„Pictează-mi o mirişte, / Mi-e dor de copilărie”

Într-un Chişinău amorţit de ger şi troiene, C.L.R.-ul de pe Kogălniceanu 90 a fost sursa de căldură (spirituală) pentru cei care şi-au amintit că pe 14 februarie Grigore Vieru ar fi împlinit 77 de ani, prilej pentru a-i aduce un omagiu. Acţiunea culturală cu genericul „Pictează-mi o mirişte, / Mi-e dor de copilărie”, moderată de către directorul instituţiei Alexandru Bantoş, a cumulat de asemenea o expoziţie de pictură şi grafică coordonată de prof. şi sculptorul Ioan Grecu, lucrările prezentate purtând semnătura tinerilor plasticieni / discipoli de la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Printre invitaţii care au ţinut să evoce creaţia viereană sau pe cea a viitorilor artişti s-au numărat poetul şi parlamentarul Ion Hadârcă, reputata interpretă de muzică folk şi populară Maria Mocanu, sculptorul Ioan Grecu şi pictorul Emil Cojocaru, profesori ai colegiului sus-numit, Viorica-Ela Caraman, redactor-şef adjunct al revistei „Limba Română”, Alexei Marulea, filantrop şi devotat susţinător al culturii basarabene ş.a.

Rostit mai ales între pereţii Casei Limbii Române, „o biserică” de refugiu a poetului „ori de câte ori avea prăbuşiri ale sufletului”, numele lui Grigore Vieru continuă să aureoleze cu un aer de sărbătoare orice întrunire culturală, răsunând într-o rezonanţă vie, organică, neîntreruptă, chiar dacă de la trecerea sa în nefiinţă s-au scurs deja trei ani. Cum poeziile sale reprezintă o sursă muzicală consistentă, slujind ca text pentru nenumărate cântece ale celor mai mulţi artişti autohtoni, Maria Mocanu, deţinătoare a titlului onorific „Artist al Poporului”, a conferit o a treia dimensiune evenimentului, interpretând melodic binecunoscutul poem În limba ta. Un alt titlu din creaţia viereană – Pasărea, a fost invocat de către I. Hadârcă, relevându-i conotaţia substanţială şi apreciind-o ca operă ce cuprinde în foarte puţine cuvinte un univers întreg, o chintesenţă a destinului Basarabiei: «Când s-a întors / La puii ei cu hrana, / Găsise cuibul gol / Şi amuţit. / I-a căutat / Pân’ îi albise pana, / Pân’ când în cioc / Sămânţa a-ncolţit». Atât. Este expresia desăvârşirii unei trăiri, a dramei materne, iar pentru noi această dramă ridicată la simbolistica viereană este însăşi drama neamului nostru”.

Întrucât acţiunea culturală a insistat pe dimensiunea literatură – artă plastică, Ion Hadârcă, reliefând o paralelă între ele, a apreciat respectul valorilor tradiţionale, care astăzi este resimţit mai intens în pictură decât în literatură, mai ales prin relaţia elev / discipol – profesor, „pentru că nu poţi realiza nimic serios fără a cunoaşte abecedarul, tehnicile, ideile artei (înaintaşilor – V.G.) întru a le promova şi desăvârşi. Arta întotdeauna s-a plămădit şi s-a copt în baza unor principii foarte clare şi imuabile: continuitatea, negarea creatoare. Ca să negi, trebuie să ai dreptul de a nega, care poate fi obţinut doar prin desăvârşirea ta proprie”. Ţinând o adevărată prelegere, cum a apreciat Al. Bantoş, scriitorul I. Hadârcă a dezvoltat considerabil teza „negării creatoare” şi a apreciat, în consecinţă, „unele lucrări expuse ca fiind foarte aproape de ceea ce s-ar numi o operă în adevăratul sens al cuvântului”, stabilind două criterii esenţiale, în definitiv aceleaşi în literatură ca şi în pictură sau în oricare altă artă: expresia sinelui şi îmbogăţirea permanentă a acestui sine. „Fiinţa umană este una dumnezeiască şi ea are calitatea creaţiei ca suflu divin. În germene, în bobul dumnezeiesc, cel care ne face să ne simţim deosebiţi faţă de celelalte fiinţe ale pământului. Fiinţa divină a sinelui, fiind însămânţată în fiecare dintre noi, gestează până la un anumit moment, ca bobul de grâu în arăturile de toamnă care aşteaptă sub zăpada iernii soarele primăvăratic. Acest soare primăvăratic poate veni printr-o explozie, printr-o minune, dar de cele mai multe ori trebuie să fie cultivat prin autodesăvârşire, prin capacitatea de a umple de sens această sămânţă divină. Artistul este esenţialmente o fiinţă divină – când se apropie şi atinge acel divin însămânţat în sine, atunci el aproape că are calităţile Creatorului”. Spre deosebire de profesorii Ioan Grecu şi Emil Cojocaru, antevorbitori care, din motive comprehensibile (apartenenţa la mediul didactic), şi-au dirijat cuvântările preponderent în cheie aforistică, parabolică sau sub semnul tendenţiosului „trebuie” („Adevărul, binele şi frumosul – acestea sunt trei criterii spre care omul trebuie (subl. – V.G.)să tindă” – E. Cojocaru), Viorica-Ela Caraman a surprins impulsul juvenil al discipolilor plasticieni, substanţa germinativă a creaţiilor acestora, argumentând că „începutul conţine o prospeţime care nu se poate repeta”. Unii participanţi la expoziţie au estimat însă cu detaşare faptul că majoritatea lucrărilor expusedenotă o certă maturitate artistică. Anişoara Alexandru, Olesea Curteanu, Galina Ţurcan, Irina Chicu, Tatiana Cocetcov, Andrei Galic ş.a. sunt numele tinerilor artişti ale căror lucrări au împodobit sălile Casei Limbii Române şi care în viitor „ar putea face onoare şi Chişinăului, şi republicii, şi artei româneşti în general” – Al. Bantoş. Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, de-a lungul celor peste 120 de ani de la fondare, a instruit şi a format personalităţi de seamă, maeştri emeriţi, deţinători de titluri onorifice, ordine şi medalii de stat sau internaţionale, operele lor contribuind la prestigiul diferitor galerii şi muzee internaţionale. Printre aceştia: C. Cobizeva, A. Plămădeală, A. Sciusev, M. Grecu, M. Petric, E. Romanescu, I. Vieru, G. Sainciuc, I. Cârmu, E. Childescu, G. Vrabie ş.a. Aşadar, cine ştie!

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT

Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

„Pictează-mi o mirişte, / Mi-e dor de copilărie”

Vasile GAVRILAN