Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

Mijloace stilistice de exprimare a negaţiei (în limbile germană şi română)

Victoria ROGA

Alte articole de
Victoria ROGA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Sensul figurat este singura cale spre marile adevăruri.
Cine vrea să se apropie de Universal,
nu poate să renunţe la forţa metaforică a vorbirii.
Henri Wald
 
În actul de comunicare „negaţia are ca prim rol pe cel denotativ – referenţialitate obiectivăşi emoţional (conotativ) – ca expresie a atitudinii subiective a locutorului faţă de obiectul comunicării” [2, 53].
Respectiv se poate deduce cu uşurinţă raportul dintre stilistică şi sintaxă, în cadrul ultimei având loc procesul de transformare a funcţiei denotative în funcţie conotativă, planul stilistic devenind câmpul unde se prelucrează şi se rafinează expresia lingvistică investită cu o nouă semnificaţie, distinctă de cea iniţială. În consecinţă se produc o serie de abateri de la norma gramaticală, care se instituie ca modalităţi de expresie stilistică.
Atât la nivel sintagmatic, cât şi frastic, o serie de unităţi lexicale şi sintactice (prin procedee specifice de construcţie, prin modalitatea pe care o exprimă, precum şi prin topică) funcţionează ca actualizatori ai unor valori stilistice, prin care se exprimă atitudinea afectivă a subiectului vorbitor faţă de conţinutul comunicării.
Ne vom opri mai detaliat la redarea negaţiei prin intermediul figurilor de stil, utilizate atât în beletristică, cât şi în limba vorbită. Conform profesorului I. Diaconescu „stilistica este o sintaxă afectivă” [2, 53]. Bogăţia şi variaţia de idei poate fi redată prin anumite mijloace afective, ultimele denotând diverse stări emotive, atitudini, pentru că „vorbirea transformă în idei nu numai percepţiile, sub forma noţiunilor, dar şi emoţiile, sub forma tropilor” [9, 264]. Nu ne vom limita numai la tropi şi expresii frazeologice comparative, metafora cu subclasele ei (personificarea, alegoria), ci vom prezenta negaţia exprimată şi prin unele procedee stilistice: eufemismul, litota, ironia (redată prin intonaţie). De asemenea vom constata prezenţa negaţiei în unele mijloace lexical-frazeologice (paradoxul stilistic, oximoronul).
Metafora (cf.gr. metaphora „transfer”) – este „figura de stil ce constă în substituirea unui cuvânt sau a unei expresii cu un alt cuvânt sau altă expresie, pe baza unei comparaţii (analogii) subînţelese, în scopul realizării unui sens nou, a unei imagini” [4, 536]. Există situaţii când metafora (comparaţie ascunsă) conţine implicit o negaţie şi ea trebuie decodificată şi explicată doar cu ajutorul contextului. Să urmărim exemplul:
 
Germană
Română
Mach den Mund zu, sonst fallen die Sägespäne aus dem Schädel, brüllte eine Stimme.
(Kästner, Fabian, 61).
Ţine-ţi pliscul, altfel îţi cade în gură rumeguşul din căpăţină! răcni o voce.
(Kästner, Fabian, 68).
 
Expresia evidenţiată împreună cu adresarea „brutală” conferă enunţului o nuanţă de afectivitate, scoţând în evidenţă atitudinea şi gradul de cultură al vorbitorului. Decodificând enunţul, putem propune echivalentul „om fără minte”.
Am menţionat deja rolul contextului la decodificarea metaforei. În exemplul următor, în afara contextului, explicarea ar fi imposibilă:
 
Germană
Română
Erst als sie neben mir lag und mich kaltblütig belog, verstand ich die vergangenen Jahre. In 5 Minuten verstand ich alles. Zu den Akten!
(Kästner, Fabian, 73).
Când stătea lângă mine şi mă minţea cu sânge rece, am înţeles anii care au trecut. În cinci minute am înţeles totul. La arhivă cu ea!
(Kästner, Fabian, 82).
 
Numai contextul ne ajută să înţelegem atitudinea vorbitorului faţă de persoana care îl minţea. Dezgustul, dezamăgirea sunt redate printr-o expresie metaforică, care în limba germană are o denumire specială: „Entpersonifizierung” – ceea ce constituie antonimul cuvântului „personificare”. Ura şi celelalte sentimente negative îl fac pe vorbitor să se adreseze unei persoane la fel ca unui obiect. Sensul expresiei fiind: „totul aparţine trecutului, nu mai suntem prieteni!”.
Personificarea este „figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor naturale însuşiri omeneşti” [4, 673]:
 
Germană
Română
Sie hatte Tee und Kuchen zurechtgestellt und begrüsste mich zärtlich. Ich trank und sprach über gleichgültige Dinge.
(Kästner, Fabian, 72).
Ea pregătise ceai şi cozonac şi mă întâmpină cu tandreţe. Am băut o ceaşcă de ceai, vorbind despre lucruri indiferente.
(Kästner, Fabian, 81).
 
Cele relatate echivalează cu „nu mă interesau lucrurile despre care vorbeam”.
Alegoria este „un procedeu artistic care constă în exprimarea unor abstracţii (idei, sentimente, trăsături morale) prin imagini concrete, realizate printr-un complex unitar de metafore şi personificări” [4, 37]:
 
Germană
Română
Sie spazierten, Adam und Eva zum Verwechseln ähnlich...
(Kästner, Fabian, 87).
Se plimbau; semănau leit cu Adam şi Eva. (=nu aveau haine pe ei).
(Kästner, Fabian, 100).
 
Sau un alt exemplu de paradox stilistic de tipul celui menţionat supra:
 
Germană
Română
Einen Stuss redet unser heiteres Staatsoberhaupt wieder zusammen.
(Kästner, Fabian, 28).
Sublimul nostru şef de stat aîndrugat iar nişte baliverne.
(Kästner, Fabian, 28).
 
Expresia a îndruga baliverne descalifică sensul prim al cuvântului sublim. Este vorba de o negare implicită, cu nuanţă afectiv-negativă.
Comparaţia este „figura de stil constând în compararea a două obiecte, fiinţe, fenomene care au ceva asemănător, în scopul reliefării, definirii termenului comparat” [4, 194]. Utilizarea comparaţiei în beletristică, dar şi în limba vorbită, atribuie mesajului expresivitate, evidenţiază atitudinea vorbitorului faţă de cele expuse:
 
Germană
Română
Er wüllte in dem Haufen neu eingegangener Meldungen, schnitt mit einer Scherre, wie ein Zuschneider...
(Kästner, Fabian, 25).
Scormoni prin grămezile de ştiri recent sosite, făcu tăieturi cu foarfeca, întocmai ca un croitor...
(Kästner, Fabian, 25).
 
Din macrocontext nu reiese că persoana în cauză ar fi un croitor.
Sau:
 
Germană
Română
Die Mutter von Bruder Vasile aber, gab ihrem Sohn das Geleite bis nach Piatra und hörte nicht auf, ihm Totenklagen zu singen, als ob er schon gestorben sei.
(Creangă, Kindheits..., 23).
Iar mama lui bădiţa Vasile îşi petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe un mort.
(Creangă, Amintiri..., 22).
 
Perifraza (cf.gr. peri „împrejur” + phrasis „vorbire”) este „un procedeu gramatical şi stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce poate fi redat printr-un singur cuvânt sau printr-o sintagmă” (pentru a sublinia anumite semnificaţii sau pentru a evita echivocul) [4, 669]; de asemenea „pentru a evita un anumit cuvânt în scopuri expresive, eufemistice sau ornante” [3, 360]:
 
Germană
Română
So halten dir die Buben nun wenigstens Gottesdienst, wie du es so gerne eben, ins Haus, abgelegen wie sie sonst ist.
(Creangă, Kindheits..., 83).
...ţi-au făcut băieţii biserică aici, pe loc, după cheful tău, măcar că-ţi intră biserica-n casa, de departe ce-i!
(Creangă, Amintiri..., 82).
 
Este vorba de o exagerare, folosită pentru a reda ideea că „biserica nu e departe de casă”.
Eufemismul este „un procedeu lexical, constând în atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau perifrază”:
a) pentru evitarea unor expresii triviale, crude sau impudice,
b) în evitarea unor expresii insultătoare,
c) în tabu-urile sociale sau religioase, uneori cu valoare onomastică [3, 192]:
 
Germană
Română
Die Mutter stand im Lager und wartete auf Kunden.
(Kästner, Fabian, 190).
Mama era la prăvălie şi aştepta clienţi.
(Kästner, Fabian, 223).
 
Din macrocontext aflăm că este vorba de situaţia grea de după război: existau mulţi şomeri, economia era în faliment, comerţul eşua. Autorul nu spune într-un mod direct că „mama nu avea clienţi”, ci utilizează verbul „aştepta”, ceea ce atenuează puţin „tragedia”, sugerând o doză de optimism.
Să mai urmărim un exemplu:
 
Germană
Română
Die Tagespost braucht tüchtige Leute, sonst scheitert.
(Kästner, Fabian, 190).
Ziarul Tagespost are nevoie de oameni capabili sau eşuează.
(Kästner, Fabian, 223).
 
Nu se spune direct, dar e clar că ziarul Tagespost duce lipsă de oameni capabili – fie că nu-i are deloc, fie că sunt foarte puţini. Oricum, aici putem sesiza uşor negaţia implicită.
Litota (cf.gr. litotes „micime”, „modestie”) – este „o figură de stil din categoria figurilor ambiguităţii ce constă în exprimarea atenuată a unei idei, pentru a se lăsa să se înţeleagă mai mult decât se spune, adesea sugerând ideea prin negarea contrariului acesteia” [4, 507]; „fenomen, în care afirmativa este redată prin negativa contrariei” [6, 62-3]; „o afirmaţie exprimată în forma contrariului negativ – mijloc care diminuează percepţia sau faptul” [1, 221]; „figură retorică” [10, 447] care „conţine două semnificaţii negative, ce se slăbesc reciproc” [5, 302-4; 11, 215-30]. G.Leech menţionează că „Litota cu negaţie cade sub incidenţa principiului politeţii, enunţul negativ fiind preferat celui pozitiv ca formă de atenuare a afirmării unei afectivităţi sau evaluări, ce ar putea valoriza emiţătorul în detrimentul receptorului” [7, 179].
Chiar dacă în acest context vorbim doar de negaţia implicită, nu vom evita analiza unui fenomen opus: afirmaţia implicită, redată de diferite combinaţii de negaţii. Litota poate apărea cu sens apreciativ, dar şi net depreciativ, aspect determinat în mare măsură de intonaţie.
Frecvenţa utilizării acestei figuri de stil în textele literare ne convinge că autorii de beletristică manifestă o anumită preferinţă faţă de litotă.
Să urmărim următorul exemplu:
 
Germană
Română
Gute Taten lassen sich nicht stornieren.
(Kästner, Fabian, 120).
Faptele bune nu se pot anula reciproc.
(Kästner, Fabian, 139).
 
Combinaţia dintre negaţia gramaticală nicht/ nu şi cea lexicală stornieren/ anula generează în acest caz o litotă apreciativă (cu sens pozitiv).Dar iată şi un caz opus primului:
 
Germană
Română
Wenn auch für den Fachmann nichts Ungewohntes zu sehen ist, so finde ich die Anlage als solche.
(Frisch, H.Faber, 86).
Chiar dacă pentru un om de meserie nu e nimic deosebit de văzut, socoteam totuşi că prezintă interes amenajarea ca atare.
(Frisch, H.Faber, 118).
 
În acest caz semnificaţia litotei coboară la nivel de neutralitate, dacă nu chiar dezaprobare.
Intonaţia – este „variaţia de înălţime a tonului în rostirea unui enunţ; unitate suprasegmentală extensivă. Intonaţia dă melodie enunţului, transmite anumite informaţii gramaticale, dar şi semnificaţii de tip conotativ, legate de starea afectivă a emiţătorului, atitudinea şi intenţiile comunicative” [3, 259]. Negaţia expresiv-ironică poate fi sesizată în orice propoziţie, cu condiţia să fie respectată intonaţia respectivă:
 
Germană
Română
– Ich bin entsetzt. Es gäbe keine Aufgabe für Sie?
Runden Sie Ihre Persönlichkeit ab!
Sie und Ihre abgerundete Persönlichkeit!
(Kästner, Fabian, 183).
– Sunt îngrozit! Să nu se găsească sarcini pentru D-ta?
Întregeşte-ţi personalitatea!
– Dumneavoastră aveţi în mod evident personalitate perfect integră!
(Kästner, Fabian, 214).
 
În replica-răspuns poate fi sesizat sarcasmul, căci intonaţia sugerează contrariul.
Oximoronul (cf.gr. oxys „ascuţit, deştept” + moros „prost”) – este „figura de stil prin care se asociază doi termeni contradictorii, pentru a exprima o ironie sau pentru a intensifica funcţia poetică” [4, 630]:
 
Germană
Română
Da ich nicht zu Ihrer gestählten Wange hinaufreiche, muss ich mich anders behelfen.
(Kästner, Fabian, 191).
Dar întrucât nu ajung la preastimata dumneavoastră mutră, trebuie să mă ajut altfel.
(Kästner, Fabian, 224).
 
În cazul citat cuvântul mutră, cu o evidentă încărcătură afectiv-negativă, descalifică sensul pozitiv al cuvântului preastimat, imprimându-i sensul invers. Astfel de mijloace lexical-frazeologice sunt numite de către Riesel [8, 214] „paradoxuri stilistice”, când, intenţionat, se aleg cuvinte din limbajul solemn-patetic, alături de cuvinte „brutale”, şi, fiind folosite în acelaşi context, produc efecte satirice.
Prezenţa negaţiei în figurile de stil este un fenomen mai puţin cercetat. El reprezintă, incontestabil, o modalitate de expresie care este, de regulă, codificată. Interesul receptorului faţă de un fenomen creşte cu atât mai mult, cu cât el nu este prezentat într-un mod direct. Mijloacele afective de redare a negaţiei solicită o activitate intelectuală sporită pentru a fi decodificate, prezenţa lor amplificând expresivitatea.
O tipologizare strictă a negaţiei în figurile de stil este mai greu de realizat, pentru că aceste figuri cu negaţie apar doar sporadic în textele literare, în funcţie de gusturile şi talentul fiecărui autor.
 
Referinţe
1. Bernini G./ Ramat P., Negative sentences in the languages of Europe, A typological approach, Berlin-New-York, Mouton de Gruyter, 1996.
2. Diaconescu, I., Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995.
3. Dicţionar de Ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1997.
4. Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2000.
5. Horn, L., A natural history of negation, Chicago, The University of Chicago, 1989.
6. Jespersen, O., Negation in English and other languages, Copenhagen, A.F. Host, 1917.
7. Leech, G., Principles of Pragmatics, London, New York, Studies in English Linguistics, 1983.
8. Riesel, E., Abriss der Deutschen Stilistik, Moskau, 1954.
9. Wald, H., Expresivitatea ideilor, Bucureşti, Cartea Românească, 1986.
10. Wellershoff, D., Zur Frage der linguistischen Beispielsätze// Positionen der Negativität, herausg. von Weinrich H., München, Wilchelm Fink Verlag, 1975.
11. Wouden, T. van der, Negative contexts. Collocation, polarity and multiple negation, London, Routledge, 1997.
 
Texte literare
1. Creangă, I., Amintiri din copilărie, Kindheitserrinerungen, Bucureşti, România Press, 2001.
2. Frisch, M., Homo Faber, Bucureşti, Polirom, 1971.
3. Frisch, M., Homo Faber, Frankfurt am Main, Suhrkamp Verlag, 1976.
4. Kästner, E., Fabian, Bucureşti, Editura Minerva, 1970.
5. Kästner, E., Fabian, Zürich, Artium Verlag, 1983.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog