Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PORTRET

Petre Ştefănucă – promotor al valorilor naţionale

Valeria FRUNZE

Alte articole de
Valeria FRUNZE
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Localitatea noastră, or. Ialoveni, pe drept cuvânt, se poate mândri cu Petre Ştefănucă – personalitate de mare importanţă, savant harnic şi onest, activitatea căruia, calificată cândva ca o expresie a naţionalismului negativ, este, de fapt, un factor de renaştere şi de manifestare a conştiinţei noastre naţionale. Un mare patriot, luptător de seamă pentru cunoaşterea Basarabiei şi a folclorului românesc, Petre Ştefănucă este un simbol. Un simbol al intelectualităţii basarabene, victimă a regimului totalitar; simbol care întruchipează spiritul de rezistenţă şi de dârzenie al poporului român din această provincie, atât de rău încercată de către destinul istoric. „Victimă” şi „martir” – scriu îndureraţi cercetătorii care pun în valoare opera acestui intelectual interbelic, ţinută timp de jumătate de secol în secţiile secrete ale bibliotecilor centrale şi ale arhivelor de stat.
Petre Ştefănucă nu a fost doar o promisiune, o speranţă, afirmându-se, în pofida tinereţii sale, prin studiile pe care a apucat să le dea la lumină, puţine faţă de ceea ce realizase efectiv. A fost o personalitate, ale cărei calităţi, indubitabil, aveau să se reliefeze şi mai pregnant, dacă n-ar fi căzut victimă terorii staliniste de deznaţionalizare a etniei româneşti basarabene. A fost o conştiinţă, prin opera sa satul românesc din Basarabia cunoscându-şi mai bine „sufletul, nevoile şi aspiraţiile”. Cu Petre Ştefănucă s-a început, de fapt, explorarea ştiinţifică, după un plan bine structurat, a spiritualităţii românilor basarabeni. Bine informat despre activitatea Institutului Social Român de la Bucureşti, s-a numărat printre cei câţiva intelectuali de marcă din Basarabia care au depus eforturi pentru înfiinţarea unei structuri moderne de cercetare. În anul 1934 a ajuns să fie secretarul Institutului Social Român din Basarabia, iar în anul 1939 a fost numit director al acestui Institut.
Concentrat în armata română în anul 1939, se eliberează în iunie 1940 şi soseşte la Chişinău la 26 iunie, cu două zile înainte de momentul anexării Basarabiei. Surprins aici de tragicele evenimente, nu-şi părăseşte oraşul: nu putea să plece cu un copil bolnav, nu-şi văzuse părinţii bătrâni din Ialoveni, care în curând vor fi deportaţi în Siberia, îl ţineau pe loc studiile depozitate la Institut. Depune o cerere la comisariatul norodnic al învăţământului şi este angajat ca lucrător ştiinţific la Institutul de Istorie, Economie, Limbă şi Literatură de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al R.S.S.M. Sectorul de limbă şi literatură moldovenească era condus de I. D. Ciobanu, care a pledat pentru o limbă literară deosebită de cea română. Făcând clar diferenţa dintre graiul vorbit şi limba literară, Petre Ştefănucă se lansează în polemici cu şeful Sectorului de Limbă şi Literatură Moldovenească, care dirija elaborarea lucrărilor de gramatică a limbii moldoveneşti. P. Ştefănucă se pronunţă deschis pentru păstrarea alfabetului latin şi a denumirii corecte a limbii române. Aceste manifestări au fost o primă cauză a arestării savantului la 9 octombrie 1940. În mâinile NCVD-ului nimeresc şi multe dintre documentele neevacuate ale Siguranţei Române, în care erau menţionate unele acţiuni ale lui Petre Ştefănucă (spre exemplu, luarea de cuvânt la Congresul Asociaţiei Refugiaţilor de peste Nistru). Şi ele au servit, la rândul lor, motive de acuzare. Este anchetat timp de şase luni, ultima dată de un tribunal revoluţionar excepţional, aducându-i-se învinuiri imaginare: că este agent al românismului, al imperialismului, că este fascist, antisemit. Refuzând să înţeleagă aceste perturbări istorice, Ştefănucă cere anchetatorilor să-i asculte în calitate de martori pe colegii săi de cercetare, care-i cunosc nemijlocit activitatea. Cererea îi este satisfăcută. Directorul Institutului Senchevici, şeful de sector I. D. Ciobanu, colegii Tendler, Dunaevschi, Dobândă, Portnoi contribuie la formularea capetelor de acuzare, dovedindu-se necruţători cu cel ce aştepta, spera că-i va fi apreciată la justa valoare, obiectiv munca sa de savant. Petre Ştefănucă s-a pomenit încărcat de acuzaţii şi mai grele, depoziţiile unor martori fiind exagerate, tendenţioase, greşite, folcloristul respingând cu argumente şi cu dârzenie învinuirile aberante.
Situaţia tragică a lui Petre Ştefănucă se agravează şi prin faptul că la judecată refuză să răspundă ruseşte, deşi cunoaşte limba rusă. El insistă să se vorbească în limba maternă. Cât a durat procesul, dânsul a recurs constant la română. Curajul şi demnitatea nu l-au părăsit nici pentru o clipă; el şi-a privit în ochi propria moarte, neabătându-se în faţa judecăţii de la adevărul pe care l-a servit. La prima şi ultima întrevedere între zidurile închisorii centrale cu soţia sa, i-a spus: „Să fii cu fruntea sus, ideile mele tu le ştii care sunt! Totodată să transmiţi prietenilor mei de muncă, care m-au înţeles şi m-au apărat, punându-şi viaţa în pericol, toate mulţumirile mele cele mai sincere”.
Dosarul de la securitate al lui Petre Ştefănucă se constituie din cinci volume, în care sunt examinate cauzele a nouă „duşmani ai poporului”: pentru a putea fi pedepsit în modul cel mai crunt, Petre Ştefănucă a fost judecat împreună cu încă opt persoane, astfel fiind declarat căpetenia ideologică a unui grup. Cei opt erau nişte refugiaţi în anii ’30 din satele moldoveneşti de peste Nistru, care încercau să se salveze de teroarea stalinistă. La judecată aceştia au declarat că nu-l cunosc personal pe Ştefănucă, trei dintre ei adăugând că-l ştiu doar din auzite, din presă, ca profesor şi savant. Şi avocatul a spus în încheiere că ceea ce i se impută lui Petre Ştefănucă nu are nicio legătură cu vina celor opt inculpaţi, propunând ca dosarul lui să fie examinat separat. Argumentele însă nu au fost luate în consideraţie.
La 13 aprilie 1941 răsună sentinţa: pedeapsa prin împuşcare. Pentru justiţia sovietică era clar: sociologul în vârstă de 35 de ani este un element „periculos pentru societatea proletară”, iar lucrările sale ştiinţifice sunt „contrarevoluţionare ca spirit”. În urma unui recurs pe care-l adresează Prezidiului Judecătoriei Supreme din R.S.S.M., pedeapsa capitală îi este înlocuită cu zece ani de închisoare, într-o colonie pentru deţinuţii politici din R.A.S.S. Tătară, unde se îmbolnăveşte şi moare, conform documentelor, la 12 iulie 1942. Un prieten şi coleg de liceu al lui Petre Ştefănucă, care se afla în lagărul amintit, fiind medic, ştia cum să-l trateze, cu medicamente sau ierburi, dar deţinuţilor nu le sunt permise nici una, nici alta.
În dosarul la care am avut acces se păstrează cele două declaraţii făcute anchetatorilor. Prima e datată cu 9 septembrie 1940, fiindu-i cerută după ce i-au fost aduse la cunoştinţă motivele arestării. Cea de-a doua declaraţie nu are dată, constituind răspunsuri la câteva întrebări adresate de anchetatori. Ambele documente învederează nu numai încrâncenarea şi curajul savantului Petre Ştefănucă de a rămâne până la urmă patriot, ci şi tragismul situaţiei în care a fost pus. „Ştiu că voi fi o victimă a educaţiei naţionaliste ce am primit-o”, aşa îşi încheie Petre Ştefănucă cea de-a doua declaraţie, lăsând să se înţeleagă faptul că este conştient de viitorul său.
Cele două declaraţii sunt scrise în limba română, în grafie latină cu â, aşa cum se scria până la 1940.
Ultimul document din cel de-al patrulea volum îl constituie un aviz din 21 iunie 1991 al K.G.B.-ului din U.R.S.S., în care se spune că, în baza decretului preşedintelui U.R.S.S. din 13 august 1990 cu privire la restabilirea în drept a victimelor represaliilor politice din anii ’30-’50, Petre Ştefănucă este complet reabilitat.
Dar cine poartă răspunderea pentru destinul mutilat, pentru viaţa întreruptă brutal a acestui minunat om care cunoştea atât de bine esenţa satului basarabean şi care ar fi făcut atâtea, dacă nu venea tragedia neamului din 1940? Avea planuri grandioase, privind folclorul ca realitate în devenire, care i-ar fi oferit posibilitatea să dea o justă apreciere a fiinţei poporului nostru. A reuşit însă să indice doar unele direcţii ştiinţifice, care-şi păstrează şi astăzi actualitatea.
Compatriotul nostru a întruchipat demnitatea şi puterea de rezistenţă a strămoşilor din toate vremurile, prin care aceştia şi-au menţinut fiinţa ca, pe Columna lui Traian, figura dacului învins de o putere superioară, dar cu sufletul neînfrânt, în care se închide ca într-o cetate.
Cetatea care i-a permis savantului Petre Ştefănucă să rămână neînfrânt a constituit tradiţia, folclorul, de valoarea cărora a fost conştient până la moarte.
Este o onoare pentru liceul din Ialoveni faptul că poartă numele acestui mare patriot, acestui om onest şi curajos. Să respectăm memoria lui Petre Ştefănucă, un bărbat al neamului, care a plătit cu viaţa convingerile şi activitatea sa întru afirmarea spiritualităţii noastre româneşti.
 
Discurs rostit la întrunirea culturală organizată
de Desparţământul ASTRA „Petre Ştefănucă”, Ialoveni,
în Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă” la 19.11.2011
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog