Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TOPONIMIE ŞI ISTORIE

Cahulul în timp şi spaţiu (II)

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Organizarea administrativ-teritorială.În formaţiunea actuală, cu unele modificări, raionul Cahul datează din perioada postbelică (1945-1950). În evul mediu, bucăţi din acest teritoriu făceau parte din ţinuturile Chigheci (Tigheci) şi Greceni. În componenţa acestora intrau şi satele actuale: Andrieş (Andruşu, 1502), Bubuiogi (devenit mai târziu Slobozia Mare, 1518, 1556), Frumoasa (pe locul or. Cahul, 1502), Cârhana (Crihana,1502), Giurgiuleşti (1593), Văleni (1543), Zerneşti (Zârneşti, 1494) ş.a. Acestea pe lângă o mulţime de aşezări care au dispărut sau care şi-au schimbat numele: Fălcin (1502, 1520), Fărceni (1502), Frumuşelul (1453), Gurbăneşti (1624), Lărgeni (1604), Leuşteni (1495), Mădoieşti (1502), Măldăreşti (1609), Negrileşti (1621), Păcurăreşti (1604), Pieleşu (1502), Rădeni (1593), Râşcani (1469), Seliştea (1543), Stângăceni (1533), Şcheia (1502), Tomeşti (1529) ş.a.
Recensământul din 1772-1774, păstrat incomplet, atestă în ţinutul Greceni 12 localităţi: Frumoasa, Cârhana (Crihana), Manta, Vadul Isac (Vadul lui Isac), Grecenii, Pelineiu, Zărneştii, Baurci, Larga, Goteştii, Macrii, Paicul (MEF, VII / 1, p. 159-160; VII / 2, p. 213-222). „Condica liuzilor” din 1803 conţine şi unele informaţii de ordin social şi economic (CL – 1803, p. 252-253).
 
Nr. crt.
Sate
Proprietari
Liuzi
(bir-nici)
Bir trimes-trial (lei)
Bir anual (lei)
1.
Vadul lui Isac
Răzeşesc
93
339
1356
2.
Pelineii-Moldoveni
Iordache Balş, vistiernic
84
215
860
3.
Manta
Răzeşesc
73
339
1356
4.
Frumoasa
Clirosul din Bucovina
94
350
1400
5.
Zărneşti
Mănăstirea Bărnova
54
249
996
6.
Larga
Constantin Sturza, comis
69
260
1040
7.
Vlădeşti
Constantin Sturza, comis
16
34
136
8.
Goteşti
Petrache Cazimir, păharnic
61
268
1072
9.
Slobozia Goteştii
Petrache Cazimir, păharnic
8
23
92
10.
Ţiganca
Grigore Costache, spătar
16
45
180
11.
Pelineii-Bulgari
Neferi
38
150
600
12.
Grecenii
Neferi
68
170
680
13.
Baurcii
Neferi
33
150
600
 
Basarabia din primele decenii ale sec. al XIX-lea era divizată în 9 ţinuturi: Hotin, Soroca, Iaşi, Orhei, Hotărniceni, Tighina (Bender), Codru, Greceni, Ismail. Fiecare cuprindea mai multe ocoale. Recensământul din 1817 includea pentru ţinutul Greceni două ocoale (Prut şi Cahul) şi un număr de 39 de sate, dintre care mai multe neatestate anterior: Roşu, Ciobalaccia (de Larga), Tartaul (de Larga), Burlacu, Aluatu, Acbota (Albota), Hagichioi, Baimaclia, Borceag, Ciucur Meşe, Tatar-Baurci (Tătăreşti), Căiet (Câietu), Luceşti ş.a.
Ţinuturile îşi trag originea din perioada formării statelor feudale, când teritoriile lor se împărţeau în ţări, voievodate, ţinuturi. Din cuprinsul Moldovei făcea parte Ţara de Sus, cu ţinuturile din partea de nord-vest, şi Ţara de Jos, cu ţinuturile din partea de sud-est. Prin legea din 1864, cunoscută ca legea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în Principatele Române se adoptă ca unităţi administrativ-teritoriale judeţele, cu subunităţile lor numite plase. Acestea s-au păstrat şi în perioada de dominaţie ţaristă în Basarabia, pentru care în limbajul autorităţilor ruseşti se utilizau termenii uezd şi voloste.
Conform legii din 1864, judeţul Cahul, unul dintre cele trei judeţe (Cahul, Bolgrad şi Ismail) retrocedate Principatului Moldova de către Rusia, avea în componenţa sa trei plase: Coştangalia, Cotul Morii şi Tigheci. Plasa Coştangalia cuprindea majoritatea satelor din actualul raion Cahul: Andruşul de Jos, Andruşul de Sus, Badicul Moldovenesc, Badicul Rusesc (Rumeanţev), Baurci-Moldoveni, Borceag, Burlacu, Chioselia Mare, Chircani, Cotihana, Crihana (Veche), Găvănoasa (cu Greceni), Gigâlboaia (azi Lopăţica), Hutulu, Larga, Luceşti, Manta, Moscovei, Paicu, Pelinei (-Moldoveni şi -Bulgari), Roşu, Taraclia de Salcie, Tartaul de Salcie, Tatar-Baurci (Tătăreşti), Terteşti (Tretieşti), Trifeşti, Vadul lui Isac, Zărneşti (Zârneşti) (T-1864, p.21). Comunele Brânza, Câşliţa, Colibaşi, Giurgiuleşti, Hagi-Abdul (A.I. Cuza) şi Văleni ţineau de jud. Bolgrad, plasa Cahul-Prut (T-1864, p.11).
În 1918 tradiţionala organizare administrativ-teritorială pe judeţe şi plase a fost reluată. După anul 1945 teritoriul Basarabiei a fost divizat în raioane. În 1998 s-a revenit la judeţe, dar numai până în 2003, când s-a trecut din nou la organizarea administrativ-teritorială pe raioane.
Populaţia. Poziţia geografică şi condiţiile naturale favorabile, cu pământuri cultivabile şi păşuni mănoase, cu râuri, lacuri şi bălţi bogate în peşte, cu crânguri şi păduri nu prea întinse, au asigurat în această zonă o viaţă sedentară şi activitate umană variată din cele mai vechi timpuri.
Geto-dacii carpi au populat aceste meleaguri, le-au apărat şi au făcut ca neamul lor să rămână în istorie până în era noastră. Alături de ei, în vestitele colonii, au locuit grecii antici, apoi, în oraşele şi castrele nord-pontice şi dunărene, s-au aşezat legiunile romane, cu mulţimea de administratori, negustori, meseriaşi. Şi băştinaşii, şi cei veniţi de peste mări şi ţări au convieţuit timp îndelungat, întreţinând strânse legături comerciale, economice şi culturale. Drept dovadă sunt documentele vremii şi vestigiile arheologice.
Triburile nomade, care s-au revărsat dinspre est, nu s-au reţinut prea mult prin aceste locuri, urmându-şi calea lor mai departe, spre apus. Doar cumanii, în sec. al XI-lea, într-un număr redus, au rămas aici, prin locurile de stepă, asimilaţi ulterior de băştinaşi. Ceilalţi, în marea lor majoritate, s-au strecurat prin Câmpia Dunării şi au ajuns până în Balcani şi în Câmpia Panoniei, unde au avut acelaşi destin. De pe urma cumanilor, în spaţiul pruto-nistrean ne-au rămas numele unor râuri şi lacuri: Cahul, Ialpug, Covurlui, Călmăţui, Ciuhur, Ciuluc ş.a. Acestea ni s-au transmis peste veacuri prin generaţiile străbunilor noştri români, prezenţi ca populaţie autohtonă permanentă în toate timpurile de după romanizarea geto-dacilor.
Numele de localităţi cu aspect turanic − Baimaclia, Baurci, Ciobalaccia, Tartaul, Taraclia ş.a. − sunt de dată mai recentă şi aparţin ca formaţiuni onimice tătarilor nohaici. Aceştia, năvălind de peste Nistru, au populat stepele Bugeacului timp de aproape trei secole (XVI-XVIII). Dar şi în timpul dominaţiei turco-tătare populaţia băştinaşă a rezistat presiunilor şi oprimării străine, menţinându-se în istorie.
După 1812, printr-un ukaz ţarist, pământurile libere au fost date spre locuire bejenarilor sud-dunăreni (bulgari, găgăuzi) şi coloniştilor germani, precum şi ţăranilor ruşi şi ucraineni aduşi din guberniile Rusiei. De pe atunci îşi trag originea multe sate cu populaţie alogenă.
Dispunem de informaţii incomplete şi imprecise asupra populaţiei localităţilor fostului judeţ Cahul. Pentru satul Frumoasa, ulterior oraşul Cahul, datele informative se reduc la următoarele: 1771− 95 gospodării, 1774– 115 gospodării, 1819– 1500 locuitori, 1845– 3070 loc., 1859– 4300 loc., 1897– 7077 loc., 1904– 7738 loc., 1923– 12000 loc., 1930– 11370 loc., 1940– 11800 loc., 1979– 33100 loc., 1989– 43000 loc., 2000– 45500 loc., 2004– 42510 loc.
În toate timpurile, majoritatea populaţiei din această zonă o alcătuiau românii. La recensământul din 1817 în localităţile din ţinutul Greceni locuiau circa 2039 de familii sau 10195 locuitori (ţărani, mazili, ruptaşi, preoţi, diaconi ş.a.), dintre care 75 la sută, ca în întreaga Basarabie, erau români moldoveni (Ciobanu, Basarabia, p.69). După aproximativ 100 de ani numărul populaţiei s-a dublat, dar nu numai pe seama sporului natural, ci şi ca rezultat al populării teritoriului cu bejenari sud-dunăreni, colonişti germani şi ţărani ruşi şi ucraineni aduşi din alte regiuni şi gubernii.
Recensământul din 1930 prezintă următoarea situaţie demografică şi etnografică a judeţului Cahul: 196693 locuitori, dintre care 100714 români, 35299 găgăuzi, 28565 bulgari, 14740 ruşi, 8644 germani, 4434 evrei, 1466 ţigani, 619 ruteni (ucraineni), 503 greci, 247 cehi, 100 polonezi, 37 turci, 36 armeni, 21 unguri, 9 sârbo-croaţi, 1259 de alte naţionalităţi şi de naţionalităţi neindentificate (R-1930, p.100-101).
După datele recensământului din 1989, raionul avea o populaţie de 90082 de locuitori, dintre care 60006 români, 9379 ucraineni, 11034 ruşi, 1747 găgăuzi, 6058 bulgari şi 1858 persoane de altă naţionalitate. La acelaşi recensământ oraşul Cahul, cu un număr de 42904 locuitori, avea următoarea structură etnică: 21086 români, 6728 ucraineni, 9794 ruşi, 1245 găgăuzi, 2572 bulgari şi 1479 persoane de altă etnie (DSM, I, p. 144).
Economia. Condiţiile geografice şi naturale au favorizat în spaţiul danubiano-nord-pontic dezvoltarea unei economii multilaterale. Din cele mai vechi timpuri populaţia băştinaşă practica cele mai diverse ocupaţii: lucrarea pământului, creşterea vitelor, vânătoarea, pescuitul. În scopuri agricole erau utilizate mai cu seamă terenurile din preajma râurilor şi lacurilor, acestea servindu-le oamenilor la irigaţii, morărit, transport, în gospodăriile casnice. Defrişarea pădurilor, prin utilizarea poienilor şi rariştilor, au sporit în permanenţă suprafeţele destinate culturilor agricole. Se cultivau cereale (grâu, secară, porumb, orz, ovăz), legume, pomi fructiferi, viţă de vie.
Agricultura. Câmpiile întinse, şesurile râurilor constituiau condiţii pentru creşterea vitelor şi păşunat. Pe la odăi şi câşle se creşteau vite cornute mari şi cai. Deosebit de dezvoltat era oieritul. Satele mari dispuneau de sute de mii de ovine şi caprine. Bugeacul le-a servit mocanilor ardeleni drept loc de iernat cu numeroasele lor turme de oi. Produsele animaliere (carnea, brânza de oi, lâna, pieile) se colectau şi se transportau în târgurile şi oraşele din ţară şi nu rareori se exportau peste hotare, în ţările vecine (Austria, Polonia, Germania ş.a.). În marile oraşe şi porturi produsele agricole erau transportate cu carele, cu şlepurile pe Prut şi Dunăre. Râurile mari le-au servit localnicilor şi ca permanente căi de comunicaţii, spre oraşele nordice (Fălciu, Huşi, Iaşi) şi cele sudice (Galaţi, Reni, Ismail, Chilia). De-a lungul Prutului, din loc în loc, se aflau mici staţii de ambarcare pe şlepuri şi vaporaşe, funcţionau poduri mobile (plutitoare: bacuri, dubasuri, brudine) şi poduri stabile, construite din metal şi piatră (la Giurgiuleşti, Cahul, Cania). Pe maluri de râuri erau instalate multe mori de apă, pive (pentru împâslirea ţesăturilor de lână), velniţe sau povarne (pentru fabricarea rachiului şi spirtului), zalhanale (abatoare) şi mici fabrici de preparare a salamurilor afumate.
Se circula şi la distanţe mari cu trăsurile şi cu diligenţele, pe şleahuri mari şi drumuri de ţară se aflau tot felul de hanuri, denumite pe alocuri şi făgădăie, ratuşuri, acestea apărute mai cu seamă pe lângă vechile staţii de poştă, a căror menire era odihna călătorilor, schimbul cailor de poştă sau de menzil, reparaţia vehiculelor. Cele mai cunoscute erau şleahurile de pe văile râurilor Prut, Cahul, Ialpug, precum şi cele de pe culmile de dealuri (Şleahul Baimacliei, ?leahul RenilorŞleahul Renilor). De-a lungul lor s-au păstrat până astăzi denumirile de locuri ce evocă existenţa unor asemenea localuri şi aşezăminte: La Poştă, Dealul Poştei, Podul Poştei, Făgădău, La Ratuş, Ratuşul, Hanul cel Mare, Hanul Roşu.
Până odinioară lunca Prutului adăpostea o mulţime de lacuri, bălţi, iezere, heleşteie, gârle. Se prindea din belşug crap, caras, ştiucă, somn, plătică, şalău, biban, ţipari (chişcari), raci. Unele specii de peşte îşi aveau habitatul în lacuri şi bălţi anume, precum ne vorbesc şi denumirile ce le purtau: Crapul, Cărasul, Plătica, Bibanul. De locul de habitare a unor păsări şi animale ne amintesc hidronimele: Bătcăria (batcă „pelican”), Lebedinca, Gâscariul, Barcul Cucoarelor (barc „baltă; lac”), Hidra (Vidra), Hidrariul. Pescăriile, cherhanalele împânziseră tot cuprinsul bălţilor Prutului şi Dunării. Cu peştele prins în lacuri şi bălţi se hrănea tot Bugeacul, rămânea şi pentru mănăstirile şi schiturile îndepărtate, pentru restaurantele şi cabanele din regiunile precarpatice, unde era transportat cu carele trase de boi sau de câte două perechi de cai. La Tecuci, la Focşani, la Tazlău, la Covasna... Peşte proaspăt, pus cu gheaţă şi peşte sărat, uscat la soare...
Pădurile, ce se ţineau lanţ de la nord spre sud, prelungind altădată Codrii Lăpuşnei până aproape de Dunăre, le-au fost de folos oamenilor şi ca surse de lemn pentru construcţii şi de foc, şi ca locuri de vânătoare şi pentru albinărit. Documentele vremii atestă pentru unele sate prisăci cu sute de stupi, ce produceau puduri de miere şi ceară, acestea constituind şi produse mult căutate, marfă de desfacere în ţară şi peste hotare. Lemnul de pădure era întrebuinţat şi pentru prepararea mangalului, a cărbunelui de lemn semiars, folosit în târguri şi oraşe la fierării şi croitorii, la călcatul hainelor cu ajutorul fierului de călcat cu cărbuni. Şi această îndeletnicire şi-a găsit reflectare în toponimie: Cărbuna, Cărbunăria, Căborniţa, Bocşele (bocşă „cuptor pentru arderea cărbunelui de lemn”), Măngălăria, Vetrele de Cărbune.
Viticultura era una dintre cele mai productive ramuri ale agriculturii. Nu există sat sau cătun, care să nu fi avut în trecut, ca şi astăzi, mai multe parcele de vie, livadă sau grădină de zarzavat. După cum mărturisesc documentele vechi, satele şi moşiile se donau, se vindeau sau se cumpărau cu tot cu vii, cu iazuri, mori, prisăci, velniţe. La începutul sec. al XIX-lea, în Basarabia, aproximativ 20% din pământurile lucrate le alcătuiau viile şi livezile. În 1901 viile şi grădinile cu pomi fructiferi acopereau o suprafaţa de circa 100 mii desetine (DGB, p.18). Cele mai multe plantaţii de vii se aflau în judeţele Ismail şi Cetatea Albă. De suprafeţe viticole mari dispuneau satele prutene: Vadul lui Isac – 140 ha, Manta – 190 ha, Frumoasa – 136 ha, Crihana – 140 ha, Larga – 90 ha, Baurci-Moldoveni – 48 ha. Cele mai bune vinuri se obţineau de pe moşiile fraţilor Caravasile (Cahul-Frumoasa) şi Crăciunescu (Crihana) (Neamţu, TF, p. 209).
Industria. Până în sec. al XIX-lea, mari centre industriale în sudul Basarabiei nu au existat. Funcţionau doar mici întreprinderi navale, de construcţii şi de prelucrare a materiei prime agricole în oraşele maritime şi riverane (Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni). Şi în sec. al XIX-lea industria reprezenta o ramură slab dezvoltată a economiei. În fond, aceasta se reducea la satisfacerea necesităţilor curente ale populaţiei. În centrele urbane îşi fac apariţia primele fabrici şi uzine: turnătorii de fontă, de cherestea, de cărămizi şi olane, de obţinere a sării din apa de mare, de unt, de panificaţie. În satele din judeţele Ismail şi Cahul funcţionau mori cu aburi şi cu tracţiune de cai, oloiniţe, tăbăcării, boiangeri, ateliere de prelucrare a lânei, cărămidării, fierării, lemnării, cojocării, croitorii. Prin anii ’30 ai secolului trecut oraşul Cahul avea trei mori (Caravasile, Domoncoş, Niunin), două oloiniţe (Arabagi, Goldenştein), câteva fabrici de cărămidă, dubălării, boiangerii, cojocării.
Comerţul. Pe vremuri, în interiorul regiunii comerţul se efectua între orăşeni şi săteni. Ţăranii îşi vindeau roadele câmpului şi produsele alimentare în schimbul uneltelor agricole, instrumentelor meşteşugăreşti şi obiectelor casnice. Pieţe şi iarmaroace se organizau în oraşele şi târgurile din zonă. Deschiderea noilor căi de comunicaţie a favorizat comerţul cu centrele economice şi comerciale mai îndepărtate. Pe Mare şi pe Dunăre se făcea legătură între oraşele din Moldova, Crimeea şi din ţările apusene. De la Cetatea Albă, prin Tighina, de-a lungul Nistrului, trecea drumul intercontinental Marea Neagră – Marea Baltică. Documentele vremii atestă mai multe drumuri interne, care legau oraşele sudice cu cele din nord (Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Suceava). Unul dintre ele se numea Drumul Peştelui, pentru că pe el era dus cu carele spre regiunile muntoase peştele prins în bălţile dunărene şi prutene. Altuia, cu direcţia inversă, dinspre nord spre sud, pornind de la ocnele carpatine, i s-ar fi zis Drumul Sării. De sare aveau nevoie şi crescătorii de vite şi mocanii din Bugeac, şi pescarii bălţilor, pentru prepararea peştelui sărat.
Pe Prut şi Dunăre se transportau cu şlepurile, spre Reni şi Galaţi, producţia agricolă: cereale, miere, brânză, fructe, legume.
Un mare venit în caznaua statului îl aducea exploatarea bălţilor, prin producerea şi comercializarea peştelui şi stufului. În perioada 1932-1936 s-a produs şi s-a comercializat: în bălţile Crihana-Manta – 616316 kg de peşte, în valoare de 6 986 381 lei; în bălţile Cahul-Roşu – 844726 kg de peşte, în valoare de 9020589 lei. Se producea anual 60 de vagoane de lână, în valoare de 42 mln. lei. Valorificarea stufului crescut în bălţile Prutului, de la Chircani până la Văleni, realiza un venit anual de 20-25 mii lei. Valoarea brânzei de oi se estima anual la 1 mln. lei, iar a caşcavalului produs în judeţ la 3 mln. lei (JC, p.31-33).
Cultura, învăţământul. Activităţile culturale în acea perioadă erau şezătorile şi horele, reprezentaţiile unor trupe teatrale ambulante, spectacolele puse în scenă de elevii şcolilor şi liceelor din Cahul. La Cahul funcţiona în anii ’30 ai secolului trecut un cinematograf. A existat şi o tipografie, care după 1918 a tipărit mai mulţi ani ziarul Cahulul. În iunie 1940, la tipografia „Rapoport”, a apărut primul număr al revistei Cahulul literar. În 1948 în oraş funcţionau 8 şcoli, dintre care 2 medii şi 2 medii necomplete (de 7 ani). În perioada 1945-1965 se deschid pe rând Şcoala pedagogică (1945), Şcoala de medicină (1946), Şcoala internat nr. 1 (1961), Sovhozul-tehnicum hidroameliorativ (1964).
 
Surse bibliografice
Arnăut. Vestigii = Arnăut, T., Vestigii ale sec. VII-II a. Chr. în spaţiul de la răsăritde Carpaţi, Chişinău, 2003.
Cantemir, DM = Cantemir, Dimitrie,Descrierea Moldovei, Chişinău, 1992.
Chirtoagă, TC = Chirtoagă, I., Târguri şi cetăţi din sud-estul Moldovei (Secolul al XIV-lea – începutul secolului al XIX-lea), Chişinău, 2004.
Ciobanu. Basarabia = Ciobanu, Ştefan, Basarabia, Chişinău, 1993.
CL – 1803 = Condica liuzilor pe 1803 // „Uricariul”, Iaşi, vol. VIII, 1886.
DGB = Arbore, Z., Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 2001.
DRH = Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Bucureşti, 1975, vol. I şi urm.
DSM = Dicţionar statistic al Republicii Moldova, Chişinău, vol. I-IV, 1994.
JC = Creţu, V., Judeţul Cahul. Economic. 1927-1937, Cahul, 1938.
MEF = Moldova în epoca feudalismului, Chişinău, vol. I-IX, 1961-2004.
Neamţu, TF = Neamţu, I., Treimea cea de o fiinţă,Iaşi, 1991.
R – 1938 = Recensământul general al populaţiei României, Bucureşti, vol. I, partea I, 1938.
T – 1864 = Tabloul de toate comunele rurale din ţară. Ediţie oficială, Bucureşti, 1864.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog