Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

LECŢIILE ISTORIEI

ADEVĂRUL DESPRE NOI

COŞERIANA

FAȚETELE CUVÂNTULUI

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CRITICĂ, ESEU

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

PRO DIDACTICA

BLAZON DE PROFESOR

ITINERAR LEXICAL

EX CIVITAS

SINTEZE

INEDIT

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

Cum se editează un manuscris coşerian

Cristinel MUNTEANU

Alte articole de
Cristinel MUNTEANU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Chiar în luna ianuarie a acestui an, a apărut la Editura Biblioteca Nueva din Madrid o carte scrisă de profesorul spaniol José Polo, Entorno del universo normativo de Eugenio Coseriu. Cuaderno de bitácora (151 p.). În româneşte titlul ar suna astfel: Cadrul universului normativ al lui Eugeniu Coşeriu. Jurnal de bord. Desigur, cititorii noştri s-ar putea întreba de ce am ales să recenzăm aici o asemenea carte (care nici măcar nu este în limba română), însă tot ei ar putea răspunde parţial la întrebare: fiindcă în respectiva carte e vorba de E. Coşeriu... Fără îndoială, aşa este, numai că, prin aceasta, aş dori să atrag atenţia şi asupra altor aspecte. De pildă, asupra modului foarte responsabil în care unii înţeleg să editeze opera inedită a lui Coşeriu. Sau cu privire la sentimentul de adânc respect (îngemănat cu evlavia) cu care spaniolii tratează ideile şi memoria marelui savant de origine română. Nu în ultimul rând, dorim să subliniem importanţa manuscrisului coşerian la care se referă José Polo.
În amplul interviu acordat lui Nicolae Saramandu în 1993 (publicat sub formă de carte în 1996)1, Eugeniu Coşeriu făcea cunoscut faptul că încă de la începutul activităţii sale avea în minte „o lingvistică foarte severă şi strict fundată din punct de vedere teoretic, însă în acelaşi timp şi aplicabilă la învăţarea limbii şi la educaţia lingvistică, la relaţiile politico-sociale şi la politica lingvistică, politica – îi spuneam eu – idiomatică, în state şi în colectivităţile politice organizate, aplicabilă la traducere ş.a.m.d.; adică trebuia să fie justificată din punctul de vedere al realităţii limbajului şi politica lingvistică, şi educaţia lingvistică ş.a.m.d.”. Aşa se face că în perioada uruguayană (o perioadă deosebit de intensă, solicitantă, dar şi foarte rodnică pentru Coşeriu) ia naştere o operă (elaborată în anii 1956-1957) care va rămâne, din păcate, în manuscris: El problema de la corrección idiomática (Problema corectitudinii idiomatice). Savantul mărturiseşte că această lucrare ar fi trebuit să aibă doi autori: „Mă pusesem de acord cu un colaborator al meu de la Montevideo, Luis Juan Piccardo, să scriem o carte pentru profesorii de limbă, şi chiar pentru învăţătorii care predau limba, ca să clarificăm aceste probleme ale corectitudinii lingvistice, şi anume, eu trebuia să scriu teoria, iar el trebuia să scrie istoria problemei corectitudinii în dezvoltarea gramaticii spaniole şi în istoria gramaticii spaniole”. De ce nu s-a concretizat un asemenea proiect? Fiindcă, deşi L. J. Piccardo era un cercetător foarte conştiincios şi un bun cunoscător al istoriei gramaticii spaniole, neşansa a făcut ca el să se îmbolnăvească grav, ceea ce l-a obligat să întrerupă lucrul. Mai apoi, după plecarea lui Coşeriu din Uruguay (în 1963), Piccardo a şi murit (în 1967). Coşeriu a redactat însă partea ce-i revenea („mai mult de jumătate, în formă definitivă”), scriind teoria în întregime. Abia mult mai târziu, arătându-i manuscrisul unei foste eleve din Germania (regretata Brigitte Schlieben-Lange, care şi-a exprimat uimirea astfel: „Cum se poate să aveţi un manuscris aşa de important şi să nu-l fi publicat deja?!”), s-a hotărât să-l publice cândva (desigur, la Editura Gredos din Madrid – care îi difuzase cărţile în limba spaniolă – unde cartea fusese deja anunţată).
Iată, în relatarea lui Coşeriu însuşi, destinul acestei opere2. Ştim că manuscrisul respectiv nu a mai văzut lumina tiparului în timpul vieţii savantului, aşa cum se preconizase, deşi fotocopii ale acestuia au intrat în posesia unor cercetători care au tras foloasele cuvenite de pe urma lecturării unui material atât de valoros. Dar ce s-a întâmplat mai departe? José Polo este persoana cea mai potrivită să răspundă la o asemenea întrebare. Începând din 1996 (deci, cu şase ani înaintea dispariţiei lui Coşeriu), el şi-a petrecut verile (în special luna august) la Tübingen, lucrând la ordonarea materialelor din arhiva ştiinţifică a savantului. I-a revenit, totodată, sarcina de a pregăti o ediţie critică a manuscrisului amintit, sarcină pe care lingvistul spaniol şi-a asumat-o cu deplină responsabilitate, muncind cu mare acribie şi respectând cele mai exigente reguli ale filologiei. Aşa se explică faptul că, la aproape un deceniu de la moartea lui Coşeriu, această mult aşteptată ediţie critică a cărţii referitoare la problema corectitudinii idiomatice nu a apărut încă. Dar se pare că nu vom mai aştepta prea mult. Micul volum Entorno del universo normativo..., un adevărat „jurnal de bord” consemnând detaliile pregătirii respectivei ediţii, prezintă toate etapele procesului de editare, parcurse exemplar, şi toate frământările pe care i le-a generat lui José Polo o atare activitate. În consecinţă, considerăm utilă o prezentare (fie şi succintă) a avatarurilor şi a componentelor ediţiei la care a lucrat.
Dintru început suntem anunţaţi că „jurnalul de bord” se înscrie în proiectul Lingüística de Eugenio Coseriu y lingüística coseriana coordonat de un alt devotat discipol coşerian, profesorul Benjamín García Hernández (de la Universitatea Autonomă din Madrid), micul volum reprezentând abia „una dintre cele patru unităţi propedeutice” necesare realizării „într-o manieră responsabilă” a unei ediţii critice a vechiului original aparţinând epocii uruguayene a maestrului (p. 13). José Polo nu lasă nimic la întâmplare, toate amănuntele sunt înregistrate minuţios, întrucât avem de-a face „cu o operă postumă a unui umanist care ne-a învăţat atâtea pe toţi cei care au vrut să înveţe” (p. 20) şi, prin urmare, a lua în consideraţie factorii implicaţi într-un asemenea proces înseamnă pentru editor „un act de justiţie istorică” (ibid.). Practic, ediţia critică în cauză presupune mai multe volume. Într-unul ar trebui precizate chestiunile de metodă, de tehnică de lucru şi referinţele bibliografice (fie proprii, fie străine), adică o introducere în problematică dimpreună cu două texte coşeriene (dintr-o ediţie îngrijită de Óscar Loureda) indispensabile proiecţiei generale. Un alt volum ar conţine interviurile date de Coşeriu, în care se întâlnesc aspecte normative (legate de corectitudinea idiomatică, de politica lingvistică etc.). Apoi, într-un volum aparte, se vor publica textele a trei conferinţe ţinute de Coşeriu (una în Chile, în 1981, alta în Peru, în 1997, şi încă una în Granada, la Almuñécar, în 1987), privind aceleaşi probleme, alături de alte două conferinţe anterioare (datând din 1955-1956, de la Montevideo) pe care José Polo le-a unit şi le-a publicat deja în anul 2000 sub forma unui singur material purtând titlul La estructura del saber lingüístico (Structura cunoaşterii [= competenţei] lingvistice). Următorul pas ar fi acela de a retipări excelenta ediţie a unui ciclu de conferinţe ţinute de Coşeriu în Chile în 1987 şi apărute în 1991 într-un volum de 227 de pagini. Faptul că această ediţie însumează tot cinci capitole, ca şi manuscrisul originar de la Montevideo (păstrând aproape intacte şi denumirile acestora), l-a îndemnat pe José Polo, după îndelungi reflecţii, să se decidă în favoarea unei ediţii critice a cărei organizare să dispună respectivele capitole în paralel, adică să prezinte mai întâi un capitol al versiunii orale şi apoi corespondentul din versiunea scrisă, ceea ce va face, probabil, ca rezultatul să depăşească dimensiunile unui singur volum (p. 18).
În mod cert, scopul urmărit de José Polo este ca prin acest „jurnal de bord” să pregătească terenul pentru ediţia critică a capodoperei El problema de la corrección idiomática. Dar nu este doar atât. Analizându-şi propriul volum pe baza funcţiilor externe ale limbajului (pe linia Bühler, Malinowski, Jakobson şi – pentru funcţia ludică – Francisco Ynduráin), J. Polo doreşte să ne introducă în întregul său laborator (p. 20). Cărticica sa cu rost propedeutic evidenţiază şi funcţia reprezentativă / referenţială (prin conţinutul său intelectual), şi funcţia expresivă (prin surprinderea stărilor sale sufleteşti: atât momente de îndoială, de nelinişte, cât şi de siguranţă), şi funcţia apelativă / conativă (prin aceea că şi cititorul este invitat să pătrundă empatic şi intelectual în lumea volumului prin intermediul lecturii, fiind astfel stimulat să-i trimită autorului sugestii sau eventuale materiale utile), şi funcţia metalingvistică (ce apare implacabil când se vorbeşte de dificultăţi şi se lămuresc diverse aspecte intricate), şi funcţia poetică (vizibilă în încercarea de a da o formă frumoasă din punct de vedere ştiinţific acestei cărţi), şi funcţia ludică (reieşind din multiplele contraste stilistice, jocuri conceptuale etc.), şi chiar şi funcţia fatică (constând în contactul profitabil – din punct de vedere doctrinar – dintre autor şi cititorii / cercetătorii virtuali).
Revenind la planul întregului demers editorial, José Polo anunţă că are în vedere, la final, şi un volum cuprinzând diverse texte ce au atingere cu tema corectitudinii idiomatice, adică o serie de „studii complementare”.
Spaţiul nu ne permite să înfăţişăm în amănunt conţinutul bogat al acestei cărţi, drept pentru care vom opta pentru o enumerare rapidă a principalelor secţiuni. José Polo motivează alegerea titlului (care i-a dat şi el destulă bătaie de cap; a contat densitatea conceptuală a unor termeni coşerieni, precum universo, entorno, norma3), apoi argumentează necesitatea unei ediţii critice, inventariază numeroasele manuscrise (de dimensiuni variate şi redactate în diverse limbi) care au legătură cu tema ce îl preocupă, redă ultima discuţie (referitoare la aceeaşi problemă) purtată cu E. Coşeriu, la spital, în august 2002, trece în revistă locurile în care Coşeriu anunţă publicarea cărţii El problema... şi, totodată, identifică (încă de la primele studii) paragrafele în care savantul vorbeşte de aspecte ce ţin de corectitudinea lingvistică (p. 22-36). Mai departe, mergând către originile acestei opere, José Polo reproduce scrisori ale celor care au avut contact cu manuscrisul respectiv, consemnând mărturii interesante pe „linia genealogică textuală”. Este oferit cititorului (la p. 42) şi planul vechii lucrări, cu cele cinci capitole ale sale: 1. Confuzii referitoare la «corectitudinea» idiomatică; 2. Planurile [= nivelurile] cunoaşterii lingvistice. Locul «corect»-ului [de lo «correcto», în orig. sp.] pe scara de aprecieri a vorbitului; 3. [Noţiunea de] «corect» şi [noţiunea de] «exemplar»4; 4. Ipostazele «corect»-ului. Conflictele dintre judecăţi şi suspendarea lor; 5. Sensul şi importanţa corectitudinii idiomatice. Educaţia lingvistică (titlu schimbat ulterior în Deontologia şi etica limbajului5). În continuare, José Polo explică diferenţa conceptuală dintre corectitudine idiomatică şi exemplaritate, dând şi foarte multe exemple de greşeli frecvente (majoritatea culese de el din presa spaţiului hispanic). Următoarele două capitole demonstrează amploarea investigaţiei editorului spaniol: sunt înregistrate, într-un demers ce s-a vrut exhaustiv, atât referinţele altor cercetători (de preferinţă, tot de limbă spaniolă) la conceptele coşeriene avute în vedere (normă, corectitudine, exemplaritate etc.), cât şi studiile (elaborate tot în cadrul academic hispanic) de factură normativă, chiar dacă unele nu au legătură cu teoria lingvistică a lui Coşeriu. Un alt capitol al „jurnalului de bord” tratează despre unele conferinţe ale lui Coşeriu vizând aceeaşi temă (printre altele, José Polo încercând să stabilească, acolo unde nu existau date suficiente, dacă E. Coşeriu a participat sau nu la o manifestare ştiinţifică de profil). Un scurt capitol prezintă textele redactate sau traduse în limba germană, precum şi preocupările lui Coşeriu (din perioada în care a activat la Tübingen) privind acelaşi subiect6. Partea a doua a cărţii lui J. Polo cuprinde numeroase exemple de greşeli de limbă consemnate şi comentate de Coşeriu însuşi (extrase preponderent din presa de limbă spaniolă, dar şi din exprimarea unor... lingvişti care aveau ca limbă maternă aceeaşi limbă!), unele discuţii reprezentând adevărate studii de caz (de pildă, „le por les”). Cartea se încheie cu un capitol ce conţine un mic îndrumar demn de atenţia oricărui traducător care se încumetă să transpună textele coşeriene în limba proprie, mai ales că respectivele reguli / norme au fost elaborate chiar de Coşeriu7. Un indice de nume proprii şi „entităţi” şi unul de cuvinte, structuri lexicale, concepte, termeni şi „semitermeni” completează în mod fericit şi util această lucrare.
Devine de la sine înţeles că, odată apărută (în viitorul apropiat) ediţia critică a acestui manuscris coşerian fundamental, se impune traducerea sa neîntârziată în limba română, căutându-se (aşa ar fi de dorit!) şi o dublare a exemplelor de greşeli de limbă spaniolă (înregistrate acolo) cu greşeli similare, întâlnite frecvent în exprimarea românilor. Ar rezulta, neîndoielnic, şi pentru cultura română, cea mai bună carte care s-a scris vreodată cu privire la aceste probleme care ne preocupă pe toţi. Coşeriu a scris această carte ca o consecinţă firească a unui principiu care l-a călăuzit toată viaţa în activitatea sa de cercetare: principiul binelui public sau al responsabilităţii sociale8. Se cuvine să ne dovedim şi noi, măcar într-o anumită măsură, responsabilitatea faţă memoria unui asemenea savant, editându-i opera şi valorificându-i ideile9.
 
Note
1 Lingvistica integrală, Interviu cu Eugeniu Coşeriu realizat de Nicolae Saramandu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996 (p. 20-21, pentru ceea ce ne interesează aici).
2 Desigur, José Polo nu face referire la interviul acordat lui Saramandu, întrucât a fost interesat îndeosebi de textele coşeriene scrise sau rostite în limba spaniolă.
3 Iniţial, José Polo îşi intitulase cartea Prolegómenos a la visión normativa de Eugenio Coseriu.
4 Într-o română mai puţin forţată, pentru a transpune titlul spaniol Lo «correcto» y lo «ejemplar», s-ar putea zice «Corectitudinea» şi «exemplaritatea», cu menţiunea că intenţia lui Coşeriu va fi fost aceea de a surprinde nu doar conceptele în sine, ci şi ideea de «apreciere», exprimată adjectival.
5 Exact aşa şi-a intitulat Coşeriu şi una dintre prelegerile sale ieşene (vezi Deontologia şi etica limbajului, în Eugen[iu] Coşeriu, Prelegeri şi conferinţe (1992-1993), ca supliment al publicaţiei „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, T. XXXIII, 1992-1993, Seria A, Lingvistică, Iaşi, 1994, p. 163-171).
6 Este vorba de o traducere parţială, din spaniolă în germană, a manuscrisului cu pricina: Eugenio Coseriu, Die Ebenen des sprachlichen Wissens. Der Ort des ‘Korrekten’ in der Bewertungsskala des Gesprochenen, deutsche Übersetzung eines spanischen Manuskripts, în Energeia und Ergon, Bd. I, Schriften von Eugenio Coseriu (hrsg. Von J. Albrecht, J. Lüdtke und H. Thun), Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1988, p. 327-375 şi de un consistent capitol (Das Korrekte und das Exemplarische) din cartea-interviu Johannes Kabatek, Adolfo Murguía, «Die Sachen sagen, wie sie sind...». Eugenio Coseriu im Gespräch [1994-1995], Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1997, p. 207-219.
7 Postum, ele au fost publicate iniţial de J. Polo sub forma unui articol: Eugenio Coseriu, [Pautas conceptuales, terminológicas y estilísticas para la traducción de mis obras: esbozo], dispuesta para la imprenta por José Polo, în „TRANS: revista de traductología”, núm. II, 2007, p. 247-257.
8 Acesta este unul dintre cele cinci principii respectate şi recomandate de Coşeriu. Celelalte patru sunt: principiul realismului (sau al obiectivităţii absolute), principiul umanismului (sau al cunoaşterii originare), principiul tradiţiei şi principiul antidogmatismului.
9 În ceea ce mă priveşte, am încercat să fructific unele idei coşeriene referitoare la „deontologia şi etica limbajului” (aşa cum le-am deprins din anumite prelegeri [publicate] pe care Coşeriu le-a ţinut în limba română sau în limba spaniolă) în câteva studii şi articole. Amintesc, selectiv, aici: Corectitudine şi adecvare în versiunile româneşti ale sonetelor shakespeariene, în volumul Limba română azi. Lucrările Conferinţei Naţionale de Filologie „Limba română azi”, Iaşi – Chişinău, 3-7 noiembrie 2006, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, p. 449-456; (în colaborare cu Stelian Dumistrăcel, care a şi elaborat / redactat cea mai mare parte a materialului), Limba română: între aşteptări şi rezultate, în Academia Română – Filiala Iaşi, „Prelegeri academice”, Iaşi, vol. VI, 2007, Editura Academiei Române, 2008, p. 97-126; Reflecţii privind „funcţia criptică” a limbajului medical, în „Limba română”, Chişinău, anul XX, nr. 1-2, 2010, p. 120-128; Problema neologismelor (ca împrumuturi) din perspectiva politicii culturii, în „Analele Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi”, Fascicula XXIV, Anul III, Nr. 2 (4), Lexic comun / Lexic specializat, Editura Europlus, Galaţi, 2010, p. 364-374; Eugeniu Coşeriu şi învăţarea limbilor, în Manuela Nevaci (editor), Studia linguistica et philologica. Omagiu Profesorului Nicolae Saramandu, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2011, p. 597-608. Mai mult decât atât, la începutul anului 2011, am înaintat conducerii Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” o propunere de conferinţă – intitulată Problema «exprimării corecte» în limba română (preocupări anterioare, principii, delimitări conceptuale şi exemplificări) – pentru seria Conferinţelor de la Academia Română, „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor”. Aveam de gând să reevaluez şi să rediscut, pe baze coşeriene, conceptul de «corectitudine» (ce cunoaşte mai multe aspecte sau dimensiuni), raportându-l la limba literară sau exemplară şi să ilustrez cu exemple româneşti distincţiile teoretice prezentate. Nu am primit niciun răspuns de la cei îndreptăţiţi să o facă, deşi am reînnoit propunerea şi deşi mesajul meu a ajuns acolo unde trebuia...
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog