Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONFESIUNI

Viaţa, altfel

Antonina SÂRBU

Alte articole de
Antonina SÂRBU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Vişinul lui Andrei
 
Mă întorc de la cimitir. Sunt încă sub impresia agresivităţii dnei X, care a declarat că pomul trebuie tăiat… Să te uiţi la un vişin atât de falnic, doldora de floare, străjuind aici somnul Lor din adâncuri şi să-ţi treacă prin cap că ai putea lua toporul în mână şi, lovindu-l, să-l dobori la pământ… Vom sădi un brad, spune rusoaica şi lipeşte stăruitor nişte flori din plastic pe statuia din marmoră albă care o reprezintă pe fiica ei „în mărime naturală”, decedata la doar 33 de ani… „Iată aici a fost un nuc, noi l-am tăiat, dacă vor face gălăgie «vecinii de morminte», le vom plăti nucul”… Mă uit la femeia care nu realizează nici ce spune, nici ce face… o întreb dacă nu suferă de o boală de ochi, dacă n-are probleme cu vederea… Îi arăt spre ciotul rămas din nuc şi îi spun că sunt lucruri pe care nu le poţi răscumpăra cu bani… „Da, zice dna X, fiica mea avea de toate, cancerul a omorât-o, nu a putut să o ajute nimeni”. O auzeam uneori pe bunica mea spunând că Dumnezeu când vrea să te pedepsească îţi ia minţile... şi spunea, făcându-şi semnul crucii, „Doamne, fereşte!”.
 
 
27 aprilie 2006!
 
Şi cum nu-mi vine să cred că poţi să treci pe lângă un vişin înflorit şi să-ţi vină în gând că-l poţi omorî, aşa înflorit… tresar, când, la doar 10-15 cm în faţă, văd altceva încă mai mare, exagerat de mare. Nu am timp să mă dumeresc, că aud: „Vă rog să mă iertaţi, dar ce dată e azi?”. 27 aprilie, îi răspund femeii care s-a băgat peste mine. „Dumnezeule, face dna, am completat toate documentele cu data de 30, m-am pornit la oficiul fiscal, să reuşesc… eram sigură că azi e 30 aprilie… Viaţa-i tare stresantă, ne încorsetează în atâtea obligaţiuni încât pierdem firul, pierdem ritmul… Mulţumesc şi vă rog să nu vă supăraţi, oricui i se poate întâmpla…” O privesc cu drag, are trăsături frumoase!
 
 
A plecat un tren din gară şi cu el iubirea mea...
 
Ştirea a venit pe agenţii după ora 18.00, când fluxul nostru de la EUROTV era deja gata. Insist să-i facem loc, pentru că demonstrează viaţa în altă manifestare, altfel. Un tânăr din Chişinău riscă cinci ani de închisoare după ce a încercat să oprească trenul de pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova, care tranzitează capitala Ucrainei, fiind furios că prietena sa a plecat cu această rută la Kiev. Pentru a-şi face iubita să se răzgândească, Leonid Pocladiuc, în vârstă de 24 de ani, originar din Chişinău, angajat în calitate de consultant la o întreprindere din capitală, a telefonat la biroul de informaţii al Gării Feroviare si a anunţat ca trenul de pe ruta Moscova – Chişinau – Moscova este minat… Trenul a fost oprit şi verificat minuţios de specialişti. În urma controlului nu a fost depistat nici un dispozitiv exploziv, de aceea trenul şi-a continuat ruta. Tânărul a recunoscut poliţiştilor că a oprit intenţionat trenul. Miracolul dragostei?
 
 
Unchiul
 
La masa de Paşte ciocnim ouă pentru Înviere! Primul păhar se închină pentru cei de departe… de la Moscova, din Italia, Grecia, Israel, Portugalia, Cipru… mama, tata, nana, sora, fratele… Unchiul Simion a rostit cel mai spiritual mesaj: „Altădată, ridicam un păhăruţ pentru bădica care era la armată la muscali, amu zicem „sughiţ bun la bădica, paznic la vila generalului din Moscova”. Şi asta-i viaţa... Hristos a Înviat!
 
 
Noaptea Învierii la Văratec
 
Când am intrat în Biserică, auzeam cum se şuşoteau: „Iată, tanti Lenuţa cu fiică-sa…”, „Asta-i Maria Gheorghevna, i-o venit băiatul cu nora din Israel”, „Anatol Şalaru a venit!”, „Eusebiu Socoliuc e dus să aducă focul haric de la Ierusalim, îl aşteaptă la Edineţ”. Apoi, chiar în timpul când preotul oficia Sfânta Liturghie, se apropiau tot felul de femei care-mi strângeau mâinile, mă îmbrăţişau, se rugau să le iert. Răspundeam cu bunăvoinţă, dar mă supăram că nu le pot recunoaşte... Mai târziu o întreb pe mama cine-s… Îmi spune numele lor şi de a cui neam vine… Am plecat de acasă de 32 de ani… ţărancele poartă şi azi ca şi atunci demult, în alt secol, tot băsmăluţe „tureţchi”, tot ciupici în picioare şi „stănuţi cu motocei”… În Biserică, enoriaşii nu cântă... de ce nu cântă împreună IMNELE „cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina...”? „La noi nu-i «moada» asta, îmi explică în şoaptă tanti Olga, vecina noastră… La oraş v-aţi învăţat?”. Ce, o întreb nedumerită. Să cântaţi Cântările? Îi răspund: în parohia mea toată biserica se roagă cântând. „Aşa-i «moada», trebuie să fie frumos, da la noi e alta «pravila», la noi cântă doar coristele…”. Atâtea feţe luminate trec şi iau Sfânta Împărtăşanie... Se împărtăşeşte tot satul în Noaptea Învierii! Doamne, câte chipuri nevoite prin post şi rugăciune fierbinte... Simt că doar aici sunt pe-adevărat printre ai mei şi aşa va fi până la sfârşitul sfârşitului...
 
 
Punctul pe I
 
Vreţi să vă bucuraţi de un viitor fericit? Văd un om care scotoceşte prin geantă şi continuă: trebuie să citeşti! Citesc, citesc! îi răspund şi înaintez pe Alee. Dar nu îndeajuns, strigă cetăţeanul şi se ia după mine. Trebuie să vă învăţ eu cum se citeşte şi cum se înţelege Biblia. Abia acum ridic ochii: văd mâinile care ţin o carte groasă, ferfeniţată, mâini mari „împodobite” cu două inele masive. Dantura, observ dantura, aurită. Rămân prinsă locului, caut un răspuns. Vine din spate: Ia dă-te mai încolo că-mi sperii păsările! îi strigă femeia de pe bancă care aruncă celor trei porumbei fărâmituri de pâine.
 
 
Vama de la Otaci
 
Corupţia, strigă V.V., nu trăieşte în apartamentele muncitorilor…Adevărat vorbiţi, dle Preşedinte! Dar ca să vedeţi pe viu cum se fură şi se pradă imaginea Republicii Moldova pe care o doriţi integrată în marea familie europeană, luaţi maxi-taxiul de rută şi deplasaţi-vă până la Otaci, în vamă… Încercaţi să treceţi ca un om simplu prin vamă, încercaţi! Cereţi toate actele pe care vameşii trebuie să le întocmească pentru o zi pentru cetăţenii străini care vin în Moldova sau care tranzitează ţara… nu veţi găsi nici unul pentru că... dar dacă veţi găsi, uitaţi-vă în ce grafie sunt completate, cum sunt caligrafiate numele de familie. Mi-a povestit revoltat şi uimit de cele văzute un cetăţean care venea din Bielarusi să-şi vadă părinţii la Sfânta Înviere… Când după umilinţe, jecmăneala, după două ore de aşteptare a auzit că îl şi insultă zicându-i în româneşte, crezând că nu înţelege, „te du la schezofrenicul tău de Lucaşenco şi fă ordine!”, cetăţeanul, care în virtutea unor circumstanţe locuieşte în Bielarusi, le-a răspuns într-o română perfectă: „Apoi să fure vameşii de la hotarele Bielarusiei ca voi, să prade ţara în asemenea hal, Lucaşenco ii închide pe toţi… Mare păcat, în Sâmbăta dinaintea Învierii să bagi mâna în atâtea buzunare, cred că v-aţi pierdut chipul moral… Vouă vă trebuie un Lucaşenco”. Vameşii au rămas cu gura căscată… (Dacă cumva ţine cont preşedintele de sugestia mea, trebuie să ia o maşină a Salvării, e bine să-l aşeze la volan pe prim-ministrul nostru şi... la fiecare groapă de pe drum să-i dea un bobârnac, da nu tare, că altfel riscă să-i spargă capul de la atâtea gropi, iar noi ne-am obişnuit cu o imagine sănătoasă a premierului…)
 
 
Vine electorala
 
„Vă rog să nu scrieţi nici un cuvânt, nici de bine, nici de rău. Azi ne-a vizitat un domn care s-a prezentat că-i de la Parlament şi ne-a interzis să mai acordăm interviuri. Au cam încurcat-o cu sfinţirea locaşului. Am fost martori când unele feţe bisericeşti s-au opus să fie sfinţită Catedrala în ziua Sfintei Învieri… nu se cuvine, încă nu-s finisate lucrările. Da „ucazul” de acolo, de la cel mai mare, o fi fost altul. Astfel că în presă au apărut două poziţii, două ştiri – în una se afirma că se sfinţeşte la Paşte, iar alta anunţa că de Hramul oraşului se va sfinţi Catedrala Mitropolitană… a fost scandal şi ne-au interzis să nu mai scoatem o vorbă… vin alegerile şi toată politica trece pe la Catedrală”, conchide tânărul zugrav.
(„Politica trece prin sânge”, afirma Constantin Noica.)
 
 
Identitatea
 
Omul de la volan râde în hohote şi povesteşte cu mult haz o istorie. Ascult şi nu prea înţeleg de ce respectivul cetăţean se amuză când, de fapt, ceea ce povesteşte e o adevărată dramă. Cu ani în urmă, când îi veni rândul şi fusese înrolat în rândurile armatei sovietice, a fost repartizat să-şi facă serviciul militar pe o navă atomică, undeva pe la Marea Nordului. După ceva timp, ofiţerul îl solicită să facă doi paşi înainte şi… când îi pronunţă numele de familie, se împiedică. „De azi vei fi Arbuz, m-am plictisit de Harbuz. „Ăto oşibca, vâ budete readovoi Arbuz!”. „Am crezut că glumeşte, dar când m-am demobilizat, după trei ani, aveam un paşaport nou şi în toate actele eram Nicolai Arbuz! Când am revenit acasă, un timp satul a râs de mine, da pe urmă s-au deprins. Iată aşa am ajuns să fiu Colea Arbuz!”. Ha-ha-ha, râd isteric, omul de la volan şi călăuza sa… Pe motivul furtului de identitate scriitorul francez de origine rusă, Andrei Makine, a construit un roman regal Muzica unei vieţi. Mă gândeam, uitându-mă la Colea Arbuz, adică la cetăţeanul român Nicolae Harbuz, oare cum ar fi reacţionat dacă i-aş fi povestit subiectul…
 
 
Despre curajul de a fi vertical!
 
Peste noapte Liceul român-francez „Gheorghe Asachi” şi-a schimbat titulatura. Întorşi din vacanţă , liceenii s-au pomenit că învaţă deja la un alt liceu, moldo-francez. Simplu, nu putea să se întâmple acest lucru fără acordul conducerii instituţiei respective. În sfârşit, unul dintre părinţi a avut curajul să spună adevărul, mărturisindu-mi că în doar câteva zile liceul urmează să fie supus atestării. Astfel că, fiind chemat la minister, dl director a fost condiţionat: sau schimbă titulatura sau… s-ar putea chiar să fie nevoit să plece… şi… mai departe subiectul s-a derulat precum e obiceiul la moldoveni! Curajul nu e pentru fiecare…
 
 
Amintirea
 
De fiecare dată, la 9 mai, mama îşi aminteşte despre ziua când a murit Stalin! În clasă, la lecţia de limba rusă, a venit profesoara, care nu era altcineva decât soţia şefului pichetului de grăniceri din satul Şerbaca, aşezat chiar pe malul Prutului, la hotar cu ţara. Mama spune că învăţătoarea şi-a pus coatele pe masă şi a început să plângă în hohote, ordonându-le şi copiilor să plângă, că a murit „cel care a adus fericirea”. Mama zice că ea nu putea să plângă, pentru că era deja în clasa a şaptea, avea 15 ani, şi a văzut cum tare mulţi oameni gospodari şi rude de-ale lor au fost „ridicate” şi nimeni nu ştia nimic despre cei duşi într-o noapte în Siberia. Dar pentru că toţi plângeau, mama zice că ea a plâns gândindu-se la fiica lui Stalin, Svetlana! „Mă gândeam cum o să trăiască fata asta dacă tatăl ei a făcut atâta rău oamenilor de la noi din sat… atunci lumea te judeca după fapte şi era greu să suporţi judecata oamenilor dacă erai tu un om simţit, era ruşine”…
 
 
Drama de la Otovasca
 
Nenorocirea familiei Hitov a început în 28 iunie 1940, când pretinşii eliberatori au ocupat oraşul Chişinău. Constantin Hitov a fost deportat împreună cu soţia, Vasilisa, şi cei patru copii: Lili, Vera, Teodor şi Eleonora! La moşia lor de la Otovasca şi-au făcut apariţia patru soldaţi înarmaţi, care i-au luat cheile, spunându-i că nu mai are ce căuta pe acel pământ, că nu-i mai aparţine. Tot în acea zi a fost arestat fratele lui, Ion, care avea şi el casă şi moşie la Otovasca. Ion Hitov a fost întemniţat în lagărul din oraşul Selicovsk, regiunea Perm, unde a şi decedat pe 23 iulie 1942. Motivul decesului rămâne necunoscut. În ziua de 13 iunie 1941 a fost arestat şi cel de-al treilea frate, Ştefan Hitov, care avea domiciliul pe strada Armenească, era proprietarul unui hotel, a unui restaurant. Ştefan Hitov a fost închis în lagărul Ivdel din regiunea Sverdlovsk, unde pe 23 martie 1942 a decedat. Motivul decesului basarabeanului Ion Hitov nu e cunoscut. Astă iarnă, am cunoscut-o pe Lili Hitov, care îngheţa în apartamentul din strada Tudor Vladimirescu cu numărul unu. În casa bătrânei termometrul indica 11 grade cu plus. Atunci am auzit prima dată despre drama familiei Hitov, drama de la Otovasca: „În 1989, când a plesnit balaurul, m-am adresat la Ministerul de interne să aflu ce s-a întâmplat cu tăticul meu, Constantin Hitov, pe care l-am văzut ultima oară în ziua de 13 iunie 1941. Am primit un răspuns cum probabil au primit zeci de mii de basarabeni şi nu numai: tata a murit pe 14 decembrie 1941, în timpul când era anchetat, de un acces de inimă, în deplină istovire în lagărul pentru deţinuţi politici din oraşul Ivdel, regiunea Sverdlovsk”. Cei trei fraţi Hitov făceau parte din intelectualitatea basarabeană şi erau dintre cei mai bogaţi oameni în Basarabia acelor timpuri.
 
 
Botezul
 
La una din Bisericile din Călăraşi pe 6 mai, chiar în ziua când creştinii îl sărbătoresc pe Marele Mucenic Gheorghie, cel aducător de Biruinţă, s-au botezat trei prunci: Vladimir, Zinaida-Margareta şi Andreea! Zizi-Margo este cel de-al treilea copil, după Cristian şi Teo, al tinerilor Viorica şi Romeo Cemârtan. Zinaida-Margareta va porni în viaţă ca o adevărată creştină cu un certificat de botez eliberat de preotul Ioan Eşanu, parohul bisericii din Călăraşi, care ţine de Mitropolia Basarabiei aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Nănaşii prezenţi la ceremonie s-au rugat pentru Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teoctist, şi pentru Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi exarh al plaiurilor.
 
 
3 mai 2006
 
O expoziţie de zile mari la Galeria Brâncuşi, cea a talentatului pictor Tudor Zbârnea! Alerg să prind evenimentul, alerg să… văd, să aduc câteva lalele albe pentru victoria acelei zile şi... deodată rămân paralizată: la ştirile de la ora 16.00 crainicul anunţă despre 113 morţi, trupurile cărora s-au scufundat în adâncurile mării… Erau 113 morţi în Marea Neagră… La vernisaj am întâlnit atâta lume bună şi s-au spus atâtea lucruri frumoase despre Tudor. Mă întorc şi îmi amintesc de alergarea spre galerie, de mesajul pregătit. „Întrebare şi răspuns la Blaga. Ce ne va ţine totdeauna tineri? Adu o jertfă zi cu zi zeiţei mari, păgânei Vineri; Hrăneşte cald oricare-ar fi un vis ce nu se va-mplini” (din jurnal).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog