Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DOUĂ DECENII ÎN SERVICIUL CULTURII NAŢIONALE

Statutul limbii române în Ucraina

Alexandrina CERNOV

Alte articole de
Alexandrina CERNOV
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Regiunea Cernăuţi a fost constituită pe 7 august 1940 şi are o suprafaţă de 8,1 mii km2, incluzând: nordul Bucovinei cu oraşul de reşedinţă Cernăuţi, nordul Basarabiei (o parte din fostul judeţ Hotin, cealaltă parte a fost inclusă în Republica Moldova) şi plasa Herţei din fostul judeţ Dorohoi. Conform datelor statistice din 2006, regiunea are o populaţie de 919.028 (în 2008 – 906,3 mii de locuitori), dintre care: ucraineni – 689.056; ruşi – 37.881; români – 114.555; moldoveni – 67.225, împreună (români şi moldoveni) – 181.780, adică 19,77% din totalul populaţiei.
Oraşul Cernăuţi are 236.691 de locuitori, dintre care: ucraineni – 89.021; ruşi – 26.733; români – 10.553; moldoveni – 3.829; împreună (români şi moldoveni) – 14.383; alte naţionalităţi – 10.311.
 
 
Politica lingvistică a Ucrainei şi capcanele politice
În august 1991, în Ucraina a luat sfârşit dictatura comunistă şi s-au creat premisele afirmării pluralismului politic, a economiei de piaţă şi a statului de drept. Cu toate acestea, schimbările reale ce au survenit în societatea ucraineană nu au fost de natură să satisfacă aşteptările. În situaţia de criză politică, economică, socială şi morală, ce se agravează pe an ce trece, marcând al treilea deceniu de involuţie, scade credibilitatea populaţiei în schimbările benefice ale cadrului legislativ şi juridic şi ale structurilor sociale şi politice din Ucraina, societatea confruntându-se cu noi proiecte de legi, documente adiacente, instrucţiuni, ordonanţe şi recomandări prin care se urmăreşte restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale formulate în Constituţie şi în legislaţia în vigoare a Ucrainei.
O altă problemă complicată este extremismul naţional ucrainean, care stopează realizarea intenţiilor actualei guvernări de a crea o legislaţie democratică adecvată pentru minorităţi. Din păcate, manifestările naţionalismului sunt îndreptate împotriva lărgirii drepturilor minorităţilor naţionale, organizatorii lor pledând pentru trecerea şcolilor în limbile minorităţilor la predarea tuturor disciplinelor doar în limba ucraineană. Românii sunt calificaţi de către aceştia ca fiind duşmani ai Ucrainei. Tentative de a acuza România şi Republica Moldova se înregistrează zilnic în presa ucraineană, pe internet, la radio şi televiziune. Motive se găsesc multe: ba România se pregăteşte de război împotriva Ucrainei (sunt discutate chiar trei variante posibile de localizare a unui posibil război: aeriano-maritim la Marea Neagră, pe Dunăre în Izmail şi în Bucovina; ba dubla cetăţenie care poate să aducă mari prejudicii Ucrainei, mai ales în zone ca Bucovina, unde populaţia este dispusă să capete cetăţenia română; ba acele puţine ajutoare oferite de România pentru susţinerea culturii româneşti în Ucraina, toate fiind calificate ca amestec direct al României în politica Ucrainei.
În acest sens o obligaţie morală a societăţii civile în Ucraina ar fi stigmatizarea naţional-extremismului ucrainean şi stoparea alunecării către un dictat total al fobiei şi al şovinismului.
Opinia noastră este că Ucraina nu poate îndeplini criteriile indispensabile calităţii de membru al Uniunii Europene atâta timp cât nu este realizată reforma imperativă a sistemului juridic şi nu este asigurată buna funcţionare a instituţiilor statului. Nerespectarea drepturilor minorităţilor naţionale consfinţite de legislaţia ucraineană în vigoare a devenit suficient de evidentă şi agresivă, pentru a ne convinge de adevăratele intenţii ale partidelor ucrainene de opoziţie care, în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale, vin în contradicţie cu principiile unei societăţi democratice.
 
Reacţia comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi
Întrunită la primul său Congres, în aprilie 1999, intelectualitatea română din regiune a reactualizat cerinţele comunităţii1, reieşind din noile condiţii social-politice, formulate într-un Memorium, ce urma a fi înmânat celor doi preşedinţi aşteptaţi să sosească la Cernăuţi.
După semnarea Tratatului de Bază între Ucraina şi România însă, românii au început să piardă treptat poziţiile în şcoală, în primul rând, cele câştigate până atunci prin activitatea Societăţii „Mihai Eminescu” desfăşurată în anii 1991-1994 (deschiderea de clase româneşti în şcolile ucrainene din satele cu populaţie mixtă, de multe ori cu populaţie majoritară românească).
Tot atunci Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei de la Kiev a pus în discuţie Proiectul Concepţiei învăţământului pentru minorităţile naţionale din Ucraina, iar peste un an şi Proiectul pentru funcţionarea limbilor în Ucraina. Ambele documente prevedeau trecerea treptată a şcolilor minorităţilor naţionale, îndeosebi a celor româneşti din regiunea Cernăuţi, la limba ucraineană de predare (timp de 5 ani). Chiar dacă aceste documente nu au fost votate atunci în Rada Supremă, ele continuă să existe şi astăzi sub formă de proiecte susţinute de cercurile ucrainene şovine şi românofobe. Stoparea lor parţială este şi un merit al celor două Conferinţe ştiinţifico-metodice din martie 1998 şi mai 1999, şi a Congresului comunităţilor minorităţilor naţionale din octombrie 1997 de la Kiev. Capcanele politice însă au rămas, problemele sporesc, românii sunt dezorientaţi moraliceşte, de fapt, sunt deja pregătiţi psihologic să renunţe la şcolile româneşti. Tot mai frecvente sunt cazurile când părinţii îşi înscriu copiii în şcolile ucrainene din satele vecine. Autorităţile susţin aceste tendinţe, punând la dispoziţia doritorilor microbuze şcolare.
 
Statutul limbii române în şcoală şi rolul administrtaţiei locale
Din punct de vedere istoric, populaţia de origine română din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia are străvechi tradiţii istorice şi culturale şi trebuie acceptată şi definită în calitatea sa de popor băştinaş, luptător pentru păstrarea demnităţii sale naţionale şi respectarea drepturilor acordate prin lege.
Şcoala are o influenţă decisivă în formarea personalităţii şi a destinului naţionalităţilor. Ea valorifică toate resursele umane ale colectivităţii minorităţilor naţionale, contribuie la menţinerea permanenţei spirituale şi culturale. O condiţie fundamentală a dezvoltării societăţii minoritare o constituie folosirea limbii materne în şcoală, biserică şi administraţiile locale. Aceasta fortifică dezvoltarea culturii şi a tradiţiilor naţionale.
Analizând problemele statutului limbii române în şcolile româneşti din Ucraina, în primul rând din regiunea Cernăuţi, unde locuieşte cea mai mare comunitate de români, unde funcţionează o Catedră de Filologie Română şi o grupă de pregătire a învăţătorilor pentru şcolile româneşti la Colegiul Pedagogic, constatăm că se desfăşoară o luptă acerbă împotriva limbii române, prin excluderea examenului de absolvire la limba română şi a examenelor de admitere în limba română de la Universitatea din Cernăuţi. Chiar examenele la specialitatea limba şi literatura română se susţin la şi în limba ucraineană; la Colegiul Pedagogic studenţii de la aceeaşi specialitate scriu dictarea în limba ucraineană. Nimeni nu se interesează care sunt cunoştinţele de limba şi literatura română ale celor înscrişi la specialitatea respectivă. Acest factor influenţează negativ şi asupra nivelului de pregătire a elevilor la limba şi literatura română, deoarece ei acordă o atenţie mai mare limbii şi literaturii ucrainene, iar la celelalte obiecte se pregătesc de examene în limba ucraineană, ceea ce a început să devină un factor determinant în alegerea şcolii. Înseşi cadrele didactice de la aceste instituţii vorbesc într-o limbă mutilată de influenţele „binefăcătoare” ale limbilor ucraineană şi rusă.
Dacă faimoasele proiecte de legi nu au fost adoptate, atunci au început să se elaboreze scrisori şi recomandări, care sunt respectate cu multă râvnă de unii directori de şcoală şi profesori servili, îndoctrinaţi de ideologia impusă tacit.
O altă problemă o constituie manualele. Semnalăm la acest capitol nivelul lor lingvistic scăzut, ca şi cel al recomandărilor didactice realizate de organele oficiale de învăţământ; dotarea insuficientă a bibliotecilor şcolare cu literatură artistică şi de specialitate; lipsa cărţilor pentru copii în limba română. Recent am fost puşi în faţa unui nou proces care diminuează folosirea limbii române: în şcolile româneşti sunt folosite din ce în ce mai des manuale în limba ucraineană la disciplinele de bază: matematică, fizică, biologie, istorie etc., cu toate că acestea au fost traduse şi în limba română. Acest fenomen este consecinţa directă a faptului că în Ucraina nu există nicio posibilitate de instruire în limba română a cadrelor didactice de la celelalte discipline şcolare. Aşa-zisele „grupe româneşti” de la Universitatea din Cernăuţi reprezintă o ficţiune, deoarece celor zece studenţi români li se predă... tot în limba ucraineană. Devenind profesori la alte obiecte decât limba română, ei nu cunosc, sau cunosc insuficient, terminologia ştiinţifică la disciplinele respective, astfel încât mulţi dintre ei, pentru comoditate, fac apel la manualele în limba ucraineană după care ei înşişi au învăţat. Oficial (a declarat anul acesta chiar şeful Departamentului pentru Învăţământ şi Ştiinţă din Cernăuţi la un post de televiziune), fenomenul a fost prezentat ca o „dorinţă sacră” a românilor de a învăţa în limba ucraineană. Este o adevărată capcană întinsă limbii române pe care încă nu o conştientizăm astăzi şi nu-i intuim consecinţele pe care le va avea în viitor, şi anume – transformarea limbii române în „limbă de bucătărie”.
Din cauză că în Ucraina nu sunt recunoscute diplomele de specialitate din România şi din Republica Moldova, specialiştii, de care au atâta nevoie şcolile româneşti din Ucraina, nu se mai întorc acasă, preferând să-şi caute un post în ţara respectivă.
Soluţii adecvate pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă astăzi învăţământul în limba română din Ucraina au fost propuse în cadrul Conferinţei Învăţământul în şcolile cu limba română de predare în Ucraina din 21 martie 1999, organizată de către Catedra de Filologie Română şi Clasică2, dar şi de societăţile româneşti de cultură din Ucraina, însă, cu regret, ele nu au fost implementate. În acest sens se impune o analiză concretă şi competentă a factorilor obiectivi şi subiectivi care ar asigura funcţionarea în condiţii optime a şcolilor româneşti din Ucraina.
Amintim aici exemplul comunităţii maghiare din regiunea Transcarpatică, care beneficiază, în cadrul Universităţii din Ujgorod, de o Facultate Pedagogică în limba maghiară, unde se predau toate disciplinele şcolare în limba lor maternă. La Beregovo există un Institut Pedagogic similar. În plus funcţionează Institutul de Ungarologie. Ne întrebăm, ce avem noi, românii din Cernăuţi, în afară de activitatea separatistă a Societăţii moldovenilor?3
 
Statistica şcolară din regiunea Cernăuţi
Încă în 1999, anul organizării conferinţei amintite, numai în regiunea Cernăuţi funcţionau 86 de şcoli cu predare în limba română, cu o populaţie şcolară de peste 23 de mii de elevi, fapt care justifică cerinţele comunităţii româneşti de a avea şcoli în limba română la toate nivelurile: preşcolar, primar, gimnazial, mediu, profesional, superior, universitar şi postuniversitar.
Astăzi, doar peste 10 ani, urmărim o scădere esenţială a numărului de şcoli româneşti şi transformarea lor în şcoli bilingve, româno-ucrainene. Urmărind procesele care au loc în regiunea Odesa în urma deschiderii şcolilor mixte, româno-ruse, constatăm că acestea, în maximum 10 ani, s-au transformat în şcoli ruseşti. Consecinţele s-au resimţit la recensământul din 2001, când românii (moldovenii) s-au declarat ruşi, după limba şcolii absolvite. Este o lecţie pe care liderii societăţilor noastre ar fi trebuit să o însuşească şi să lupte împotriva acestor procese.
Analizând situaţia şcolară din 2009-2010, constatăm că din 86 de şcoli româneşti în 1999 au mai rămas 77, iar populaţia şcolară a scăzut la 15.397 de elevi. 13 şcoli au devenit mixte – româno-ucrainene cu 2.723 de elevi în clasele româneşti şi 1.374 de elevi în clasele ucrainene. Pe raioane această statistică este dezolantă:
1. În raionul Hliboca funcţionează în total 42 de şcoli, dintre care 23 ucrainene, 17 româneşti la o populaţie de 72.676 de persoane, dintre care: ucraineni – 34.025; ruşi – 877; români – 32.926; moldoveni – 4.425, împreună români şi moldoveni – 37.348; alte naţionalităţi – 10.311.
2. În raionul Herţa – în total 32 de şcoli, dintre care 2 ucrainene, 30 româneşti la o populaţie de 32.316 dintre care: ucraineni – 1.616; ruşi – 299; români – 29.554; moldoveni – 756, împreună români şi moldoveni – 30.310; alte naţionalităţi – 91.
3. În raionul Noua Suliţa – în total 35 de şcoli, dintre care 13 ucrainene, 15 româneşti, 7 mixte la o populaţie de 87.461, dintre care ucraineni – 29.703; ruşi – 1.235; români – 5.904; moldoveni – 50.329, împreună români şi moldoveni – 56.233; alte naţionalităţi – 290.
4. În raionul Storojineţ – în total 52 de şcoli, dintre care 37 ucrainene, 13 româneşti, 2 mixte la o populaţie de 95.295, dintre care ucraineni – 56.786; ruşi – 1.367; români – 35.095; moldoveni – 307, împreună români şi moldoveni – 35.402; alte naţionalităţi – 1.740.
5. În oraşul Cernăuţi – în total funcţionează 5 şcoli româneşti, inclusiv gimnaziul nr. 6, (şcoala nr. 29 are doar clase primare) la o populaţie de 236.691 dintre care ucraineni – 189.021; ruşi – 26.733; români – 10.553; moldoveni – 3.829, împreună români şi moldoveni – 14.383; alte naţionalităţi – 10.311.
Populaţia românească în alte raioane ale regiunii Cernăuţi:
– Oraşul Novodnestrovsk (cu statut de oraş de reşedinţă, municipiu): români – 30; moldoveni – 98, împreună români şi moldoveni – 128;
– Raionul Vijniţa: români – 196; moldoveni – 58, împreună români şi moldoveni – 154;
– Raionul Zastavna: 56.261; români – 38; moldoveni – 55, împreună români şi moldoveni – 93;
– Raionul Kelmeneţ: români – 25; moldoveni – 477, împreună români şi moldoveni – 575;
– Raionul Kiţmani: 72.884; români – 116: moldoveni – 88, împreună români şi moldoveni – 204;
– Raionul Putila: 25.352; români – 19; moldoveni – 20, împreună români şi moldoveni – 39;
– Raionul Secureni: 48.889; români – 43; moldoveni – 1.681, împreună români şi moldoveni – 1.875;
– Raionul Hotin: 72.398, dintre care români – 59; moldoveni – 5.102, împreună români şi moldoveni – 5.161.
Constatăm că pentru 8.251 de locuitori nu există nicio şcoală cu limba română de predare şi nu se predă nici ca disciplină, de exemplu, în cele două localităţi cu populaţie română şi moldovenească din raioanele Secureni şi Hotin.
Observăm, de asemenea, că formarea şcolilor mixte, cu clase româneşti şi ucrainene, se realizează mai uşor în localităţile în care populaţia se declară a fi moldoveni. În acest sens un rol important îl are şi Societatea Culturală a Moldovenilor din Ucraina (preşedinte – A. Fetescu) care activează perseverent, propagând o atitudine antiromânească.
Astfel, de la proclamarea independenţei Ucrainei (1991) până în prezent învăţământul în limba română a înregistrat mari pierderi: micşorarea numărului de şcoli cu predare în limba română, reducerea tot mai accentuată a orelor repartizate pentru limba şi literatura română, acordarea unui statut inferior limbii şi literaturii române în cadrul examenelor de absolvire prin includerea acesteia în listele examenelor neobligatorii şi înlocuirea, în unele cazuri, cu examenul la limba şi literatura ucraineană (sau la alegerea elevului); formularea ambiguă (poate fi şi examenul la limba română) a ordonanţelor ministeriale, care dă posibilitatea de a manevra după bunul plac al direcţiilor regionale, raionale şi orăşeneşti de învăţământ.
Astfel de „ordonanţe ministeriale” (precum şi proiectele de legi elaborate) sunt menite să pregătească etapa următoare a procesului de ucrainizare a învăţământului. Trebuie să menţionăm şi faptul că, în marea majoritate, în şcolile româneşti nu se predă (nici în cadrul orelor variative, nici a celor facultative) istoria românilor, cultura şi civilizaţia, etnografia şi folclorul etc., care constituie componentele naţionale de bază.
În ansamblu, relaţia dintre Ministerul Învăţământului, şcoala românească, societăţile de cultură şi presa rămâne în continuare cel mai nevralgic punct din viaţa comunităţii româneşti din Ucraina.
Predarea-învăţarea limbii române în condiţiile sociolingvistice ale trilingvismului activ (româna, rusa, ucraineana) necesită şi aplicarea unor didactici specifice, a căror elaborare, din păcate, nu este luată în discuţie, nici în cadrul conferinţelor speciale sau a cursurilor organizate pentru cadrele didactice, nici măcar în presă. O revistă de specialitate, precum este „Limba Română” la Chişinău, ne lipseşte şi nicio instituţie autorizată, inclusiv cele nonguvernamentale, nu se angajează să editeze o astfel de publicaţie.
Menţionăm faptul că specificul gândirii naţionale este în dependenţă de structura gramaticală a limbii. Traducerile, în acest sens, ca modele de analiză gramaticală, sunt acel „cal troian” care îi învaţă pe elevi să folosească structuri gramaticale străine spiritului limbii materne. Calchierile sintactice sunt mai periculoase decât cele lexicale, deoarece intervin şi distrug specificul (structura) gândirii naţionale şi influenţează, în bună măsură, psihologia specifică fiecărui popor.
Or, calchierile lexicale pot fi excluse din vorbire prin înlocuirea lor cu echivalente lexicale ale limbii materne, cele sintactice, însă, care ţin de structura limbii, se înrădăcinează în însuşi felul de a vorbi (deci şi de a gândi) al vorbitorului.
Iată de ce este absolut necesar ca elevii să însuşească iniţial noţiunile elementare de structură gramaticală ale limbii materne, ca apoi să treacă la însuşirea unor structuri străine. Menţionăm că, în condiţiile bilingvismului activ, majoritatea elevilor învaţă concomitent, încă de la vârsta preşcolară, două sau trei limbi. În astfel de condiţii se formează structuri lingvistice paralele, care creează premisele unui „bilingvism ideal”. În astfel de condiţii curriculumul şcolar, manualele, materialele didactice, metodica predării etc. trebuie să prevadă situaţiile de comunicare posibile pentru fiecare limbă în parte, pe care elevul le va diferenţia conştient.
 
Schimbări în politica lingvistică actuală
În acest an la Kiev a avut loc întâlnirea Ministrului Învăţământului şi Ştiinţei, Tineretului şi Sportului D. Tabacinik cu reprezentanţii mişcării pentru drepturile comunităţilor minorităţilor naţionale din Ucraina: preşedintele Consiliului Mişcării pentru Apărarea Drepturilor „Ucraina rusofonă”, Vladimir Kolescnicenko, preşedintele de onoare al Uniunii Democratice a maghiarilor din Ucraina, Mihail Tovt, şi preşedintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românilor din Ucraina”, Ion Popescu. Au fost examinate problemele învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, aspecte privind testarea independentă a cunoştinţelor elevilor la toate obiectele în limbile şcolilor respective, susţinerea examenelor de admitere în instituţiile de învăţământ superior din Ucraina la toate disciplinele în limba în care a învăţat abiturientul. Dl Kolescnicenko a menţionat faptul că astăzi se atestă o situaţie paradoxală când, de exemplu, pentru specialitatea „literatura ungară” la Facultatea de Filologie, este solicitată susţinerea examenului în orice limbă – germană, franceză, engleză etc. – în afară de maghiară. Problema a fost abordată şi de către ceilalţi reprezentanţi ai minorităţilor. În cadrul dezbaterilor au fost obţinute promisiunile de revizuire şi de operare a schimbărilor în Ordonanţa Ministerului despre trecerea treptată a şcolilor cu predare în limbile minorităţilor naţionale la predare doar în limba ucraineană, precumşi introducerea examenelor de admitere, inclusiv şi testarea independentă, în limba şcolii absolvite.
Este posibil ca noul Proiect de lege al funcţionării limbilor naţionale în Ucraina, elaborat de un grup de deputaţi, să fie pus în discuţie în Rada Supremă de la Kiev, fapt care ar putea provoca un nou val de proteste şi conflicte în societatea ucraineană, problema limbii devenind un instrument de luptă politică. Proiectul de lege respectiv a fost deja înregistrat în Rada Supremă a Ucrainei de către deputaţii din partea fracţiunii Partidului Regiunilor, care propun să fie interzisă, la nivel legislativ, lichidarea în Ucraina a instituţiilor de învăţământ cu predare în limba rusă şi în limbile altor minorităţi naţionale. Totodată, potrivit Agenţiei UNIAN, în ultima vreme, în Ţinutul Donbas, tot mai des se vehiculează ideea de a lichida şcolile cu predare în limba ucraineană. Paradoxal, dar un astfel de Proiect nu este discutat, de exemplu, în instituţiile de învăţământ, mai ales în cele ale minorităţilor, şi nu este publicat în presă. Documentul este neglijat şi de către societăţile de cultură româneşti, inclusiv de presa în limba română, acestea fiind preocupate de alte lucruri.
Dacă analizăm atent noul Proiect de lege şi-l confruntăm cu alte activităţi politice, vom depista câteva momente negative pentru românii din Ucraina. Această „capcană politică” vizează rezultatele viitorului recensământ. Astfel, în articolul 8 din acest Proiect, despre limbile regionale sau limbile minorităţilor naţionale în Ucraina şi principiile politice care se aplică în teritoriile respective se stipulează următoarele:
p. 2. În contextul Cartei Europene despre Limbile Regionale sau Limbile Minorităţilor Naţionale, care se folosesc în anumite teritorii, în Ucraina se vor aplica recomandările acestei legi pentru folosirea limbilor regionale şi a minorităţilor naţionale care sunt: rusa, bielorusa, armeana, găgăuza, idiş, tătara vorbită în Crimeea, moldoveneasca, germana, greaca modernă, polona, roma, româna, slovaca şi maghiara.
p. 3. Pentru fiecare din limbile menţionate în punctul 2 al acestui articol, se vor aplica măsuri îndreptate către folosirea limbilor regionale sau a minorităţilor naţionale, care sunt stipulate în această lege, cu condiţia că numărul vorbitorilor în această limbă, care locuiesc compact în teritoriul respectiv, va constitui 10% şi mai mult din populaţia lui.
Conform hotărârii Radei locale, în situaţii speciale concrete, astfel de măsuri pot fi aplicate limbii şi dacă vorbitorii ei constituie mai puţin de 10% din populaţia teritoriului respectiv.
p. 4. Numărul vorbitorilor unei limbi regionale în teritoriul respectiv se va desemna în baza datelor Recensământului ucrainean despre componenţa lingvistică a populaţiei în unităţile administrative teritoriale (a Republicii Autonome Crimeea, a regiunilor, raioanelor, oraşelor, comunelor, satelor).
p. 5. În timpul Recensământului ucrainean al populaţiei, pentru depistarea persoanelor fizice care aparţin unor grupuri lingvistice concrete se va folosi întrebarea despre limba pe care persoana respectivă o foloseşte.
p. 6. Limba regională, care corespunde condiţiilor din punctul 3 al acestui articol, se va folosi în paralel cu limba de stat în teritoriul respectiv al Ucrainei în lucrările organelor puterii locale, a puterii Republicii Autonome Crimeea şi a organelor autoadministrării locale, se foloseşte şi se învaţă în instituţiile de stat şi comunale de învăţământ şi, de asemenea, se va folosi şi în alte sfere ale activităţii sociale în limitele şi în ordinea care estre stipulată de această lege.
p. 7. În limitele teritoriului în care este folosită limba regională, ce corespunde condiţiilor punctului trei al acestui articol, se vor lua măsuri pentru dezvoltarea, folosirea şi securitatea limbii regionale stipulate în această lege, ea este obligatorie pentru organele puterii locale de stat, a organelor de autoadministrare locală, societăţi, instituţii, persoane oficiale şi funcţionari, şi de asemenea pentru întreprinzători şi persoane fizice.
Unii politicieni ucraineni, de exemplu, consideră că aprobarea acestui Proiect poate provoca discuţii privind federalizarea ţării şi alte procese nedorite, precum relansarea Proiectului despre reforma administrativ-teritorială, propusă încă de Veaceslav Cernovil, liderul Mişcării Populare Ucrainene.
Se afirmă, de asemenea, că astfel de proiecte de legi au menirea de a camufla eşecurile economice şi de a verifica reacţia populaţiei la eventualele implementări ale unor astfel de legi, precum şi stabilirea modalităţilor de manipulare a electoratului.
 
Note
1 Documentele adoptate de către societăţile de cultură românească, nonguvernamentale, începând cu anul 1989 – anul fondării Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi: Memorandumurile adoptate la adunările generale ale Societăţii „Mihai Eminescu” în perioada anilor 1989-1995; Programul de dezvoltare naţională a românilor din regiunea Cernăuţi, adoptat la primul Congres al românilor din regiunea Cernăuţi (1992); Rezoluţiile conferinţelor ştiinţifico-metodice în problemele şcolilor româneşti din Ucraina (1998) şi Rezoluţia conferinţei consacrate problemelor predării limbii şi literaturii române (1999); Memorandumurile adoptate la cele două Congrese ale intelectualităţii româneşti (1999, 2000) au formulat principalele doleanţe ale comunităţii româneşti (acestea coincid şi cu cele ale românilor din regiunile Transcarpatică şi Odesa). Toate documentele enumerate includ principalele aspecte ale vieţii social-politice, culturale, bisericeşti şi ale învăţământului în limba română etc. Majoritatea cerinţelor însă nu au fost nici măcar cercetate şi discutate în presă sau la întruniri ce ar fi trebuit organizate de către Departamentul pentru Învăţământ şi Ştiinţă al Administraţiei de Stat. Nu a fost analizată şi luată în consideraţie şi situaţia românilor (moldovenilor) din alte localităţi din Ucraina: regiunea Nicolaev etc. Documentele amintite au fost publicate în revista „Glasul Bucovinei”.
2 Vezi materialele publicate în „Glasul Bucovinei”, an. VI, nr. 2, (22), 1999.
3 „Glasul Bucovinei”, Cronica limbii române, p. 87-100.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog