Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

MIHAIL PURICE – 70

Vocaţie şi destin

Vladimir ZAGAEVSCHI

Alte articole de
Vladimir ZAGAEVSCHI
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Colegul nostru Mihail Purice, profesor universitar, doctor în filologie, cunoscut lingvist, dialectolog de formaţie, iscusit şi gospodăros administrator în post de decan timp de peste 10 ani, om cu alese calităţi – a atins în acest mijloc de brumărel o vârstă respectabilă.
Există la români o frumoasă zicală: Toamna se numără bobocii. Pentru colegul şi prietenul nostru, Mihail Purice, această toamnă are şi un sens direct (denotativ), dar şi unul figurat (conotativ).
În sens direct, e tocmai motivul pentru care îi şi onorăm, aici şi acum, un remarcabil popas de hotar în viaţă – 70 de ani. Căci a văzut lumina zilei în secolul trecut, în acest mijloc de anotimp autumnal, cu soare încă blând ca stofa de urşinic, cu cer senin de culoare chiclăzărie, cu aer puternic parfumat de mirozna frunzelor ruginíi, cu frumuseţea culorilor de toamnă, imprimate cu atâta abilitate de către natură în frunzele aşternute covor la poalele copacilor din codrii şi livezile noastre, în frunzele de pe podgoriile de viţă-de-vie. Culori galbene, aurii, arămii, bostănii, bubocíi, vizdogii, zarzarii, morcovii, lutării, cărămizii, ghiurghiulii, naramgii, cachii... O adevărată simfonie a culorilor autumnale.
Acuma stau şi mă gândesc dacă n-aş putea intui ceva. Oare nu de la această toamnă, în care s-a născut, anotimp îmbrăcat în cea mai frumoasă haină a culorilor, vine pasiunea sărbătoritului şi prietenului nostru de a culege şi de a cerceta, la timpul cuvenit, terminologia dialectală a culorilor? Anume terminologia dialectală, şi nu cea din limba codificată, pentru că prima e mai bogată, mult mai variată, mai nuanţată şi mai interesantă din punctul de vedere lingvistic, adică din punctul de vedere al mijloacelor şi procedeelor de formare a termenilor dialectali (derivare, compunere, epitete, comparaţii, metafore, diferite asociaţii, împrumuturi ş.a.).
Aici din nou încerc să privesc în urmă şi mă gândesc dacă nu cumva această poezie, adevărată poezie a culorilor, l-a adus pe Mihail Purice de la intenţia de a se pregăti ca lingvist (nu ca literat sau chiar ca poet) la specializarea lingvist-dialectolog, urmând, şi la îndemnul patriotic al preotului şi poetului Alexei Mateevici, să strângă piatra lucitoare, să adune comoara, pe moşie revărsată, în adâncuri înfundată, adică să culeagă pe teren limba care-o plâng şi care-o cântă pe la vatra lor ţăranii, graiul care, cu trecerea generaţiilor în nefiinţă, se pierde, se duc în necunoscut cuvinte, sensuri, forme fonetice şi morfologice, vorbe cu tâlc.
La figurat vorbind însă, adică în accepţia zicalei, toamna din acest an al domnului profesor Mihail Purice este o toamnă a evaluărilor, a bilanţurilor: 70 de ani de viaţă, vârstă respectabilă, dintre care trei ani de studii la Colegiul de Cultură din Soroca, doi ani de muncă la ţară, alţi trei ani de serviciu militar la aviaţie (la iroplane), apoi cinci ani de studii la universitate, peste 40 de ani de muncă ştiinţifică şi profesoral-didactică fără întrerupere la aceeaşi universitate, la aceeaşi facultate şi la aceeaşi catedră; în acelaşi timp, mai mult de un deceniu a diriguit cu multă pricepere, iscusinţă şi spirit gospodăresc Facultatea de Litere în funcţia de decan (1993-2004).
Mai exact: circa 180 lucrări publicate, printre care monografii, manuale (unele dintre ele în colaborare), suporturi didactice, îndrumare şi alte lucrări metodice, studii, articole; sute şi sute de studenţi, deveniţi licenţiaţi ai universităţii şi care azi aprind flacăra Limbii Române în sufletele a mii de copii din gimnaziile şi liceele Moldovei şi ale Ucrainei (Bucovina şi sudul Basarabiei); mulţi masteranzi; şase doctoranzi, dintre care doi şi-au susţinut tezele de doctor (Nelu Vicol şi Anatol Ionaş), iar patru continuă să lucreze asupra tezelor (Angela Boicenco, Ludmila Pădureţ, Tatiana Fisticanu şi Doina Axenti); în postură de decan a deschis la Facultatea de Litere noi specialităţi şi specializări, noi catedre, respectiv mărindu-se numărul studenţilor şi al profesorilor şi transformând astfel facultatea într-o adevărată forgerie de cadre, a realizat şi alte activităţi importante legate de aderarea universităţii, prin urmare, şi a facultăţii, la Procesul de la Bologna.
Numele de familie Purice este rar întâlnit în spaţiul nostru moldovenesc şi chiar dacoromân, dar este destul de vechi, ţinând de un arbore genealogic cu rădăcini vânjoase, împlântate în adâncul secolelor, cel puţin până în epoca lui Ştefan cel Mare.
În O samă de cuvinteIon Neculce scrie că în războiul dus de Hróiot ungurul de la Scheie pe Siret, calul lui Ştefan Vodă a căzut în luptă, lovit de o sabie duşmană. Atunci aprodul Purice i-a dat calul lui. Ştefan Vodă însă, fiind om mic la stat, aprodul s-a prefăcut el singur într-o moviliţă şi i-a propus domnitorului să se urce pe spatele lui, iar de acolo pe cal.
Mai departe îi dăm cuvântul lui Ioan Neculce: Şi s-au suit pe dânsul Ştefan Vodă şi au încălecat pre cal. Şi atunce au dzis Ştefan Vodă: „Sărace Purece, de-oi scăpa eu şi tu, atunce ţi-i schimba numeli din Purece în Movilă”. Şi au dat Dumnedzeu şi au scăpat amândoi. Şi l-au făcut boier, armaş mare, pre Purece. Şi dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movileştilor, de au agiunsu de au fost şi domni dintre acel neam”, iar din încrengătura Purice au ajuns şi decani, şi profesori universitari.
Într-o notă de subsol la poemul istoric Dumbrava Roşie, Vasile Alecsandri aduce versul Maghiari schimbaţi în epuri (= au dat bir cu fugiţii – n.n. Vl.Z.), şi-un Purice-n Movilă, pe care îl comentează în felul următor: Numele Puriceştilor au fost schimbat în Movileşti pe câmpul luptei de la Scheie, luptă în care Hroiot, şeful armatei ungureşti, au fost descăpăţinat de Purice Aprodul.
Constantin Negruzzi în poemul Aprodul Purice aduce precizări importante, printre care se numără şi felul cum a fost răsplătit Aprodul Purice de către Ştefan Vodă pentru vitejie în luptă:
Iar fiind că tu ieri calul mi l-ai fost dat împrumut,
Îţi dau cinci moşii cu sate în a Sorocii ţinut [...].
Printre aceste sate a fost, desigur, în primul rând satul Dărcăuţi sau Şolcani, apoi o fi fiind, bănuim, satele Visoca, Cotova, Bădiceni, Teleşeuca, din împrejurimi.
Sărbătoritul nostru vine din Câmpia Sorocii, fiind născut la 20 octombrie 1936 în comuna Dărcăuţi, jud. Soroca, în familia lui Petru şi a Dariei Purice, ţărani răzeşi, buni gospodari, oameni cu alese calităţi de cumsecădenie (Surcica nu sare departe de trunchi), cu atitudine respectuoasă faţă de lumina cărţii.
Spiţă din neamul acelui Purice-Movilă, aprodul, care, pentru fapte vitejeşti în lupte, devine boier, armaş mare, iar urmaşi de-ai lui, Movileştii, au fost şi domnitori, stră-strănepotul lui, Mihail Purice, a mers pe calea cărţii, devenind doctor în ştiinţe, profesor universitar, ocupând şi posturi administrative de prodecan şi decan. Dar până a ajunge aici, a trebuit să cunoască şi să treacă prin toate vicisitudinile anilor ’40: ocuparea Basarabiei de către ruşi (1940), războiul al 2-lea mondial (1941-1945), epidemia de tifos exantematic (1945), seceta necruţătoare şi foametea organizată (1946-1947), deportările în Siberii de gheaţă (1949), colectivizarea forţată şi desproprietărirea ţăranilor.
Nici anii de şcoală nu au fost prea fericiţi, inclusiv cei petrecuţi la Colegiul de Cultură din Soroca: literatură fără clasici, numai cu fabulele lui Donici, Stamati şi cu Istoria vieţii mele de Toader Vârnav... Limbă fără alfabetul firesc (chiriliţa cu semnul moale şi semnul tare), ortografia pe baza graiului din R.A.S.S.M., gramatica limbii moldoveneşti a lui I. D. Ciobanu, care era şi ea o adaptare după gramatica limbii ruse a lui S. G. Barhudarov...
La Universitate devine student în anii „dezgheţului hruşciovist”, perioadă caracterizată prin deschidere către România şi, prin urmare, benefică pentru noi, studenţii, întrucât aveam acces liber la cartea românească. Ea putea fi procurată, la preţuri simbolice (copeici), în librăriile speciale, numite Drujba, de la Chişinău, Cernăuţi, Odesa, Kiev, Moscova, Leningrad ş.a., putea fi împrumutată de la Biblioteca Universităţii, unde funcţiona o secţie specială, numită de noi Fondul de aur. Aveam acces, de asemenea, la revistele de specialitate din România: Studii şi cercetări lingvistice, Revue roumaine de linguistique, Limba română, Fonetică şi dialectologie, Cercetări de lingvistică ş.a. Setea de carte românească, „deportată” şi ea în Siberii de gheaţă în anii regimului stalinist, la care nu am avut acces în anii de şcoală, ne îndemna să nu pierdem timpul şi să recuperăm cunoştinţele pierdute şi chiar să pornim pe calea studiilor serioase şi aprofundate de cercetare într-un anumit domeniu al filologiei: lingvistică, literatură, folclor. Mihail Purice alege lingvistica şi din motivul sau poate numai din motivul că lingvistica în acei ani, atât cea din România, cât şi cea din Uniunea Sovietică, era dominată de structuralism.
Pentru noi, studenţii, care în şcoală am făcut, ani la rând, gramatică tradiţională, structuralismul era ceva nou, ceva ademenitor. Structuralismul praghez în frunte cu N. S. Trubetzkoy şi Roman Jakobson, glosematica lui Louis Trolle Hjelmslev, lingvistica descriptivă americană care porneşte de la Leonard Bloomfield, al cărui Language, după E. Coşeriu, este cel mai bun şi cel mai complet tratat de lingvistică generală care s-a scris verodată, ne incita interesul faţă de lingvistică şi ne chema la meditaţii şi investigaţii esenţiale. Cu atât mai mult că în revista Voprosy jazykoznanija (1957, nr. 4) apăruse articolul lui Rajmund Piotrowski Strukturalizm i jazykovedčeskaja praktika (Vozmožna li struktural’naja dialektologija?), la care autorul dădea un răspuns afirmativ.
Mihail Purice, de data aceasta, cu încredere nestrămutată, cu sentimentul ţărănesc-răzăşesc de dragoste pentru baştină, pentru ţarină şi pentru graiul strămoşesc, care-l plâng şi care-l cântă pe la vatra lor ţăranii, îmbrăţişează lingvistica dialectală, dialectologia.
Momentul decisiv, în acest sens, a fost practica dialectologică de la sfârşitul anului II (iunie, 1960), pe care am efectuat-o, sub conducerea docentei Faina (Ilarionovna) Cojuhari, în unele sate din zona Nistrului de jos a Basarabiei (Tudora, Palanca, Corcmaz, Olăneşti ş.a. din actualul raion Ştefan Vodă).
Această practică dialectologică de două săptămâni ne-a convins pe viu că, într-adevăr, veşnicia s-a născut la sat (Lucian Blaga), că ţăranul, prin limbajul lui „necioplit”, dar foarte expresiv, ne-a purtat limba de-a lungul secolelor şi n-a permis niciunui cotropitor graiul să ni-l ia (apud G. Coşbuc). Proiectul nostru (pentru că e vorba şi de subsemnatul) se contura pe măsură ce depistam de prin cărţi afirmaţii extraordinare ale savanţilor lingvişti despre importanţa studierii graiurilor teritoriale, pentru o orientare liberă şi o cunoaştere pluriaspectuală a limbii: Secretul limbii se află ascuns în vorbire (J. Gilliéron), adică în limbaj, adică în vorbirea ţăranului; Nimic nu există în limbă, să nu fi existat anterior în vorbire (F. de Saussure); Vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor în lingvistică, fiindcă limbajul e făcut de către şi pentru vorbitori, nu de către şi pentru lingvişti (E.Coşeriu).
După terminarea anului III (august, 1961), Mihail Purice, împreună cu alţi colegi (subsemnatul şi Mihail Dolgan), au plecat într-o adevărată expediţie dialectologică în satele din Bucovina de nord (Ucraina), alături de echipa de dialectologi-anchetatori de la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe din Moldova (Rubin Udler, conducătorul echipei, Victor Comarniţchi, Vasile Melnic, Nicolae Bileţchi şi Vasile Stati), cu scopul de a efectua anchete pe teren în vederea elaborării Atlasului lingvistic moldovenesc.
Aici, în satele din Bucovina, lui Mihail Purice i s-a încredinţat să efectueze anchete asupra lexicului graiurilor, alături de Victor Comarniţchi şi Nicolae Bileţchi. De aici şi de acum înainte, lexicul dialectal, iar mai târziu şi frazeologia dialectală, vor constitui materialul faptic, pe baza căruia va face cercetări în anii studenţiei, apoi toată viaţa, şi va scrie teze de an, teza de licenţă, teza de doctor, va prezenta comunicări interesante la şedinţele Cercului lingvistic şi în cadrul Conferinţelor ştiinţifice studenţeşti, va publica articole la gazeta de perete Buletin lingvistic, organul Cercului lingvistic, iar mai apoi şi la ziarele republicane, inclusiv la săptămânalul Cultura, la reviste, în culegeri, monografii, manuale etc.
Ziarul universitar Kişiniovskii universitet scria, la timpul său, despre munca pasionată, creatoare şi meticuloasă a studenţilor anului V (dintr-o anumită cameră din cămin) asupra tezelor de licenţă: În cameră domneşte o linişte de aur [...] Pare că însăşi liniştea cugetă asupra cărţilor deschise [...]. Despre licenţiatul Mihail Purice ziarul scria că lucrează deja de câţiva ani la rând asupra unei teme interesante şi puţin cercetată: „Contribuţii la analiza structurală asupra lexicului din raionul Drochia”; că a terminat alcătuirea şi cartografierea Atlasului lingvistic microraional care cuprinde circa 200 de hărţi şi care reprezintă o încercare îndrăzneaţă şi originală; că de acum în luna noiembrie jumătate din teză era realizată (v. M. Dolgan, O adevărată atmosferă de muncă, KU, 7-XI-1962, p. 3).
Aşa lucra majoritatea studenţilor de la începutul anilor 1960. Fiecare era pasionat de carte şi, în special, de un anumit domeniu al filologiei: lingvistică, literatură, folclor, poezie. Ar fi un îndemn demn de urmat pentru studenţii de azi şi cei care vor veni.
Nu este deci întâmplător faptul că Mihail Purice i-a avut colegi de grupă pe acad. Anatol Codru, poet; prof. univ. Mihail Dolgan, critic literar, m. c. al A.Ş.M.; profesorii universitari, doctori în filologie: Ion Dumeniuk, Timotei Melnic, Vladimir Zagaevschi, Petru Tolocenco, Anastasia Tertea; cercetători ştiinţifici, doctori în filologie: Victor Cirimpei, Efim Junghietu; dr. Gheorghe Mazilu, critic literar; profesoara de liceu Maria Tipa; Vitalie Zagaevschi, membru al Uniunii Jurnaliştilor ş.a.
După absolvirea universităţii (1963), Mihail Purice este invitat la Catedra de Limba Română în calitate de asistent. Deplasările pe teren, începute în anii studenţiei, cu scopul de a strânge, din minele de aur ale limbii noastre, piatra lucitoare, comoara de nepreţuit a graiului matern, au continuat şi mai departe, cale de o viaţă, străbătând, în lung şi în lat, Basarabia, Transnistria, Bucovina de nord şi Maramureşul din dreapta Tisei. De data aceasta atât din interesele ştiinţifice personale, cât şi în calitate de conducător al practicii dialectologice pe teren, organizată anual cu studenţii de la anul II. Aceste materiale i-au servit sărbătoritului nostru la scrierea şi publicarea unei monografii, a unui manual de dialectologie (în colaborare), a unei broşuri în care descrie şi prezintă un bogat şi inedit material frazeologic dialectal, a mai multor suporturi didactice, studii, articole.
Pe baza unui material faptic bogat şi variat, cules, după un chestionar bine gândit, din circa 180 de localităţi din Basarabia, Transnistria, Bucovina de nord şi Maramureşul de nord, Mihail Purice face cercetări serioase asupra denumirii culorilor, pe care le publică în monografia Cercetări de dialectologie moldovenească. Este o lucrare de proporţii privind terminologia dialectală a culorilor, unică în felul ei în tot spaţiul românesc. Păcat numai că monografia e puţin accesibilă din cauza caracterelor chirilice şi a tirajului mic. Bine ar fi dacă autorul ar publica-o într-o nouă ediţie cu caractere latine, revăzută şi adăugită, cel puţin sub formă de suport didactic (curs special).
Manualul Curs de dialectologie română (Chişinău, Lumina, 1993, 230 p., alcătuit în colaborare cu Vl. Zagaevschi şi I. Ciornâi) nu putea fi scris fără participarea activă, cu un considerabil material faptic, a profesorului Mihail Purice, care predă acest curs câteva decenii şi care tot de atâta timp, an de an, conduce practica dialectologică studenţească pe teren. Domnia sa a scris o bună parte din manual (capitolele I, II, III): Metodele de cercetare a graiurilor (metodele de colectare a materialului dialectal, interpretarea materialului dialectal colectat); Particularităţile fonetice ale graiurilor, inclusiv repartiţia areală a graiurilor pe baza particularităţilor fonetice; Lexicul graiurilor teritoriale, care include şi un paragraf despre frazeologia dialectală; la capitolul VI prof. M. Purice semnează două paragrafe: Graiurile teritoriale ca sursă de îmbogăţire a limbii literare şi Graiurile teritoriale ca sursă de exprimare artistică.
Alte aspecte ale lexicului dialectal au fost cercetate de către omagiatul nostru în numeroase articole, precum: Dialectismele în limba literaturii artistice, Regionalismele ca elemente expresive în scrierile lui M. Sadoveanu, Valori semantico-stilistice ale numelor de culori în literatura artistică, Nume de culori în traduceri din limba rusă ş.a.
Fiind titularul cursului de dialectologie la facultate, profesorul Mihail Purice s-a străduit să asigure procesul de învăţământ cu îndrumare, suporturi didactice, programe ale disciplinei atât pentru studenţii înmatriculaţi la studii cu frecvenţă, cât şi pentru cei de la secţia cu frecvenţă redusă. Pentru lecţiile-seminar a alcătuit şi a publicat Practicum la dialectologie. A mai pus la îndemâna studenţilor, mai ales a celor de la secţia cu frecvenţă redusă, Lucrări de control la dialectologie şi broşura Dialectologia, aceasta din urmă fiind un preţios suport didactic, un prospect desfăşurat al cursului, dacă nu e chiar un bun conspect, scris de către profesor, în ajutorul studentului.
La mulţi ani, dragă coleg şi bun prieten!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog