Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CRONICA MEDIA

Cronica media

Vasile GAVRILAN

Alte articole de
Vasile GAVRILAN
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

„Contrafort”, nr. 7-8, iulie-august 2011
 
„Contrafort”-ulpare să pună accentul în acest număr pe impresiile de călătorie din celebrele capitale europene Londra, Paris sau Viena, înfăţişând chiar pe prima pagină un instantaneu cu oraşul de pe Tamisa. Acest cadru cromatic este determinat în special de jurnalul de trei zile al lui Vitalie Ciobanu, cât durase vizita autorului în „ceţosul Albion”: „Avusesem, uitându-mă fermecat de imaginea revelată în lumina palidă a după-amiezii, conştiinţa unui întreg univers pe care acea hartă vie a oraşului-miriapod o întrupa nu numai pe orizontala fizică a dimensiunilor sale, ci şi în adâncime, aglutinând palimpsestul istoriei şi straturile memoriei culturale, cu lungul lor şir de evenimente, opere, chipuri, drame, transformări...”. Aurelia Borzin cu ale sale Călătorii pariziene povestite, Despre arta contemporană şi urbanismul vienez al lui Vladimir Bulat şi Povestiri dintr-un sfârşit de lume al lui Vitalie Sprâncenă urmează aceeaşi temă a jurnalului de călătorie. Editorialul directorului Vasile Gârneţ „Ţara” după 20 de ani este o radiogramă a istoriei recente a Republicii Moldova sintetizată prin noţiunea „ratării”: „A ratat mai tot ce se poate rata – ba uneori chiar mai mult decât atât... A ratat Unirea cu România şi, după cum s-a văzut mai târziu, a ratat integrarea europeană, adică singura soluţie reală de a scăpa din îmbrăţişarea anihilantă a Rusiei... Am ratat, în conjunctura creată după 1989, legitimarea deplină a identităţii româneşti – în Constituţie tronează în continuare un idiom fictiv... Am ratat, în aceste două decenii, întregul complex de reforme care definesc un stat de drept şi o economie de piaţă concurenţială, generatoare de prosperitate...”. Articolul (care trebuia scris!) despre Femeia de pe treptele Justiţiei, semnat de Petru Negură, relatează despre „femeia cu broboadă de ţărancă”, pe care o cunosc, probabil, toţi chişinăuienii, protestând sisific în faţa Procuraturii: „Pe de altă parte, ei au răspuns greutăţii destinului şi dominaţiei politice printr-o atitudine de umilitate fermă, de revoltă tăcută. Varvara Zingan întruchipează chintesenţa celor care au supravieţuit războaielor, foametei şi deportărilor, rămânând fideli credinţelor şi intereselor lor intime”. În acest număr găsim, de asemenea, un amplu eseu (de două pagini) al lui Iulian Boldea care tratează creaţia lui Andrei Pleşu, „mai curând eseist decât filozof”: „Distribuindu-şi atenţia atât pe relieful lumii reale, cu sinuozităţile sale mai mult ori mai puţin flagrante, cât şi pe haloul de imaginar şi referenţialitate al operei de artă, Andrei Pleşu posedă rara capacitate de a sesiza, dincolo de suprafeţele lucrurilor celor mai disparate, acele realităţi ultime care le unesc în adânc, acele esenţe care le pun, în fond, în evidenţă natura lor ultimă, identitatea inalterabilă”. Tot aici îl reîntâlnim şi pe un alt eseist de talie europeană, cehul Milan Kundera, care, după stabilirea în Franţa, a şi adoptat limba acestei ţări pentru scrierile sale. Cele câteva reflecţii frugale despre roman ale scriitorului ceh „cu şanse la Premiul Nobil” aduc o optică interesantă asupra acestui gen de proză în contemporaneitate: „Există patru mari romancieri: Kafka, Broch, Musil şi Gombrowicz. Eu îi consider pleiada marilor romancieri ai Europei Centrale. De la Proust încoace, nu văd niciun nume de o importanţă mai covârşitoare în istoria romanului. Fără a-i cunoaşte pe aceştia, nu prea poţi înţelege cu adevărat romanul modern. Pe scurt, aceşti autori sunt modernişti, cu alte cuvinte, au fost pasionaţi de căutarea unor forme noi. În acelaşi timp însă, ei sunt complet indiferenţi faţă de orice formă de ideologie avangardistă (credinţă în progres, în revoluţie ş.a.m.d.), de unde rezultă o altă viziune a istoriei artei şi a romanului: ei nu vorbesc nicio clipă despre necesitatea unei rupturi radicale; ei nu pornesc de la premisa că posibilităţile formale ale romanului ar fi epuizate; ei nu vor decât să le sporească în mod radical”. Iată şi câteva cronici literare: Gânduri crepusculare şi metafore stoice – Grigore Chiper, întâmpinând Femeile iubesc cum respiră a Călinei Trifan; Florin Platon recenzând On China de Henry Kissinger; Întoarcerea huliganului de Norman Manea în viziunea critică a Tamarei Cărăuş; Bernhard Schlink care „mizează pentru a doua oară pe resorturile prozei scurte”, Minciuni de vară fiind un „titlu lejer, estival”, care „mimează o aparentă stare de permisivitate, de parcă minciunile spuse în acest anotimp ar fi mai puţin vinovate şi ar rezista în faţa unor justificări. Nimic mai fals” – Alexandru Tabac.
 
 
„Sud-Est cultural”, 2011/3
 
Aforismele (?), adagiile (?), maximele (?), în fine, cugetările lui Leo Butnaru sunt, pur şi simplu, delicioase: „Lacrimile bocitoarelor de profesie nu sunt sărate”; „Muţenia este propria parolă. Drept de trecere prin propria necuvântare”; „Deocamdată nu e decât un ţap (is)păşitor, păşitor, păşitor...”. La Sinteze, interpretări, comentarii,Eugen Lungu – Poezia rigorii etice – îşi va deschide studiul său privind creaţia lui V. Romanciuc, afirmând cu destulă convingere că „Vasile Romanciuc este astăzi, incontestabil, cel mai important poet al generaţiei sale. Nimeni dintre congeneri nu a avut o evoluţie atât de sigură, pe o linie ascendentă atât de clară”. Rubrica este întregită de dubla intervenţie a lui Mircea V. Ciobanu cu Timpul risipirii egal timpul căutării?, o cronică a apariţiilor editoriale autohtone din anul literar 2010. Criticul se axează pe şapte volume de proză: „Toate cărţi bune, dar (îmi pare rău că nu pot fi original) nici în acest an nu aş remarca un volum care s-ar detaşa net şi sigur de celelalte. Adică, toate-s bune de nominalizat, dar insuficiente pentru un premiu, oferit fără rezerve”. Un spaţiu generos din acest număr al „Sud-Estului” se acordă teatrului: un fragment din comedia lui Constantin Cheianu Piesă fără sfârşit, o cronică a Festivalului Dramaturgiei Româneşti din Timişoara de Constantin Popa în cadrul căruia Casa M a luat premiul pentru cea mai bună interpretare „Ioan Strugari”, dar şi expunerea Larisei Turea Andrei Mogucii. Deconstrucţia teatrului narativ. Invitatul revistei, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Arcadie Suceveanu, va mărturisi: „Cărţile mele închid în ele fragmente de viaţă, trăiri şi idei, sentimente şi iubiri, speranţe şi dezamăgiri, atitudini, lecturi; altfel spus, sunt nişte mici «existenţe» din care mi se compune destinul. În timp ce le scriu, şi ele «mă scriu» pe mine” într-un dialog cu Valentina Tăzlăuanu, corolat de o serie de creaţii ale poetului.
 
 
„Bucovina literară”, nr. 9 (247), septembrie 2011
 
„Spre sfârşitul anului 1941, la Cernăuţi, Societatea Scriitorilor Bucovineni fonda această publicaţie, ca supliment duminical al ziarului «Bucovina», sub conducerea scriitorului George Drumur”. În 2011 „Bucovina literară” împlineşte 70 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej nr. 9/2011 al revistei poartă însemnul acestei frumoase aniversări. Despre istoria tristă şi tumultuoasă a revistei, asemenea colţului de ţară ciuntit, scrie actualul redactor-şef, Constantin Arcu, în editorialul său: În primăvara anului 1944, odată cu ocuparea nordului Bucovinei, activitatea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, precum şi a revistei «Bucovina literară», a fost suprimată. Abia după evenimentele din decembrie 1989, revista şi-a reluat apariţia în serie nouă, din iniţiativa unui grup de scriitori suceveni, sub coordonarea criticului literar Mihail Iordache. Primele numere aveau format de ziar, însă editorialul părea debordant. Redacţia îşi propunea să valorifice, în contextul spiritualităţii româneşti, tradiţiile istorice, literare şi lingvistice ale scriitorilor din partea de nord a ţării, timbrul specific bucovinean. Programul este conturat chiar de la înfiinţare. Refuzul de a se închide «în hotarele unui provincialism ridicol, ale patriotismului local», precum şi acela de a cultiva un «tradiţionalism anacronic», au fost proclamate în editorialul primului număr (1/1990), semnat «Bucovina literară» (...) Din 1991, «Bucovina literară» şi-a căpătat formatul actual, iar funcţia de redactor-şef, după Mihail Iordache, a fost deţinută succesiv de Marcel Mureşeanu, Mircea A. Diaconu, Ion Beldeanu şi Constantin Arcu. Ideea de deschidere a fost reluată apăsat şi peste ani. În acelaşi timp, publicaţiei i se alătură colaboratori de prestigiu din ţară şi străinătate, unii susţinând aici rubrici permanente (Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Leo Butnaru, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Constantin Dram, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Vişniec, Gheorghe Grigurcu, Luca Piţu, Christian W. Schenk ş.a.). Corespunzător acestei infuzii de colaborări, revista creşte spectaculos în calitate, devine vie şi competitivă pe piaţa revuistică”. Tot în paginile ediţiei speciale a revistei, Mircea A. Diaconu, care a şi condus publicaţia o perioadă, afirmă că „«Bucovina literară» n-a fost niciodată o revistă mai bună ca acum”. Mesajele de felicitare „de la colaboratorii şi prietenii revistei”, expediate din toate colţurile românităţii spre Suceava, devenită a doua casă a ei după înstrăinarea Cernăuţiului, sunt cuprinse în rubrica La aniversară. Între coperţile acestui număr se găsesc, de asemenea, la rubricile Poesissau Epica magna, un grupaj de poezii ale lui Liviu Antonesei şi Petruţ Pârvescu, şi Întâlnirea, un fragment din romanul lui Radu Mareş. Eseurile sunt semnate de autori deja cunoscuţi cititorilor revistei „Limba Română”: Adrian Dinu Rachieru – Bacovia şi infernul cotidianului, Mioriţaîn lectura lui Petru Ursachi de Iordan Datcu, Constantin Virgil Negoiţă şi cioburile istoriei (II) de Theodor Codreanu. Alte puncte de atracţie sunt aforismele lui Gheorghe Grigurcu: „Când nu te poate înspăimânta, absurdul, acest demon vechi care se străduieşte a părea modern, se mulţumeşte să amuze; Clipa are ceva fragil-organic, un palpit sugerând viul efemerului, spre deosebire de moment, termen sec mecanomorf; Visul – transcendenţa cea mai la îndemână”; Adrian Alui Gheorghe – Viaţa ca literatura, Matei Vişniec – Exilul ca aventură culturală (note şi frânturi); cronicile literare ale lui Ioan Holban şi ale Rodicăi Mureşan care i-a recenzat pe Constantin Popa – Crescătoria de clipe şi, respectiv, Olimpiu Nuşfelean – Poeme pentru cei care citesc în linişte sau Rocada – barter omu-Fuji a chişinăuianului Leo Butnaru, unul dintre colaboratorii permanenţi ai publicaţiei. Leo Butnaru, în mesajul său de felicitare pentru fraţii bucovineni, menţionează: „«Bucovina literară» este revista de literatură,de cultură, dar şi de istorie, dar şi de geografie a neamului. Este revista unui destin dramatic, revista izgonită de la vatra originii sale şi căreia cu adevărat i se potriveşte simbolul Păsării Phoenix renăscute din propriul scrum întru dăinuire, întru continuitate, întru faptele împlinirii, în pofida nedreptăţilor şi agresiunilor curbeţilor. La mulţi ani, «Bucovină literară»,cernăuţeană, suceveană, românească!”.
 
 
„Însemnări ieşene”, nr. 9, septembrie 2011
 
La 14 octombrie Iaşul îşi îmbracă straiele de sărbătoare, în ziua Sf. Parascheva, hramul urbei, prilej cu care Alexandru Dobrescu, redactorul-şef, deschide numărul curent al revistei de cultură, înfiinţate la 1 ianuarie 1936 de M. Sadoveanu, G. Topârceanu şi Gr. T. Popa, cu Sărbătorile Iaşilor (O fantezie). Dimensiunea picturală a publicaţiei este întreţinută, mai ales, de reproducerea în fiecare pagină a desenelor, acuarelelor şi pânzelor în ulei ale pictorului spaniol R. Z. Fuentes (1907-1960), dar şi de intervenţia lui C. Ostahie de la Pensula şi dalta – Iubirea intelectuală de sublim: Dan Constantinescu. Eminesciana (sau Eminescologicale,în versiunea ieşeană) îl găzduieşte pe N. Georgescu cu Pistolul lui Eminescu, o investigaţie care aduce noi „probe” în acest dosar controversat al biografiei lui Eminescu, mitizat fără discernământ de contemporani ai poetului deveniţi personaje în acest episod. Autorul reproduce articolul Dreptul de graţie din „Timpul” de la 14 mai 1883, „pe care ediţia academică nu-l conţine (noi nu zicem că chestiunea Eminescu s-ar fi rezolvat dacă această ediţie l-ar fi cuprins, dar semnalăm faptul că se poate demonstra direct paternitatea eminesciană a acestui articol – şi totuşi el nu se află în ediţie, unde-i era locul...)”. Activitatea publicistică a lui Eminescu este analizată şi de A. D. Rachieru – Cei doi Creangă (4) Catilinari, temperatori şi coţcari– studiu care îl cuprinde şi referinţe la Moş Nichifor Coţcariul al lui Creangă. În sumarul „Însemnărilor ieşene” am remarcat şi un memento adresat întregii intelectualităţi basarabene şi, în special, scriitorilor ce vor fi resimţit gustul amar al unui deja-vu. E vorba despre tiparele pseudoestetice ale ideologiei comuniste, căreia oamenii de artă şi cei de litere aveau să-i consacre tot rodul muncii lor creative, subjugaţi de o tipologie ce poate fi astăzi percepută şi justificată doar prin şi pentru imperativul „trebuie”: „Scriitorul, deci, trebuie (subl. mea – V.G.) să pornească de la «cunoaşterea adâncită a realităţii», iar «reflectarea prin personaj a forţei organizate pe care el o reprezintă» să devină astfel «problema generală a operei», întrucât «umanismul socialist pune progresul şi fericirea omului ca ţel suprem, ca lege fundamentală. Comunistul îşi subordonează acţiunile acestui ţel, fericirii poporului său, pe care o ştie solidară cu fericirea omenirii muncitoare în general»”, îl citează C. Cubleşan pe „teoreticianul” Silvian Iosifescu. „Cât de false erau toate aceste criterii, impuse scriitorilor pentru crearea unei tipologii a timpului, o demonstrează tocmai lipsa perenităţii acestora. Literatura demagogică, construită după reţetele ideologice, schematice şi teziste în esenţă, nu putea oferi decât surogate, fetişuri, iar teoreticienii şi ideologii acestei arte de impostură, cu care au terorizat educaţia multor generaţii de intelectuali la rând, sunt responsabili de pervertirea criteriilor de apreciere artistică a acestora, de întreaga maculatură produsă în acei ani de mincinoasă estetică marxistă”.
 
 
„Dacia literară”, nr. 5, 2011
 
Bine proporţionată, „Dacia literară” îşi sortează rubricile cu eleganţă: Ferestre luminate: Mihail Sadoveanu – 50, Clepsidra umbrelor, Scene contimporane, Bibliofil şi Arca lui Noe. În cadrul celei dintâi, dedicată, evident, scriitorului Mihail Sadoveanu, de la a cărui trecere în nefiinţă s-a împlinit o jumătate de secol pe 16 octombrie curent, articole publică Dumitru Ivănescu,Mihail Sadoveanu şi teatrul, Vasile Iancu, Sadoveanu, omul social,Grigore Ilisei, Coana Valericasau preotul Vasile Vasilache, Cum l-am cunoscut pe Sadoveanu, cu evocări savuroase din viaţa marelui prozator, cum ar fi: „Într-o dimineaţă de vară cu soare mă suisem pe culmile Pocrovului, dimpreună cu un ucenic al meu de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, Sandu Topornischi, să cânte ceva din poeziile lui Mihai Eminescu. Tânărul cântăreţ, înzestrat cu un deosebit dar al cântării, atrage admiraţia tuturor şi îndeosebi a lui Mihail Sadoveanu. Dar el ar fi voit să-i cânte mai multe poezii din Eminescu, însă tânărul nu le ştia pe de rost, iar eu nu aveam cartea cu poeziile lui Eminescu în Schit. Atuncea am aflat ceva cu totul deosebit: Mihail Sadoveanu ştia toate poeziile lui Eminescu pe de rost. El spunea textul şi tânărul cântăreţ le cânta. Uimit de aceasta, îl întreb: «Cum de-ai învăţat, Cucoane Mihai, toate poeziile lui Eminescu, care numără sute de pagini?». El mi-a răspuns: «Mi-au plăcut mult şi numai atuncea ajungi ca o poezie şi un text să te pătrundă, când îl ştii pe de rost, atuncea el se topeşte în fiinţa ta, făcându-ţi să răsune de frumuseţile exprimării şi ale gândirii toate fibrele fiinţei tale»”. Prezintă interes, de asemenea, şi corespondenţa fragmentară a lui Mihail Sadoveanu către Valeria Mitru. La Scene contimporane sunt prezenţi cu versuri: Raluca Brancomir (Israel), Braille; Rodica Marian, Hotare din gutui; Ştefan Oprea, La Baaad; Rafila Radu, Katinul furnicilor de culoare roz; Rodica Şinca, Mă simt bătrân şi Suflet cenuşiu; Vasile Tudor, Rondul de singurătate, precum şi proza Jurnalul de la Sihăstria lui Nedy Gavriliu (Canada). Dialogurile„Daciei literare” sunt îmbogăţite în acest număr de către Călin Cibotari cu intervievarea Mariei Carpov, „vestit profesor universitar ieşean”, la a cărei poziţie, de exemplu, privind implementarea procesului de la Bologna, mulţi ar putea subscrie: „Se face acum o teză de doctorat în mai puţin de trei ani uitându-se ce înseamnă de fapt, mai ales în domeniul umanist, cuprinderea completă a unui subiect. Şi tot doctor este cel care, în trecut, lucra opt ani de zile pentru a finaliza o teză. Vedeţi, cu astfel de echivalări nu pot fi de acord. Singura soluţie ar fi să se meargă pe adâncirea unor microaspecte, în aşa fel încât să ştii totul despre puţin”. Alte nume din acest număr: Horaţiu Stamatin, Cioran despre Shakespeare; Nicoleta Dabija, O nouă carte despre Nietzsche, întotdeauna necesară; Cristina Scarlat, Un tablou: Domnişoara Christina;Valentin Ciucă, Balcic – Ipostaze ale eternităţii...; Bogdan Ulmu, Nume de artişti; Vasilian Doboş, Numărul de aur– Dan Hatmanu la rubrica Arca lui Noe;Gheorghe Cliveti, Istorici şi istorici literari despre revoluţia română de la 1848 (II); Al. Husar, Stafia Europei (II); Ionel Necula, Al. Mironescu în dimensiunea epocii; Victor Durnea, Ioan Paul, criticul, istoricul literar şi esteticianul (I) la Clepsidra umbrelorşi la Bibliofil,cea din urmă dedicată cronicilor literareIoan Holban, Omul hamletian şi cel don quijotist (George Astaloş); Iancu Paşcanu, Farmecul istorisirii tradiţionale (Dumitru Vacariu); Emilia Pavel, Basme populare româneşti; Ioan Răducea, Misterul eredităţii culturale (Ştefan Lemny); Cristina Chiprian, Poezia e luxul săracilor (Adrian Alui Gheorghe) şi La capătul imperiului nostru de idei (Liviu Apetroaie). Prezentul număr este cu asupra de măsură preţios redacţiei noastre, întrucât paginile sale găzduiesc articolul dlui Theodor Codreanu despre revista „Limba Română” care, în 2011, a împlinit 20 de ani de la fondare.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog