Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Un Studiu asupra sincretismului sintactic la nivelul frazei joncţionale de prof. Vasile Bajureanu

Petru BUTUC

Alte articole de
Petru BUTUC
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

Pentru tipar

În ultimele cinci-şase decenii, sintaxologia, ca ştiinţă a nivelului comunicativ-informativ al limbii, a cunoscut o perpetuă dezvoltare, plasându-se în lingvistica modernă pe un loc de frunte. Acum, mai mult ca oricând, se acordă o atenţie deosebită aspectului dinamic al sintaxei, bazat pe studierea fenomenelor de limbă în continuă mişcare, în raport cu contextul şi situaţia informaţiei comunicative. Astfel, specialiştii din domeniul sintaxologiei cercetează sistemul raporturilor sintagmatice ale limbii, ţinând cont de aspectul activ al gramaticii, creând anume posibilitatea ca în studiile de sintaxă să-şi facă loc tot mai mult semantica şi logica naturală a gândirii reale, vii. De pe aceste poziţii, soluţionarea problemelor sintactice necesită o studiere ştiinţifică de profunzime a aspectului logico-semantic, în concordanţă cu metodele semasiologice, pentru a identifica, sub aspect conţinutal, toate tipurile posibile de raporturi. Criteriile semantico-funcţionale oferă posibilitatea de a stabili legăturile ierarhice structurale între aceste relaţii şi de a evidenţia, pe cât e cu putinţă, modelele combinatorii admisibile, prezente în unele segmente sintactice ale sistemului limbii.
Dar, în pofida acestui avânt al sintaxologiei, în multe manuale şi studii propriu-zise de sintaxă a limbii române, la delimitarea unor tipuri de propoziţii subordonate, sunt aplicate principii formal-structurale, strict morfologice, ceea ce nu întotdeauna duce la distincţia pertinentă a tipurilor funcţionale de propoziţii (îndeosebi tipuri de subordonate), deoarece forma lexicală a unor jonctive ce leagă propoziţiile în frază nu se suprapune cu funcţia sintactică pe care trebuie să o exprime, adică sunt nişte jonctive false. Mai mult decât atât, de multe ori analiza propoziţiilor cu valori multiple nu determină semnificaţiile dominante, de o mare importanţă pentru a pătrunde în logica imanentă a situaţiilor exprimate într-un segment al comunicării.
Anume aceste aspecte ale adevărului ştiinţific şi metodologic din sintaxologia limbii române actuale sunt luate în dezbatere de dl prof. Vasile Bajureanu (profesor de limba şi literatura română, Râşcani), în monografia sa Studiu asupra sincretismului sintactic la nivelul frazei joncţionale (apărut în anul 2010 la Centrul Editorial-Poligrafic al U.S.M., în baza tezei de doctorat, susţinută în 1994). Pentru a disocia sincretismul sintactic în cazul unor fapte de limbă aproape asemănătoare, uşor confundabile, cum ar fi polifuncţionalismul, sinonimia şi omonimia sintactică, autorul fixează definiţia sincretismului sintactic, aspect esenţial al polifuncţionalismului, care constă în virtualitatea unei unităţi sintactice (propoziţionale sau frastice) de a întruni mai multe valori semantico-informative în cadrul uneia şi aceleiaşi unităţi comunicative superioare, parte de propoziţie sau propoziţie propriu-zisă (p. 42). Concomitent, în lucrare sunt determinate, cantitativ şi calitativ, propoziţiile subordonate sincretice în limba română, introduse în frază prin jonctivele când, cum, dacă. Sunt scoase în relief, de asemenea, semnificaţiile dominante de cumulul de valori al subordonatelor sincretice din limba română şi din alte limbi (franceza, italiana, rusa). Autorul monografiei încearcă, şi îi reuşeşte, să determine cauzele de manifestare a sincretismului sintactic, demonstrând, cu lux de argumente, că propoziţiile sincretice pot cumula o multitudine de valori semantico-funcţionale. Bunăoară, în fraza „Moşneagu (-1), cum aude glasul cocoşului (2), iese din casă cu bucurie (+1), şi (-3), când aruncă ochii spre poartă (4), ce să vadă (+3) ... (Ion Creangă), subordonata sincretică (nr. 2, subliniată) comportă patru valori semantico-sintactice, deoarece se pretează la patru transformări (T):
T (1) – Moşneagu, când aude glasul cocoşului, iese din casă cu bucurie → raport temporal;
T (2) – Moşneagu, dacă aude glasul cocoşului, iese din casă cu bucurie → raport condiţional;
T (3) – Moşneagu, fiindcă aude glasul cocoşului, iese din casă cu bucurie → raport cauzal;
T (4) – Moşneagu, care aude glasul cocoşului, iese din casă cu bucurie → raport atributiv.
V. Bajureanu a observat corect că în acest exemplu, analizat conform principiului logico-semantic şi funcţional, avem nu numai un caz obişnuit de sincretism, dar şi unul ieşit din comun: un caz obişnuit, deoarece, aplicând analiza transformaţională (AT), se poate constata că toate variantele şi toate subordonatele se încadrează în statutul lor, iar sensul iniţial al frazei rămâne, în principiu, neschimbat; şi un caz ieşit din comun, care, judecat conform criteriilor gramaticii tradiţionale, prin schema transformaţională, cercetându-se numai „structura de suprafaţă, dar nu şi cea de adâncime”, va reflecta faptul că subordonata în cauză (cum aude glasul cocoşului) ar putea rămâne închisă strict în categoria unei subordonate modale, unde jonctivul cum, care introduce această subordonată, este fals, iar propoziţia nu are defel valoarea unei circumstanţiale (p. 53). În monografie se demonstrează judicios că o analiză sintactică a frazei, numai din perspectiva formei şi a structurii, ar fi inutilă şi irelevantă (p. 30).
Studiul... impune peremptoriu gândul că nicio abordare în sintaxologie nu poate fi întreprinsă fără semantică sau fără logică, deoarece aceste două aspecte ale sintaxei oricărei limbi alcătuiesc împreună substanţa actului comunicativ şi condiţionează procesele de selecţie şi de distribuţie a unităţilor informativ-comunicative, astfel putând fi justificată existenţa unei sintaxe logico-semantice şi, invers, existenţa unei semantici şi logici sintactice (pentru acest adevăr ştiinţific se pledează insistent în întreaga lucrare).
Monografia profesorului Vasile Bajureanu, bine fundamentată teoretic, tratează un fenomen de limbă dificil şi greu de pătruns. Autorul respectă cu stricteţe principiile lingvisticii funcţionale (integrale), privind raportul indestructibil dintre planul expresiei şi cel al conţinutului. Prin maniera elaborată a abordării, lucrarea se adresează unui public filologic iniţiat în probleme de gramatică (profesori de licee, colegii şi gimnazii, profesori universitari şi studenţi), adică unui cititor ce învaţă organizat sintaxa şi care ar putea găsi aici observaţii şi sugestii utile pentru predarea cu randament sporit a gramaticii limbii române actuale.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog