Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

În singura noastră viaţă, cum să nu credem în poezie, cu frumuseţe şi multă speranţă?

Leo BUTNARU

Alte articole de
Leo BUTNARU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXI, 2011

Pentru tipar

 

(Corespondenţă: Ion Zubaşcu – Leo Butnaru, 2007-2011)
 
În ianuarie 2011, am mai reuşit să facem un schimb de mesaje cu Ion Zubaşcu. Spre primăvară, ne-am întâlnit la Uniunea Scriitorilor din Calea Victoriei 115. Atunci, mi-a dăruit volumul său de versuri Moarte de om, ce apăruse la sfârşit de an trecut la Editura Limes. Mi-a scris autograful, însă fără a pune data: „Lui Leo Butnaru, cu drag şi solidaritate. Ion Zubaşcu”. Îmi spusese câteva lucruri vagi despre chimioterapia pe care o urma. Era în grea suferinţă. Dar lucid şi bărbat în tot ce trăia, ce suferea, în conştientizarea apropiatului abis, precum se înţelege chiar din psalmul cu care se deschide cartea: „Îţi mulţumesc Doamne / pentru această nouă zi îmbelşugată de viaţă / pe care nu mă mai satur s-o trăiesc / după năucitorul diagnostic de la biopsie / înaintea întunericului / a nopţii ce vine / a somnului fără nicio ieşire”. Şi nu avea să treacă mult timp, pentru ca, la sfârşit de florar, poetul să se stingă. La Bucureşti se ţinea Târgul de Carte. E de invocat acest detaliu, pentru că pe ultima copertă a volumului de adevărat autor stoic Moarte de om sunt trecute titlurile cărţilor în pregătire ale lui Ion Zubaşcu: Manifest la intrarea în noua preistorie a lumii; Omul ocazional; Omul lui Dumnezeu, Oameni ca lumea; Oamenii gramaticii universale; Omul nimănui; Omul disponibil (III)... În anul 1991, publicase la Editura Cartea Românească volumul Omul de Cuvânt, iar peste alţi 4 ani, la Editura Panteon – Întoarcerea la Dumnezeu... Dumnezeu şi omul – aceasta a fost marea temă a poetului şi creştinului Ion Zubaşcu; om şi poet de un suflet atât de vibrant, de o conştiinţă atât de ardent-angajată întru căutarea şi slujirea Binelui, precum o atestă şi majoritatea mesajelor sale publicate aici; mesaje internautice, dar temeinice, aş zice, precum cele din scrisorile – scrisori, variantă (încă!) paper.
 
 

De la Ion Zubaşcu              29.XII.2007

Dragă Leo,
iată ocolindă strănouă din Maramureş: „Vine marea cât de mare, / Dă de mare – / Margini n-are. / Da marea ce ne adună? / Tăt ne-adun-on bour sur / Cu coarnele de d’aor. / Da’n corniţă / Ce ne-aduce? / Legănaş / De păltinaş. / Da’n leagăn cine-i culcat? / On pruncuţ mic înfăşat / Cu făşie de mătasă / De la Doamna-Împărăteasă. / Şi colinda nu-i mai multă, / Să trăia cine-o ascultă, / Să sporească binele / Cum roiesc albinele, / Să roiască binele / Ca prin flori albinele”.
De zeci de ani de când cânt această colindă, m-am întrebat ce-i cu marea cea mare într-o cântare de sărbători din munţii Maramureşului? Târziu de tot mi-am amintit din geologie că podişul transilvan e în realitatea preistorică fundul fostei Mări Panonice şi versurile acestei colinzi vin, poate, de pe vremurile când valurile înalte ale acestei mări băteau în vârfurile vulcanilor numiţi Ţibleş, Gutăi, Oaş, stinşi acum şi ei. Omul acela pământean din Maramureş stătea cu picioarele în apa mării şi colinda de sărbători într-o limbă pe care o înţeleg la fel de bine şi eu, când cânt cu sufletul meu de azi. Mările au secat, vulcanii s-au stins şi ei, dar sufletul acelui om cântător de pe malul fostei mări secate, care izbea vârfurile foştilor vulcani, e la fel de viu ca propriul meu suflet, cu care colind acum. Fie ca prospeţimea acestui miracol, posibil doar prin poezie şi colindă sfântă, să te însoţească până în vecii vecilor.
Sărbători fericite!
Ion Zubaşcu
 
 

De la Ion Zubaşcu              30.XII.2007

Povestea unei colinzi de Anul Nou. Dragul meu, pentru că ai fost atât de prompt şi mi-ai răspuns cu propriile tale daruri, m-am gândit sa-ţi trimit de Anul Nou şi o colindă cântată pe care o găseşti în attach, împreună cu povestea ei de mai jos şi urările mele sărbătoreşti:
Prin anii ’70 (mileniul trecut), am auzit de la sora-mea Ileana colinda „Scoală gazdă din pătuţ / Şi ne dă un colăcuţ, / Florile, florile dalbe”, culeasă într-un sat prăpădit din Ţara Lăpuşului şi neînregistrată în nicio culegere de folclor din România, de la 1900 până în acei ani. Din clipa când l-am auzit, n-am mai putut lăsa din cerul gurii acest diamant de colind, pe care am început să-l cânt pe scenele ţării, în săli polivalente şi pe stadioane, ani şi ani la rând, până l-au preluat în repertoriul propriu toţi cei care îl cântă acum, uitând cu desăvârşire cine l-a scos pentru prima dată în larg. Anul acesta am reauzit acest colind, după 35 de ani de când l-am lansat, într-o reclamă la cafeaua Selected, pe toate televiziunile, dar şi în popularul serial Inimă de ţigan, de pe Acasă TV, în metrou şi chiar la uşa apartamentului meu din Bucureşti, unde-au venit să mă colinde copii din cartierul Crângaşi.
Cred că te poţi considera om de valoare când faci pentru poporul tău cel puţin cât a făcut şi poporul tău pentru tine. Dacă mă va întreba Dumnezeu la Judecata de Apoi a conştiinţelor literare: Ce-ai făcut mai bun în viaţa pe care ţi-am dăruit-o pe Pământ?, i-aş putea răspunde: Am salvat de la moarte o colindă.
Fie ca tot ce ai scris tu mai bun (şi istoriile literare care te vor cuprinde) să dureze măcar atâtea milenii, de când vine din cerul strămoşilor, spre sufletul tău de acum, această colindă nescrisă. La mulţi ani!
Cu bucuria întâlnirilor noastre viitoare, florile, florile dalbe.
Ion Zubaşcu
 
Lui Ion Zubaşcu 30.XII.2007
Dragă Ion,
fascinante, înduioşătoare şi, totodată, înălţătoare mărturisirile tale. În genere, tu eşti un Om şi un Scriitor al mărturisirilor, te-am auzit, te-am ascultat pe fundalul freamătului de valuri acolo, la Neptunul juneţilor noastre şi mă bucur să... reproduc în memorie vocea ta din acele seri, din acele după-miezuri de noapte. Sigur, m-a ajutat, nemijlocit, frumosul dar cântat al colindului pe care mi l-ai trimis. Şi în comuna mea, Negureni din judeţul Orhei, cântam Florile dalbe. E drept, mesajul nu era atât de tragic... îngeresc. De altfel, şi despre aceasta vorbesc în romanul memorialistic Copil la ruşi, pe care l-am publicat, deocamdată, în foileton, în revista Sud Est cultural (are şi versiune online).
Fii sigur, colindul tău îl voi expedia la mai mulţi oameni dragi, prieteni. La rândul meu, îţi trimit – ce crezi? – două melodii din interbelicul polonez, foarte asemănător – te vei convinge – cu cel românesc, al lui Cristian Vasile, să zicem. Eu am hălăduit, acum două săptămâni, vreo 7 zile, prin Polonia (cu distinsul coleg Mircea Martin, cu scriitori şi jurnalişti), însă – iarăşi curios! – melodiile nu le-am adus de acolo, ci mi le-a trimis un coleg rus din... Novosibirsk, din Siberia! (La rândul meu, i-am expediat melodiile Bucureştiului, Chişinăului de altădată). Comunic cu el (pre nume Igor Loşcilov) de mai multă vreme, dânsul ajutându-mă să descopăr noi texte ale poeziei avangardei ruse, din care am tradus masiv. (Coleg civilizat, cu doctoratul în Suedia.) Aşadar, ascultă şi tu aceste ziceri în poloneză despre... românce şi Bucureşti, despre celebra Zaraza.
La mulţi ani!
Leo
 
 

De la Ion Zubaşcu              21.III.2008

Domnule Poet, de Ziua Mondială a Poeziei, te rog să-mi îngădui să-ţi ofer două versuri din trecătoarea mea viaţă:
Floarea de stâncă va dăinui mai mult decât stânca
Şi iarba de mare mai mult decât marea.
La mulţi ani!
Ion Zubaşcu
 
Lui Ion Zubaşcu 21.III.2008
Cu aceeaşi confraternă ocazie, îţi trimit de asemenea unele rânduri:
POEZIE DULCE-AMARĂ
PE NIMENI NU L-AI FĂCUT
CU ADEVĂRAT FERICIT
CI –
MULŢAM ŞI PENTRU ATÂT –
MAI PUŢIN NEFERICIT L-AI FĂCUT
Solidar întru toate cele bune,
Leo
 
 

De la Ion Zubaşcu              24.III.2008

Acţiunea poetică începută în 21 martie 2008, de Ziua Mondială a Poeziei, s-a încheiat duminică, la ora 24. Am trimis un mesaj personalizat pe adresa de net a o sută de scriitori români, majoritatea poeţi. Am primit poeme, mulţumiri, saluturi şi tăceri. Le mulţumesc tuturor, în egală măsură. Vă pun în attach grupajul rezultat, care va apărea într-o revistă literară. I-am dăruit acestei reviste întreaga colecţie de bijuterii, pentru expunere publică, fiind prima publicaţie literară care şi-a oferit intenţia solidară, lăsându-şi ediţia deschisă până azi, special pentru a putea capta rezultatul acestui demers spontan şi de-o absolută gratuitate. Evident, vă voi ţine la curent cu apariţia revistei. Orice idee de amplificare a prezentului grupaj echinocţial de mici arte poetice, strălucitoare şi pure ca nişte diamante pe creştetul mileniului trei, este binevenită şi se poate face mai departe, în perspectiva continuării acţiunii într-o versiune editorială, cu totul dezirabilă, doar pe criterii exclusiv valorice. Sugestiile şi propunerile dvs. în acest sens sunt binevenite. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că aţi fost unul dintre cei de veghe.
Într-una din nopţile acestei acţiuni poetice spontane, am alergat o oră pe malul lacului Crângaşi, din Bucureşti. Am văzut luna luminând peste echinocţiul de primăvară al anului 2008, înconjurată de haloul fascinant al unui dublu curcubeu. Mi se pare atât de important să nu pierdem legătura cu Întregul, să ţinem mereu deschisă legătura cu Cerul. Ştie cineva de câte ori se întâmplă într-o viaţă de om fenomenul cosmic rar ca luna plină să lumineze peste echinocţiul de primăvară, date calendaristice în funcţie de care vechii pământeni stabileau duminica Învierii? Dacă veţi ieşi din pagină într-una din nopţile acestea, sub cerul liber, în larg, veţi simţi cât de puţini suntem în materie cei care ne putem bucura de clipa vie şi solidară de frumuseţe a lumii. A întregii lumi. În singura noastră viaţă.
Cum să nu credem în poezie, cu frumuseţe şi multă speranţă?
Ion Zubaşcu
 

 

 

De la Ion Zubaşcu              26.IV.2008

Leo,
tocmai am citit în „România literară” fascinanta, neliniştitoarea ta ucronie Ultimul cititor în limba româna. Şi cum îi este dedicată dlui Grigurcu, m-am gândit sa-ţi trimit în attach revista „Acolada”, pe luna aprilie (unde am început să colaborez), girată de prestigiosul critic şi poetul Radu Ulmeanu, atât pentru interviul meu cu Matei Vişniec, cât şi pentru a-ţi face o viziune de ansamblu despre o nouă şi serioasă revistă. Îţi pun, de asemenea, şi revista „Timpul”, cu Raportul meu de la Strasbourg, pentru a vedea cu ce mă mai ocup în timpul liber, când nu te citesc pe tine.
Fie ca Domnul să învie în inima ta cu bucurie şi speranţa ca secolul XXXIII va lipsi din istorie şi calendare, ca etajele 13 din blocurile zgârie-nori ale SUA.
Te îmbrăţişez cu drag,
Ion Zubaşcu
 
 

De la Ion Zubaşcu              26.IV.2008

Dragul meu Leo Butnaru, cred că meseria poetului e să înfrumuseţeze lumea şi să aducă bucurii oamenilor. Dacă noi nu ne preţuim cum se cuvine între noi, cum să ne respecte cei din jurul nostru?
Primăvara calcă iarăşi pe morminte
Roiuri de albine ies dintre cuvinte,
Nesfârşită-i calea dintre azi şi mâine
Pietrele vor trece, apa va rămâne.
 
Primăvara naşte iarăşi pe morminte
Tată sfânt din ceruri, te iubim fierbinte,
Toţi avem o mamă şi un singur nume,
La sfârşitul lumii, cântă noua lume.
Sărbători fericite!
Cu mult drag,
Ion Zubaşcu
 
 

De la Ion Zubaşcu              28.IV.2008

Leo,
nu-i aşa că putem redeveni frumoşi în propria noastră poezie? Şi nu doar de sărbători, ci în toate zilele vieţii noastre. Nu-i aşa că esteticienii urâtului îşi arătau urâţenia doar în retorica artei, pentru că în viaţa lor reală iubeau cele mai frumoase şi exorbitante femei?
Cu drag,
Ion Zubaşcu
 
 

De la Ion Zubaşcu              23.V.2008

Leo,
cred că eşti cel mai prompt scriitor român, nu doar din viaţa asta, ci din toate vieţile, din toate timpurile. Dacă s-ar fi ţinut toţi românii de Cuvânt, cu aceeaşi trebnicie ca a ta, cred c-am fi scris noi Biblia („La început a fost Cuvântul”), înaintea celorlalţi.
Mulţumesc pentru promisiunea de a participa la ancheta VR. Domnul să-ţi sporească viaţa, sufletul şi cuvintele.
Cu drag,
Ion Zubaşcu
 
 

De la Ion Zubaşcu              5.I.2009

Leo,
mulţumesc. „Motricitatea specială” de care vorbeşti vine din exersarea cuvintelor în 25 de ani de presă de informaţie şi investigaţie, când trebuia să trag contratimp din toate poziţiile. Mi-am păstrat acest ritm şi după retragerea mea în literatură. Cât mă va mai ţine Domnul în răsuflarea Sa. Toate binecuvântările Cerului să-ţi cadă de mâine încolo în cap, pe cap, după cap, şi apoi să alunece în cărţile tale viitoare. Spor la fiinţă şi cuvinte!
Cu drag,
Ion
 
 

De la Ion Zubaşcu              8.I.2009

Leo,
am citit textul tău, e grozav, inspirat, profund şi spumos – dacă accepţi oximoronul. L-am trimis la „Acolada”. Te voi ţine la curent cu apariţia.
Îţi dărui, în schimb, un cântec de Sântion, din colecţia mea de străvechimi (pe la voi e Crăciunul?):
„În gradina lui Ion / toate păsările dorm / numai una n-are somn / şi umblă din pom în pom / şi strigă Ion, Ion, / lasă-mă să mă fac om”.
La mulţi ani!
Ion,
proprietarul grădinii şi al păsărilor. Cu somn sau fără somn.
 
Lui Ion Zubaşcu 9.I.2009
Dragă Ion,
bineînţeles că face bine o atare apreciere venită de la tine! Şi ea spumoasă, ne-oximoronic vorbind, pentru că mai e timpul şampaniei! Şi literare! Da, pe la noi e Vechiul (şi Eternul) Crăciun, se sărbătoreşte, se cântă, inclusiv despre Grădina lui Ion – Zubaşcu, fireşte!
Ştii ce mai fac? – îţi reexpediez textul în care, – de, aburi de sărbători! – scăpasem-mâncasem vreo trei buchii. Probabil, văzui şi tu micile gafe, iar de nu – retrimite-l dlui Ulmeanu, dimpreună cu urările mele de bine şi de... excelent! La mulţi ani!
Fratern,
Leofantu de Moldovagascar-land
 
Lui Ion Zubaşcu 7.IV.2009
Dragă Ion,
îţi mulţumesc din suflet! Da, am fost acolo, printre tineri, cu tinerii, chiar de la primele momente ale declanşării evenimentelor nemaipomenite! De fapt, m-am reîntors exact la locurile pe unde s-a întâmplat şi 1989, şi 1991 ş.a. din biografia noastră. În chestionarul din „Viaţa Românească” nr. 3-4 a.c. răspundeam... Iertare că mă autocitez, – spuneam chiar din finalul primului răspuns: „Astfel că este de neprevăzut ceea ce se poate întâmpla între Prut şi Nistru. Imprevizibil, să zic, şi nu cu un alt termen: ne-aşteptat. Pentru că noi aşteptam să se întâmple adevărata europenizare a Moldovei Interriverane. Istoria «nu se joacă cu ţara în bumbi», precum spune românul...”.
Simţeam, presimţeam masa critică ce trebuie să explodeze. Să dea Domnul să vină şi raţiunea întru acţiune bine gândită, chibzuită, cu sorţi reali de izbândă. Cu toate că liftele comuniste sunt extrem de viclene. Dar să sperăm – luptând!
Încă o dată mulţumiri pentru susţinere!
Fratern,
Leo
 
 

De la Ion Zubaşcu              8.VI.2009

Leo,
îţi mulţumesc că în vârtejul evenimentelor fierbinţi de la Chişinau ţi-ai găsit timp să-mi răspunzi, ca de obicei, cu aceeaşi promptitudine exemplară. Ai fost, într-adevăr, un profet inspirat, în cuvintele tale din „Viaţa Românească”, şi să sperăm că această noapte va fi decisivă pentru schimbarea istoriei de mâine a Basarabiei. Cu toata solidaritatea, alături de toţi cei de dincolo de Prut, cărora v-a ajuns cuţitul la os. Dumnezeu să vă ajute şi să ne ajute să fim din nou împreună, pentru totdeauna.
Ion
 
 
Lui Ion Zubaşcu 3.XII.2010
Dragă Zubaşcule,
nu ştiu dacă... ştii că, în slavonă, numele tău vine de la Zub, ca şi cel al academicianului, istoricului ieşean Al. Zub (De altfel, cu Domnia Sa mă aflam în faţa Parlamentului de la Chişinău în 1990, chiar în ziua de 27 aprilie şi exact la ora în care pe clădirea executivului era arborat tricolorul!). Zub înseamnă – Dinte, iar voi, ambii, ştiţi a muşca, a încolţi, a înşfăca întru binele spiritului românesc. Sunt mândru că te cunosc, sunt sigur că puterea cea mare te va ocroti!
Cu frăţietate,
Leo Butnaru
 

 

 

De la Ion Zubaşcu              3.XII.2010

Leo,
ştiu etimologia numelui familiei mele, cred că suntem originari din Maramureşul de peste Tisa. Am auzit după ’90 că şi în Basarabia numele are oarece răspândire.
Toată povestea e că familia noastră e foarte veche, fiind inclusă de istoricul Alexandru Filipaşcu între cele 360 de familii române din Maramureş de origine nobilă, în cartea sa care se ocupă de acest subiect (are şi o „Istorie a Maramureşului”, pe care a publicat-o înainte de a fi omorât de comunişti, la Canal). Istoricul Filipaşcu susţine că familia Zubaşcu are origini voievodale, fiind înnobilată de Împăratul Leopold al Vienei, prin celebrele diplome leopoldine (publicate de Ioan Mihaly de Apşa, la 1900).
Sigur că şi originile, apropiate sau îndepărtate, îşi au importanţa lor, poate mai mult heraldică. Pentru mine contează însă opţiunile de azi ale fiecăruia dintre noi şi, mai ales, faptele prin care şirurile tăcute de generaţii din spatele nostru, care n-au vorbit în istorie, se pot exprima prin prezenţa noastră activă în învolburata lume de acum.
Ceea ce-ţi doresc din inimă şi ţie.
Cu drag,
Ion
 
 

De la Ion Zubaşcu              12.12.10

Leo,
scurtul tău poem-scrisoare către Dostoievski îl ştiu de mai demult, dar – daca îmi aduc bine aminte – în altă versiune. Suna cam aşa (citez din memorie): „...Frumuseţea va salva lumea / doar dacă lumea va salva frumuseţea”. Îţi mai aminteşti de această versiune uşor nuanţată?
Cât priveşte scrisoarea către Blaga, îţi dau dreptate. M-am întors în septembrie de pe Valea Izei şi îţi confirm: Veşnicia a murit şi în Maramureş.
Oricât de tragic ar fi lucrul ăsta, e purul adevăr!
Ion
 
 

De la Ion Zubaşcu              31.XII.2010

Dragă Leo,
îţi mulţumesc pentru urările sărbătoreşti ale familiei tale. Îmi voi petrece acest an nou la masa de lucru, n-am acum altă sărbătoare mai credincioasă decât cititul şi scrisul.
Tocmai mi-a apărut în „Apostrof” / 12 un poem mai amplu, Despărţirea de Ginsberg (idolul colegilor 80-cişti, bucureşteni), m-aş bucura să-l vezi, când va fi să fie. Primeşti „Apostroful”?
Cred că şi cu noul volum de versuri de anul viitor voi forţa câteva margini de literatură, dar sper să câştig şi acest pariu.
Am terminat azi un eseu critic despre cartea Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei, publicat de indologul Liviu Bordaş la Humanitas, cu girul dlor Liiceanu şi Pleşu – o apologie incredibilă a lui... Nae Ionescu. Dacă ei nu dorm, mă străduiesc şi eu să rămân treaz, măcar cât timp va mai fi cu putinţă.
Ai în attach colinda străveche Mă luai, luai, într-o versiune pe care n-o cântă mai nimeni azi.
Îţi doresc, dragă Leo, puterea de a-ţi duce la capăt toate gândurile şi proiectele, în mijlocul cuvintelor veşnice ale limbii române.
La mulţi ani şi multă bucurie!
Ion Zubaşcu
 
Lui Ion Zubaşcu 6.I.2011
Dragă Ion,
multele sărbători creştin...-basarabene (pe nou, stil vechi, stil... avangardist, neo... post... etc.) mi-au amânat oarecum răspunsul la scrisoare ta vibrantă, a unui coleg aflat atât de intens-dens în cuvânt, în literatură. Îţi admir vastitatea şi seriozitatea preocupărilor şi îţi urez succese necondiţionate în toate!
Da, primesc „Apostoful”, însă nr. 12 încă nu a ajuns la Chişinău, revista vine cu oarece decalare în timp. O să citesc cu mare atenţie poemul despre despărţirea de Ginsberg, primo – din permanentul interes pentru poezia ta; secundo – şi din motivul că, mai întâi în revista „Vatra”, din noiembrie 2009, apoi în volumul Ordine de zi, ordine de noapte (regret dacă nu am avut încă posibilitatea să ţi-l ofer), eu am publicat un poem despre... reîntâlnirea cu Ginsberg! Se numeşte Cu Allen Ginsberg rescriind o sutră a florii-soarelui. Să admitem că aceste poeme ale noastre ar fi elementele-pandant, picioarele de pod ale unui discurs pan-românesc-universal.
În zi de Crăciun, stil vechi, îţi urez încă o dată La Mulţi Ani!
Confratern,
Leo
 
 

De la Ion Zubaşcu              6.I.2011

Leo,
mulţumesc pentru urările sărbătoreşti şi prieteneşti.
M-aş fi bucurat ca noul tău volum, Copil la ruşi, să fi apărut mai degrabă la Cartea Românească sau la Polirom (volumul lui Ernu, Născut în URSS, se traduce deja în câteva ţări europene), întrucât nu ştiu Editura Aurei ce distribuţie şi putere de marketing are. Dar, oricum, indiferent unde apare, o carte nouă, a ta sau a colegilor de generaţie, e o victorie a tuturor şi mă bucur de ea ca de propria mea victorie.
Dacă îţi vine „Apostrof”, e bine, o să ajungă şi poemul meu la tine. Numărul pe decembrie nu l-a distribuit încă Marta (Petreu – L.B.), a avut nişte neplăcute probleme de sănătate (a fost zilele astea pe la Bucureşti).
O să caut cât de repede „Vatra” / 11-2009, sunt curios cum te-ai întâlnit tu cu Ginsberg, când eu tocmai m-am despărţit de el. Şi încă în termeni destul de violenţi. Dar poemul lui, Sutra cu floarea soarelui, e frumos. Abia aştept să găsesc şi poemul tău, să-l citesc.
La mulţi ani şi multe bucurii!
Ion
 
 

De la Ion Zubaşcu              27.01.2011

Leo,
Dumnezeu s-o odihnească pe poeta Anna Iablonskaia, moartă într-o împrejurare atât de îndepărtată de poezie. Îţi mulţumesc că i-ai tradus versurile, am putut astfel să aflu ceva din sufletul ei care acum a urcat la ceruri. Dar de ce trebuie să moară un poet ca doar astfel să aflăm de el, să fie mai nou doar moartea cea care solidarizează poeţii?
Ion Zubaşcu


 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog