Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Comemorarea eroilor şi martirilor români în exil

Coriolan BRAD

Alte articole de
Coriolan BRAD
Revista Limba Română
Nr. 3-6, anul XXI, 2011

Pentru tipar

În viaţa unui popor există fapte de extremă importanţă, care pot determina însăşi existenţa lui. Aceste fapte, transmise din generaţie în generaţie, sunt mărturii ale destinului istoric lăsate posterităţii. Multe dintre ele au fost realizate cu mari sacrificii de adevăraţii martiri ai neamului care s-au jertfit pentru ţară, neam şi libertate. Şi în trecut, dar şi în prezent războaiele au fost şi sunt cele mai diabolice conflicte pentru finalizarea unor litigii politice sau economice, provocate, de multe ori, fără discernământ, şi implicând sacrificii care depăşesc cu mult prejudiciile materiale. Acestea din urmă pot fi recuperate, dar nu pot fi întorşi eroii căzuţi în cursul confruntărilor care sunt, aproape în totalitate, fii ai satului românesc, ai celor ce alcătuiesc talpa ţării. Numele lor nu trebuie date uitării, urmând a fi scrise în Cartea de Aur a Neamului.
Satul cu ţăranii lui, cu preotul şi învăţătorul sunt cei care au pus temelia Statului Român. Învăţătorul l-a învăţat pe ţăran nu numai să scrie şi să citească, ci şi să-şi iubească patria şi neamul din care s-a născut. Preotul i-a insuflat credinţa, milostenia şi cinstea. Ţăranul, pregătit sufleteşte, pătruns de prosperitatea neamului, fără ezitare, fără interese meschine, a fost gata de sacrificiu, vărsându-şi sângele pentru ţară şi neam. Când a sunat goarna şi a bătut toba în sat, a îmbrăţişat respectuos mâna părinţilor şi a bunicilor, şi-a sărutat copiii şi soţia, s-a mai uitat o dată în curte şi în grajd la vitele lui dragi şi, în dangătul clopotului ce îngâna doina despărţirii, a părăsit satul şi s-a angajat în lupta pentru făurirea României Mari, ţara în care noi astăzi trăim. Au apucat drumul pe care fatalitatea în mod prestabilit determină soarta fiecăruia dintre noi, soarta ce se pare a fi de neînlăturat.
Mulţi dintre cei care au plecat la război nu s-au mai întors la căminele lor. Fie că au murit pe câmpul de luptă şi au fost îngropaţi în morminte fără cruce, fie au fost luaţi prizonieri, decedând departe de patria pentru care au luptat, chinuiţi de boli, foame, frig şi torturaţi în tot felul.
După datele Crucii Roşii, comunicate guvernului de la Bucureşti, în urma Primului Război Mondial cifra prizonierilor morţi numai în Germania şi Austria a fost de 18.859, marea majoritate a deceselor având loc în lunile ianuarie-mai.
Comemorarea sacrificiului lor ar fi trebuit să fie o datorie morală pentru toate ţările beligerante. În România, prin Decretul 1693 din 14 mai 1920, s-a stabilit ca ziua eroilor să fie comemorată cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului Iisus Hristos, zi care a fost declarată Sărbătoare naţională a poporului român. Comemorarea se făcea la Cimitirul Eroilor, unde avea loc un Te Deum, la care participau oficialităţile locale, elevii şcolilor însoţiţi de profesorii lor şi o parte din populaţia localităţii. Te Deum-ul era urmat de un discurs comemorativ, de intonarea imnului eroilor şi depunerea de flori pe mormintele eroilor.
După ocuparea ţării de Armata Roşie şi instalarea regimului comunist în România, situaţia s-a schimbat zguduitor. Ziua eroilor a fost strămutată la 9 mai, sărbătorindu-se odată cu „Ziua Independenţei de Stat a României” şi „Victoria împotriva fascismului”. Ceremonialul sărbătorii a fost total modificat. Veneraţia eroului patriot a fost înlocuită de cultul „eroului muncii socialiste”, ameninţând cu pericolul uitării adevăratei istorii a neamului. Abia în 1995 în România se revine la vechea dată a comemorării zilei eroilor.
Dacă în România, în timpul oribilului regim comunist, făclia „eroului necunoscut” a fost stinsă, ea a rămas aprinsă în inimile celor care nu erau indiferenţi la trecutul şi destinul neamului. Printre aceştia şi exilaţii români care, în ţările de refugiu, au început a face, în fiecare an, pelerinaje la cimitirele cu eroi români, foşti prizonieri în urma ofensivelor armatelor germano-austriece la începutul Primului Război Mondial, pe care germanii i-au transportat în Alsacia şi Lorena, unde, în lagăre de concentrare, au fost supuşi la munci istovitoare şi puşi la un regim de înfometare, bătăi şi cruzimi, încât din ianuarie şi până în toamna anului 1917 au murit aproximativ 3.000 dintre ei. Din informaţiile oferite de populaţia locală şi de autorităţi, principalul vinovat pentru aceste atrocităţi a fost generalul german Hauff, comandantul Diviziei 26 germană, care luase măsuri şi împotriva populaţiei locale care vroia să-i ajute pe prizonieri. Cimitirele eroilor români decedaţi în ţări străine şi monumentele ridicate în onoarea lor au fost făcute cu fonduri provenite din donaţiile persoanelor particulare şi ale localităţilor în care se află cimitirul, cu totală neglijare din partea Statului Român, pentru care aceşti eroi şi-au jertfit viaţa. Mai dureros este faptul că în decursul anilor nici un diplomat, ataşat militar de ambasadă, sau delegaţii militare n-au vizitat şi nu s-au ocupat de aceste cimitire. Mii de cruci ale soldaţilor români sunt răspândite în cimitire din Franţa, Germania, Austria şi Ungaria, or, din august 1916 şi până la începutul anului 1917, au fost făcuţi prizonieri aproape 80.000 de soldaţi, dintre care mulţi nu s-au mai întors în ţară. În unele ţări beligerante au fost amenajate cimitire pentru aceşti oropsiţi ai sorţii. În Franţa, cimitirele au fost amenajate de Comitetul Alsaciei pentru Mormintele Militarilor Români. În aceste cimitire îşi dorm somnul de veci 2.985 de soldaţi români luaţi prizonieri de trupele germane în decursul Primului Război Mondial. Soldaţi români sunt înmormântaţi şi în cimitirele din Dieuze (947), Soultzmatt (687), Hagenau (472), Effry (281), Hirson (275), Strassbourg-Kronenbourg (197), Maubege (89), Spignz-L’Abbage (12), Rethel (12), Assevent (22), Labry (172), Mulhouse (33).
Sunt numai o mică parte din numărul mare al celor ce s-au jertfit pentru neam şi ţară. Să ne gândim însă şi la cei mulţi care îşi dorm somnul de veci în morminte sau simple gropi fără cruce. Neavând preot, slujba religioasă era înlocuită prin rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de unul dintre supravieţuitori. Mulţi sunt şi aceia care au rămas pe câmpul de luptă, hrană animalelor sălbatice sau nimiciţi de intemperiile atmosferice. Sacrificiul lor să ne fie imbold pentru iubirea de neam şi ţară.
Terenul Cimitirului din Soultzmatt a fost donat de Consiliul Municipal al localităţii Soultzmatt, României. Cimitirul a fost îngrijit de Primăria din Soultzmatt, precum şi de persoane particulare credincioase din localitate. În acest cimitir sunt adunate osemintele soldaţilor români din 35 de oraşe şi comune alsaciene. Soldaţii sunt îngropaţi în morminte individuale şi în două morminte comune, unul cu 54 şi altul cu 71 de soldaţi români. De la intrarea principală te impresionează o impozantă cruce, unde, pe o placă de marmură, stă scris în limba franceză: „Cei 687 prizonieri de război români care dorm în acest cimitir au murit aproape toţi din ianuarie şi până la sfârşitul anului 1917. Ei au cunoscut foamea, privaţiunile şi tortura”. Inaugurarea Cimitirului de la Soultzmatt s-a făcut în aprilie 1924 în prezenţa Regelui Ferdinand, a Reginei Maria şi generalului francez Berthelot. Pe placa centrală a crucii au fost săpate cuvintele emoţionante ale Reginei Maria: „Soldaţi Români! Departe de patria voastră pentru care v-aţi sacrificat, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie în acest pământ care nu vă este străin” Maria, Regina României.
La Dieuze se găsesc 947 de morminte ale militarilor români. La baza monumentului-obelisc sunt scrise în română şi în franceză versurile Elenei Văcărescu:
„De-al vostru vis eroic ştiindu-vă stăpâni
Dormiţi vegheaţi în Franţa, dormiţi soldaţi români”.
Pe o placă de metal, cu stema Regatului Român, după ce sunt trecute numele celor înmormântaţi, apar cuvintele: „Fiilor noştri înhumaţi la Conflans, morţi ca prizonieri la germani şi reînhumaţi la Dieuze – Patria recunoscătoare”.
La cimitirul din Haguenau există o placă cu inscripţie în limbile franceză şi română cu următorul conţinut: „În amintirea celor 2.344 prizonieri de război români, morţi în lagărele de internare germane din Alsacia şi Lorena în 1917 şi în memoria alsacienilor şi lorenilor care i-au ajutat”.
Pentru că aceşti eroi au fost daţi uitării şi chiar contestaţi în timpul dictaturii comuniste, românii au ştiut prea puţin despre ei.
În legătură cu cimitirul din Soultzmatt, informaţii mai ample au fost date în 1954 de preotul greco-catolic român Vasile Zăpârţan. El a organizat primele slujbe de cinstire a eroilor îngropaţi în acest cimitir, slujbe care au fost oficiate anual până în 1976, când părintele Zăpârţan a decedat într-un stupid accident de circulaţie.
Venirea în exil a lui Remus Radina şi a lui Cicerone Ioniţoiu, martiri ai închisorilor comuniste din România, a marcat o impresionantă reînviere a cultului eroilor prin pelerinaje şi comemorări anuale, intrate apoi în tradiţia exilaţilor români. Începând cu anul 1980, pelerinajul la cimitirele cu eroi români din Alsacia şi Lorena devine obişnuinţă. În octombrie 1980, Remus Radina organizează un prim pelerinaj la Soultzmatt la care participă românii pătrunşi de sentimente patriotice din Franţa, Germania, Elveţia şi din alte ţări vestice europene. De această dată slujba religioasă a fost celebrată de preotul catolic din Soultzmatt, părintele Fernand Schmerber, care, în predica ţinută, aduce cuvinte de laudă eroilor români: „Aceşti ostaşi români şi-au sacrificat viaţa pentru cauza omului, pentru libertate şi pace în Europa. Ei au înviat întru Hristos”. Primarul localităţii Soultzmatt, participant la slujbă, a completat cele spuse de antevorbitor cu: „Este o onoare pentru această localitate că pe teritoriul ei se află cimitirul eroilor români. Noi l-am îngrijit, l-am iubit şi-l vom îngriji şi în viitor. Cuvinte de laudă şi admiraţie pentru eroii ce s-au jertfit nu numai pentru neamul românesc, ci şi pentru pace în Europa. Cu atât mai mult trebuie să-i preamărim noi ce suntem de acelaşi neam cu ei”. Începând cu anul 1981, în fiecare an, în prima sâmbătă după ziua Înălţării Domnului, are loc comemorarea eroilor români în cimitirul de la Soultzmatt şi în cimitirul Montmartre din Paris, comemorare la care participă sute de români autoexilaţi din Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi chiar din întreaga lume. În duminica următoare au loc slujbe de comemorare în celelalte cimitire cu soldaţi români.
Ceremonialul comemorării, simplu dar emoţionant, se realizează conform tradiţiei bisericeşti din România. Serviciul divin este oficiat de unul sau mai mulţi preoţi, „nepătaţi”, ai exilului şi, uneori, cu participarea unor preoţi călugări de la Sf. Munte Athos. Răspunsurile sunt date de corurile bisericilor independente sau / şi de participanţii la festivitate. La slujbă sunt pomeniţi eroii căzuţi în cele două războaie mondiale. O scurtă predică, ţinută de obicei de părintele protopop D. Em. Popa, urmată de una sau două conferinţe, fără conţinut politic, legate numai de evenimentul sărbătorit. În freamătul unui cântec patriotic, sunt depuse flori pe mormintele eroilor. După terminarea solemnităţilor, cei prezenţi participă la un picknick, devenit tradiţional, în poiana din jurul cimitirului. Un bun prilej de trăire românească, de cunoaştere şi consolidare a relaţiilor şi aşa precare, de prietenie şi de aducere aminte de suferinţele neamului. O unire în cuget şi simţire pentru realizarea idealurilor naţionale.
Cea mai mare participare, cca. 600 de pelerini, a fost înregistrată la comemorarea din iunie 1986, la care a participat şi familia regală a României. Este singura participare a fostului Rege Mihai I, care, deşi a fost invitat în repetate rânduri, s-a mulţumit numai a trimite mesaje.
La sosirea familiei regale a României, fostul Rege Mihai I, cu soţia Ana şi fiica Margareta, în faţa Primăriei din Soultzmatt au fost întâmpinaţi de primarul localităţii şi autorităţile locale franceze, de reprezentanţii asociaţiilor româneşti din exil, precum şi de persoane particulare. Dintre organizaţiile româneşti care şi-au trimis delegaţi la ceremonie sunt de menţionat: Consiliul Naţional Român, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Comunitatea Românilor din Franţa, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române, Asociaţia Francezilor de Origine Română, Casa Românească din Paris, Asociaţia pentru Apărarea Monumentelor Istorice din România, Institutul Român de Cercetări din Freiburg, Loja Masonică Română, Secţia română a postului de radio Europa Liberă, Academia Româno-Americană, Redacţia ziarului „Lupta” din Paris, Ziarul „Catacombes” din Paris, Editura Ion Dumitru din München, Asociaţia pentru Basarabia, Societatea Academică din München şi corespondenţi ai posturilor de radio BBC şi Deutsche Welle – secţia română.
După salutul omagial adresat familiei regale de Jean Paul Diringer, primarul localităţii, înalţii oaspeţi şi o parte din asistenţă au fost invitaţi în sala de festivităţi a Primăriei, oferind celor prezenţi tradiţionalul „vin d’honneur” din renumitele podgorii alsaciene. După terminarea solemnităţii, întreaga asistenţă împreună cu familia fostului Rege Mihai au plecat la Cimitirul Eroilor Români.
Din partea familiei regale a fost depusă la baza monumentului o coroană de flori. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de opt preoţi, în frunte cu părintele protopop D. Em. Popa.
După terminarea slujbei religioase, fostul Rege Mihai s-a adresat în franceză oficialităţilor din Soultzmatt, mulţumindu-le pentru deosebita atenţie cu care îngrijesc Cimitirul Eroilor Români, apoi, adresându-se românilor, i-a îndemnat la unire, ca, prin acţiunile lor comune, România să renască în libertate, credinţă şi democraţie. Cuvântarea Regelui a fost puternic aplaudată, iar preoţii, corul şi întreaga asistenţă au cântat „Pe-al nostru steag e scris unire”. În acordurile imnului regal român, familia regală împreună cu autorităţile franceze au părăsit cimitirul.
Este de remarcat că, odată cu venirea familiei regale la comemorările de la Soultzmatt, numărul celor prezenţi a fost cu mult mai mare decât altădată. Această afluenţă de participanţi are mai multe explicaţii: unii au venit din dorinţa de a-l vedea pe Rege şi familia lui, politicienii au venit din dorinţa de a fi remarcaţi de Rege şi mai puţini au fost cei ce au venit, aşa cum făceau în fiecare an, pentru comemorarea eroilor.
În 1990, la Soultzmatt, la comemorarea zilei eroilor participă pentru prima dată şi un reprezentant oficial al Ambasadei Române din Franţa, în persoana domnului Alexandru Paleologu. La pelerinajul din 1991 a participat reprezentantul României Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR, şi principesa Sofia, una dintre fiicele fostului Rege Mihai, care a citit un mesaj din partea tatălui său.
Pelerinajele începute în 1981 şi-au urmat cursul normal până în 1996, când „preoţii misionari” au descoperit existenţa cimitirelor din Alsacia şi Lorena. De la această dată, pomenirea eroilor căzuţi în timpul războaielor se desfăşoară în prima sâmbătă după Înălţarea lui Iisus, în care exilaţii şi emigranţii patrioţi îi cinstesc cu pioşenie pe cei ce s-au sacrificat pentru ţară şi neam, iar duminică, a doua zi, vin aşa-zişii preoţi misionari şi persoane dispuse pentru mâncare, băutură şi petrecere.
Sute de mii de români au fost exterminaţi în închisorile comuniste în decursul anilor 1944-1989 ca şi în lovitura de stat de la finele anului 1989. Aceştia sunt martiri ai neamului românesc ce au căzut pentru credinţă şi libertate. În confruntarea cu inamicul ei au fost neînarmaţi, „aşa precum Isus a mers pe drumul crucii”.
În memoria acestor martiri, ignoraţi total în ţara pentru care s-au jertfit, la Paris, în cimitirul Montmartre, în memoria lor a fost ridicat un monument simbolic. Din iniţiativa profesorului Cicerone Ioniţoiu, fost deţinut politic, ispăşind ani grei de puşcărie în România, în exil vicepreşedinte al Consiliului Naţional Român, s-a colectat o sumă de bani de la românii refugiaţi, cu care s-a cumpărat terenul pentru Monumentul Martirilor Români. La solemnitatea inaugurării monumentului au participat români din Franţa, Germania, Elveţia, Belgia şi Luxemburg, precum şi exilaţi politici din China, Vietnam, Cambogia, Rusia, Polonia şi Ucraina. Pe monument este scris următorul text: „1944-1989 românilor căzuţi pentru Dumnezeu şi democraţie. Exilaţii romani”. Serviciul religios a fost oficiat de un grup de preoţi ai exilului, ortodocşi şi greco-catolici, iar dezvelirea plăcii comemorative a fost făcută de domnul Corneliu Coposu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, care s-a închinat în faţa martirilor români şi a mulţumit românilor din exil ce au contribuit la ridicarea monumentului. În discursul său acesta a menţionat: „Noi suntem recunoscători edilului luptător care a constituit strigătul de alarmă în lumea liberă asupra dramei româneşti... Dumnezeu să-i odihnească pe fraţii noştri morţi pentru apărarea independenţei şi hotarelor fireşti ale neamului românesc”.
Profesorul Cicerone Ioniţoiu, în cuvântarea sa, mulţumeşte celor care au contribuit la ridicarea monumentului, precum şi celor care au participat la dezvelirea lui. „Monumentul a fost ridicat de cei care nu au acceptat dictatura şi au pornit să caute libertatea în cele patru zări, luându-şi «holda într-o pâine şi ţara-ntr-o doină», purtându-şi în inimă şi-n suflet pe cei dragi, care au făcut şi vor face mândria neamului nostru, ce au
«...luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii...
Neamul nostru nu vă plânge,
ci comunică prin voi»”.
Cei prezenţi la inaugurarea monumentului au decis ca următoarele comemorări să aibă loc în ziua Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos. Ceremonia s-a încheiat într-o atmosferă emoţionantă de trăire românească şi creştină.
Comemorarea eroilor căzuţi prizonieri şi a martirilor asasinaţi în închisorile comuniste are o deosebită semnificaţie. Păstrarea memoriei lor este o datorie morală, iar la cimitirul din Soultzmatt, proprietatea Statului Român, ne simţim ca în ţara noastră de naştere pe care o purtăm în sufletele noastre mâhnite.
Sacrificiul acestor eroi este un îndemn spre unirea românilor liberi şi salvarea Patriei clădită pe sacrificiul lor. O unire în cuget şi simţiri, pentru realizarea idealurilor naţionale, neacceptând sfâşierea hotarelor neamului românesc.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog