Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

INTERFERENŢE

„Spaniola şi româna au multe lucruri în comun”

Pilar GARCÍA MOUTON

Alte articole de
Pilar GARCÍA MOUTON
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Pilar García Mouton este doctor în filologie romanică al Universităţii Complutense din Madrid, unde a şi fost profesor titular de dialectologie şi geografie lingvistică. În prezent este directorul Institutului Limbii Spaniole din Madrid, institut ce face parte din cadrul Consiliului Superior al Cercetării Ştiinţifice (CSIC). Este secretar la Revista de Filología Española, codirector la Atlas lingüístico (y etnográfico) de Castilla y La Mancha şi colaborator la Atlas lingüístico de Hispanoamérica, fiind, de asemenea, responsabil al Comitetului spaniol şi membru al Consiliului de redacţie la Atlas Linguistique Roman şi la Atlas Linguarum Europae. În plus, a editat Geolingüística. Trabajos europeos (Madrid, CSIC, 1994), El Español de América 1992 (Madrid, CSIC, 2003) şi, în colaborare cu Manuel Alvar, Textos andaluces en transcripción fonética (Madrid, Gredos, 1995). Este autoarea lucrării Lenguas y dialectos de España (Madrid, Arco /Libros, 1994, prima ediţie; 1996, ediţia a II-a), publicând, în acelaşi timp, numeroase articole în reviste de specialitate asupra dialectologiei şi culturii populare spaniole.
 
– Stimată doamnă dr. Pilar García Mouton, vă rog ca, în calitatea Dumneavoastră de director al Institutului Limbii Spaniole din Madrid, să ne prezentaţi configuraţia organizatorică a acestei prestigioase instituţii spaniole.
– Institutul Limbii Spaniole a luat fiinţă recent, în 1999, fiind creat în urma separării celor trei departamente: Antropologia socială a Spaniei şi Americii, Limba spaniolă şi Literatura spaniolă, care anterior făceau parte din cadrul Institutului de Filologie. În anul 1985, acesta a integrat în structurile sale vechiul Institut „Miguel Cervantes”, care, de asemenea, se ocupa cu investigarea aceloraşi domenii de cercetare.
– Care sunt principalele proiecte cuprinse în programul de cercetare al Institutului?
– Fac mai întâi o legătură cu acele care actualmente sunt în curs de desfăşurare [şi care pot fi consultate la adresa http://www.ile.csic.es/botones/index_proy.htm, n.n. – V.O.]. Pe lângă acestea, cercetătorii desfăşoară şi alte activităţi de cercetare, care nu beneficiază de o finanţare oficială sau care sunt susţinute financiar prin intermediul unor acorduri sau colaborări speciale, cum ar fi: Olmo Pintado, Margarita del, Inter: A Practical Guide to Implement Intercultural Education; Nieto Jiméney, Lidio, Nuevo tesoro lexicográfico del español (s. XIV – 1726); García Mouton, Pilar, Colaboración española al Atlas Linguistique Roman y al Atlas Linguarum Europae (a doua etapă); Torrens Álvarez, Ma Jesús, Catalogo y edición de la documentación municipal medieval de la Comunidad de Madrid; Fernández Rodríguez, Purificacíon, El Corpus literario del pensamiento heterodoxo en la Restauración (1883-1898): naturalistas radicales, librepensadores, masons y republicanos; Fernández Rodríguez, Purificacíon, Unión Iberoamericana en conformación del estatuto del escritor español en el Siglo XIX.
– Cu ce instituţii din străinătate întreţineţi legături şi care sunt modalităţile în care acestea se concretizează?
– Relaţiile Institutului Limbii Spaniole sunt gestionate de Subdirecţia Generală de Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Superior al Cercetării Ştiinţifice, organism de care aparţinem; însă avem stabilite contacte apropiate şi foarte valoroase cu universităţile din Uniunea Europeană şi din alte regiuni ale lumii prin intermediul proiectelor de cercetare desfăşurate.
– În condiţiile în care pragmatismul a atins astăzi până şi sensibilul domeniu al finanţării cercetării ştiinţifice, cum se realizează susţinerea financiară a cercetării academice spaniole în prezent?
– O cotă importantă din finanţare provine de la bugetele generale ale Statului, care alocă o parte din resurse pentru susţinerea Consiliului Superior al Cercetării Ştiinţifice. În ceea ce priveşte finanţarea proiectelor individuale care se derulează în cadrul Institutului nostru, cercetătorii obţin cea mai mare parte a finanţării prin intermediul concursurilor publice organizate de diferite instituţii naţionale şi internaţionale, în conformitate cu standardele în vigoare. De asemenea, se obţine finanţare pentru activităţile de cercetare cu caracter aplicativ prin intermediul acordurilor de colaborare cu instituţii publice şi private.
– Specializarea Dumneavoastră este cea de dialectolog. Cum se prezintă cercetarea dialectologică din Peninsula Iberică şi care sunt priorităţile acesteia în momentul de faţă?
– Dialectologia spaniolă trăieşte la ora actuală o perioadă interesantă de adaptare şi de transformare din punct de vedere metodologic, participând, în acelaşi timp, la o activitate intensă de promovare a interesului comunităţilor autonome pentru studierea şi popularizarea cunoştinţelor privind propriile graiuri. În cadrul cercetărilor de care mă ocup, menţionez coordonarea lucrărilor la Atlas Linguistique Romanşi Atlas Linguarum Europae, cele două mari atlase lingvistice europene în curs de desfăşurare; de asemenea, realizăm cercetări de teren în comunitatea din jurul Madridului (aflându-se într-un perimetru apropiat de noi) pentru realizarea unui alt atlas lingvistic.
– La ora actuală, cercetările din domeniul dialectologiei încearcă să cuprindă, pe lângă probleme legate de variaţia diatopică, din ce în ce mai numeroase aspecte ce ţin de variaţia diastratică şi chiar de cea diafazică (ca să folosim terminologia coşeriană). În discuţiile avute cu Dumneavoastră mi-aţi spus că şi atlasul la care lucraţi în prezent (Atlas Lingüístico (y etnográfico) de Castilla y La Mancha) urmăreşte şi dimensiunea sociolingvistică a graiurilor studiate. Din acest punct de vedere, cum vedeţi dezvoltarea în viitor a dialectologiei (şi mă gândesc aici atât la constituirea corpusurilor de texte, cât şi la atlasele propriu-zise), în condiţiile în care deja au apărut unele atlase lingvistice cu o vădită orientare spre sociolingvistică?
– De fapt, împreună cu Francisco Moreno Fernandez, conduc lucrările la Atlas Lingüístico (y etnográfico) de Castilla y La Mancha (ALeCMan), atlas ce ţine de marea zonă central-peninsulară şi în care am combinat metodologia tradiţională (ce ne permite să comparăm datele culese de noi cu cele prezente în atlasele anterioare) cu mostre sociolingvistice înregistrate în oraşe, unde s-au făcut anchete cu un chestionar lexical redus şi o serie de interviuri detaliate cu persoane de diferite vârste, de diferite grade de instruire, de diferite sexe şi din diferite cartiere periferice. În toate punctele am anchetat în mod sistematic, pentru prima dată în lucrările de geolingvistică spaniolă, o femeie şi un bărbat.
– Tot legat de viitorul dialectologiei, la ora actuală se acordă un credit din ce în ce mai mare informatizării acestei metode de cercetare, metodă adoptată şi in cadrul institutului Dumneavoastră. Care credeţi că vor fi consecinţele folosirii tehnologiei informaţiei în domeniul lingvistic?
– Din punctul meu de vedere, viitorul dialectologiei va fi marcat de posibilitatea informatizării rezultatelor sale: bazele de date relaţionale oferă oportunitatea de a cartografia automat datele în diferite moduri. De asemenea, trebuie evidenţiat faptul că în prezent pot fi redate sunetele – atlase orale – sau pot fi întocmite hărţi dialectometrice. Va fi important însă ca cercetarea să nu se limiteze la prezentarea mai mult sau mai puţin artificială a datelor lingvistice, fără ca informatica să poată facilita munca ştiinţifică ulterioară.
– Aş dori acum să precizaţi: în ce măsură sunt cunoscute realizările dialectologiei româneşti în Spania?
– Pentru noi dialectologia românească a fost întotdeauna foarte prestigioasă, în mod special prin intermediul lucrărilor maeştrilor în geografia lingvistică, al atlaselor lor naţionale şi regionale, câteva fiind în curs de editare şi în curs de elaborare.
– Care sunt legăturile cercetătorilor spanioli cu cei din România şi cu ce centre academice româneşti aveţi contacte?
– Cadrul relaţiilor noastre directe cu colegii români se realizează prin intermediul proiectelor europene la care colaborăm de mulţi ani (Atlas Linguistique Roman şi Atlas Linguarum Europae) şi datorită cărora menţinem relaţiile cu cercetătorii de la Academia Română şi de la diferite universităţi din ţară (Cluj-Napoca, Iaşi, Bucureşti, Timişoara).
– Ca limbi aparţinând „ariilor laterale” ale Romániei, cum apreciaţi importanţa limbilor spaniolă şi română în cadrul cercetărilor de lingvistică romanică?
– Ambele ţări au prezentat un interes special pentru studiul lingvisticii romanice, cum aţi afirmat Dumneavoastră, pornind de la convingerea că spaniola şi româna au multe lucruri în comun, ca arii laterale ale Romániei. În ţara noastră am urmărit îndeaproape studiile de românistică, mai ales cele din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
– Care este nivelul cooperării actuale in cadrul romanisticii şi pe ce teme de cercetare s-ar putea consolida în viitor relaţiile între specialiştii acestui domeniu?
– În cazul nostru, cooperarea se centrează pe lucrări de geolingvistică romanică, unde ambele arii − cea iberică şi cea mai orientală − se dovedesc foarte importante. De asemenea, există un alt domeniu de cercetare important, cel iudeo-spaniol din localităţile româneşti. Ar fi interesant de analizat posibilitatea dezvoltării unor colaborări între echipele de cercetare din cadrul institutelor româneşti şi cele spaniole; institutul meu de cercetare ar fi dispus să facă acest lucru.
– Hispanistica românească este ilustrată de nume cu rezonanţă în spaţiul romanic (Iorgu Iordan, Marius Sala etc.). Sunt aceste cercetări cunoscute în ţara Dumneavoastră şi, în plus, în ce măsură se poate vorbi de o românistică hispanică?
– Pentru romaniştii generaţiei mele, Iorgu Iordan reprezintă de mult timp unul dintre cele mai importante nume dintre maeştrii străini, iar cărţile sale, traduse în limba spaniolă, le-am studiat la Universitate. Fără nici o îndoială, cunoaştem, de asemenea, şi alţi lingvişti, precum Marius Sala. Din păcate, nu cred că există romanişti spanioli a căror operă să fi avut o repercusiune similară în România.
– În final, ţin să vă mulţumesc, stimată doamnă Pilar García Mouton, pentru amabilitatea de a ne fi acordat acest interviu!
– Plăcerea a fost de partea mea.
 
Interviu şi traducere
de Veronica Olariu
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog