Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Prin artă suportăm mai uşor timpul

Stere BUCOVALĂ

Alte articole de
Stere BUCOVALĂ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Iniţiind la Brăila o colecţie de pictură ca o modalitate de valorificare a operelor unor artişti plastici, participanţi ai taberelor de creaţie din Delta Dunării, care ilustrează prezentul număr al revistei „Limba Română”, am simţit o dublă motivaţie. Prima ţine de încărcătura spirituală (avem nevoie cu toţii de aceasta pentru a trece mai uşor prin timp şi mai ales prin timpul de astăzi). A doua este de sorginte materială şi se poate realiza plenar dacă reuşeşti să aduci în faţa şevaletului pe cei care vor dura în timp. Acesta este pariul pe care îl face orice organizator de tabere de pictură.
Tentaţia de a deţine şi amplifica permanent colecţia nu a fost o pură provocare, ci un act premeditat. Înainte vreme trăia un bun prieten al meu pe nume Mantzu. Am vrut să organizăm împreună tabere de pictură în Delta Dunării, însă Dumnezeu a vrut să-l ia mai înainte dintre noi şi astfel am continuat singur proiectul. Mare colecţionar prietenul meu domnul Mantzu.
Lucrările care compun micul meu patrimoniu, îmi permit această afirmaţie, se prea poate din exces de modestie, nu ştiu dacă vor avea valoare în timp. Bineînţeles că eu asta îmi doresc.
Totuşi, cel puţin, un lucru mă satisface în privinţa receptării: cei mai mulţi dintre aşa-zişii vizitatori sunt tot pictorii, prin care, aş vrea să cred, creaţiile intră pe o undă a dialogului elevat. Se întâmplă şi cu celelalte arte, de altfel, este vorba chiar de un fenomen general. Artele sunt gustate, în cea mai mare parte, de cei care le realizează.
Încă nu putem vorbi despre beneficiile imediate sau concrete ale vizitatorilor, ale autorilor şi ale lucrărilor din simplul motiv că nici nu au fost luate în calcul, întrucât la această oră colecţia nu a căpătat dimensiunea şi valoarea care să ne confere libertatea de a trăi numai din aceasta.
Dacă ne-am gândi la un efect mai rapid, sigur că aceste lucrări ar avea o soartă mai bună „locuind” într-un muzeu. Ar fi avut „un rol” măcar în Brăila, unde le-am fi expus cu bucurie, având spaţiu pentru asta. Sunt oraşe în lume unde muzeele investesc cu generozitate în sălile destinate picturii contemporane. În cazul de faţă, sigur, nu i-ar fi costat nimic pe cei care se ocupă de promovarea artei aici.
Ca în cazul oricărui colecţionar, perspectiva unei astfel de investiţii ţine mai mult de întâmplare. Nu ştii ce poate să-ţi aducă ziua de mâine. Ea poate veni cu o lucrare la care să nu speri, sau când aştepţi ceva cu adevărat să nu se-ntâmple. Oricum, hazardul joacă un rol important. Hazardul creează chiar perspectiva. Paradoxul funcţionează. Iar noi sperăm la un paradox care să facă parte dreaptă valorilor artistice. Surpriza şi speranţa îmi alimentează verva de colecţionar, iar la această îndeletnicire care-mi uşurează mişcarea sufletului nu voi renunţa.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog