Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ANIVERSĂRI. ANATOL CODRU – 70

Întrezăriri

Anatol CODRU

Alte articole de
Anatol CODRU
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Nimic acum n-o să mai stee
Inert şi hibernând pe loc –
Copacii s-au urnit în bloc
Şi-mping spre noi cu ferestree,
 
Dar parcă munţii la un loc
Nu vor sări ca din tranşee,
Nu vor miza pe o idee,
Să pună oamenilor foc?
 
Dară congresele ad-hoc,
Dară aceste asamblee,
Nu sunt un fel de melopee,
Nu sunt distrugerii-un drog?
 
Cum?! Nu pricepeţi chiar deloc,
Că vor şi moartea să ne-o ee?...
 
 
Sie de prisos
 
...Nelimitat, nisipul este lucrarea Mării,
Să nu se isprăvească niciodată
Sfârşitul timpului la numărat.
Atâta nisip, Doamne,
Ca până la urmă să constatăm,
Că timpul există doar o jumătate,
Din cât trebuie că-şi este sie de prisos...
 
 
Acest nimic
 
Doamne,
El, acest nimic,
Să fie şi totul
Şi eu, lângă el,
Să mă-nghesui,
Să-mping
Nimicul cu cotul?...
 
 
Uitat pe de rost
 
De la unghii, în sus, începe a mi se face târziu,
De la lacrimi, spre mare – antichitate,
Deşi trebuia mai întâi să mă nasc şi să vin,
Să vă spun toate acestea, că n-am fost niciodată.
 
E oribil de greu să nu te mai ştii,
Că umbra ţi-ar fi fără ea,
Că pleci şi revii la starea dintâi
A celui de apă şi care te bea.
 
Că toate sunt rostul tău fără rost,
Nicicând să mai fii în memorie,
Pe tot necuprinsul, uitat pe de rost,
Un Herodot înghiţit de istorie...
 
 
Sper, desigur că nu sper
 
Câtă-aducere-aminte,
Câte stări, câte uitări.
Toate-n spate şi-nainte,
Toate pururi nicăieri.
 
Câte nemărturisite
Pătimiri, câte dureri,
Toate-n spate şi-nainte,
Toate pururi nicăieri.
 
Moartea vieţii netrăită
Şi cât strigăt şi tăceri,
Toate-n spate şi-nainte,
Toate pururi nicăieri.
 
Sper, desigur că nu sper
În ce-i adevăr şi minte...
 
 
Un timp cândva acum...
 
Cum mă trezesc, deodată mă surprind,
Că sunt prădat de timp. Că astă-noapte
De pe cadran e smulsă ora şapte,
Că ceasul spart vomită-un fel de vid.
 
Că tot ce-a fost acuma-i nefiind
De timp-netimp, să fie niciodată
Un timp cândva, acum, că se mai poate,
Să ai senzaţia că timpul e nicicând
 
În nicăieri, spre care veşnic tind
Aceste ore-ntruna numărate
Pe degetele mâinii amputate
De minutaru-ntors spre infinit,
 
Unde-ndărăt merg toate revenind
La ce n-au fost, să fie încă-o dată.
 
 
Eşti obligat
 
Fiind partea
Întregului tău univers,
Fiind partea
Întregii tale existenţe,
Fiind umilirea
Fiind genunchi
Şi intoxicarea propriei-tale voinţe,
Eşti obligat
Să înalţi
În văzul întregii tale stirpe
Statuia viermelui universal,
Statuia târâtului tău nemuritor.
 
 
* * *
 
Se aude din departe:
Timpul latră
Fel de piatră.
Se aude din aproape:
Vremea urlă
Fel de ape.
Se aude
Din neunde:
Nime,
Nime,
Puncte,
Puncte...
 
 
Lacrimi care-s îndurate...
 
Vlaga toată pân’ la sânge
Seceta din noi o stoarse.
Doamne, fă măcar să plângem
Peste-aceste holde arse.
 
Mai fă, Doamne, ale mele
Lacrimi, care-s îndurate,
Lumea asta să o spele
De urât şi de păcate.
 
Nu lăsa astă ţărână
Întru rău să se usuce,
Stoarce-mă pân’ voi rămâne
Din ce-am fost un lemn de cruce –
 
Urcă-o sus, cât e Moldova
Bolţilor înlăcrimate,
La soroc când o să plouă
Ceru-n ţară cu găleata.
 
 
Hai, nenaşte-te odată
 
Mai urăşte-te, i-am spus,
Neagă-te, fii contradictoriu,
Sieşi jertfă într-ascuns,
Frânt de cumpăna ororii.
 
Hai, dezice-te-te-te,
Vino contra firii tale,
Urcă deal şi zi că-i vale,
Spune nu, că da, că ce.
 
Hai, mai află-te în treabă,
Gaură de stea ciumată,
Hai, nu mai muri degeaba,
Hai, nenaşte-te odată!
 
 
Numele ascuns
 
Timp şi Spaţiu
La un loc
Se devoră
Reciproc.
Guri se cască,
Se închid,
Se mănâncă
Hău cu Vid
Şi nu e
Ce sunt,
Că nu-s,
Decât
Nimele
Ascuns...
 
 
O întrebare foarte simplă
 
De din ceruri,
De din timpuri,
Din departe,
Din trecut,
O-ntrebare foarte simplă
stăruie neabătut:
„Da cu piatra ce se-ntâmplă,
Da cu iarba ce-aţi făcut?”
 
...Lumea-i surdă
Omu-i mut...
 
 
Nefiind, dar care e...
 
Ca să ştiu,
                să am,
                să pot,
Dă-mi din toate
                ce e
                tot,
Şi din tot
                un fie ce.
Nefiind,
                dar care e
Un ceva,
                ce la-
                unloc,
E ce e,
                că nu-i
                deloc...
 
 
* * *
 
Auzi tu, Stea?
Auzi tu, laptele Stelei?
Auzi tu, mamă a ideii de mine?
Auziţi voi, care vreţi să mă nasc,
Iar eu nu voi fi,
Nu voi fi,
Decât lumina soarelui,
Când va fi că a murit
Că-a murit...
 
 
Egoregres
(fiziologia denaşterii)
 
Înrămat
Şi îmbrăcat
În smalţurile conservării –
E portretul meu.
Îl contemplu îndelung,
Ca până la urmă
Să constat
Că treptat-treptat
Întineresc,
Înfăşurându-mă
Asemeni larvei
În gogoaşa ei,
Desluşind
Ţipătul
Naşterii mele,
Apoi sângele părinţilor mei,
Apoi o lină intrare-n uitare,
Apoi cândva,
Apoi necândva,
Apoi n-am mai fost...
 
 
Timpul niciodată
 
Totu-i nimic pe lumea cealaltă,
Dacă murirea lumii e în toi,
Şi nici o veste n-avem despre noi,
Şi nici un semn, că fost-am altă dată,
 
Căci timpul, care e că-i niciodată
E timp-netimp şi e că-i neaflat
În timpul lui, să fie timp uitat
Care n-a fost şi este-un fel de baltă.
 
Un fel-nefel, că lume-ar fi alta,
Care nu e, că e să-mi fie frig
Şi din neunde, nefiind, să strig,
Că viaţa e cu moartea laolaltă.
 
Acolo, unde totul e nimic,
Acel nimic mai marele pe toate...
 
 
* * *
 
Ei sunt ce nu-s şi îmi displac,
Căci sunt fiinţa nefiinţei,
Grei de păcate-i fac pe sfinţii,
Ei strigă, dară parcă tac.
 
Căci tot ce pot, e neputinţa.
Şi tot ce fac, că se prefac,
C-ar fi nicicând şi sunt căinţa
Acelora ce nu-s în veac.
 
Nici vii, nici morţi şi nici măcar
Un cineva, care şi cum.
Că ar putea să fie acum
Mai alţii, de cum cred că par.
 
În nicăieri, nişte fugari,
Duşi şi întorşi pe nici un drum...
 
 
Nedânsul tău...
 
Dar parcă te prepun cu cineva,
Dar parcă te-ai mai vrea acel ce strigă
În urma ta şi care-ţi poartă pică,
Că nu-l accepţi cum el te-ar refuza,
 
Să nu fii tu ce este el un rigă,
Un peste tot lipsit de sinea sa
Cea care de la sinea ei abdică,
Să-şi fie sie sinea altcuiva,
 
Ce-i lipsa lui, şi-i timpul altcândva.
Şi-s toate la un loc, că sunt nimica
Şi tu nu-ţi eşti, ce-şi este altceva
Nedânsul tău, fiinţa lui adică...
 
Care nu poate fi şi nici să-şi dea
Măsura-ntreagă a sinei lui de pică.
 
 
Aracan de aşa soartă
 
Suntem mulţi, străini ca spinii,
Sărăcuţi cu pungi deşarte,
Iar din noi apucă câinii,
Şi ni-i dor parcă de moarte.
 
Aracan de aşa soartă,
De tot jugul săptămânii,
Robi ai milei şi ai vinii,
Doar de rele s-avem parte.
 
Noi muncim şi unu-mparte,
Ce-i al nostru-l au străinii,
Ei, cei adulaţi, ne ceartă
Ei pe noi, de răul sinei.
 
Doamne, ţine-i mai departe
Pe-acei care-s răi şi-s nimii...
 
 
Şi cum e, că nu-i defel...
 
De bătrân şi de mult vechi,
Ceara-i colcăia-n urechi,
Şi cum pare de mult ieri,
Noaptea-i umblă-n lumânări,
Şi cum vrea şi nu e chip,
Trupu-i leapădă nisip,
Şi cum e, că nu-i defel,
Curge, nefiind, din el...
 
 
* * *
 
În Parlament,
Pe coridor –
O voce de copil:
– Mă, alesule, mă!
Nu mai înjura, mă,
De mamă şi grijania
Cui te are,
Că te ista, mă,
Că înfund ţara, mă, cu tine,
Mă demagogule!
Coroce:
Întoarce-mi chiar acum ţigările,
Chiar acum seringa,
Chiar acum pistolul,
Mă, deputatule,
Mă, burienosule,
Mă, fericitule!...
 
 
Veşnica îndoială
 
Mă sfiesc: parcă-aş fi mire,
Ruşinat şi nu ştiu cum...
Parcă aş cerşi în drum
Partea mea de nemurire.
 
Parcă debutez postum
Nechemat întru râvnirea
Celuia ce nu-s acum
Nici măcar în amintire.
 
Eu, acel ce mă sugrum,
Şi-mi duc crucea pătimirii
Mai altfel şi mai altcum
Decât toţi hristoşii Firii
 
Nenăscuţi, dar mai nicicum,
Decât cei din nicăierea...
 
 
* * *
 
Poate că mi s-a părut,
Că-avui viaţă şi-a trecut.
Poate că am bănuit,
Că-avui zile de trăit,
Poate că-i adevărat,
Că-avui moarte de-achitat,
Poate-aşa, întâmplător
Datu-mi-i să nu mai mor?...
 
 
Doamne, parcă te-ai gândit
 
Dintr-un capăt în celălalt,
Trec pământu-n lung şi-n lat,
Trec pământu-n curmeziş –
Numai deal şi povârniş,
Numai gropi şi poticniri,
Numai larg de răstigniri,
Numai zdrunciun, numai scrum,
Numai cale fără drum,
Numai lacrimi fără ploi,
Numai umbra fără noi.
Doamne, parcă ţi-ai fost scris
Numai partea care-i vis,
Doamne, parcă ţi-ai jurat
Numai om, de îndurat.
Doamne, parcă ţi-ai gândit
Numai viaţă de murit.
Toate-aevea şi de-ajuns,
Toate-n calea mea le-ai pus
Numai moartea pe de-ascuns
Să mă ia, să fiu că nu-s...
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog