Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

RECENZII

Necesar instrument de lucru pentru filologi

Petru BUTUC

Alte articole de
Petru BUTUC
Revista Limba Română
Nr. 7-9, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Dicţionarul de valori lexico-gramaticale ale locuţiunilor verbale româneşti al Angelei Zgardan-Savin [Modurile desfăşurării acţiunii (Aktionsart) şi Terminativitate/ Aterminativitate, Chişinău, Centrul Editorial-poligrafic al U.S.M., 2004, 308 p.] se adresează specialiştilor filologi, studenţilor de la facultăţile de Litere şi Limbi Moderne, dar şi publicului larg care manifestă interes pentru problemele de lexicologie, gramatică şi stilistică.
Dicţionarul are un caracter selectiv, ceea ce se referă atât la dimensiunea diacronică a limbii (succesiunea diferitelor etape de evoluţie), cât şi la cea sincronică (prezenţa unor niveluri de funcţionare a limbii la un anumit stadiu al dezvoltării ei). Autoarea şi-a propus să realizeze o lucrare cu caracter reprezentativ,prin ilustrarea explicită a etapelor evoluţiei limbii şi a competenţei ei stilistice.
În ceea ce priveşte obiectul de studiu al dicţionarului, problema principală pe care autoarea şi-a pus-o a fost aceea de a delimita locuţiunile verbale de expresiile frazeologice, idiomatice, precum şi de grupările libere de cuvinte.
Autoarea consideră locuţiune verbală o unitate glotică ce reprezintă un fapt de discurs repetat, cu sens lexical şi gramatical unitar, formată din verb şi nume, care posedă subiect logic şi gramatical unic şi se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire (verb).
Problema delimitării locuţiunilor verbale în ansamblul expresiilor idiomatice este permanent deschisă şi autoarea conştientizează mobilitatea acestei graniţe, procedând cu prudenţă în precizarea caracterului de locuţiune verbală al unei îmbinări stabile de cuvinte.
Dicţionarul de faţă constituie un instrument util de lucru pentru toţi cei interesaţi de resursele vocabularului limbii române în ceea ce priveşte exprimarea unor subtile categorii lexico-gramaticale necercetate până în prezent în lingvistica română.
Dicţionarul de valori lexico-gramaticale ale locuţiunilor verbale româneşti, primul de acest fel, demonstrează în ce măsură locuţiunile verbale exprimă aspectualitatea în limba română prin redarea categoriei lexico-gramaticale a modului desfăşurării acţiunii (sau aşa-numitul Aktionsart, termen de origine germană), categorie ce desemnează tipul decurgerii unei acţiuni, precum şi a categoriei lexico-gramaticale Terminativitate/ Aterminativitate, categorie ce exprimă limita interioară a unei acţiuni.
Se cunoaşte că limba română nu posedă categoria gramaticală a aspectului, prezentă în limbile preponderent sintetice, cum ar fi, de exemplu, cele slave. Însă câmpul conceptual al aspectualităţii, pe lângă categoria gramaticală a aspectului, cuprinde şi două categorii lexico-gramaticale: modul desfăşurării acţiunii (Aktionsart) şi Terminativitate/ Aterminativitate. Aceasta din urmă desemnează o acţiune ce are o limită interioară pe care o atinge sau la care tinde (de exemplu, a prinde, a trezi, a apucaacţiune Terminativă) sau o acţiune ce nu presupune nici o mărginire, finisare, limită (de exemplu, a iubi, a lăuda, a umbla – acţiune Aterminativă).
Categoria modului desfăşurării acţiunii (Aktionsart) îşi găseşte o exprimare prin intermediul instrumentelor gramaticale – prefixe, sufixe – în limbile sintetice: cea latină, limbile slave.
În procesul trecerii de la limba latină la limba română are loc destrămarea sistemului sintetismului şi apariţia analitismului, favorizat de anumite cauze. Limba română va recurge la alte modalităţi de exprimare a categoriilor pierdute. Vor fi create locuţiuni verbale care, la început, funcţionau ca îmbinări libere de cuvinte pe axa sintagmatică a limbii şi care cu timpul vor deveni stabile şi reproductive.
Dicţionarul de faţă îşi propune o contabilizare a resurselor limbii române în vederea exprimării categoriilor Aktionsart şi Terminativitate/ Aterminativitate, categorii ce redau aspectualitatea.
Locuţiunile verbale pot desemna majoritatea modurilor de desfăşurare a acţiunii. Aceste acţiuni sunt: amplificativă, atenuativă, comitativă, cumulativă (sativă), distributivă, evolutivă, finitivă, incoativă, ingresivă, iterativă, limitativă, monosecvenţială, orientată şi neorientată, reciprocă, relaţională, rezultativă, semelfactivă, statică.
Prezentarea locuţiunilor verbale s-a efectuat în funcţie de ordinea alfabetică a cuvintelor semnificative (verb sau nume). Prin bară au fost indicate variantele unei locuţiuni verbale: de exemplu, a se avea bine / de bine, a avea drept/ dreptul, a avea gând / de gând / în gând, care demonstrează variante diacronice sau stilistice. Tot prin bară au fost separate pentru identificare locuţiunile verbale productive, ce indică acelaşi tip de desfăşurare a acţiunii şi aceeaşi Terminativitate/ Aterminativitate: de exemplu, a bufni de râs / de plâns – acţiune semelfactivă, Terminativă.
O problemă deosebită a constituit-o necesitatea de a consemna mai multe sensuri ale locuţiunii verbale (atunci când este cazul), cu indicarea tipului desfăşurării acţiunii şi a Terminativităţii/ Aterminativităţii pentru fiecare din ele. Uneori locuţiunea verbală nu desemnează un singur mod al desfăşurării acţiunii, ci două, mai rar trei: de exemplu, a o croi la fugă – acţiune ingresivă, ce indică începutul unei acţiuni, de multe ori e legată de modul desfăşurării acţiunii semelfactive, unei acţiuni efectuate în mod brusc.
Un articol de dicţionar este alcătuit dintr-o locuţiune verbală (cu variantele sale sau modelele productive, acolo unde este cazul), care este culeasă cu aldine, din explicaţie / explicaţii (glosare) şi din unul sau mai multe contexte ilustrative. Citatele au fost tipărite cu litere cursive, iar locuţiunile din corpul citatelor – cu aldine. Explicaţia semnificaţiei locuţiunii verbale e precedată de cuvântul aici,pentru a menţiona sensul locuţiunii într-un anumit context al citatului. În cazurile în care au fost atestate în anumite contexte locuţiuni verbale ce pot forma opoziţii în tipul desfăşurării acţiunii cu alte locuţiuni verbale, autoarea, pentru a crea un tablou mai amplu al posibilităţilor locuţiunilor verbale de a desemna diferite tipuri de desfăşurare a acţiunii (atunci când a fost posibil), a prezentat suplimentar locuţiuni verbale, de data aceasta nesusţinute de vreun context , de exemplu: a da sărutare – acţiune rezultativă, Terminativă, a da o sărutare – acţiune monosecvenţială, Terminativă, a da sărutări – acţiune iterativă, Aterminativă.
Explicaţiile au fost preluate în unele cazuri din Dicţionarul explicativ al limbii române, în multe situaţii însă autoarea a procedat la remanierea acestor explicaţii, în sensul clarificării lor, al delimitării sensurilor, mai ales atunci când contextele alese spre ilustrare o impuneau. Dacă o locuţiune verbală a prezentat mai multe sensuri, acestea au fost notate cu cifre (1, 2, 3 etc.), despărţite prin punct şi virgulă.
Fiecare expresie a fost ilustrată printr-un anumit context. În cazul expresiilor cu mai multe sensuri, citatele au fost date după explicaţia sensului respectiv. Pentru acest tip de locuţiune verbală în dicţionar cel puţin un sens este ilustrat printr-un citat reprezentativ.
Toate citatele sunt identificate şi selectate de autoarea dicţionarului, care a demonstrat astfel circulaţia acestor expresii, existenţa lor în conştiinţa lingvistică a celor ce consultă acest dicţionar.
În fine, se poate spune că Dicţionarul de valori lexico-gramaticale ale locuţiunilor verbale româneştieste nu numai– cum s-ar părea la prima vedere – un necesar instrument de lucru, ci şi– ceea ce poate părea paradoxal– o carte de lectură, prin secvenţele care relatează condensat şi viu aspectele diacronice şi sincronice ale exprimării aspectualităţii în limba română.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog