Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

BIBLIOTECA ŞI TRANZIŢIA

Puterea şi cultura noastră

Alexandru BANTOŞ

Alte articole de
Alexandru BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Nivelul culturii generale a naţiei nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul şi munca umplu neajunsurile.
Mihai Eminescu
 
Cultura nu se moşteneşte, ci se cucereşte.
André Malraux
 
Cei vechi şi înţelepţi considerau că la putere se ajunge prin cultură. Azi însă numai din întâmplare la cârmă se află demnitari cu deschidere spre acest domeniu de însemnătate primordială pentru om. Iată de ce nu ne surprinde că infrastructura culturală – şcoli, biblioteci, librării, asociaţii cultural-profesionale, case de cultură, cinematografe etc. –, în special în localităţile rurale, este la discreţia unor persoane care nu conştientizează rostul instituţiilor publice (al bibliotecilor, în special) întru schimbarea stării de lucruri în comunitate. Sondajele arată că acolo unde lipseşte sau nu funcţionează biblioteca, de exemplu, există grave probleme de ordin social şi moral. Ştirile zilnice despre violuri, omoruri, spargeri ar trebui analizate şi din acest punct de vedere. Or, biblioteca dotată la nivelul exigenţelor moderne, cu mijloace performante de documentare, este nu doar o sursă de informaţii, operative şi argumentate, privind diverse probleme de ordin social, administrativ, economic, politic, filozofic sau medical, cultural, sportiv, ci şi un spaţiu neutru, non-comercial, de comunicare a cetăţenilor, un liant al procesului educaţional început de şcoală şi continuat în societate. Pentru cine însă pătrunde esenţa problemei, biblioteca ar fi, într-un fel, mâna dreaptă a celor de la putere (în plan local, a primarului) în materie de formare şi informare a membrilor comunităţii, care sunt sau pot deveni aliaţi, eventual, alegători, aşa cum se întâmplă în prezent în Occident, unde bibliotecile publice înregistrează audienţă, vizibilitate şi credibilitate cu adevărat spectaculoase. În context, primarul, dacă simte mersul vremii şi nu se ghidează doar de indicaţiile politice de moment, e dator să-şi asume obligaţia de a veghea activitatea bibliotecilor. Atitudinea faţă de aceste instituţii denotă gradul de cultură şi de inteligenţă al exponenţilor puterii. Dacă doreşti să afli câtă ştiinţă de carte, câtă cultură are un primar, vizitează biblioteca din localitatea edilului. Realităţile depistate cu această ocazie vor oferi suficiente detalii pentru a întregi portretul omului din fruntea comunităţii, deoarece activitatea primarului include, obligatoriu, şi proiecte de amenajare, construcţie şi reconstrucţie a bibliotecilor. Deziderat impus, la scara întregii republici, de starea lor actuală, care nu mai poate fi tolerată, dacă, bineînţeles, admitem că biblioteca reprezintă în modul cel mai direct măsura efortului general de a culturaliza masele şi adevărata dimensiune a luptei elitei intelectuale pentru supravieţuire naţională, emancipare economică, socială şi, în fine, pentru afirmarea reală a independenţei şi suveranităţii. Cultura – bibliotecile alcătuind, de fapt, epicentrul vieţii spirituale – nu este altceva decât drumul spre libertate...
Despre decalajul tranşant existent între bibliotecile publice (unii includ în această categorie şi bibliotecile şcolare, alţii pledează pentru comasarea lor) din ţările occidentale şi cele de la noi s-a scris. Deocamdată nu există un program de refacere şi de repunere în circuit a sistemului republican de biblioteci, nu sunt elaborate proiecte educative şi strategii pe termen lung de promovare a cărţii, de actualizare ciclică a colecţiilor. Amplasate în încăperi vechi, neadecvate, majoritatea bibliotecilor traversează o lungă şi profundă criză de identitate, determinată de misiunea greşit înţeleasă a instituţiilor. Textele incluse în acest număr de revistă poartă semnele falimentului ce se profilează şi în domeniul cărţii: micşorarea continuă a fondului necesar de carte, ca urmare a reducerii bugetelor destinate bibliotecilor, lipsa echipamentelor electronice şi a conexiunii lor la internet, fluctuaţia permanentă şi insuficienţa cronică a specialiştilor etc. Să examinăm câteva simple date statistice, ce ilustrează magistral starea deplorabilă a acestor instituţii. Deşi au trecut 22 de ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, doar 25% din fondul general de carte este cu alfabet latin. Cum putem aborda problema schimbării mentalităţii, dacă instrumentul principal de lucru – cartea naţională – lipseşte? Achiziţiile, se ştie, depind de bugetul republican, dar şi de puterea locală care şi după două decenii de la declararea independenţei continuă să manifeste o atitudine ostilă faţă de cartea naţională. Cum poate fi interpretată neglijarea necesităţii imperioase de a completa fondul bibliotecilor dacă nu drept iresponsabilitate? Să apelăm din nou la investigaţiile statistice: deşi în Republica Moldova pentru achiziţii anuale a fost alocată insignifianta sumă medie de 7 lei pe cap de locuitor, unele raioane au coborât acest indice la un nivel revoltător de mic. Astfel, în 2010, media achiziţiilor de carte a fost după cum urmează: în raionul Briceni – de 0,50 lei, în Donduşeni şi Edineţ – 0,90 lei, în Floreşti – 1,30 lei, în Ocniţa – 1,40 lei, în Cahul – 1,40 lei, în Basarabeasca – 1,80 lei ş.a.m.d. În numeroase localităţi ani de-a rândul nu este cumpărată nicio carte. Evident, mijloacele destinate acestui scop, în mod legal, deci prin decizii ale primăriilor, sunt redirecţionate pentru alte necesităţi. Alt exemplu: în condiţiile erei internetului, la această performantă reţea de informare şi de socializare sunt conectate numai 149 de biblioteci publice (10%) şi 40 din învăţământ (nici 3%); la început de mileniu trei constatăm că este nepermis de mic spaţiul rezervat lecturii – în bibliotecile şcolare, de exemplu, unui cititor îi revine în medie 0,17 m2 (adică 17 centimetri pătraţi), pe când în mod normal locul scaunului şi al mesei pe care să stea cartea în faţa cititorului nu ar trebui să fie mai mic de 2,8 m2.
Pentru a întregi penibila imagine a sistemului de instituţii cu rol determinant în dezvoltarea culturală a oricărei societăţi, vom sublinia că este detestată fără temei – moştenire de la vechiul regim – misiunea bibliotecarului în gestionarea bibliotecilor. Unii factori decizionali mai consideră că de carte poate să se ocupe oricine doreşte (vezi bine, e o meserie uşoară, care poate fi practicată lesne fără o pregătire anume!), iar din acest motiv remunerarea muncii lor este mai mult decât derizorie. Salariul mediu al unui angajat în bibliotecile publice constituie 850 de lei, iar în bibliotecile din învăţământ – 1.400 de lei. Cine dintre tinerii de azi ar accepta să urmeze o facultate ce-i oferă o atât de umilitoare perspectivă financiară?
Experţii afirmă că, dacă lucrurile în domeniu nu se schimbă urgent şi din rădăcină, declinul specialităţii este iminent. Problema cadrelor este neglijată metodic pe parcursul ultimelor două decenii, deşi un bun specialist în biblioteconomie se formează mai greu decât un agent de servicii secrete. Or, profesia de bibliotecar este una indispensabilă pentru gestionarea bazelor de date, administrarea reţelelor de informaţii, cercetarea ştiinţifică şi promovarea lecturii, digitizarea colecţiilor şi educarea culturii informaţiei, adică pentru a asigura funcţionarea oricărei instituţii de resort la standarde europene şi universale. Republica Moldova riscă foarte curând să rămână fără specialişti cu studii superioare de specialitate. Pentru anul de studii 2011-2012 la Universitatea de Stat din Moldova nu s-a reuşit, din considerente financiare, formarea unicei grupe de studenţi. Din aceleaşi motive au fost desfiinţate şi grupele la anul doi şi trei de licenţă. În următorii trei ani nu vom mai avea absolvenţi la specialitatea biblioteconomie, asistenţă informaţională şi arhivistică. Şi acest fenomen se produce pe fundalul unei acute lipse de specialişti. În prezent în bibliotecile publice din spaţiul rural lucrează doar 23% de bibliotecari cu studii superioare de specialitate, în învăţământul mediu de specialitate – 25,5%, în învăţământul secundar – 13,2%, iar la nivel republican ponderea specialiştilor cu studii superioare biblioteconomice alcătuieşte doar 28,1%. Puţin, foarte puţin! Evident, în multe cazuri funcţia este exercitată de către persoane ce au ajuns întâmplător în sanctuarul cărţilor. „Cadrele” respective nu vor ameliora niciodată activitatea bibliotecilor, misiune ce revine viitorilor bibliotecari. Pentru a schimba starea de lucruri, aceştia sunt obligaţi să facă dovada unor competenţe profesionale avansate, să manifeste altă atitudine faţă de carte şi faţă de rolul ei mereu crescând în societatea contemporană.
Repere sigure ale civilizării noastre sunt considerate bibliotecile publice, dar şi cele de acasă, private. Numeroasele cărţi, în majoritatea cazurilor excelente şi rarisime exemplare, adunate de unii intelectuali pentru uzul familiei şi al prietenilor lor, sunt insuficient puse în serviciul comunităţii. Colecţiile personale, în special acum, când suntem prinşi în menghina interminabilei şi devastatoarei tranziţii, cu efecte nocive şi / sau mai cu seamă în plan cultural, ar putea exercita un rol primordial în societate, pentru că de multe ori aceste biblioteci, având, fireşte, un număr limitat de cititori, sunt mai bogate, au un repertoriu mai variat decât multe dintre instituţiile publice de profil, în speţă din mediul rural, de acolo de unde au pornit cei care, conştientizând valoarea şi efectul educaţional al cărţii, au acumulat de-a lungul anilor, cu cheltuială mare şi efort, adevărate comori, despre care puţină lume ştie. Carenţele din gestionarea patrimoniului biblioteconomic actual ne determină să regândim însă urgent, la modul cel mai serios, extinderea circuitului cuvântului scris, apelând la toate mijloacele posibile, inclusiv prin valorificarea avutului bibliofililor particulari, mizând pe implicarea acestora la modernizarea bibliotecilor publice, la accelerarea şi îmbunătăţirea dotării lor cu strictul necesar acestui sector vital pentru cultură şi învăţământ. Un prim pas în acest sens ar fi completarea fondului de carte public cu donaţii din colecţiile particulare. E un gest care nu necesită surse financiare, ci doar o revizuire a propriilor biblioteci. Modeste mijloace băneşti presupune şi perfectarea de abonamente la cele mai prestigioase publicaţii de cultură, ştiinţă, literatură, informaţie etc., ziare şi reviste, care împrospătează colecţiile bibliotecilor comunitare, substituind rafturi întregi de cărţi cu valabilitate expirată.
În anul 2012, revista noastră, cu două decenii de experienţă în promovarea limbii, literaturii, culturii naţionale, contând pe sprijinul oamenilor de afaceri, al parlamentarilor, al funcţionarilor publici şi, desigur, al elitei intelectuale, speră să treacă pragul mai multor biblioteci şcolare şi publice, să intre nestingherit în casele profesorilor, ale studenţilor, ale elevilor, dar şi ale cetăţenilor simpli, ajutându-i să-şi regăsească echilibrul, rostul şi locul în realitatea pe care o trăim. Lectura, cartea – cultura – ne va salva şi ne va arăta calea spre adevărata noastră putere.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog