Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

MASĂ ROTUNDĂ

„Limba Română” şi şcoala

Gheorghe ŢÂMBAL

Alte articole de
Gheorghe ŢÂMBAL
Revista Limba Română
Nr. 3-6, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Menţionând importanţa nivelului de cunoaştere a limbii în didactică, iluministul francez Étienne Bonnot de Condillac afirma: „Vreţi să studiaţi ştiinţele cu uşurinţă? Începeţi prin a vă învăţa limba”. Iar M. Eminescu nota: „Ş-apoi scopul şcoalei este, şi poate cel mai esenţial, de a învăţa limba naţională, de care se leagă trecutul unui popor” (Opera, vol. IV, Chişinău, 1971, p. 37).
De la 1812 încoace, cu întreruperi lipsite de importanţă, limba română a fost în permanenţă sub semnul primejdiei de asimilare / dispariţie din partea imperiului din răsărit – ţarist şi apoi sovietic („Formele se schimbară, iar răul a rămas”, M. Eminescu).
Odioasa politică imperială şi-a extins tentaculele, în primul rând, asupra şcolilor naţionale de toate gradele, deoarece principala ţintă a colonizatorilor era deznaţionalizarea învăţământului, anihilarea spirituală a tineretului autohton, modelarea sufletelor şi a conştiinţei lor în direcţia supunerii oarbe a celor opresaţi. Această strategie criminală putea fi pusă în aplicare prin excluderea din instruire şi din viaţa publică a limbii române.
Mancurtizarea diabolică de sorginte sovieto-„internaţionalistă” a dat rezultatele „scontate”.
Are perfectă dreptate profesorul Anatol Eremia, când afirmă că piatra filozofală a politicii imperiale promovate până nu demult în lingvistica şi istoriografia din Basarabia era „Două limbi – două ideologii”.
A fost nevoie de timp, de mari eforturi şi de o luptă perseverentă pentru a demasca absurditatea doctrinei conform căreia moldovenii, românii basarabeni, ar vorbi o altă limbă decât cea română şi de aceea ar trebui să dispună de un lexic şi de un sistem gramatical deosebit, precum şi de o altă scriere – „moldovenească”. Teoria moldovenismului, după cum se ştie, a fost combătută cu dovezi şi argumente incontestabile, demonstrându-se că limba vorbită de populaţia majoritară din Basarabia este cea română, un adevăr ştiinţific, recunoscut astăzi pe plan naţional şi internaţional („Literatura şi Arta”, nr. 8 din 24 februarie 2011).
Însă din cauza măsurilor vădit antiromâneşti, practicate de regimul totalitar în şcolile naţionale, limba de predare – româna, zisă „moldovenească” – a avut cel mai mult de suferit.
După declararea Independenţei Republicii Moldova, deopotrivă cu alte sfere ale vieţii sociale, reintră treptat în albia normalităţii şi învăţământul. În această privinţă rolul revistei „Limba Română” a fost unul indubitabil. De la apariţia ei şi până în prezent „Limba Română” a mers suflet lângă suflet cu profesorul contemporan. În paginile acestei minunate publicaţii sunt inserate preţioase materiale didactice şi sfaturi metodologice, opinii şi sugestii adresate profesorului de astăzi, care-şi proiectează demersul didactic dintr-o nouă perspectivă, ţintind nu doar progresul şcolar, ci, mai cu seamă, dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevului.
Dovedind o verticalitate demnă, revista oferă un model atitudinal pentru orice pedagog şi nu numai. Crezul redactorului-şef Alexandru Bantoş, Niciodată n-am trădat limba română (vezi „Limba Română”, nr. 4-6, 2006), este relevant în acest sens. Publicaţia este un ghid spiritual de cultură şi civilizaţie, un veritabil laborator de creaţie, promovând şi încurajând valorile spirituale ale acestui colţ de Ţară, valori pe care se cuvine să le însuşim şi să le punem în lumină.
Pentru a veni în ajutorul profesorilor, în special al celor de limba română, revista a inclus rubricile Portofoliul profesorului şi Pro Didactica, unde sunt publicate performanţele specialiştilor în domeniu din republică şi din Ţară.
Perioada de tranziţie, începută în anii ’90 ai secolului XX, a impus schimbări radicale în toate domeniile şi, în mod deosebit, în pedagogia naţională. Orientarea spre modelul european a demonstrat că nu mai putea fi utilizat instrumentarul pedagogiei sovietice. Astfel, revista „Limba Română” pune pe masa de lucru a pedagogului un arsenal metodologic inedit prin publicarea „Ediţiilor speciale ale LR”: 1. Metodica predării limbii şi literaturii române de D. Ivănuş; 2. Conferinţa ştiinţifică „Limba română este numele corect al limbii noastre”, care include studii ale lui N. Corlăteanu, H. Corbu, S. Berejan, nume notorii în acest spaţiu, ale lui R. Piotrowski (Rusia), S. Semcinski (Ucraina) şi ale altor academicieni, profesori, doctori în filologie (vezi nr. 4 din ’95); 3. Silviu Berejan, Itinerar lingvistic (2007); 4. Alexandru Bantoş, Retrospectivă necesară, care conţine dialoguri ale autorului cu S. Berejan, Gr. Vieru, N. Corlăteanu ş.a.; 5. Limba română este patria mea (o culegere de studii, comunicări, documente, 2008); 6. N. Mătcaş, Calvarul limbii române în Basarabia (2010); 7. N. Corlăteanu, Testament. Cred în izbânda limbii române (2010).
Recomandabile profesorului interesat de evoluţia domeniului didactic sunt şi alte numeroase ediţii: nr. 2 din 1991 ce reflectă amplu noi orientări educaţionale (autor N. Onea). Tot aici luăm cunoştinţă de Metodica predării LLR (autor Pavel Florea, Iaşi); nr. 9-12 ale aceluiaşi an găzduiesc Introducere în teoria educaţiei literar-artistice de Vl. Pâslaru, dr. în pedagogie. Contribuţie însemnată la dezvoltarea patrimoniului pedagogic (vezi nr. 7-8 din 2009) semnalează apariţia Metodicii predării limbii române de C. Şchiopu (autor Loretta Handrabura), o lucrare care şi-a probat deja eficienţa deosebită.
Acelaşi autor, C. Şchiopu, un dascăl energic şi cu un fler profesional nemaiîntâlnit, a susţinut de-a lungul anilor în permanenţă rubrica Pro Didactica, prin care a ajuns să se identifice drept figură didactică exponenţială: nr. 3-6 din 1996 (Creativitatea elevilor la lecţiile de literatură), nr. 6-12 din 2000 (Interpretarea metodologic-arhetipală a textului literar), nr. 4-6 din 2002 (Interpretarea textului literar din perspectivă structuralistă), nr. 11-12 din 2003 (Repere teoretico-literare şi metodice ale studierii / receptării operei dramatice), nr. 5-9 din 2005 (Simularea întâlnirii cu personajul literar), nr. 10 al aceluiaşi an (Modalităţi de investigaţie în proza de analiză psihologică: Pădurea spânzuraţilor de L. Rebreanu), nr. 11 din 2005 (Interpretarea operei literare din perspectiva noţiunilor temă, motiv, laitmotiv), nr. 4-6 din 2006 (Modurile de exprimare în discursul literar), nr. 1-4 din 2009 (Păstorul mioritic G. Vieru şi invidia omenească), nr. 1-2, 2008 (Studierea elementelor de versificaţie), nr. 5-6, 2008 (Predarea / studierea prozei de inspiraţie istorică: repere teoretico-literare şi metodologice), nr. 9-10, 2008 (Compoziţii şcolare cu caracter publicistic: recenzia şi cronica dramatică), nr. 11-12, 2008 (Caracterizarea personajului literar din perspectivă estetică), nr. 7-8, 2009 (Reportajul şi interviul ca procedee de receptare a operei literare) etc.
Revista „Limba Română” a oferit, de asemenea, numeroase alternative metodice, publicând şi studii importante semnate de Alexandru Crişan, A. Turculeţ, P. Florea, I. Condrea, St. Dumistrăcel, I. Apetroaie, A. Dumbrăveanu, M. Nebunu, C. Parfene, M. Cerchez, M. Drăgan, M. Bertea, M. Cenuşă, M. Prodan, A. Scorobete şi mulţi alţii.
Şi-au împărtăşit experienţa de muncă şi alţi pedagogi cu renume din republică: I. Iachim (vezi nr. 1, 1992: De la compunerea-peisaj la povestire; nr. 6, 1995: Trepte şi paralele la predarea literaturii vechi; nr. 4, 1998: Compunerea şcolară – act de creativitate), V. Bolocan (vezi Tehnici eficiente de predare a limbii şi literaturii române, nr. 1-2, 1997), M. Şleahtiţchi (vezi nr. 3-4, 1996: Mioriţa lui N. Labiş), L. Bâlici (vezi Prerogativele eului liric în opera poetică, nr. 1-3, 2002) ş.a.
„Limba Română” a oferit permanent ajutor substanţial predării limbii române sub toate aspectele: când, în primii ani ai oficializării limbii române, se crease o criză, ea a pus la dispoziţia şcolii texte din autori români, comentarii şi eseuri. N-au fost trecute cu vederea nici şcoala primară sau cea alolingvă.
Tot şcolii sunt destinate şi rubricile Clasici ai literaturii noastre, Clubul de lectură, Comentarii literare, Concurs de creaţie, Cultivarea limbii: între teorie şi practică, Cultivarea limbii – pic cu pic, De la grotesc la sublim etc.
Cele expuse mai sus ilustrează doar în parte aportul revistei „Limba Română” la edificarea şcolii naţionale.
La cei douăzeci de ani pe care îi împlineşte publicaţia de la înfiinţare, am putea spune fără exagerare că rolul ei poate fi asemuit cu cel al „Şcolii ardelene”, de iluminare în sens larg.
Mulţi ani să ne trăieşti, „Limba Română”!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog