Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Cântecul manuscriselor mele

Ion ZUBAŞCU

Alte articole de
Ion ZUBAŞCU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Cântecul manuscriselor mele
 
ce milă mi-e de manuscrisele mele
le-am scos din dulapuri de unde zac de douăzeci de ani
de când m-am mutat din Maramureş în Bucureşti
intrate unele-ntr-altele cu foile îngălbenite şi rupte
ca straturile geologice într-un zăcământ mineral
pline de praf aproape pământ cu literele abia distingându-se
din degradarea biochimica a hârtiei
ce milă mi-e de aceşti metri cubi de dosare inerte
cu propoziţii şi fraze din care sângele meu s-a evaporat
sute de kilograme mii şi mii de pagini umplute cu litere
de care nu mai am nevoie să pot privi înainte
fără ele sunt un om încă viu şi liber
să mă gândesc la ideile cu care voi umple pagina de mâine
doi metri cubi de magmă scripturală
răcită după stingerea vulcanului mic al vieţii mele
atât am lăsat în urma mea
după treizeci de ani de viaţă eruptivă de scris
cu conştiinţa mea ca un pom răsturnat
cu rădăcinile adânc resfirate în cer
cu coroana înflorind în mustosul meu trup
doar muntele ăsta de steril pe care-l depozitez încă în casă
după ce aurul şi argintul viu uraniul şi platina
preţioase clipe de viaţă au fost strecurate
pământul ăsta de hârtie steaua asta întunecată
care nu va putea înflori decât după moartea mea
 
 
Scrisoare către Matei Vişniec
 
Matei, m-am întors în literatură din nou e bine
pot răspunde la orice întrebări
acum totul e limpede
îmi place inocenţa ta din ceea ce publici în „România liberă”.
contribui la mersul lumii finisezi clipa cea repede
exact ce-am făcut şi eu în ultimii 25 de ani
lucrând la ziarele de cel mai mare tonaj
când totul ardea în jurul meu înăbuşit
ca gunoaiele într-o pubelă metalică noaptea
în timp ce voi vă scriaţi opera
la Paris la Berlin capodoperele
scârbit părăsesc acum lumea strivită de presă ca strugurii
v-o iau din nou înainte plin de mustul ei negru
avortat de cotidianul la care am ars ca o rană vie
în ultimii cei mai buni ani ai mei de viaţă
acum n-aş mai vrea să mai ies niciodată din literatură
decât pururi tânăr înfăşurat în manta-mi
croită din hârtia poemelor mele
din cartea de trăit de citit de înviat
pe care tocmai o va descărca de pe internet peste o mie de ani
cea pe care o voi visa o moarte întreagă în poemele mele
cea pe care o voi visa toată moartea
 
 
Bocet pentru Mariana Marin
 
iartă-mă, Doamne, că iar mi-a luat-o gura pe dinainte
în loc să mi-o ia sufletul înainte
sufletul mi-a rămas înapoi
sufletul nu mi-a rămas deloc
nu mi-a mai rămas niciun strop de suflet
şi-n golul lui nu mai vuieşte Dumnezeu
nu-mi mai ţiuie Dumnezeu în urechi
cum îmi auzeam bubuitul sângelui în copilărie
la patru ani de la moartea Marianei Marin
la comemorarea de la Muzeul Literaturii Române
poeţilor care-au glosat despre fosta vietate Mariana Marin
propria lor poezie le golise sufletul cu totul
de orice strop de Dumnezeu
cuvintele lor nu mai vorbeau de stelele cerului dinăuntru
nici de stelele cerului dinafară
ci doar de stelele umede ale cerului gurii
cuvintele în cerul gurii lor se vorbeau doar pe sine salivându-se
le-o lua gura pe dinaintea cuvintelor
le-o luau cuvintele şi pământul
tăcerile golite de orice urmă de idealitate şi sens
pe dinaintea Învierii
Doamne cel viu şi adevărat
tu unde ai fost la comemorarea poetei Mariana Marin
cea vie şi adevărată în toate cuvintele sale
s-au aprins lumânări cu lumina goală pe dinăuntru şi pe dinafară
s-a întins o masă de pomenire cu belşug de bucate şi băuturi
cu colăcei de pământ sterp fără niciun strop de duh sfânt
sub explozia de fotografii ale lui Petru Creţia
întors de zece ani şi el la literele sale de ţărână
dar vodca din cuvintele lui Gheorghe Iova
poate ţine loc de Dumnezeu
în toate cerurile goale
pe care cineva cu siguranţă altcineva
dacă n-o vom face chiar noi înşine aici şi cum
va trebui să le umple din nou
cu un Dumnezeu la fel de viu şi adevărat
ca strălucitoarea lumină
de pe faţa stinsă a poetei Mariana Marin
 
 
Cântec pentru Marta Petreu
 
iată secretul cel mai bine păzit al lumii acesteia:
cuvintele noastre predetermină realitatea
ce gândeşte creierul nostru modelează cursul lumii de mâine
iar visele pot fi programate din timpul zilei, ştiai?
mănânci seara o turtă de pâine sărată ca fetele de pe Valea Izei
în noaptea de Sântandrei sau de Anul Nou
coaptă pe jarul cuptorului
cel care îţi va aduce apa în vis
va fi ursitul nunţii tale viitoare
sarea din turtă cheamă visele şi pe cel visat
lasă-l în morţii lumii pe Cioran
cu sinuciderea lui lentă ca un răsărit de soare
dragostea lui te-a îmbătat cu destulă moarte
alege-ţi cu grijă cuvintele cu care vorbeşti
schimbă-le
înnoieşte-le roagă-te începe să te rogi
miracolul nu se întâmplă decât cu cei ce cred în miracole
 
 
În aceeaşi viaţă cu Marian Draghici
 
te rog, Doamne, din suflet ajută-mă
să nu ajung şi eu o instituţie
ca majoritatea comesenilor generaţiei noastre
eu ştiu că sunt cu mult mai mult decât atât sunt viu sunt curgător unduitor
sunt un ţesut gramatical
pulsând în inima ta vie, Doamne,
un câmp de câmpuri vii interferente
din aura ta sfântă de divinitate
cum să botezi o stradă la periferia
sau în centrul unei aglomerate capitale
cu numele „Isus Cristos”,
să pui ca firmă „Duhul Sfânt”
pe poarta unei biete instituţii
sau să dai numele de „Dumnezeu”
unei localităţii de pe planetă
tu m-ai făcut ca tine după chipul şi asemănarea ta
te rog ajută-mă să nu rămână în istoria de mâine
din fiinţa mea preaplină de acum
doar firma unei moarte instituţii
 
 
Noi teritorii pentru poezie
 
de-acum trupul meu nu mai este al meu
ci doar al acestor femei străine care sporovăiesc întruna
într-o lume îndepărtată paralelă cu universul organelor mele
şi al paletei de cobalt din capul straniu al cobaltronului
pe harta acestor teritorii încă necunoscute poeziei române
scria Hic sunt leones dar eu am fost pe aici înaintea voastră
ca exploratorul din junglă între triburi stranii de canibali
se poate trăi şi dincolo de aceste graniţe nu vă fie frică
se poate trăi
 
 
Colindă de Anul Nou
                                   Pentru M.P.
 
singur sunt, Doamne, ca tine
doar cu singurătatea mea
bătrâna credincioasa mea singurătate
după chipul şi asemănarea ta
La mulţi ani, Dumnezeule mare,
La mulţi ani, singurătatea mea!
 
 
Lumea ca metastază
 
soră-mea plânge singură la etajul neterminat al casei de lemn
stă de ore în şir pe un scaun şi plânge cu faţa către Faţa Dealului
Maria e hotărâtă să plece şi ea nu cred că mai are multe resurse
cocoana Anuţa simte aerul încărcat din preajmă şi plânge în hohote
copiii de la Bucureşti sunt răvăşiţi şi ei i-a certat rău Maria
că n-au fost în stare să-mi ia banii toţi sunt pe punctul de fugă
pânza ţesută cu greu în zeci de ani de viaţă e gata să se destrame
i-am împrăştiat pe toţi acuzându-i că n-au nicio înţelegere faţă de mine
când de fapt eu sunt agresorul tuturor şi focarul continuu de violenţă
dar cine e cel ce dezbină cine e cel ce divide et impera cine-i pustiitorul
cine aduce în lume neagra urâciune a pustiirii? acum e trecut cu puţin
de miezul nopţii sunt singur în patul străvechi din Casa Bătrână
în care au dormit mama şi mama mamei mele şi mama strămoaşei
un lung şir de generaţii de născătoare sănătoase din Dragomireşti
care-au sfârşit în tumoarea mea în biata mea carne cancerizată
sar din aşternut şi ies în răcoarea nopţii de afară izbindu-mă cu fruntea
de cerul greu de stele de deasupra cu burţile umflate de viaţă
hieroglifele constelaţiilor îmi trimit mesaje toate vor să-mi spună ceva
cu desenul lor care se păstrează acelaşi de dinaintea începutului lumii
de când primul om s-a ridicat în picioare pe Valea Izei în Maramureş
şi a privit cerul e atâta lumină şi linişte sus atâta strălucire şi statornicie
şi ce siguranţă de sine trebuiau să aibă moşul meu Gheorghe din Dragomireşti
şi strămoşul Grigore când ieşeau seara pe treptele Casei Bătrâne
şi vedeau Luceafărul de seară în faţă spre Borşa şi Carul Mare
trăgându-se încet după Casa Bătrână odată cu scurgerea nopţii
când Găinuşa prindea putere pe boltă în sus spre Izvoarele Izei
iar în nopţile calde de iulie Luceafărul de dimineaţă răsărea
cu fermitate şi bunăvoinţă după Cornul Dealului peste apă
şi toate rămâneau întocmai de-a lungul miilor de ani de viaţă şi de moarte
pe drumul şirului nesfârşit de generaţii de oameni ca şi cum
o singură pereche de ochi ar fi stat pe pragul Casei Bătrâne
şi-ar fi privit continuu timp de mii de ani Luceafărul de dimineaţă
şi în tot acest timp restul lumii şi sensul curgerii ei
n-ar fi fost altul decât să se ascundă de Cer şi de măreţia lui
în infernul din propriile noastre creiere şi din noi înşine să uităm Cerul
lumina atât de clară şi întrebătoare a stelelor dintr-o noapte senină de august
 
 
Pe patul cobaltronului
 
din clipa când tehnicienele îmi caută punctele de iradiere
tatuate pe şolduri şi desigur în zona pelviană
cu feţele lor secţionate de laserii roşii de poziţionare
toate primejdiile de moarte stau la pândă
jur-împrejurul fragilului meu trup
gol ca un stârv pe patul metalic al cobaltronului
mă amuşină cu ochii sticlind
pe marginile cărnii mele din afară şi dinăuntru
cu colţii sticlind de strălucirea razelor de cobalt
moartea salivează deja în jurul bietului meu trup
împrejmuindu-mă din toate părţile cu poftele ei feminine
fremătând în sine ca un arc încordat
abia aşteptând să dea drumul asupra mea
tuturor bolilor amorţite din mine
care pândesc de o viaţă momentul de atac
această clipă de slăbiciune a sistemului meu imunitar
să se năpustească prin toate celulele mele
rămase acum fără putere şi apărare
mutând istoricele câmpuri de bătălie ale lumii
în geografia dinăuntrul organismului meu
şi numai tu, Doamne, mi-ai mai rămas în preajmă
după ce asistentele au tras huruind uşile grele de plumb
aşa cum visele nevăzătorilor care-au orbit în adolescenţă
au cadre vizuale doar din copilăria dinaintea orbirii
deşi acţiunea visului se petrece în plină maturitate
tu eşti singurul care mă mai poţi acum apăra
din clipa când se aprinde becul roşu din peretele buncărului
şi timpul iradierii cu razele ionizante
începe să ţiuie straniu ca o bombă cu ceas
 
 
Cine donează sânge pentru tine?
 
şi se apropie ziua întoarcerii în Bucureşti
internarea analizele pregătitoare şi apoi operaţia
chirurgul ţi-a cerut trei, patru donatori de sânge
trebuie să aduci adeverinţele de donaţie şi ai o emoţie
pe care n-ai mai trăit-o niciodată până acum
cine va dona sânge pentru tine? cine va merge la secţia Hematologie
a unui spital de la marginea Bucureştiului cine-şi va pierde
o zi din viaţă şi 450 gr. de sânge din propria viaţă
pentru sănătatea ta? rând pe rând se răresc cei care au sărit
să te ajute în prima clipă trei prieteni au plecat în concediu
sora din Maramureş va veni la Fundeni dar nu poate dona e bolnavă
nu ştii sigur nici dacă soţia e compatibilă ca vârstă şi greutate
cu nenumăratele criterii de donare fiica mai mică
are rh-ul negativ şi-a purtat propria sarcină cu chinuri de moarte
un fiu a plecat cu prietenii în munţi au mai rămas doar băiatul din Anglia
şi fiica mai mare din Bucureşti în ei îţi e toată speranţa
vor încerca să-i roage pe prietenii lor
şi prietenii pe prietenii lor până la urmă s-ar putea întâmpla
să-ţi doneze sânge oameni pe care nu i-ai văzut niciodată
şi despre care nici nu ştiai că există aşa cum şi tu
eşti mai sigur că scrii aceste cuvinte pentru ei
cei nevăzuţi şi necunoscuţi decât pentru oamenii tăi
te vei trezi de pe masa de operaţie cu aceste întrebări simple
care te vor urmări tot restul zilelor tale până la moarte:
cui îţi dăruieşti tu cuvintele? cine donează sânge pentru tine?
 
 
Politică la oncologie
 
câştigă întotdeauna alegerile cine are Internele n-aţi văzut
că semiguvernul Boc a căzut după demiterea ministrului pesedist de interne
cine are Internele la alegeri câştigă totul între cei patru canceroşi
cu branulele în vene şi citostaticele picurând din pungile fixate pe stative
unul era fan prm le vorbea întruna doamnelor întinse pe paturi
cu toate organele lor interne invadate de metastaze în ultima fază
de parcă politica lui Vadim ar fi fost tratamentul miraculos aşteptat
şi nu Avastin de 2500 dolari fiola de curând lansat în America
cu cine să mai votezi cu Bombo, cu Prostănacu, cu Crinişor
nu-s toţi nişte hoţi ordinari s-a terminat şi cu ei cincinalul Băse s-a fâsâit
doamna tânără din Piteşti se întorsese de curând din Viena
unde făcuse tratamentul cu raze X într-o clinică particulară
acolo medicii nu suflă în faţa bolnavului zicea cred şi eu
pentru 20 de mii de euro vorbea interminabil la celular auzi tu
să înnebuneşti soţia amantului meu era prietenă din copilărie
cu cea mai bună prietenă a mea ei, ce zici tu de chestia asta?
dar s-a purtat ca o doamnă mai mult decât ca o doamnă
ştia de soţul ei şi de mine câtă vreme îmi aduce banii acasă
ţine la mine şi la copii se mai scapă şi el pe de lături zicea
cine e sfânt în ziua de azi pe holul Oncologiei televizorul era în delir
tunetele politicienilor se întretăiau cu scâncetele bolnavilor
care o strigau pe sora Felicia când citostaticele nu mai picurau
va veni un guvern de patruzeci de zile cât un parastas sănătos
nouă românilor ne reuşesc doar înmormântările şi mai ales
petrecerile de după cu fasole sarmale şi vin fiert de la Burebista încoace
dar ce se întâmplă cu noi suspina doamna care citea Omul frumos
de Dan Puric cu fiica alături pe marginea patului ce se va alege şi de noi
toţi ameninţă se sapă unii pe alţii şi ţara dă tot timpul înapoi
iar ei fac spume la gură zi şi noapte şi conduc România de pe sticlă
aşteptând Salvatorul pe cal alb sau măcar Neamţul salvator
nu vedeţi că toate dezastrele noastre naţionale se întâmplă
doar când psd-ul lui Ilici nu e la guvernare la noi nu se face politică
se trag sfori pentru privilegii capitalişti comunişti canibali tot un drac
doar trei oameni din parlament au votat cu 254 de mâini
doamna din Piteşti arăta încă bine cu brăţările cerceii mari
şi lanţurile ei de aur ca un sarcofag venit la propria înmormântare
nu ştia dacă o va întinde până în vară aşa că şi-a cumpărat acum bilet
pentru un tur în Grecia voia să ajungă neapărat la moaştele Sf. Nectarie
şi la Brâul Maicii Domnului dar tocmai când îşi imagina
254 de parlamentari votând moţiunea de cenzură cu branulele în vene
fetiţa a ţâşnit din salon scăpând cărticica de rugăciuni din mâini
Felicia veniţi vă rog repede repede mama scuipă cheaguri negre de sânge
 
 
Mulţumim şi pe această cale colegului Leo Butnaru pentru sprijinul acordat la pregătirea grupajului dedicat regretatului poet maramureşean Ion Zubaşcu.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog