Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

AD LITTERAM

O prietenie exemplară. Petru Caraman şi Gheorghe Ivănescu în corespondenţă (IV)

Eugen MUNTEANU

Alte articole de
Eugen MUNTEANU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Iaşi, Fundacul Codrescu 11
Scumpe Domnule Ivănescu,
 
Te rog să mă ierţi de întîrziere; Analele Univ[ersităţii] din Timişoara au sosit în absenţa mea. Cînd m-am întors acasă, acum cîteva zile, am avut plăcuta surpriză de a le afla pe masa mea de lucru. E primul semn de viaţă dela D-ta după o f[oarte] îndelungată tăcere. Cum să-ţi mulţumesc pentru AUT2? Aş dori să fiu înscris pe lista abonaţilor – dacă se fac abonamente – şi să mi se comunice suma ce am de achitat şi pentru cît timp, ca s-o expediez fără întîrziere. Mi-a făcut o deosebit de bună impresie bogăţia şi varietatea subiectelor abordate, precum şi seriozitatea cu care sunt în general tratate. Ştiu bine că D-ta ai în aceasta cel mai mare merit, fiindcă D-ta ai pus totul în mişcare, atît ca animator al colaboratorilor, cît şi ca supraveghetor al fiecărui articol. Mă bucur că-l ai ca secretar de redacţie pe Gh. Tohăneanu, despre care am auzit că e un om de ispravă, pe care se poate conta. Eu te felicit din toată inima: ca pentru tomul I, nou’născuta periodică se recomandă excepţional de frumos, ceiace rareori se întîmplă. Bravissimo! Am citit şi savantele D-tale articole despre „gramatică şi logică” şi despre „originea huţulilor”. Propunerea D-tale cu metateza unui nomen ethnicum: *Uluţ < Uliţi, Uliči, Ugliči ... mi se pare o hipoteză ingenioasă. Dar nu ştiu de ce încă îmi vine greu să mă deprind cu ea. S-ar putea să ai dreptate. M-a impresionat plăcut studiul lui Ovidiu Bîrlea despre At. M. Marienescu. Ce frumos că acest folclorist bănăţean a fost prezintat – şi cu atîta seriozitate şi comprehensiune – chiar într-o periodică în Timişoara. Manii lui At. M. Mar[ienescu] pot fi satisfăcuţi; prea fusese uitat şi depreciat p[entru] unele exagerări forţate, care de altfel nici nu erau ale lui, ci ale epocii sale.
Mi-e teamă însă ca periodica aceasta să nu greveze pre mult asupra activităţii D-tale pe terenul specialităţii. Sunt fericiţi studenţii din Timişoara că te au profesor. Nu-i nimic, e bine şi acolo. O universitate nouă – ca să impună din capul locului crearea unei tradiţii de cultură solidă – are nevoie mare de profesori eminenţi. Şi D-ta eşti dintre aceia. Eu am regretat adînc – în forul meu interior, făr-a o fi mărturisit nimănui – că împrejurări defavorabile nu mi-au îngăduit să mă aflu şi eu acolo, alături de D-ta ca să pun umărul la ridicarea acestui aşezămînt. Deja mă aprinsesem de entuziasm, în cerinţa de a face carte serioasă, aşa cum nu s-a mai făcut la noi pe terenul etnografiei. A fost un vis halucinant, o utopie. Şi totuşi, mie mi se păruse un timp la un pas de realizare. Sper că opera masivă, pe care-o aştept eu dela D-ta – şi pe care cred c-o aşteaptă toţi ceice cunosc potenţialul D-tale ştiinţific şi-l apreciază – este în lucru. Consacră-i toate puterile de muncă pentru a o prezinta la nivelul dorit de prietenii şi admiratorii D-tale. Am aflat de intrarea D-tale la Academie ca membru coresp[ondent]. Te-aş felicita, dar mi-e teamă să nu te jignesc; fiindcă, fără să vreau, îmi vin în minte ciupercăria de membri activi lipsiţi de orice merit şi de orice talent, care-au transformat biata Academie într-un adevărat bîlciu levantin. Şi, evident, mai ales în comparaţie cu ei, D-ta ai fi meritat să fii de mult membru arhiplin, dacă mă pot exprima aşa. Mă bucur în orice caz că ai izbutit să intri acolo. Vei deveni curînd şi membru activ, atunci cînd te vei afirma şi mai mult pe terenul ştiinţific cu lucrarea compactă pe care presimt c-o pregăteşti. Prestigiul Academiei trebuie ridicat şi aceasta nu se poate realiza decît prin pătrunderea cît mai multor elemente valoroase supt cupola ei. De aceia m‑am bucurat de 2 ori c-ai intrat acolo: şi pentru D-ta, şi p[entru] Academie.
La Universitate, D-ta ai norocul să te afli la o catedră care se identifică cu specialitatea D-tale strictă. Deci, în principiu, tot sau aproape tot ceiace lucrezi cu studenţii, poate fi publicabil şi tot ceiace lucrezi acasă pentru a publica poate fi utilizabil şi la catedră. E condiţia unei activităţi ştiinţifice ideale pentru un profesor universitar. Eu n-am avut acest noroc; mă bucur din adîncul inimii că D-ta îl ai. Încheiu, urîndu-ţi o cît mai înfloritoare sănătate şi o cît mai bună dispoziţie pentru lucrul ştiinţific. Te rog transmite resp[ectuoase] omagii D-nei Ivănescu, iar pe D-ta te îmbrăţişez cu prietenia de totdeauna şi cu urarea de-a avea cele mai strălucite succese în carieră.
Al D-tale,
P. Caraman
 
 
Iaşi, 28. VIII. 1963
Scumpe Domnule Ivănescu,
 
Întors acum în Iaşi, după o absenţă de aproape două luni, aflu scrisoarea D-tale expres rec[omandată], sosită cam pe la sfîrşitul primei săptămîni din Iulie – după cum îmi indică data de pe ştampila poştei Timişoara – adică o zi sau două, după ce eu plecasem. Am rămas consternat! Ce vei fi putut crede D-ta despre o asemenea barbară întîrziere? Mii de scuze! – Unde am fost?? – La copiii şi nepoţii de la Turda, împreună cu soţia mea. Aici nu am stat locului, ci am făcut şi unele mici excursii prin împrejurimile aşa de pitoreşti de pe Valea Arieşului – unul din cele mai frumoase rîuri ale ţării – podoaba cea mai de preţ a peizajului Munţilor Apuseni. Apoi, la Turda, ne-am scăldat în minunatele lacuri cu apă sărată de pe dealurile oraşului, care ne-au fermecat în toată puterea cuvîntului. Cînd mă cufundam în unda lor vrăjită, uitam de toate necazurile şi adversităţile vieţii! Păcat că nu am putut să-mi consacru timpul excluziv acestei desfătări recreatoare, căci o bună parte din perioada cea mai caldă a verii a trebuit s-o petrec la Cluj, la diferite biblioteci de-acolo, care posedă unele cărţi de care aveam mare nevoie şi care lipsesc la Iaşi.
Scrisoarea D-tale m‑a impresionat în mod neobişnuit. Ba, cuvîntul acesta îmi pare că redă slab ceiace vreau să spun: m-a emoţionat şi m-a înduioşat! D-ta, cu avalanşa atîtor ocupaţii de răspundere grea, care s-au grămădit asupra D-tale, şi ai mai avut totuşi cînd să te gîndeşti la mine! Bunătatea inimii D-tale este, în adevăr, inegalabilă. Cred că e o trăsătură caracteristică a oamenilor de ştiinţă autentici – a celor mai distinşi dintre aceştia. De altfel, aşa te-am văzut eu, atunci cînd am ajuns să te cunosc mai de-aproape: un suflet candid, absent la realităţile aspre, cel mai adesea meschine şi vulgare, ale vieţii de toate zilele; un om incapabil de a face rău cuiva şi capabil numai de bine, iar în jurul lui radiind seninătate şi elan, după cum am aflat întîmplător şi dela unii foşti elevi ai D-tale de la Iaşi. Cum să-ţi mulţumesc că ai găsit timp să mai fii preocupat şi de soarta mea? Eu îţi sunt recunoscător pentru excelentele D-tale gînduri în legătură cu mine şi te rog să fii încredinţat că m-au afectat aproape întocmai ca şi cum ceiace-ai gîndit ar fi ajuns deja la realizare. Şi cum ar putea fi altfel, cînd realizarea lor nu depindea de voinţa D-tale? Fireşte că, în urma schimbărilor de la Minister, amintite de D-ta, am înţeles şi eu prea bine c-ar fi absurd să mai cred posibilă crearea proiectatei catedre de etnografie la Universitatea din Timişoara, şi mai ales pentru mine! În ce priveşte ultima D-tale propunere referitoare la eventuala înfiinţare a unui post de etnografie la baza de cercetări ştiinţifice din Timişoara a Acad[emiei] R.P.R, nu mă ispiteşte absolut deloc. De altfel, nici nu-l cred realizabil; căci dacă‑n adevăr ar fi existat cineva în R.P.R. care să creadă-n utilitatea mea ca etnograf, s-ar fi găsit cu mult mai uşor posibilitatea de a mă folosi chiar aici în Iaşi, la Filiala Academiei, nu ar fi nevoie pentru aceasta să-mi las casa şi familia, ca să vin la Timişoara. Asemenea sacrificiu l-aş fi făcut numai în cazul cînd aş fi putut veni acolo la o catedră de etnografie. Nu ştiu de ce mă atrăgea ca un miraj gîndul ispititor de a da din plin tineretului studenţesc – în ultimii ani ai vieţii mele – dintr-o sursă care mi-a fost atît de dragă şi din care un destin advers nu mi-a îngăduit să-mpărtăşesc altora aproape nimic (căci puţinul ce-am publicat, pe apucate, îl consider echivalent cu zero, în comparaţie cu ceiace-aş fi putut da, de-aş fi fost acolo unde-am dorit-o zadarnic o viaţă-ntreagă). Poate mă atrăgea acest gînd şi prin faptul că eram animat de năzuinţa nemărturisită de a arăta – celor de ieri – ca şi celor de azi – ce-aş fi fost în stare să fac, dacă aş fi fost pus să lucrez acolo unde era locul meu. Dar, precum vezi, nici „cîntecul lebedei”, de care-ţi aminteam cîndva la Iaşi, nu mi‑a mai fost permis. Trebuie să te deprinzi şi D-ta – aşa cum caut eu însumi, de mult, să mă deprind – cu ideia că viaţa mea s-a încheiat complet sub un anumit aspect al ei (pe care eu, nu ştiu dacă pe drept sau pe nedrept, l-am considerat esenţial) şi că sumbrul „nil sperare3 planează asupră-mi ca un „inexorabile fatum”. Desigur, nu e uşor suportabilă situaţia sacrificiului total, dar trebuie totuşi să găsim puterea de resemnare şi pentru ea. E ceiace încerc cu demonică îndîrjire. Dar, ca să revin la D-ta: mă bucur din adîncul inimii de apropiata apariţie a Analelor Universităţii din Timişoara, seria Ştiinţe filologice. Înţeleg că e o realizare a D-tale. Îţi cunosc competenţa de redactor, dela Buletinul Inst[itutului] de Filologie „Al[exandru] Philippide” din Iaşi. Şi mă voiu bucura şi mai mult cînd voiu lua act chiar de studiile D-tale publicate acolo. Te felicit cu anticipaţie! Pe de-altă parte, îmi dau seama cît ai fost de hărţuit cu angaralele redacţionale şi regret timpul pierdut pentru alte ocupaţii. Doresc să am acest prim vol[um] al Analelor Timiş[orene] (seria resp[ectivă]). Şi, ca să angajez şi viitorul, aş vrea să fac chiar abonament la această nouă periodică, dacă se poate şi sunt gata să expediez banii. În ce priveşte propunerea D-tale de a colabora şi eu la Anale, o accept cu plăcere. Desigur, aş putea trimite, pentru vre-unul din volumele următoare, un studiou folcloric cu aderenţe sud-slavice şi în special sîrbo-croate, aşa cum îmi ceri. Ba, cred c-aş da şi unele contribuţii de domeniul lingvistic, în legătură cu limba turcă, neogreacă sau cu limbile slave.
Cît despre publicarea de către Academia R.P.R. a vreunei lucrări a mele – la care te referi în scrisoarea D-tale – mi se pare pură legendă. Iar de tov[arăşul] Jalbă aud pentru prima oară! Şi apoi, cred că nu e aşa de simplu cum îţi închipui D-ta, care judeci lucrurile sub unghiul normalului, ceiace e azi o gravă eroare. Gîndeşte-te, dragul meu, că lucrarea trebuie să meargă la o serie de „foruri competente” şi eventual pela specialişti ca Mihai Popp et Comp. şi mă tem, tare mă tem, măcar că – după cum, într-un cuvînt, mă cunosc – nu sunt un om fricos. (Cel puţin dacă mă compar cu alţii.)
Acum sunt complet absorbit de o lucrare mai amplă, care te va mira poate, şi al cărei titlu sună: „Consideraţii etnografice asupra muzicii instrumentale de vînt a Grecilor şi Romînilor, pe baza terminologiei lor folklorico-muzicale”. Şi să nu-ţi închipui că centrul de greutate al studiului meu cade pe etapa neogrecească sau măcar pe cea bizantină a culturii greceşti; ci (auzi colo, cutezanţă!) pe cea antică! În adevăr, în bogatele, arhibogatele izvoare literare pe care ni le-a lăsat antichitatea grecească, încerc – privind la lupă şi la microscop – să discern dincolo de ceiace este element cult, pentru a pescui din adîncuri numai ceiace este element de domeniul culturii populare, tradiţionale, căreia creaţiile culte îi sunt în bună parte tributare. Nu e uşor lucru, fără îndoială, şi e un act de îndrăzneală. Dar am iluzia că reuşesc să aduc ceva lumină în acest domeniu opac. Sînt sigur că D-tale o să-ţi placă lucrarea mea, dacă voiu izbuti pînă în cele din urmă s-o scriu aşa cum doresc eu. În ea deschid, de asemenea, perspectiva – pe tărîmul romînesc – şi către moştenirea folklorico-muzicală din substratul tracic, ca şi din cel roman. Pentru pregătirea acestei lucrări, am trebuit să pierd mult timp, căci a fost nevoie să citesc în original toate izvoarele greceşti utilizate. Altfel ar fi fost de neconceput să întreprind aşa ceva. De aceia am şi mers la Cluj, căci o serie de cărţi vechi greceşti nu există aici în Iaşi. Mă gîndisem cîndva să scriu acest studiu (în l[imba] franceză) pentru revista „Balcania”, în noua serie care se proiectase, pe vremea cînd încă trăia prietenul meu V. Papacostea. Acum însă, de vreme ce însuşi proiectul noii apariţii a „Balcaniei” va fi murit, cred, o dată cu el, nu ştiu ce destinaţie îi voiu mai da. Voiu vedea mai tîrziu. În cel mai rău caz, îl voiu pune-ntr-un sertar la păstrare. Principalul e să-l duc la capăt, căci am un material copios, dacă nu chiar covîrşitor de abundent. Dar e timpul să încheiu. Te îmbrăţişez cu cea mai caldă afecţiune, urîndu-ţi din suflet să-ţi poţi realiza – în forme cît mai desăvîrşite – marile D-tale planuri pe tărîmul lingvisticii româneşti.
Te rog totodată, să transmiţi respectuoasele mele omagii D-nei Ivănescu, iar micuţei D-re Evdochia, un salut cordial dela un prieten necunoscut şi bătrîn, dar care iubeşte nespus de mult pe toţi copiii buni din ţara asta, şi pe ea în special.
P. Caraman
 
Scrisoarea se află într-un plic obişnuit, cu următoarele inscripţii. Pe pagina recto: „Prof. univ. Gh[eorghe] Ivănescu, Str[ada] C[oman]dor Eugen Botez 16, Bucureşti”. Pe pagina verso: „Exp[editor]: Petru Caraman, Iaşi, F[undacul] Codrescu, 1” (nota edit. – E.M.).
 
 
* Ultima parte a seriei de scrisori publicate în nr. 1-2, 2011, p. 35-41; nr. 3-6, 2011, p. 271-276; nr. 7-8, p. 166-174.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog