldovei, operă ştiinţifică şi cu caracter aplicativ-practic.
Antroponimia, la fel ca şi toponimia, a figurat ca sferă de investigaţie în proiectele de cercetare ale Institutului de Filologie al A.Ş.M. O problemă esenţială şi de actualitate stringentă în republica noastră, care a impulsionat dezvoltarea antroponimiei, este cea a corectitudinii numelor de persoane, implicând necesitatea corectării unor greşeli comise într-o perioadă îndelungată de timp, restabilirea formelor oficiale corecte ale prenumelor şi ale numelor de familie, fapt ce se poate realiza numai pe baza numeroaselor fapte din diferite epoci şi din cele mai variate surse.
În acest scop a fost colectat material antroponimic din mai multe surse: hrisoavele slavo-moldoveneşti din sec. XIV-XVI, documentele moldoveneşti din sec. XVII-XIX, calendarele bisericeşti, arhivele Oficiului Republican al Actelor de Stare Civilă, registrele agricole rurale, literatura artistică, clasică şi contemporană, operele folclorice, publicaţiile periodice etc. Examinarea materialului antroponimic în plan teoretic s-a făcut din diferite puncte de vedere. Cercetarea sub aspect istoric s-a soldat cu stratificarea antroponimiei, cu stabilirea straturilor de nume de diferite origini, care s-au succedat în diferite epoci, fiecare dintre ele lăsând nume care, sub diferite forme şi funcţii, circulă şi în prezent, alcătuind sistemul antroponimic contemporan. Studierea numelor din punct de vedere lingvistic a scos în evidenţă specificul numelor proprii în comparaţie cu cele comune în plan lexico-semantic, structural-morfologic, sintactic şi derivaţional, corelaţia dintre antroponime şi numele comune, precum şi interdependenţa dintre onomastică şi celelalte ramuri ale lingvisticii. Toate problemele acestea au fost abordate în monografia Studiu asupra numelor de persoane4 şi într-o serie de articole semnate de acelaşi autor5. Pentru prima dată a fost pusă problema normei în antroponimie6, aceasta fiind cercetată şi pe baza metodelor lingvisticii moderne – metoda componenţială7.
Despre funcţiile stilistice ale numelor de persoane s-a scris mai puţin8. A fost abordată şi problema etimologiei antroponimelor9.
Cercetarea numelor de persoane din punct de vedere teoretic a servit drept bază pentru recomandările practice. Materialul antroponimic a fost prezentat în primul îndreptar antroponimic Nume de persoane10. Lucrarea avea scopul de a indica formele corecte ale prenumelor aflate în circulaţie în perioada dată şi ale celor mai răspândite nume de familie, precum şi de a preciza scrierea prenumelor în limba rusă, fapt necesar pentru vremea aceea.
Acumularea unui potenţial teoretic pe parcursul a circa douăzeci de ani de la cea de-a treia ediţie a îndreptarului antroponimic Nume de persoane şi noile evenimente de ordin social, cum sunt legile cu privire la statalitatea limbii, revenirea la grafia latină, acceptarea normelor ortografice pe baza alfabetului latin, au scos la iveală o serie de probleme referitoare la scrierea corectă a numelor de persoane. În virtutea acestor necesităţi a fost întocmit Dicţionarul de prenume şi nume de familie11. Oportunitatea şi importanţa practică a acestui dicţionar au fost reflectate în presa republicană şi apreciate de cercetători din Ţară12. Pe baza acestui dicţionar a fost întocmită Instrucţiunea privind ortografierea numelor de persoane româneşti şi transliterarea din ruseşte a numelor neromâneşti ale reprezentanţilor altor etnii, aprobată prin hotărârea Comisiei republicane pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale.
Drept model de analiză aprofundată a numelor de persoane ne-a servit Proiectul lingvistic internaţional PatRom. Patronimica Romanica (Dicţionarul istoric de antroponimie romanică) cu centrul la Trier (Germania), elaborat între anii 1994 şi 2000, care a inclus materialul antroponimic de origine latină din 11 ţări, inclusiv din Republica Moldova. Am participat la elaborarea acestei lucrări în calitate de coautor, membru al comitetului de redactare a articolelor regionale, iar acad. Silviu Berejan, în calitate de coordonator. Principiile de analiză a antroponimelor care au stat la baza Proiectului PatRom, cel etimologic (explicarea etimologiei numelor pe o bază strict ştiinţifică), istoric (relevarea numelor cu toate formele lor din documentele istorice pe parcursul secolelor), lingvistic (structura cuvântului-nume, evoluţia sensurilor, adaptarea numelor împrumutate), datele geostatistice contemporane (pe raioane şi pe republică) au fost aplicate în analiza numelor de pe teritoriul republicii, publicate în două monografii13. Pe parcurs a fost publicat şi Dicţionarul de prenume14.
A fost desfăşurată, de asemenea, o amplă activitate de popularizare a rezultatelor ştiinţifice din domeniul antroponimiei: emisiuni la radio, curs de lecţii pentru operatorii şi inspectorii de la birourile de paşapoarte din republică etc. Din 2002, am susţinut personal rubrica permanentă Dicţionar de nume în cotidianul „Timpul”.
La elucidarea problemelor de onomastică naţională contribuie şi revista „Limba Română”, publicând în paginile sale articole ale cercetătorilor în domeniu din republică şi din Ţară.
Sunt binevenite şi prezintă interes materialele de toponimie, publicate sub genericul Dicţionar toponimic15, autor Anatol Eremia, dr. hab. în filologie, care analizează din toate punctele de vedere nume de localităţi, hidronime, entopice. Meritul lingvistului constă în studiul documentar al problemei, bazat pe surse istorice şi cartografice, pe informaţii de ordin fizico-geografice, pe datele geografiei lingvistice, precum şi pe cele din uzul local.
Materiale de toponimie şi antroponimie publică şi George Rusnac16, dr. hab. în filologie, prof. univ. Autorul analizează, sub aspect etimologic şi printr-o originală metodă structurală, toponime şi antroponime, depistând şi „false motivări antroponimice”.
Corectitudinea numelor de persoane, problemă importantă şi foarte actuală la noi în republică, suscită tot mai intens interesul cercetătorilor. Dialectologul Vladimir Zagaevschi, dr. în filologie, conf. univ., pe baza atlaselor lingvistice şi a materialelor colectate pe teren din graiurile moldoveneşti, pune în discuţie corectitudinea unor nume de familie româneşti17, înregistrate în îndreptarele antroponimice recente şi în alte lucrări semnate de antroponimiştii din republică. În opinia noastră, problemele abordate prezintă interes şi în această privinţă18.
Un studiu valoros, referitor la istoria şi etapele de formare a numelor de familie româneşti, a publicat Iustina Burci19, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socioumane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova. Pe baza materialului din lucrarea Moldova în epoca feudalismului, autoarea a analizat trecerea de la numele unic la numele dublu, prin evidenţierea legăturii individului cu predecesorul sau colateralii săi, lucru realizat în două moduri: sintetic (cu ajutorul sufixelor) şi analitic (prin folosirea, în structura formulei de denominaţie, a unor termeni auxiliari care exprimă gradul de rudenie: sin, brat, zet, frate, ginere, cumnat). Autoarea conchide că sistemul numelor de persoană, pe parcursul evoluţiei, a selectat acele elemente şi structuri care ofereau concreteţe şi concizie, dar şi oficialitate, am zice noi, astfel încât formula analitică a dispărut. Ea însă reprezintă o verigă importantă în lanţul evoluţiei şi cunoaşterii antroponimiei contemporane.
Despre funcţiile stilistice ale numelor proprii în operele literare sau despre legătura între numele unui personaj şi caracterul său (motivarea numelor personajelor) în literatura română s-a scris relativ puţin. În afară de studiul lui Garabet Ibrăileanu Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, studiu „deschizător de drumuri şi punct de reper” (de la care am pornit şi noi, cei din Republica Moldova, analizând numele proprii din comediile lui V. Alecsandri – v. supra), şi de analiza numelor din Ţiganiada lui Ion Budai Deleanu, mai cunoaştem lucrarea lui Ştefan Badea, Semnificaţia numelor proprii eminesciene (Bucureşti, 1990). În acest context, studiul lui Cristinel Munteanu, dr. în filologie, lector la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, Despre caracterul motivat al numelor proprii din opera literară20, publicat în revista „Limba Română”, impresionează prin vastitatea materialului analizat: de la Biblie şi basmul popular la basmul cult (la Creangă şi Eminescu), apoi la operele scriitorilor numiţi canonici: N. Filimon, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Călinecu, M. Preda, M. Sadoveanu, referindu-se şi la unele personaje din opera lui Dostoevski şi Gabriel Garcia Marquez. Notele la acest articol sunt foarte bogate în informaţii referitoare la tema dată, dovadă că scriitorii de peste tot şi dintotdeauna, de la antici până la contemporani, au acordat o mare atenţie numelor pe care le dădeau personajelor din operele lor. Autorul susţine că şi cercetătorii literari ar trebui să fie preocupaţi de acest domeniu, dar şi cercetătorii stilisticii lingvistice, am adăuga noi, or, există mai multe tipuri de motivări din punct de vedere semantic, numele proprii având denotaţie, dar şi conotaţie.
Este îmbucurător faptul că cercetătorii din Ţară pun în valoare şi lucrările realizate la Chişinău, publicând prezentări şi recenzii. Astfel, la rubrica specială Cărţi şi atitudini,dna Iustina Burci publică o prezentare la Dicţionar de prenume21de M. Cosniceanu, iar dl Gheorghe Braşoveanu – la Dicţionar explicativ şi etimologic de termeni geografici22 de A. Eremia. Aprecierile şi sugestiile dumnealor ne încurajează şi ne mobilizează, fapt pentru care le suntem recunoscători.
În încheiere, ţinem să mulţumim colectivului redacţional al revistei „Limba Română”, în frunte cu redactorul-şef Alexandru Bantoş, pentru atenţia acordată problemelor de onomastică, prin publicarea materialelor cercetătorilor locali şi ale celor din Ţară.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog