Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA

Dumitru ACU

Alte articole de
Dumitru ACU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

 
150 de ani de la înfiinţare
 
De la început Asociaţiunea a fost şi a lui Şaguna şi a lui Şuluţiu şi a sibienilor şi a blăjenilor, şi a uniţilor şi a neuniţilor. Şi aceasta alcătuieşte însuşirea ei de căpetenie şi cea mai scumpă... Unde desbină legea, uneşte cartea, lumina.
Nicolae Iorga, 1905
 
Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, din 3-15 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a hotărât nu numai abolirea definitivă a robiei economice în care era încătuşat poporul român, ci şi a celei spirituale. Astfel s-a conturat premisa privind obţinerea drepturilor de orice fel, printre care şi acela, foarte important, de a înfiinţa asociaţii culturale. După potolirea mişcărilor revoluţionare, majoritatea cărturarilor români au simţit nevoia unei colaborări şi conlucrări mai strânse pe tărâmul cultural, considerând că numai prin efort comun vor putea contribui la luminarea poporului şi la ameliorarea bunăstării lui materiale.
Avram Iancu, Simion Balint şi Ioan Sever Axente, prefecţii legiunilor care au luptat în Munţii Apuseni în cursul revoluţiei paşoptiste, în 1852 au fost recompensaţi cu 2.500 fl, drept despăgubire pentru daunele suprotate în anii 1848-1849, iar aceştia, având suflete mari, pe măsura vitejiei lor, au donat banii pentru înfiinţarea unei „asociaţii literare române”.
De la început s-au format două tabere: unii doreau înfiinţarea unei societăţi literare, alţii susţineau fondarea unei universităţi româneşti, ambele având ca scop luminarea românilor ardeleni şi nu numai.
După opt ani de frământări şi dezbateri, în aprilie 1860, Ion cavaler de Puşcariu, corespondent în Ţara Oltului al „Telegrafului Român”, a scris un articol în care a susţinut necesitatea înfiinţării unei reuniuni „pentru cunoaşterea literaturii române şi pentru cultura poporului român, care să se adune, în tot anul, o dată la Braşov, apoi la Săcele, la Zărneşti, la Făgăraş, la Sibiu, la Răşinari, la Sălişte, la Haţeg şi aşa mai încolo, unde s-ar găsi nişte cuartine modeste pentru confluenţii reuniunei, apoi om trece şi la Lugoj, Lipova, Arad şi mai pe urmă, la Cernăuţi şi Suceava” – insistând să fie creat un „fond pentru o bibliotecă română, muzeu român ş.a.”. Acest articol generează aderenţa şi a altor cărturari ardeleni la ideea creării unei asemenea reuniuni care să traseze direcţii în dezvoltarea culturii române în Ardeal (de exemplu, Ioan Russu, profesor la Blaj).
La 1 mai 1860, Ion cavaler de Puşcariu revine în paginile „Telegrafului Român” cu un nou articol, având acelaşi titlu, în care se arată calea juridică de urmat de către români pentru întemeierea unei societăţi culturale româneşti.  El sugerează un program organizatoric şi un nume posibil al viitoarei asociaţii: „Noi formăm o societate transilvană, pe care o putem numi, de exemplu, pentru literatura română şi cultura poporului român sau numai pentru cultura poporului român”.
La 10 mai 1860, un număr de 176 de cărturari români, în frunte cu mitropolitul greco-catolic al Blajului, Alexandru Sterca Şuluţu, şi episcopul ortodox, Andrei Şaguna, au adresat principelui Lichtenstein, guvernatorul Transilvaniei, un apel prin care au cerut să se îngăduie reprezentanţilor românilor să se adune la Sibiu spre a discuta constituirea unei societăţi culturale. După abile şi repetate demersuri diplomatice, la 12 iulie 1860, Şaguna primeşte un răspuns prin care i se cere statutul societăţii, măcar în proiect, deoarece el – guvernatorul – nu poate încuviinţa „constituirea unei societăţi cu tendinţe exclusiv naţionale”,fără a cunoaşte explicit planurile şi intenţiile celor ce o vor făuri. Cu prilejul lucrărilor Comisiei filologice, numită de guvernul de la Viena (nr. 2559174 / 20 aprilie 1860), desfăşurate în perioada 2-6 octombrie 1860, Andrei Şaguna îi roagă pe Timotei Cipariu, George Bariţiu şi pe Ioan Puşcariu să alcătuiască câte un proiect de statut pentru viitoarea asociaţie. Confruntând proiectele de statut ale celor trei colaboratori, el va întocmi un proiect ca anexă la noua petiţie din 4 decembrie 1860, prin care se revenea asupra doleanţei românilor de a întemeia o societate culturală a lor. În proiectul de statut se insistă asupra ideii „că membrii acestei Asociaţiuni pot fi de orice religie şi naţie”. Prin adresa din 31 ianuarie 1861, trimisă de către episcopul Andrei Şaguna, guvernatorul Transilvaniei acceptă „înfiinţarea unei reuniuni spre înaintarea literaturii şi culturii poporului român, apoi spre pregătirea agriculturii şi industriei”. Se mai cerea ca statutul să fie definitivat şi aprobat de instanţele superioare. După avizul favorabil de la guvernator, Andrei Şaguna a convocat la Sibiu, în zilele 9-11 noiembrie 1861, pe toţi cei 176 de români care au semnat petiţia din 10 mai 1860, în scopul finalizării statutului societăţii. Acesta este definitivat şi retrimis spre aprobare. Răspunsul este primit la 6 septembrie 1861 şi este favorabil. La aceeaşi dată, Andrei Şaguna adresează tuturor românilor o „Conchemare” pentru a participa la Adunarea de Constituire a Asociaţiunii Astra, din 23-26 octombrie (4-7 noiembrie) 1861, la Sibiu. Ca prim preşedinte al Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român este ales marele episcop, cel care a dus greul înfiinţării Asociaţiunii, iar în primii ei ani de existenţă s-a luptat din răsputeri pentru punerea ei pe baze trainice.
De fapt, clericul încă de la inaugurare a văzut-o, asemeni lui Ion cavaler de Puşcariu, ca o societate culturală a tuturor românilor: „Asociaţiunea are o problemă pe cât de nobilă, frumoasă şi unică în felul său astăzi în întreaga noastră naţiune din toate părţile..., pe atât de serioasă şi grea, pentru că cere o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă”.Andrei Şaguna, acest „începător a toate”, cum îl caracteriza Ioan Slavici, a condus destinele Astrei între anii 1861 şi 1867, creionându-i drumul spre veşnicie şi lăsându-ne drept testament, în 1864, cuvintele profetice: „Să nu lăsăm, domnule Bariţiu, ca să apuie Asociaţiunea noastră, să o susţinem cu toate braţele, încât dacă s-ar întâmpla să pierdem toate celelalte drepturi la câte năzuim, să rămânem cu acest mijloc comun de cultură a limbei şi a spiretelor, zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scadă”. La Adunarea Generală de la Deva (1874), mitropolitul a rostit frumoasele cuvinte-testament: „Ideea înfiinţării Asociaţiunii nu numai că e măreaţă, dar trebuie să o considerăm ca o inspiraţie divină, purceasă din îngrijirea părintească de a nu da peirei un popor ales”.
Mitropolitului Şaguna îi urmează în scaunul de preşedinte al Asociaţiunii Vasile Ladislau Pop (1867-1874), jurist, profesor de matematică la Liceul din Blaj (1842-1845) şi, ulterior, vicepreşedinte al Guvernului Transilvaniei. În timpul preşedinţiei sale se înfiinţează revista „Transilvania” (1868), organul de presă al Astrei. Pentru V. Ladislau Pop, „cultura poporului este întrebarea care trebuie să ne cuprindă toată atenţiunea, tot cugetul şi toată grija noastră”. Credincios acestui program, distinsul om de cultură accentuează la fiecare manifestare a Astrei: „Domnilor, numai lumina, numai cultura ne poate mântui”.
Cel de-al treilea preşedinte al Astrei a fost Iacob Bologa, care a deţinut această funcţie între două lungi perioade de vicepreşedinţie, 1870-1875 şi 1877-1888.
El a fost iniţiatorul înfiinţării despărţămintelor (filialelor) Asociaţiunii, la Adunarea Generală de la Şomcuta Mare, în 1869. A trudit mult şi cu folos la fondarea Şcolii civile de fete de la Sibiu (1886). Pentru el Asociaţiunea a fost ca o fiică. Trecând la cele veşnice, a lăsat urmaşilor testamentul: „Rogu-vă, aveţi grijă de Asociaţiune şi tinerele sale institute”.
Între anii 1877-1887 în fruntea Astrei a strălucit figura eruditului filolog şi istoric Timotei Cipariu, care considera Asociaţiunea „un reazim al naţionalităţii române”. Canonicul blăjean este unul dintre autorii proiectelor de constituire care au stat la baza statutului Asociaţiunii în 1861. Tot lui îi datorăm şi înfiinţarea bibliotecii Astrei (1861/1862).
Adunarea Generală de la Abrud (1878) „prin alocuţiuni, cu o generală însufleţire” a ales ca preşedinte pe cel care 27 de ani a fost secretarul prim (ales în 1861) şi „sufletul Asociaţiunii” – George Bariţiu. În cei cinci ani (1888-1893) pe care i-a mai trăit, George Bariţiu a consolidat şi desăvârşit fiinţa Astrei, limpezindu-i programele şi rostul. În 1891 el spunea: „De nu ar mai fi făcut nimic românii în 1860 spre dezvoltarea şi consolidarea vieţii lor naţionale, posteritatea tot le-ar fi datoare cu recunoştinţă pentru înfiinţarea Asociaţiunii. Existenţa şi activitatea Asociaţiunii transilvane au vibrat deşi fără multă paradă şi aşa numite reclamuri în tot corpul naţiunei din toate ţările locuite de români, ea a fost un bold spre a înfiinţa şi în alte părţi spre aceleaşi scopuri diverse societăţi sau reuniuni”.
Succesorul lui Bariţiu este profesorul şi canonicul blăjean Ioan Micu Moldovan (1893-1901), sub preşedinţia căruia Astra a ieşit din hotarele Transilvaniei, ţinându-şi prima adunare generală în Banat, la Lugoj, în 1896. Tot de preşedinţia lui sunt legate cele două hotărâri de importanţă naţională: editarea primei Enciclopedii Române (1895) şi înfiinţarea Casei Naţionale a Asociaţiunii Astra la Sibiu (1897). Despre Asociaţiune el a spus: „Între fructele acestei însufleţiri este şi întreprinderea aceasta, pe cât de nobilă şi frumoasă, pe atât de grea. Nobilă şi frumoasă, pentru că reuniunea noastră tinde a dezvolta limba şi literatura poporului nostru, şi a lăţi în sânul lui cultura”.
Alexandru Mocsonyi de la Föen, deşi bolnav, acceptă la vârsta de 60 de ani funcţia de preşedinte al Astrei, deoarece pentru el „asociaţiunea este expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tărâm cultural”, iar „lupta pentru cultură (pentru cultura adevărată, care nu poate fi decât naţională) nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională”. În timpul preşedinţiei lui Mocsonyi (1901-1904), activitatea Asociaţiunii a înflorit – s-a încheiat elaborarea Enciclopediei Române în trei volume (1898-1904) şi a început construirea Casei Naţionale (1903). Un rol important în finalizarea acestor două proiecte remarcabile ale Astrei l-a avut Corneliu Diaconovici, secretarul I al Asociaţiunii.
De la Mocsonyi preşedinţia Asociaţiunii a fost preluată de Iosif Sterca Şuluţiu, prietenul şi biograful lui Avram Iancu. Acesta are fericita ocazie ca, în timpul preşedinţiei sale (1904-1911), să se inaugureze Casa Naţională a Astrei de la Sibiu şi să se înfiinţeze Muzeul Asociaţiunii, în 1905. Crezul său naţional patriotic l-a exprimat prin cuvintele: „Noi nici că intrăm în raiu, dacă nu putem intra ca români, cu limba şi legea noastră strămoşească”.
Sufletistul profesor braşovean Andrei Bârseanu preia conducerea Astrei într-un moment plin de avânt, anul sărbătoririi la Blaj a 50 de ani de existenţă a Asociaţiunii (1911). Vâltoarea Primului Război Mondial va fi resimţită inevitabil şi de Astra. Este meritul preşedintelui ei, care nu numai că i-a salvat existenţa, dar i-a dirijat şi activitatea benefică pregătirii Marii Uniri de la 1918. El este autorul versurilor frumosului imn al Astrei, pe muzica lui Iacob Mureşianu. Lui Andrei Bârseanu îi datorăm şi una dintre cele mai veridice caracterizări făcute activităţii Astrei: „E adevărat, lucrarea cea mai veche a Asociaţiei noastre nu e o lucrare ale cărei efecte să se poată vedea şi simţi imediat, că este mai mult o lucrare măruntă, de multe ori nebăgată în seamă, dar care s-ar putea asemăna cu picăturile unei ploi călduţe de vară, care cad încet, domol, dar care fac ca sămânţa aruncată în pământ să încolţească, să crească şi să aducă rod”. Profesorul Bârseanu moare în 1922. În semn de omagiu pentru cel dispărut, astriştii hotărăsc ca un an de zile postul de preşedinte să rămână vacant.
În 1923, la Adunarea Generală de la Timişoara, a fost ales ca preşedinte al Astrei Vasile Goldiş. În toate luările sale de cuvânt el va recomanda tuturor să lupte pentru solidaritatea neamului. Întreaga activitate şi-a desfăşurat-o sub deviza lui Iisus: „Toată împărăţia ce se dezbină întru sine se pustieşte şi toată cetatea sau casa ce se dezbină întru sine nu va sta”. Sub preşedinţia sa a fost înfiinţată Astra basarabeană şi s-a organizat o amplă manifestare memorială naţională cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu (1924). Cu această ocazie a fost reamenajat mormântul eroului de la Ţebea şi s-au inaugurat Casa Naţională de la Ţebea, bustul eroului şi placa comemorativă de la Baia de Criş, Casa Naţională şi Muzeul lui Avram Iancu din Vidra şi Crucea de pe muntele Găina. Tot în timpul preşedinţiei lui Vasile Goldiş s-au deschis: Muzeul Unirii din Alba Iulia (1929), Conservatoarele de muzică Astra de la Braşov (1930) şi Sighet (1935) şi s-au organizat şcolile ţărăneşti.
În anul 1930, sub auspiciile Astrei, la Sibiu a avut loc primul Congres Cultural Naţional al Asociaţiunii, supranumit „primul parlament cultural al ţării” (D. Gusti), având ca scop unificarea şi modernizarea modalităţilor de abordare a mijloacelor de activitate culturală.
După 1930, Vasile Goldiş se îmbolnăveşte şi nu mai poate părăsi Aradul. Astfel, în 1932 se acceptă demisia celui care vedea înfăptuită solidaritatea neamului românesc numai „când vor stăpâni dreptatea, cinstea, morala şi omenia”. Cât de adevărate sunt şi astăzi aceste înţelepte şi profetice cuvinte!
Adunarea Generală de la Deva (1932) a ales ca preşedinte pe profesorul clujean Iuliu Moldovan. „Neamul – în opinia profesorului Iuliu Moldovan – este o comunitate de sânge, tradiţii, spaţiu şi destin... Individul este încadrat în familie şi neam prin sânge, tradiţie şi destin. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile fireşti”.
În perioada preşedinţiei sale (1932-1947) au fost create noi şcoli ţărăneşti şi a sporit activitatea organizaţiei pentru tineri „Şoimii Carpaţilor” (înfiinţată la iniţiativa lui Iuliu Haţieganu, în 1928). Pentru eficientizarea activităţii Astrei a iniţiat consfătuirile anuale sau bianuale cu preşedinţii de despărţăminte. Anul 1947 aduce în fruntea Asociaţiunii pe vrednicul şi înţeleptul episcop orădean Nicolae Popoviciu. Acesta a avut puţin timp la dispoziţie ca prin activităţile astriste să aline suferinţele morale, fizice şi spirituale lăsate de cel de-al Doilea Război Mondial. În 1948, comuniştii îl înlătură abuziv de la conducerea Astrei, episcopul ajungând să plătească cu viaţa pentru curajul de a se fi opus desfiinţării Asociaţiunii. Ceea ce n-au reuşit guvernele maghiare cu toate eforturile depuse, au reuşit comuniştii români: desfiinţarea Asociaţiunii prin Decizia 12054 / 31 decembrie 1948 a Ministerului Artelor şi Informaţiilor şi prin Hotărârea nr. 399 / 14 aprilie 1950 a Consiliului de Miniştri.
În perioada anilor 1948-1960, s-au întreprins acţiuni de subminare a activităţii Astrei şi, în general, a culturii naţionale. Totuşi spiritul Asociaţiunii nu a murit niciodată, a ars mocnit sub cenuşa inconştienţei guvernanţilor, pentru a izbucni triumfător şi tot mai puternic pe măsură ce conjunctura social-politică a permis-o. Au început să se elaboreze lucrări de grad didactic, să se publice materiale despre activitatea Asociaţiunii şi chiar să se vorbească despre însemnătatea ei în istoria românilor. Astfel, cărturari ca Vasile Curticăpeanu, Paul Abrudan, Victor Grecu, Matei Pamfil, Mircea Avram, Dan Mârza şi mulţi alţii au început să pună în valoare bogăţia spirituală a operei astriste. În 1961 la Târgu Lăpuş a fost reînfiinţată Astra lăpuşneană de către inimosul cărturar Valentin Bilţ.
Între 29-31 august 1986, la Sibiu şi Sălişte, a avut loc sesiunea „125 de ani de la înfiinţarea Astrei” cu participarea Prezidiului Academiei Române, în frunte cu preşedintele Academiei, Radu Voinea, şi a Î.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului.
Un rol important în conservarea şi perpetuarea spiritului Asociaţiunii l-a avut Biblioteca Astra, care, cu toate că a trecut prin diferite reorganizări şi restructurări, a rămas în Casa Centrală a Asociaţiunii, continuând să iradieze în sufletele celor care-i călcau pragul idealurile astriste.
La începutul anului 1990, vechii astrişti şi intelectualii mai tineri, care cunoşteau activitatea Astrei, au reactivat Asociaţiunea. Flacăra astristă s-a reaprins aproape simultan în mai multe localităţi din toată Ţara (Dej, Orăştie, Blaj, Arad, Braşov, Sibiu, Năsăud), încât la 21 aprilie 1990, după 47 de ani de anonimat, la Sibiu a avut loc Prima Adunare Generală. Cu acest prilej a fost ales ca preşedinte al Astrei pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan. Cu blândeţea şi înţelepciunea sa, în cei doi ani de preşedinţie, a contribuit la refacerea prestigiului Astrei.
La Adunarea Generală de la Dej (1992) este ales ca preşedinte subsemnatul, Dumitru Acu, onoare cu care am fost reinvestit în 1994 (Arad), 1998 (Blaj), 2002 (Braşov - Săcele), 2007 (Lipova).
Multiplele realizări ale Astrei, din 1990 până în prezent, – ridicarea a peste 40 de monumente (Turnu Roşu, Dej, Blaj, Năsăud, Cristeştii Ciceului etc.), dezvelirea a zeci de plăci comemorative, înfiinţarea de biblioteci (Criuleni, Sângiorgiu de Pădure), tipărirea de cărţi (peste 200), reviste (14), organizarea de festivaluri, concursuri, simpozioane, tabere, acordarea de burse şi ajutoare şi multe altele – definesc Asociaţiunea drept societate culturală, în continuă căutare a noi mijloace de acţiune, adaptate noilor vremuri, având ca scop principal păstrarea şi întărirea solidarităţii românilor prin cultură.
Ca şi în trecut, forţa Astrei rezidă în despărţăminte (53 în ţară, 14 în Republica Moldova, 5 în Serbia şi 2 în Ucraina) şi în membrii ei (peste 8.000). Mulţi dintre aceştia fac o adevărată muncă de apostolat pentru apărarea şi dezvoltarea culturii naţionale.
Celor care afirmă că nu mai este nevoie de Astra aş dori, mai întâi, să le amintesc că la sărbătorirea a 130 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii, în 1991, academicianul Ştefan Pascu afirma: „După cum Academia Română nu şi-a pierdut rostul, renăscând asemenea păsării Phoenix, tot astfel nici Astra, renăscută şi ea, nu şi-a pierdut rosturile, deoarece idealurile solidarităţii naţionale şi duhul Albei Iulia, împreună cu idealurile lui Avram Iancu sunt tot atât de necesare astăzi şi vor fi şi mâine, totdeauna. De aceea, asemenea nestemate se cuvin cultivate cu toată cinstea şi dreapta cumpănire, deoarece acestea n-au soroc de încheiere”. În al doilea rând, în zilele noastre este mai mare nevoie de Astra decât în perioada austro-ungară, deoarece atunci duşmanii erau din exteriorul naţiei române, astăzi ei se află printre noi, aşa-zişii români neromâni.
Ţelul principal al Astrei rămâne, pentru totdeauna, fixat atât de clar de ctitorii ei: „folosirea culturii, mai ales a celei naţionale, pentru înfăptuirea prosperităţii şi progresului poporului român, pentru păstrarea şi întărirea solidarităţii tuturor românilor”. De aceea, astriştii de azi şi de mâine au datoria faţă de această Academie a veşniciei naţionale de a face ca numele ei să urce mereu „spre astre”, spre culmi din ce în ce mai înalte, învingând pas cu pas toate dificultăţile şi nedreptăţile. Versurile-testament din imnul Astrei trebuie să ne fie călăuză: „Mărire înaltă v-a urzit / În lume Domnul Sfânt, / Datori sunteţi sa vă-mpliniţi / Menirea pe pământ”.
Vivat, crescat , floreat Astra!
Vivat, crescat, floreat poporul român!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog