Chişinău – 575


Cam pe unde se intersectează astăzi străzile Albişoara şi Puşkin, loc în care de curând a fost dezvelită „Piatra de temelie a Chişinăului”, „un sat anume Chişinăul, pre Bâcu, în ţinutul Lăpuşnei cu mori în Bâcu” îşi începuse expansiunea pe cele şapte coline împrejmuitoare, asemenea Romei, urbs aeterna, şi avea să devină cel de-al doilea mare oraş românesc, după Bucureşti. Prima menţiune a „târguşorului Chişinău” cu „puţină importanţă” – după Dimitrie Cantemir – se regăseşte într-o danie din anul 1436 a domnitorilor Ilie şi Ştefan, în care se precizează hotarul moşiei unui boier Vancea „lângă Bâc de cealaltă parte, pe valea care se găseşte în faţa Cheşeneului lui Acbaş”. De atunci s-au scurs 575 de ani, prilej cu care vineri, 14 octombrie, de hramul oraşului, a avut loc un şir de evenimente culturale, culminat cu tradiţionalul concert din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Despre târguşorul de altădată, edilul actual al urbei, Dorin Chirtoacă, a afirmat zilele acestea, la dezvelirea pietrei de temelie a oraşului, inscripţionată, în sfârşit, în grafie latină, că „este important să ştim de unde a pornit istoria Chişinăului, astfel am marcat acest loc printr-un mod simbolic, pentru că reprezintă vatra oraşului Chişinău”.
Istoria de aproape şase veacuri a capitalei noastre n-a fost scutită de episoade sumbre, chiar tragice, urbea fiind aruncată în aer de către sovietici, care, odată cu retragerea lor din vara anului 1941, au minat toate clădirile importante sau nodurile de infrastructură. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea Chişinăul număra doar vreo 7.000 de locuitori, 80 de dughene, 52 de ateliere şi câteva şcoli. Odată cu anexarea jumătăţii de răsărit a Moldovei de către imperiul rus în 1812 şi instituirea Chişinăului ca centru cultural şi politic al noii gubernii, numite Basarabia, oraşul avea să cunoască, imperativ, o extindere ineluctabilă în mărime şi importanţă, determinată de necesităţile istorico-demografice care derivă în mod firesc în urma unei atare metamorfozări administrative, dar nu ca o consecinţă a „înţelepciunii şi bunătăţii ţarului”. A. Bernardazzi (1831-1907), mai întâi, şi A. Şciusev (1873-1949) au fost marii arhitecţi care au desenat Chişinăul, amprentele lor artistice din peisagistica urbană conservându-se şi astăzi. Clădirea muzeului oraşului Chişinău, redeschis în preziua hramului, după o lungă perioadă de reparaţie, a fost construită în 1892 după proiectul celui dintâi, servind la început drept sediu pentru întreprinderea furnizoare de apă potabilă din capitală, de unde şi cealaltă denumire a sa – „Turnul de apă”.
Prilejuit de cifra rotundă, hramul Chişinăului din acest an a adunat invitaţi din mai multe ţări ale Europei (România, Spania, Macedonia, Georgia, Lituania, Turcia, Israel, Suedia, Ucraina, Rusia, Austria, Polonia, Belarus), din Orient (Qatar), America de Nord (Canada) sau chiar Africa (Angola). În PMAN primarul de Bucureşti, Sorin Oprescu, le-a adresat chişinăuienilor felicitarea sa: „Dragi chişinăuieni, vă iubim, vă respectăm! Acum, când poate e mai greu pentru toată lumea, aveţi tot sprijinul nostru. Şi mai doresc să afirm un singur lucru: aici mă simt ca acasă!”. Un episod aparte în cadrul acestor manifestaţii a fost „înfrăţirea” Chişinăului cu Tbilisi, tricolorul nostru şi drapelul georgian decorând Arcul de Triumf ca semn al prieteniei dintre cele două popoare, unite, de asemenea, şi de vicisitudini istorice şi politice asemănătoare: „Cu georgienii suntem fraţi de suferinţă pentru că o parte din teritoriul nostru şi al lor este sub o ocupaţie militară străină – e vorba de forţele armate ale Federaţiei Ruse”, a argumentat tânărul primar de Chişinău, aflat, din vara acestui an, la cel de-al doilea mandat. În adresarea sa către chişinăuieni, Chirtoacă a constatat „că pe an ce trece Chişinăul îşi schimbă faţa, devine un oraş mai curat, cu mai multă verdeaţă, mai comod, mai modern. Adică tot mai aproape de capitalele europene şi de spaţiul european. Având sprijinul şi încrederea Dvs., în calitatea mea de primar am iniţiat reforme esenţiale în mai multe domenii vitale, iar astăzi putem deja enumera şi rezultatele obţinute. Tocmai de aceea sunt sigur că Chişinăul merge pe o cale corectă şi nimic nu mai poate opri oraşul din cursul său firesc, îndreptat spre atingerea unui nivel de viaţă mai bun, care să corespundă standardelor europene”.