Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

Am fondat o editură pentru a-l publica legal pe Coşeriu

Eugenia BOJOGA

Gunter NARR

Alte articole de
Eugenia BOJOGA
Gunter NARR
Revista Limba Română
Nr. 3-6, anul XXI, 2011

Pentru tipar

E.B.: Stimate dle Narr, editura Dvs. Gunter Narr Verlag, cea mai cunoscută editură din Germania în materie de lingvistică şi filologie, a împlinit de curând patruzeci de ani de existenţă. Ce-au însemnat aceşti ani pentru activitatea Dvs. editorială?
G.N.: Cred că e o vârstă frumoasă pentru orice editură. Pentru noi este şi una prolifică, întrucât în aceşti ani am reuşit, în primul rând, să publicăm cărţile reprezentanţilor Şcolii lingvistice de la Tübingen, şcoală întemeiată de Eugeniu Coşeriu; colecţia TBLTübinger Beiträge zur Linguistik(Contribuţii tübinghineze în domeniul lingvisticii), care a făcut celebră editura Narr, depăşind 500 de volume. În al doilea rând, am editat studiile magistrale ale lui Eugeniu Coşeriu.
– În ce împrejurări a apărut Gunter Narr Verlag?
– Editura Gunter Narr a apărut din dorinţa de a publica legal şi oficial manuscrisele lui Eugeniu Coşeriu, profesorul meu de lingvistică de la Universitatea din Tübingen. La drept vorbind, nu intenţionam să înfiinţez o editură, însă cursurile lui E. Coşeriu nu puteau fi publicate decât sub auspiciile unei întreprinderi editoriale, în caz contrar nu puteam obţine ISBN-ul. Pe de altă parte, şi pentru copyright, şi pentru traduceri era important ca volumele lui Coşeriu să apară la o editură cu drepturi depline. Astfel, editura Narr a fost întemeiată la 1 septembrie 1969, ţin minte această dată, deoarece a trebuit să fac demersurile oficiale la primărie pentru a obţine aprobările de rigoare.
– Editura are un scurt preistoric, la care vă rog să vă referiţi.
– Într-adevăr, ar trebui să ne întoarcem în vremea când am început multiplicarea unor cursuri ale lui Coşeriu pe care noi le-am difuzat în toată Germania.
Eram în semestrul de iarnă 1965-1966 când ne-am dat seama, eu şi colegul meu Rudolf Windisch, că reuşim să notăm cursurile lui Coşeriu aproape cuvânt cu cuvânt. Atunci ne-a venit ideea să multiplicăm Die Geschichte der Sprachphilosophie (Istoria filozofiei limbajului), deoarece, ne-am zis atunci, ar fi păcat să profităm doar noi, studenţii direcţi ai lui Coşeriu, de noutăţile de ultimă oră din lingvistică, de toate lucrurile extraordinare pe care le aflam la cursurile profesorului. Ne-am zis că ar fi păcat să nu profite şi alţi studenţi de la alte universităţi din Germania.
Die Geschichte der Sprachphilosophie (Istoria filozofiei limbajului) – de fapt, cursul pe care E. Coşeriu îl ţinuse la Universitatea din Montevideo, iar acum îl „traducea” în germană pentru noi – a fost o noutate absolută, până atunci nu existase sub formă de carte.
Prin urmare, am decis cu Windisch să transcriem, separat unul de altul, cu foarte multă grijă cursurile lui Coşeriu. Nu am înregistrat pe bandă magnetică, ci am luat notiţe, apoi le-am transcris nopţi de-a rândul, ceea ce n-a fost deloc o muncă uşoară.
Avantajul era că E. Coşeriu vorbea, nu-şi citea cursul, cum făceau alţi profesori. Pe atunci aparate de înregistrat pe care să le putem folosi nu erau. Dar chiar dacă ar fi existat, nici nu am fi îndrăznit să facem aşa ceva, nu-mi imaginez cum i-am fi pus lui Coşeriu sub nas un astfel de aparat.
De altfel, nici maşini de scris nu erau prea multe. Ceea ce făceam era să venim sâmbăta şi duminica la facultate şi să batem la maşina de scris a secretarei Departamentului nostru de limbi romanice notiţele pe care le luam la ore. Era o muncă migăloasă. Câtă bucurie ne-a produs apariţia pe piaţă a unei maşini IBM Kugelkopfmaschine, o minune tehnică a vremii respective...
Fragmentele în greacă le făceam pe o folie separat, apoi cu multă grijă le lipeam / intercalam în text.
Fireşte, i-am cerut permisiunea lui Coşeriu...
Când am început această întreprindere, i-am arătat lui Coşeriu notiţele pe care le luasem la curs. El a zâmbit – probabil cu puţină neîncredere în isprava noastră –, însă ne-a permis să le publicăm.
Apoi, ca să evităm problemele cu finanţele, am specificat că este vorba de „manuscrise autorizate ale cursurilor lui E. Coşeriu”, fără să indicăm data sau anul, ca să nu fim obligaţi să plătim impozit şi să nu avem probleme cu Finanzamt.
– Într-un cuvânt, erau texte multiplicate ale cursurilor lui Coşeriu pe care Dvs. le-aţi difuzat în toată Germania.
– Textele pe care le-am bătut la maşina secretarei noastre la sfârşit de săptămână, lipite pe alocuri cu foliile care conţineau pasaje în greacă sau latină, erau reproduse apoi fotomecanic la o firmă din Stuttgart. Aceste exemplare fotocopiate s-au difuzat apoi în toată Germania de Vest. Dar mai întâi am făcut publicitate... Numai după ce primeam comenzile, expediam exemplarele prin poştă.
Or, aceste cărţi, care erau foarte ieftine – costau între 3 şi 5 mărci –, s-au vândut foarte bine, ca pâinea caldă... De altfel, printre primii care le-au cumpărat au fost studenţii de la germanistică (secţia de germană), dar şi cei de la anglistică (secţia de engleză). Dar nu numai ei, căci şi colegii de la filozofie au devenit clienţii noştri. După acest succes local, ne-am gândit să luăm legătura cu studenţi de la alte universităţi, de exemplu cu cei de la Universitatea din München, cea mai mare universitate din Germania la vremea respectivă, apoi cu alte universităţi. Cărţile au avut un mare succes şi s-au răspândit imediat la toate universităţile din Germania, cu un mare impact. În primul rând, cărţile umpleau un gol în bibliografia academică. Nu prea existau studii pe temele respective, iar studenţii aveau nevoie de manuale, de bibliografie serioasă la acest capitol. În al doilea rând, volumele noastre erau foarte ieftine, deci convenabile ca preţ.
Aşa cum spuneam, nu ne-a fost deloc simplu, multe note bibliografice şi referinţe trebuiau verificate şi completate, citatele în greacă şi latină trebuiau verificate cu minuţiozitate, însă am reuşit... Fireşte, s-au strecurat şi anumite greşeli, mai ales că noi încă nu ştiam foarte bine greaca veche... Important e că în recenzii, în dezbaterile care au apărut după publicarea celor două volume de Istorie a filozofiei limbajului aceste greşeli aproape că nu fuseseră observate, în sensul că autorii cronicilor s-au concentrat asupra aspectului de noutate, a faptului că pentru prima dată în Germania se publica un astfel de curs universitar...
– În definitiv, lucrul cel mai important era că acest curs de Istorie a filozofiei limbajului vedea, în sfârşit, lumina tiparului.
– În felul acesta, E. Coşeriu a devenit cunoscut dintr-odată la toate universităţile din Germania. Imaginaţi-vă, la acea vreme Coşeriu încă nu publicase nimic în limba germană: cărţile sale fundamentale erau scrise în italiană, spaniolă, iar studiile de semantică structurală erau în franceză. Dacă până atunci studiile scrise de Coşeriu în limbile romanice erau accesibile doar romaniştilor nemţi – studenţii de la germanistică sau de la filozofie neavând acces la aceste volume – automat, prin volume pe care le-am multiplicat noi, am facilitat accesul tuturor la opera / concepţia lui E. Coşeriu.
Pe de altă parte, era un avantaj reciproc: multiplicând aceste volume, am câştigat şi noi nişte bani, iar Coşeriu, care era de puţin timp în Germania, a devenit cunoscut peste tot graţie volumelor difuzate de noi.
– Aţi afirmat că aceste manuscrise / volume au avut un mare succes în Germania, ceea ce înseamnă că au fost foarte bine receptate?
– Într-adevăr, aceste cărţi au devenit rapid foarte cunoscute: cred că atunci în Germania nu exista profesor de lingvistică sau de limbi romanice (romanistică) care să nu fi cunoscut studiile lui Coşeriu, studii care de atunci au devenit indispensabile acestui domeniu, adică fiecare student de la romanistică era obligat să le citească...
În acelaşi timp, după exemplul nostru, Dieter Kastowsky, un coleg anglist, a pregătit un alt volum al lui Coşeriu, Strukturelle Semantik (Semantica structurală), însă nu i-a făcut publicitate, aşa cum făcuserăm noi; în consecinţă, nu s-a bucurat de un succes similar... Eu cu R. Windisch am recurs mai întâi la publicitate: am distribuit fluturaşe cu rezumatul cursului, cu bibliografia volumelor pe care le-am publicat... Or, Kastowsky nu făcuse aşa ceva...
– Să înţeleg că aceste volume n-ar fi văzut lumina tiparului dacă Dvs., studenţii lui Coşeriu, nu v-aţi fi implicat direct în pregătirea lor pentru tipar?
– Într-adevăr, această modalitate de a publica notiţele de curs ale lui Coşeriu s-a încetăţenit / răspândit foarte repede.
Ulterior, după ce am devenit editor profesionist, nu am mai avut timp să mă ocup de manuscrisele / notiţele de curs ale lui Coşeriu, însă au făcut-o alţi colegi ai mei: Jörn Albrecht, Heinrich Weber, Hansbert Bertsch ş.a. în Germania, unii în Italia, alţii în Argentina, Mexic etc. După exemplul nostru, Hansbert Bertsch a pregătit pentru tipar Das romanische Verbalsystem, apoi Jörn Albrecht a editat Textlinguistik. Tot în baza notelor de curs ale lui Coşeriu, Heinrich Weber a publicat Sprachkompetenz ş.a.m.d.
De fapt, prin multiplicarea şi difuzarea acestor cursuri, noi urmăream să semnalăm că E. Coşeriu nu este doar un mare romanist, ci şi un mare teoretician al limbajului, cu o concepţie proprie asupra limbajului, concepţie care depăşea criza structuralistă, introducând creativitatea în limbaj.
În felul acesta s-a creat o întreagă şcoală de pregătire a notiţelor / manuscriselor de curs pentru tipar / publicare.
Fireşte că mai târziu am început să înregistrăm cursurile lui Coşeriu pe bandă magnetică... Încă mai păstrez acele înregistrări şi mă bucur că acum am posibilitatea să le predau dlui R. Meisterfeld, angajat în cadrul proiectului „Arhiva şi manuscrisele lui E. Coşeriu” (recent înfiinţata Arhivă „E. Coşeriu”). E nemaipomenit faptul că B. Schlieben-Lange a obţinut proiectul de editare a manuscriselor coşeriene şi mă bucur că acestea, care zăceau în sertarele din casa lui Coşeriu de la Kirchentellinsfurt în timpul vieţii sale, încep să vadă treptat lumina tiparului. Sunt sigur, concepţia lui Coşeriu şi studiile sale vor avea un cu totul alt impact după ce se vor publica manuscrisele sale fundamentale.
– În nota introductivă la vol. E. Coseriu, Textlinguistik. Eine Einführung (Narr, 2007), Dvs. scrieţi următoarele: „Ediţia a patra a Lingvisticii textului, spre deosebire de cea de-a treia ediţie din 1994, este neschimbată şi apare acum ca volum jubiliar – nr. 500 – în seria Tübinger Beiträge zur Linguistik. Întrucât Eugeniu Coşeriu a avut o contribuţie majoră la apariţia colecţiei TBL, al 500-lea volum jubiliar i se cuvine pe drept cuvânt. Prin gestul reeditării doresc să-mi exprim gratitudinea pentru tot ce îi datorez Maestrului meu Eugeniu Coşeriu”.
– E un gest care sintetizează ceea ce îi datorez lui Coşeriu ca editor, dar şi ca fost student, ca asistent şi doctorand al său în lingvistica romanică. Pe lângă faptul că m-a învăţat adevărata lingvistică, fiindu-mi profesor, Coşeriu a fost şi spiritus rector al editurii Narr...
– Din 2002, de când Coşeriu nu mai este printre noi, la editura Dvs. s-au publicat mai multe volume de-ale sale. Ultima apariţie, Eugenio Coseriu, Lateinisch-Romanisch. Vorlesungen und Abhandlungen zum sogenannten Vulgärlatein und zur Entstehung der romanischen Sprachen1 adună la un loc textele lui Coşeriu referitoare la latina vulgară şi la apariţia limbilor romanice.
– Volumul Eugenio Coseriu. Lateinisch-Romanischdeschide o nouă colecţie – Schriften des Eugenio Coseriu-Archivs (Manuscrise din Arhiva Eugeniu Coşeriu) – în care urmează să se publice manuscrisele inedite ce se conţin în Arhiva „E. Coşeriu”. Aşa cum ştiţi, această serie a fost creată în 2005 la Universitatea din Tübingen, graţie strădaniei prof. dr. Johannes Kabatek, decanul Facultăţii de Litere.
De fapt, publicarea volumelor lui E. Coşeriu rămase în manuscris reprezintă un proiect mai vechi, dar care în ultimii ani capătă consistenţă şi coerenţă...
Ne-am convins cu toţii că de la Coşeriu au rămas foarte multe manuscrise, J. Kabatek spune că numărul acestora depăşeşte cu mult numărul studiilor publicate în timpul vieţii sale, deci cam peste 2.000 de manuscrise. Important este că prof. J. Kabatek, responsabil de proiectul Eugenio Coseriu – Erfassung und Publikation unveröffentlichter Manuskripte, finanţat de Deutsche Forschungsgemeinschaft (cf. www.coseriu.de) la Universitatea din Tübingen (1999-2007), a reuşit să transforme Arhiva „E. Coşeriu” într-un centru internaţional care coordonează traducerile, difuzarea şi perpetuarea teoriei lingvistice coşeriene în lume. Aici vin bursieri de peste tot...
– Cred că dintre volumele lui Coşeriu, publicate post-mortem la Gunter Narr Verlag, cel puţin două reprezintă studii magistrale, în sensul că nu şi-au pierdut deloc actualitatea...
Vă referiţi la Geschichte der Romanischen Sprachwissenschaft (Istoria lingvisticii romanice), într-un fel unică... Acest volum a fost pregătit pentru tipar în colaborare cu E. Coşeriu de către dl Reinchard Meisterfeld, discipol al lui Coşeriu din prima generaţie, o persoană cu vaste cunoştinţe în domeniul limbilor romanice, al limbilor clasice şi al istoriografiei lingvistice. Or, dl R. Meisterfeld a ştiut să păstreze litera şi spiritul cursurilor lui Coşeriu, deoarece volumul reprezintă practic manuscrisul prelegerilor pe care Coşeriu le-a ţinut studenţilor de la Universitatea din Tübingen de-a lungul anilor.
– Între timp, a apărut o nouă ediţie şi din Geschichte der Sprachphilosophie, pregătită de data aceasta pentru tipar de către dl prof. J. Albrecht...
– Mă bucur că J. Albrecht a finalizat acest proiect mai vechi şi îi sunt foarte recunoscător că a pregătit această nouă ediţie din Geschichte der Sprachphilosophie. Von den Anfängen bis Rousseau.
– Să precizăm că prima ediţie a Istoriei filozofiei limbajului aţi pregătit-o Dvs. cu mulţi ani în urmă.
– De fapt, am început cu Einführung in die Strukturelle Linguistik (1967/1968 (Introducere în lingvistica structurală) şi cu Einführung in die Transformationelle Grammatik(Introducere în gramatica generativ-transformaţională, cursurile din semestrul de vară 1968). Geschichte der Sprachphilosofie(Istoria filozofiei limbajului) fiind al treilea volum pe care l-am multiplicat împreună cu colegul meu Rudi Windisch, cu cel de-al doilea a trebuit să mă descurc de unul singur.
– Revenind la editură...
– Un alt aspect care m-a determinat să mă gândesc la o editură a fost faptul că unii discipoli ai lui Coşeriu şi colegi de-ai noştri – Christian Rohrer, L. Lipka, Brekle ş.a. – fuseseră plecaţi în SUA şi au remarcat cât de repede apăreau acolo cărţile pe piaţă. La noi în Germania pe atunci totul decurgea mult mai lent: manuscrisele erau pregătite pentru tipar timp îndelungat (era un întreg ritual). În plus, cartea trebuia să arate bine, iar procesul de publicare putea să dureze de la un an la doi ani. Or, aceşti colegi, întorşi din SUA, mi-au spus că nu are sens ca manuscrisele să aştepte atât de mult, că ar fi bine să urgentăm procesul de publicare, că ar trebui să ne concentrăm pe conţinut şi nu pe formă... Atunci m-am gândit că dacă îmi fac o editură, există posibilitatea de a publica şi alte cărţi pe lângă cele ale lui Coşeriu, şi în felul acesta m-am decis.
La început am lucrat cu maşini de scris, apoi cu un IBMcomposer, un fel de maşină mică de tipărit (calculator – ?). Prin acest procedeu de tipar am reuşit să public o carte în două-trei luni, ceea ce acum patruzeci de ani era o performanţă! Pentru a putea oferi publicului cititor posibilitatea de a fi la curent cu cele mai noi concepţii şi curente în lingvistică, era într-adevăr important să ne concentrăm pe conţinut şi nu pe formă...
În felul acesta, Gunter Narr Verlag, o editură mică pe atunci, a impus pentru prima dată acest gen / mod de a edita cărţi în Germania... deci aşa am început...
În afară de aceasta, vroiam să inaugurez o colecţie în care să publicăm la un loc toate studiile importante de lingvistică. Aşa a apărut colecţia pe care am denumit-o TBL – Tübinger Beiträge zur Linguistik (Contribuţii tübinghineze în domeniul lingvisticii). Astfel au fost create editura şi colecţia care ne-au făcut celebri... Coşeriu a devenit din capul locului consultantul principal al editurii Gunter Narr Verlag...
Dvs. faceţi parte din prima generaţie de elevi ai lui Coşeriu de la Universitatea din Tübingen. Ce au însemnat pentru Dvs. anii de ucenicie cu profesorul Coşeriu?
– Dacă aş putea aproxima într-o formulă cât mai laconică acea perioadă, aş spune că au fost nişte ani extrem de interesanţi şi extrem de rodnici. Când Eugeniu Coşeriu a sosit la Universitatea din Tübingen, în 1963, după un lung periplu în America de Sud, la Universitatea din Montevideo, Uruguyai, eu aveam la activ câteva semestre, învăţând cu alţi profesori, printre care şi cu prof. M. Wandruzka.
Pe atunci orientarea Catedrei noastre era cea tradiţională, adică Filologie romanică, limbă şi literatură împreună. Noi, studenţii, eram obişnuiţi cu metodele tradiţionale de gramatică istorică şi comparată aplicate la aceste limbi, iar cursurile erau predate în limba germană. Accentul se punea deci pe faptele de limbă propriu-zise, prezentate din perspectivă diacronică, cel mai des, şi comparativ. Chiar şi atunci când făceam lingvistică sincronică, profesorii noştri nu erau interesaţi de latura teoretică sau conceptuală...
Or, E. Coşeriu ne-a impresionat imediat printr-o viziune proaspătă, de ultimă oră asupra lingvisticii. La cursurile sale aflam noutăţile cele mai recente din lingvistica romanică, dar şi ceea ce se întâmpla atunci în lingvistica generală. Spre deosebire de profesorii noştri, Coşeriu se referea la tot ce se întâmpla din punct de vedere teoretic şi conceptual în lingvistică în general, lărgindu-ne astfel considerabil cunoştinţele... În plus, preda cursuri în cele mai diverse limbi, aspect care, de asemenea, ne-a impresionat foarte mult. În aceeaşi săptămână ţinea un curs de franceză veche, unul de istorie a limbii spaniole, altul de italiană sau de portugheză şi, de fiecare dată, în limbile respective...
Într-un cuvânt, cursurile lui Coşeriu erau cu totul inedite, foarte captivante şi incitante, erau de o noutate absolută. Nu întâmplător foarte repede s-a răspândit vestea în toată Germania că la Universitatea din Tübingen a sosit un profesor străin, de origine română, care e un mare lingvist şi un mare romanist...
– Care, în acelaşi timp, se plia pe tradiţia Şcolii de la Tübingen, unde anterior fuseseră profesori de filologie romanică E. Gamillscheg şi Gerhard Rohlfs...
– Spre deosebire de aceştia, Coşeriu venea cu un aer proaspăt şi cu o altă metodă. În consecinţă, el a ridicat la un alt nivel studiul limbilor romanice la universitatea noastră, bazând acest studiu pe un fundament filozofico-conceptual foarte larg, ceea ce nu se mai făcuse până atunci.
Aşa că, nu întâmplător, mulţi studenţi de la alte centre universitare din Germania, auzind de Coşeriu, au început să se transfere la Universitatea din Tübingen. Mă refer la Jürgen Trabant care a venit de la Universitatea din Berlin, la Rudolf Windisch care se transferase la noi de la Universitatea din Bonn. Brigitte Schlieben-Lange renunţase la Universitatea din München pentru a putea studia cu profesorul Coşeriu, alţi studenţi îl urmaseră din America de Sud...
– Acest fenomen „migrator” spre Tübingen se regăseşte şi la generaţiile următoare de discipoli ai lui Coşeriu. Să ne amintim că şi Heidi Aschenberg l-a descoperit pe Coşeriu prin studiile sale şi după lecturi serioase din Coşeriu a decis să se transfere la Tübingen. La fel şi Harald Thun care va veni tocmai din Kiel, din nordul Germaniei, în Ţara Şvabilor pentru a-şi face ucenicia la profesorul Coşeriu...
– Într-adevăr, aşa a fost. Şi nu numai cu studenţii nemţi s-a întâmplat acest lucru, ci şi cu studenţi din alte ţări (Italia, România, Spania, Coreea, Africa de Sud etc.).
Revenind la începuturi, E. Coşeriu ne întreba pe noi, studenţii, ce teme ni se par mai interesante şi considerăm că merită să fie tratate / abordate la cursuri. Or, aşa ceva nu ne mai întrebase nimeni până atunci. De fapt, nici nu ştiam că e posibil ca un profesor să „coopereze” în felul acesta cu studenţii, să ţină cont de părerea şi preferinţele lor. Deci, cu mult înainte ca în didactica limbilor să se vorbească de metoda interactivă, cursurile şi seminariile lui Coşeriu erau interactive.
Îmi amintesc, bunăoară, că o dată ne-a întrebat dacă nu am dori să facem un curs în care să fie prezentată gramatica generativ-transformaţională a lui N. Chomsky. Ne-a spus că, indiferent de atitudinea sa faţă de această orientare lingvistică şi faţă de N. Chomsky în general, el va prezenta / discuta problematica abordată în generativism. Vă daţi seama, pentru noi era foarte interesant să fim în pas cu ultimul trend în lingvistică, să aflăm despre ce este vorba în gramatica generativă, în mare vogă atunci...
Aşa cum ştim, E. Coşeriu a avut o atitudine critică faţă de acest curent lingvistic, atitudine pe care a expus-o în mai multe studii. Însă aceste studii, din păcate, nu au fost redactate în engleză, ci doar în germană. De exemplu, un studiu foarte important din această perioadă a fost publicat într-o revistă olandeză2. Se ştie, N. Chomsky nu reacţiona la observaţiile critice care nu erau făcute în engleză din principiu... E păcat că studiile lui Coşeriu nu au fost traduse în engleză, deoarece, din acest considerent, critica lui Coşeriu a rămas fără ecou, iar concepţia / teoria sa a pătruns destul de puţin în SUA...
– Apropo de acest aspect, e păcat că teoria lui Eugeniu Coşeriu nu a fost încă pe deplin receptată în SUA, sper însă că situaţia se va remedia cât de curând şi că studiile sale vor fi traduse şi în engleză.
– Ca să revin la acei ani, exprimându-mă foarte concis, Coşeriu a propus foarte multe cursuri cu o tematică nouă, inedită, iar noi, studenţii, eram de-a dreptul entuziasmaţi. De aceea am devenit foarte repede discipoli ai lui Coşeriu şi chiar adepţii concepţiei sale.
Un alt aspect care ne-a impresionat atunci a fost faptul că profesorul ţinea foarte multe cursuri benevol, în sensul că erau în afara normei sale didactice, nefiind remunerat pentru asta. El era dispus să facă cele mai diverse cursuri dacă acestea erau interesante pentru studenţi. De exemplu, un curs despre limba sardă, altul despre occitană, ceea ce nici unul dintre profesorii noştri nu mai făcuse. Iar noi eram foarte curioşi şi dornici să învăţăm...
Trebuie să subliniez că, din aceste considerente, la cursurile lui Coşeriu au început să vină nu doar studenţi de la alte secţii, ci şi profesori, cercetători atât din domeniul limbilor romanice, cât şi din alte domenii, de exemplu, germanişti (colegi de la catedra de germană), anglişti (colegi de la catedra de engleză) ş.a.m.d.
S-a constituit chiar şi un cerc de lingvistică – numit pe atunci Doktoranden Seminar / Koloquium – care se convoca de două ori pe lună, sâmbăta înainte de prânz. La şedinţele acestui cerc al doctoranzilor, cum se numea pe atunci, veneau profesori din Tübingen, dar şi de mai departe: de la Universitatea din Konstantz, bunăoară, sau de la Universitatea din Stuttgart. Cert este că discuţiile erau palpitante şi foarte interesante...
– Să nu uităm că în acei ani lingvistica era într-adevăr în avânt, era un fel de ştiinţă-pilot pentru celelalte ştiinţe ale culturii...
– Aşa este, iar studenţii optau mai mult pentru lingvistică decât pentru literatură. Era, aşadar, o atmosferă prielnică pentru ştiinţele limbajului în general. Unii dintre noi, care anterior fuseserăm preocupaţi de literatură, ne-am „convertit” la lingvistică, deoarece, în atmosfera de efervescenţă creată în jurul lui Coşeriu şi de la seminarul doctoranzilor (acest cerc de lingvistică), aveam impresia că în literatură nu se întâmpla nimic deosebit, că nu erau teme / aspecte noi – cel puţin nouă aşa ni se părea atunci –, pe când în lingvistică se întâmplau atâtea lucruri extraordinare, apăruseră orientări noi...
– În această atmosferă de emulaţie, Dvs., studenţii lui Coşeriu, aveaţi sentimentul că vă angrenaţi într-o mişcare de idei, că veţi forma o şcoală de lingvistică?
– Erau timpuri propice lingvisticii şi o perioadă foarte interesantă pentru noi, cei pasionaţi de ştiinţa limbii. Dincolo de atmosfera de emulaţie, era o atmosferă prielnică studiului şi cercetării în ansamblu, o atmosferă de mare avânt în lingvistică. Cu toţii aveam certitudinea că ni se deschideau orizonturi noi, iar cel care ne ghida spre aceste orizonturi era anume Coşeriu.
– Pentru studenţii de la Tübingen din acei ani, Coşeriu a avut rolul unui deschizător de drumuri?
– Exact, aşa îl percepeam noi atunci, dar cred că şi colegii mai în vârstă, adică acei profesori care veneau la cursurile sale în rând cu noi...
– Cum era relaţia dintre aceşti studenţi, unii dintre ei fiind şi asistenţi (Hiwi)3 de cercetare, şi Coşeriu? După câte ştiu, şi Dvs. aţi fost asistent al lui Coşeriu.
– Prin numirea în postul de profesor titular, E. Coşeriu a obţinut mulţi bani de la stat pe care trebuia să-i gestioneze. Atunci era aşa: dacă un profesor era numit pe post (şef de catedră) la universitate, el primea mijloace financiare suplimentare, mijloace pentru studenţi ca să-i angajeze ca asistenţi (Hiwi), mijloace pentru bibliotecă, pentru a achiziţiona cărţi etc. Or, Coşeriu, primind foarte mulţi bani, a putut angaja multă lume care a lucrat cu el...
Organizarea procesului didactic – a cursurilor şi a seminariilor – era foarte bună şi foarte serioasă.
Coşeriu ştia foarte multe lucruri, niciodată nu s-a întâmplat să-i lipsească vreo informaţie oricât de marginală. El ştia să răspundă la toate întrebările pe care i le adresam la sfârşitul cursurilor, la orele de consultaţie sau pe coridor, atunci când ne întâlneam cu el... Coşeriu era, ca şi prof. Rohlfs, ein Band der Lexikon (un volum de lexicon, de dicţionar), o enciclopedie ambulantă...
În ce ne priveşte pe noi, trebuia să ne pregătim foarte serios pentru aceste şedinţe: nu era vorba doar să asistăm, ci trebuia să participăm la seminariile şi cursurile practice. De exemplu, dacă aveam de comentat un text în catalană, sardă sau în română, acesta trebuia tradus în germană, ceea ce presupunea să luăm la bani mărunţi orice detaliu din textul respectiv. Pentru a face o interpretare bună, textul trebuia să fie deconstruit / „dezmembrat”, apoi reconstruit / asamblat din nou –, ceea ce însemna că trebuia să treci prin toată gramatica istorică a limbii respective, implicit prin cultura limbii poporului respectiv... interpretare, demers hermeneutic.
Coşeriu era sever, dur, dar echitabil şi nu purta pică nimănui. El n-a certat pe nimeni niciodată dacă nu ştia ceva, e adevărat însă că şi noi ne pregăteam foarte serios.
Pe de altă parte, la aceste seminarii speciale nu erau foarte mulţi participanţi, deoarece trebuia să te pregăteşti temeinic. Dar, fiind puţini – în comparaţie cu participanţii la cursurile magistrale –, lucram foarte mult şi foarte eficient cu toţii. O făceam cu mare plăcere, deoarece la catedră era o atmosferă bună, prietenoasă şi foarte frumoasă.
– Care era reacţia studenţilor la ritmul lui Coşeriu?
– Totuşi, spre deosbire de alţi profesori, E. Coşeriu ne convoca şi sâmbăta, de dimineaţă, când unii colegi ar fi vrut să meargă acasă... Îmi amintesc că odată, într-o sâmbătă, începusem şedinţa de dimineaţă şi am fi vrut să mergem la cantină care avea program până la ora 13.00. Când i-am spus lui Coşeriu acest lucru, el a zis „E foarte rău că se închide aşa devreme” şi am continuat şedinţa... Dar pentru noi era limpede că, fără astfel de sacrificii, nu puteam ţine pasul cu Coşeriu.
Tot noi trebuia să-l ducem acasă cu maşina... era un fel de ritual care ţinea de obligaţiile asistenţilor... Şi eu îl duceam pe Coşeriu acasă la Kirchentellinsfurt cu maşina, iar pe drum discutam foarte multe; aceste discuţii erau foarte interesante prin caracterul lor nonformal...
De asemenea, pe atunci organizam colocvii la Universitatea din Freiburg... Cu această ocazie, prof. Coşeriu s-a destăinuit foarte mult, povestindu-ne despre anii săi de studii în Italia, unde a lucrat ca jurnalist şi unde a publicat poezii, proză scurtă... Îmi amintesc că o dată la Freiburg eram la hotel şi am discutat cu profesorul până la 5 dimineaţa... Erau vremuri foarte interesante...
– Ce cursuri / prelegeri şi seminarii preda prof. Coşeriu atunci?
– În primul rând, ţinea cursurile de lingvistică generală şi de lingvistică romanică, având ceea ce în germană se numeşte venia legendi, atât pentru lingvistica generală, cât şi pentru lingvistica romanică, adică dreptul de a ţine cursuri magistrale în două domenii, drept care se obţine prin abilitare4.
Cum proceda Coşeriu? De obicei, lua o temă de lingvistică generală ... şi de lingvistică romanică pe care o discuta / o propunea la cursurile / seminariile speciale. Aşa a apărut, de exemplu, cursul Das romanische verbal System (Sistemul verbal al limbilor romanice), Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft (Istoria lingvisticii romanice) sau Geschichte (historische-vergleichende Grammatik) der romanischen Sprachen... (Gramatica istorică a limbilor romanice)...
Îmbina teoria cu cercetarea, descrierea concretă a limbilor cu concepţia sa teoretică. Cât priveşte lingvistica generală, pe atunci făcea o introducere în structuralism, apoi în lingvistica stratificaţională şi în cele din urmă în lingvistica generativ-transformaţională. În plus, preda şi cursul de filozofie a limbajului. Într-un cuvânt, în cadrul cursurilor de romanistică erau prezentate şi discutate cele mai recente orientări din lingvistică.
Cât priveşte seminariile speciale, acestea abordau / tratau teme punctuale din întreaga Romanie (spaţiul în care se vorbesc limbile romanice).
De altfel, cred că E. Coşeriu era unicul profesor care făcea lingvistică romanică în sensul larg al cuvântului, adică nu se focaliza doar asupra limbii franceze şi a unei alte limbi romanice, ci cuprindea toate limbile romanice, inclusiv pe cele dispărute, cum ar fi dalmata. Îmi amintesc că noi, studenţii lui Coşeriu, a trebuit să studiem din scoarţă în scoarţă singura carte despre dalmată a lui M. G. Bartoli5. Fireşte, nu urmăream să învăţăm dalmata pentru a o vorbi; nici Coşeriu nu pretindea de la noi aşa ceva. Tot astfel, nu eram obligaţi să învăţăm megleno-româna sau istro-româna ca să putem vorbi în aceste limbi. Ce urmărea Coşeriu de fapt era o introducere temeinică în aceste limbi, în structura lor morfologică şi particularităţile lor tipologice. În felul acesta aflam lucruri noi, ne amplificam cunoştinţele în domeniul limbilor romanice, constatam „pe viu” prin ce se deosebesc între ele aceste limbi... Într-un cuvânt, ne formam o bază serioasă pentru studiul tipologic de mai târziu al limbilor în cauză.
Cred că scopul lui Coşeriu era să ne ofere o imagine generală despre întreaga Romanie, diferenţele dar şi similitudinile existente între Romania Occidentală şi Romania Orientală ş.a.m.d. Or, acesta era un lucru foarte important. De aceea, şi la aceste seminarii, veneau, de rând cu studenţii, mulţi profesori universitari, printre care şi prof. Reinhold Kontzi care tocmai susţinuse teza de abilitare şi era deja profesor titular, participând împreună cu noi la aceste întruniri extrem de captivante.
– În 1967 aţi fost la Bucureşti, mai exact aţi participat la Congresul Internaţional de Lingvistică. Ce impresii v-a lăsat acel congres?
– A fost un mare congres de lingvistică romanică, un congres uriaş, la care au participat 1.500-2.000 de persoane. Eu am mers pentru prima dată în România, împreună cu prietenul meu Rudolf Windisch. Primisem diurnă din partea Universităţii din Tübingen, câte 500 de mărci fiecare. Am decis să mergem cu maşina la Bucureşti, ceea ce, în sine, era deja o aventură fascinantă. Vreau să spun că pe atunci faptul de a veni dintr-o ţară capitalistă şi a trece apoi prin vama unei ţări comuniste era o experienţă palpitantă.
Cât priveşte congresul, acesta a fost, aşa cum spuneam, unul internaţional, mondial. Pe atunci profesorii erau invitaţi să ţină conferinţe la congrese. Noi ne-am dus să-i cunoaştem pe marii lingvişti, pe autorii manualelor cu care lucrasem anterior, şi după care învăţasem lingvistică generală, lingvistică romanică sau istoria fiecărei limbi romanice în parte. Astfel, a fost interesant să-l cunoaştem pe Alexandru Rosetti, despre care ne povestise Coşeriu, sau pe Iorgu Iordan, cel care îi fusese profesor lui Coşeriu la Iaşi. Prin urmare, voiam să-i cunoaştem în persoană pe aceşti mari lingvişti, voiam să-i ascultăm, să vedem cum arată...
Îmi amintesc că prof. G. Rohlfs a venit în mod special din Grecia la acel congres... Fireşte, şi Coşeriu a participat, iar interesul faţă de el era imens... Ce m-a impresionat atunci a fost că prof. Coşeriu vorbea foarte multe limbi, în afară de limbile romanice sau germanice. La un moment dat a intervenit în limba rusă, cu altcineva a schimbat câteva replici în polonă sau sârbo-croată. În general, trecea de la o limbă la alta cu o uşurinţă uimitoare.
Pentru mine şi pentru prietenul meu Rudolf Windisch a fost o reuniune de excepţie. Lumea era activă, lua parte la discuţii, se implica cu adevărat; se simţea o reală pasiune pentru ştiinţă, pentru lingvistică... În fine, atmosfera era cu totul alta decât cea de astăzi.
Dat fiind că primisem acea indemnizaţie, la Bucureşti am avut ocazia să cumpărăm foarte multe cărţi şi discuri cu muzică românească. De altfel, cărţile nu erau deloc scumpe şi nici discurile. Sadoveanu, Eminescu în ediţia Perpessicius, Camil Petrescu, Cesar Petrescu..., în fine, ne-am putut permite să cumpărăm multe lucruri. La întoarcere, maşina noastră era supraîncărcată... Mai păstrez şi astăzi biblioteca românească şi discurile cu muzică populară românească pe care le-am cumpărat atunci...
– Aţi mai fost după aceea în România?
– Ulterior am participat la un curs de vară la Sinaia. Această şcoală de vară a fost foarte bine organizată: de dimineaţă aveam cursuri de limbă, iar după masă diverse excursii şi activităţi culturale. Locuiam la un hotel în Sinaia, iar în cadrul cursului am făcut cunoştinţă cu participanţi din mai multe ţări: din Portugalia, Franta, Elveţia etc. Dacă spuneam că venim de la Tübingen, că suntem studenţii prof. Coşeriu, eram trataţi în mod privilegiat, aceasta fiind ca o carte de vizită... Pentru noi era măgulitor acest lucru, era un motiv de mândrie să spui că eşti elevul lui Coşeriu...
– Revenind la editura Gunter Narr Verlag, care a fost prima carte pe care aţi publicat-o în această serie TBL?
– Prima carte care a văzut lumina tiparului la editura Narr a fost Die Sprachwissenschaft a lui Georg von der Gabelentz. Sugestia, fireşte, îi aparţine lui Coşeriu care, entuziasmat de Gabelentz şi de concepţia sa lingvistică, îmi spusese că această carte trebuie neapărat publicată. De aceea, împreună cu Uwe Peterson, colegul meu, şi el discipol al lui Coşeriu, în baza ediţiei din 1901 a lui Gabelentz, am pregătit o nouă ediţie. În plus, volumul conţinea o introducere a lui Coşeriu, de fapt, un studiu pe care îl publicase în volumul omagial dedicat lui A. Martinet despre G. von der Gabelentz6. Al doilea volum a fost din E. Coşeriu, Strukturen und Funktionen, o antologie de studii traduse pentru prima dată în germană. După aceea a urmat al treilea volum, Adam Smith, Pagini de lingvistică, pe care l-am îngrijit eu. Or, A. Smith era cunoscut până atunci doar ca economist, aproape deloc ca lingvist...
Al patrulea volum a fost teza de doctorat a lui Paul Oswald şi aşa a mers mai departe...
În felul acesta, pas cu pas, am scos mai multe cărţi. Ofertele noastre erau cu totul noi, „proaspete”, iar noi eram de-a dreptul entuziasmaţi... Era senzaţional să editezi într-un ritm rapid titluri importante de lingvistică...
– Era momentul când Coşeriu l-a făcut cunoscut pe Georg von der Gabelentz în primul rând studenţilor de la Tübingen.
– Într-adevăr, tocmai atunci Coşeriu fusese preocupat de sursele lui F. de Saussure, de similitudinile dintre Saussure şi Gabelentz, chiar făcuse o comparaţie între cei doi lingvişti... În opinia lui Coşeriu, dacă F. de Saussure nu ar fi audiat cursurile lui G. von der Gabelentz, nu ar fi dictat opera sa magistrală studenţilor de la Universitatea din Geneva, altfel spus, Saussure şi-ar fi elaborat concepţia sub influenta lingvistului german... Era cert faptul că trebuie să existe o legătură între cei doi... Prin urmare, problema se punea astfel: a urmat Saussure cursurile lui G. von der Gabelenz la Universitatea din Leipzig sau nu? În termeni actuali, cine de la cine s-a inspirat. Coşeriu devenise consultantul principal al editurii Narr.
– Despre aceste influenţe E. Coşeriu a scris în studiul său Georg von der Gabelentz et la linguistique synchronique7.
– Exact! Dacă vă amintiţi, Coşeriu stabileşte o corelaţie / legătură între conceptul de semnificat / semnificaţie la G. von der Gabelentz şi F. de Saussure. Dacă F. de Saussure a audiat cursurile lui Gabelentz la Universitatea din Leipzig sau nu, dacă el a profitat / transcris cursurile lui Gabelenz sau nu sunt discuţii care mai continuă şi astăzi. Cert este că Saussure şi Gabelentz, independent unul de altul, au avut idei asemănătoare, căci acesta era spiritul vremii. În definitiv, faptul că Saussure şi-a elaborat cursul său de lingvistică independent de Gabelentz sau sub influenţa concepţiei acestuia are mai puţină importanţă...
De altfel, Rudolf Engler, un important cercetător al lui Saussure de la Berna, care a primit întreaga moştenire / operă postumă a lui Saussure, informează periodic publicul internaţional asupra manuscriselor lui Saussure...
În ce ne priveşte, important era să semnalăm acest lucru şi să publicăm opera lui Gabelentz, pentru a o aduce în discuţie, în actualitate, ceea ce am şi făcut prin editarea volumului Die Sprachwissenschaft, ihre Aufgaben, Methoden und bisherigen Ergebnisse, aşa cum spuneam, la sugestia lui Coşeriu. Ulterior, această carte a lui Gabelentz a fost republicată / reeditată în colecţia UTB. Cursuri pentru studenţi.
– Ce alte studii ale lui E. Coşeriu au mai fost publicate la editura Narr?
– Aşa cum spuneam, al doilea volum Sprache. Strukturen. Funktionen pe care l-am editat a fost chiar o antologie de studii coşeriene, după care au urmat cele două volume Geschichte der Sprachphilosophie, apoi Das romanische Verbalsystem, ulterior Textlinguistik, editat de Jörn Albrecht, cele două volume din Einführung in der allgemeine Sprachwissenschaft. În 1988 H. Weber a editat volumul Die Sprachkompetenz. De curând s-a editat vol. I din monumentala Die Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft (Istoria lingvisticii romanice)... Într-un cuvânt, editura Narr a publicat cele mai importante studii / cărţi / volume ale lui Coşeriu.
– Cele mai importante studii ale lui Coşeriu în limba germană, deoarece editura care l-a lansat / consacrat pe Coşeriu pe plan internaţional a fost Gredos din Madrid...
– Aşa este, colegii de la Gredos, cu mult înaintea noastră, l-au făcut celebru pe Coşeriu prin publicarea studiilor sale fundamentale, cum ar fi Sincronía, diacronía e historia, Teoría del lenguaje y lingüística general ş.a.
– Dacă nu greşesc, la editura Narr au apărut şi câteva volume omagiale dedicate lui Coşeriu...
– Exceptând primele cinci volume care au apărut la celebra editură Mouton De Gruyter (Berlin-New York) şi Gredos (Madird). În ce ne priveşte pe noi, am publicat alte omagii dedicate cu diverse ocazii lui Coşeriu: Energeia und Ergon în 3 volume (1988), volumul de dialoguri cu Coşeriu: J. Kabatek, A. Murguia, Die Sachen sagen wie sie sind... Eugenio Coseriu im Gespräch şi ultimul omagiu Sprache und Welt... foarte special.
Avantajele au fost reciproce... ce a fost fecund / stimulator în această colaborare... sunt aspecte necunoscute de publicul larg... Coşeriu însuşi a fost foarte recunoscător faptului că noi l-am publicat şi, astfel, l-am popularizat...; în acelaşi timp, Coşeriu a fost spiritus rector al editurii noastre, aşa cum am remarcat mai devreme...
Alţi autori au fost popularizaţi între timp. Editura va împlini curând 40 de ani de existenţă... şi depăşeşte cifra de 2.000 de autori publicaţi... Treptat s-au adăugat / au fuzionat şi alte edituri... Astfel, am cumpărat editura Franke din Elveţia care a fost întemeiată în 1835. Din 1999 am devenit proprietarul editurii Atempto din Tübingen, ceea ce înseamnă că în prezent au fuzionat trei edituri: Gunter Narr, Franke şi Atempto, fiecare cu propriul program de editare. Cât priveşte Gunter Narr Verlag, punctul central al activităţii noastre editoriale rămâne în continuare lingvistica. Din păcate, între timp, lingvistica şi-a pierdut statutul de odinioară, când era considerată ştiinţa-pilot în domeniul umanioarelor (a ştiinţelor culturii). Catedrele şi-au schimbat titulatura: nu se mai numesc ca pe vremuri Catedra de filologie romanică (în germ. Romanisches Seminar), ceea ce însemna că erau cuprinse toate limbile romanice, iar astăzi tendinţa este spre Catedra de franceză sau Catedra de spaniolă care vin să substituie Catedrele tradiţionale de lingvistică romanică...
Oricum, în Germania editura Gunter Narr a fost ani de-a rândul în top / frunte, cel puţin în domeniul lingvisticii, iar această poziţie o deţinem şi în prezent...
Cu toate acestea, profilul fiecărei edituri este diferit. Dacă Gunter Narr s-a specializat în lingvistică, editura Franke publică în special teorie şi critică literară, filozofie şi teologie. Atempto are o orientare mai largă, mai generală, deoarece colaborează cu Universitatea din Tübingen, publică oferta cursurilor şi a seminariilor prevăzute în planurile de învăţământ (pentru procesul didactic)...
– Într-adevăr, statutul Dvs. în domeniul lingvisticii este unul „preferenţial” nu doar în Germania, ci şi în străinătate, în sensul că reprezentaţi o editură care s-a impus pe plan mondial. Căutând recent în internet Textlinguistik al lui Coşeriu, am găsit-o la Biblioteca Naţională din Australia. Gunter Narr Verlag a devenit o editură celebră în lumea lingvisticii şi datorită faptului că publicaţi nu doar studii şi volume (cărţi) de lingvistică, ci şi reviste de lingvistică. Or, acest lucru mi se pare foarte interesant. În România, de exemplu, nu există ceva similar...
– Într-adevăr, aşa este. Împreună cu un fost elev al lui Coşeriu, Klaas Willems, de la Universitatea din Gent, Belgia, am creat revista „Logos”. În general, e un travaliu extrem de dificil în zilele noastre să întemeiezi o revistă... Aşa cum ştiţi, pentru abonamente la reviste nu prea există bani. Şi aici apare problema: cine va comanda revista, cine se va abona la revistă dacă universităţile nu mai au fonduri... În primul număr al revistei am publicat şi un text important al lui Coşeriu, tradus în engleză...
Revista apare în engleză deoarece şi în domeniul lingvisticii, ca să devii celebru, trebuie să publici – sau „să ieşi pe piaţă”, cum se spune, adică să scrii – în engleză... Din păcate, germana, ca limbă a ştiinţei, este în regres, de aceea suntem obligaţi să publicăm tot mai mult în engleză...
Noi facem deosebirea între cărţile care se adresează studenţilor germani şi care sunt în germană, şi cele adresate unui public internaţional, care apar în engleză...
De altfel, acest lucru se întâmplă şi în domeniul teologiei, cărţile trebuie să apară / să se tipărească în engleză... Situaţia s-a schimbat radical în contextul actual al globalizării... engleza tinde să devină limba dominantă, să monopolizeze totul... În Germania există edituri specializate în teologie care publică doar în engleză, pentru ca ceea ce ei editează să poată fi difuzat în SUA... În general, SUA este în prezent o piaţă foarte importantă pentru noi, aşa cum mai demult era Japonia. Din această cauză se cumpără tot mai puţine cărţi... Şi în acest domeniu al editării şi difuzării cărţii situaţia s-a schimbat foarte mult...
– La editura Gunter Narr, în seria / colecţia TBL (Tübinger Beiträge zur Linguistik) au fost publicate nu doar studii importante ale lui Coşeriu, ci şi multe volume ale discipolilor săi, adică ale reprezentanţilor Şcolii lingvistice de la Tübingen.
– Aşa este. Aproape toţi discipolii lui Coşeriu şi-au publicat cărţile la editura noastră, în colecţia TBL. Aceşti discipoli au devenit la rândul lor profesori şi, dat fiind că prima generaţie de discipoli coşerieni a atins vârsta de 60 de ani şi peste 60 de ani – vârstă la care în Germania se publică omagii ştiinţifice –, multe dintre aceste volume omagiale au văzut lumina tiparului la Gunter Narr Verlag. Dar şi unii dintre discipolii discipolilor lui Coşeriu şi-au publicat cărţile la editura Gunter Narr...
– Prin urmare, editura Narr a publicat opera / studiile reprezentanţilor întregii Şcoli lingvistice de la Tübingen (Şcoala lui E. Coşeriu)?
– Aşa cum spuneam, de la bun început am pornit de la ideea de a crea o editură pentru a-i putea publica studiile lui Coşeriu, apoi editura a stat şi la dispoziţia elevilor lui Coşeriu, ceea ce înseamnă că noi am lansat şi am publicat studiile reprezentanţilor Şcolii lingvistice de la Tübingen. Cred că am reuşit cu prisosinţă acest lucru. Cărţile elevilor lui Coşeriu, a reprezentanţilor Şcolii lingvistice de la Tübingen sunt cunoscute pe plan mondial, fac parte din bibliografia internaţională şi sunt foarte bine receptate pe întreg mapamondul. Să ne amintim că în anii ’80 în Japonia a existat un proiect de anvergură pentru traducerea studiilor lui Coşeriu în japoneză, acolo publicându-se un fel de Opere alese ale lui Coşeriu...
– Se pare că acesta a fost cel mai substanţial proiect de traducere a studiilor lui Coşeriu într-o limbă străină. Cel puţin acest lucru îl demonstrează Emma Tămâianu-Morita în cartea sa despre receptarea operei lui Coşeriu în spaţiul lingvistic nipon.
– Un proiect foarte serios format din vreo 13 traducători care au decis să ia ca bază fie studiile pe care Coşeriu le publicase în spaniolă, fie cărţile apărute în germană, la editura noastră. Dar chiar şi atunci când traducerea lua ca bază versiunea spaniolă, K. Ezawa, bun cunoscător al operei lui Coşeriu, germanist de formaţie, colaţiona traducerea şi cu versiunea germană...
– Am putea afirma că editura Gunter Narr i-a publicat pe reprezentanţii Şcolii de lingvistică de la Tübingen (aşa cum odinioară o făcuse o editură... din Leipzig cu cărţile neogramaticilor)?
– Cu certitudine putem spune asta.
– Cum a fost relaţia dintre maestru şi discipol, pornind de la experienţa Dvs. cu Coşeriu?
– Ca şi mulţi dintre discipolii săi, am menţinut contactul cu E. Coşeriu până în ultimul moment, l-am vizitat des pe profesor la Kirchentellinsfurt. După pensionarea lui Coşeriu nu doar discipolii îl vizitau acasă, ci şi Coşeriu era invitat de către aceştia să ţină conferinţe la universităţile unde erau profesori... Această relaţie a rămas până la urmă o relaţie de prietenie, de respect reciproc...
Discipolii lui Coşeriu, devenind la rândul lor profesori universitari, au dus principiile Şcolii de la Tübingen mai departe... Relaţia de tip profesor – discipol a fost atâta vreme, cât Coşeriu le-a fost profesor, apoi când şi ei au devenit profesori, a devenit o relaţie de prietenie adevărată, o relaţie ştiinţifică în care părerea fiecăruia contează, în care opiniile se discută şi se respectă reciproc... Pe de altă parte, nu toţi elevii lui Coşeriu au împărtăşit părerile sale şi nici n-ar fi bine să fie aşa... fiecare gândeşte în felul său...
– Şi ultima întrebare: ce este caracteristic pentru reprezentanţii acestei şcoli sau ce îi uneşte pe discipolii lui Coşeriu?
– Eu cred că toţi elevii / discipolii lui Coşeriu au avut parte de o pregătire solidă (în sensul de studii) şi amplă, cu toţii formându-şi un orizont foarte vast. Discipolii lui Coşeriu nu au studiat doar franceză, spaniolă sau italiană – adică nu doar un anumit domeniu (îngust) –, ci au beneficiat de o pregătire vastă, ceea ce ulterior le-a prins foarte bine în propria activitate... Acesta a fost poate lucrul cel mai important: cu Eugeniu Coşeriu nu am studiat întreaga panoramă a Romaniei încă din timpul facultăţii... aveam întreaga Romanie în mintea noastră...
Or, în zilele noastre, aşa cum ştiţi, aşa ceva este imposibil. Catedrele de romanistică s-au specializat fie în franceză, fie în italiană, fie în spaniolă, nu mai există o catedră care să cuprindă toate limbile romanice, aşa cum era pe timpul când îl aveam profesor pe Eugeniu Coşeriu... O viziune largă / integrală asupra limbajului, aşa cum avea Coşeriu...
Astăzi, în domeniul lingvisticii romanice, când spui că eşti elev al lui Coşeriu, că ai studiat cu el, este ca şi o carte de vizită...
– Vă mulţumesc, dle Narr, pentru amabilitatea de a purta acest dialog.
 
Note
1 Eugenio Coseriu, Lateinisch-Romanisch. Vorlesungen und Abhandlungen zum sogenannten Vulgärlatein und zur Entstehung der romanischen Sprachen Bearb. und herausgegeb. von Hansbert Bertsch), Tübingen, Gunter Narr Verlag, 2008. 484 S. Schriften des Eugenio-Coseriu-Archivs. Herausgegeben von Johannes Kabatek (Tübingen).
2 G. Narr se referă la E. Coseriu, Critique de la glottochronologie appliqué aux langues romanes, în J. M. Anderson, J. A. Creore (Hrsg.), Readings in Romance Linguistics, Den Haag 1972, p. 445-454.
3 Hilfskraft în germană înseamnă studentul care este, totodată, asistent, adică asistent de cercetare, în sensul că face muncă de cercetare auxiliară pe lângă un profesor...
4 În sistemul universitar german abilitare înseamnă a doua teză de doctorat care îi conferă persoanei respective să acceadă la rangul de profesor şi să ţină cursuri magistrale, nu doar seminarii sau cursuri speciale...
5 Este vorba de volumul lui Matteo Bartoli, Das Dalmatische, publicat pentru prima dată în 1906.
6Este vorba de G. von der Gabelentz, Die Sprachwissenschaft, ihre Aufgaben, Methoden und bisherigen Ergebnisse. Durchgesehener Nachdruck der zweiten Auflage von 1901. Tübingen 1969. Studiul lui Coseriu se numeşte: Georg von der Gabelentz et la linguistique synchronique, publicat anterior in Word 23 (= Linguistic Studies Presented to André Martinet, I), S. 74-100; in acest volum pag. 5-40.
7Cf. E. Coseriu, Georg von der Gabelentz et la linguistique synchronique,în Word 23, „Linguistic Studies Presented to André Martinet”, I, p. 74-100.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog