Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SIMPOZION

Gânduri despre Gheorghe I. Năstase, tatăl meu

Dumitru NĂSTASE

Alte articole de
Dumitru NĂSTASE
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVI, 2006

Pentru tipar

În ţinutul Sorocii, întreaga zonă din preajma Nistrului, largă de peste 20 km, e ocupată de aşezări răzeşeşti. Locuitorii acestora asigurau în trecut apărarea satelor de năvălitorii din stepă, fiind organizaţi în căpitănii, situate la vadurile fluviului, dintre care cel mai însemnat era străjuit de cetatea Sorocii.
Printre satele mai apropiate de cetate se numără şi Hristicii. Aici s-a născut la 3/16 februarie 1896 Gheorghe I. Năstase, într-o familie de răzeşi, în care aproape toţi bărbaţii purtau, prin tradiţie, nume de sfinţi militari: semn că stirpea lor urca până în vremile de glorie ale Ţării Moldovei, când credinţa în acei sfinţi îi însufleţea pe strămoşii lor în lupta cu „păgânii” turci şi tătari.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, stăpânirea rusească a înfiinţat şcoli elementare la sate, în regiunile cu populaţii autohtone ale împărăţiei, cu scopul de a le rusifica. În Basarabia, cei vizaţi de această politică erau, bineînţeles, ţăranii moldoveni. Rezultatul punerii ei în aplicare a fost însă... deşteptarea sentimentului naţional românesc la copiii lor, luminaţi prin carte, fie şi rusească! Este ceea ce s-a „întâmplat” şi cu Gheorghe Năstase, în cadrul unui proces mai larg, specific tinerei generaţii de români basarabeni din acea vreme.
Pentru el, deşteptarea a început foarte devreme, în anii de şcoală, datorită învăţătorului său, Vasile Săcară, figură proeminentă printre luptătorii unirii Basarabiei cu patria-mamă, apoi prefect de Soroca în România Mare. În copilăria mea, când venea la Iaşi, „domnul Săcară” ne vizita şi mi-a rămas în amintire ca musafir binevenit, îmbrăcat cu îngrijire şi plăcut la înfăţişare, cu bărbuţă scurtă argintie, zâmbitor. La îndemnul şi cu sprijinul său, „Gheorghieş” şi-a continuat învăţătura la gimnaziul din Soroca, apoi, în pofida greutăţilor materiale (îi muriseră părinţii), – la şcoala normală din Cetatea Albă, pe care a absolvit-o în 1915.
Încorporat tot atunci în armata rusă, Gheorghe I. Năstase a luat parte la Primul Război Mondial ca ofiţer de rezervă. Trimis, la intrarea României în conflagraţie, pe frontul românesc, a intrat în contact nemijlocit cu realităţile şi conaţionalii săi din ţara liberă. Revoluţia rusă din februarie 1917 l-a găsit, astfel, pregătit pentru cauza Unirii, în care s-a angajat cu trup şi suflet, alături de mai vârstnicii şi mentorii săi Pan Halippa, Ion Pelivan, moş Ion Codreanu ş.a.
Participă activ la primul congres al învăţătorilor basarabeni (aprilie 1917), reuniune crucială, marcând, în fapt, începutul acestei lupte; e secretarul congresului ostaşilor moldoveni – adunare ce proclamă autonomia Basarabiei (octombrie 1917); deputat în Sfatul Ţării, autor al raportului Comisiei pentru reforma agrară (prin care au fost împroprietăriţi ţăranii basarabeni de orice naţionalitate), în sfârşit – membru (cel mai tânăr) al grupului basarabean inclus în delegaţia română la convorbirile pentru pace de la Paris, în 1919.
În acelaşi an, Gheorghe I. Năstase începe, la Iaşi, studiile universitare pe care le încheie strălucit, cu două diplome de licenţă, una în istorie, alta în geografie. Specializat la Paris, la Sorbona, cu un mare geograf şi prieten al României, Emmanuel de Martonne, susţine teza de doctor în geografie, devenind, în 1939, profesor de geografie umană la Universitatea ieşeană, unde parcursese anterior toate celelalte trepte ale carierei universitare.
Lăsând pe cei în drept să-i aprecieze activitatea didactică şi pe cea de cercetare, subliniez totuşi importanţa pe care a acordat-o – sistematic – geografiei istorice, atât de preţuite azi, precum şi, primul la Iaşi, etnografiei. Activitatea de cercetare şi-a dedicat-o, în cea mai mare parte, Basarabiei. An de an, vară de vară a străbătut provincia natală cu pasionată râvnă, sat cu sat, studiind-o până în colţurile cele mai uitate. Parte din materialul recoltat l-a folosit în lucrările publicate, dar foarte mult n-a mai putut să slujească la alcătuirea altor lucrări plănuite, dintre care cea mai însemnată, opera vieţii sale, urma să fie o mare monografie geografică şi geopolitică a Bugeacului, ce s-ar fi adăugat celei clasice, a maestrului său Emm. de Martonne, La Valachie.
Altfel spus, noua răpire a Basarabiei nu i-a îngăduit să-şi ducă opera la bun sfârşit. „Ce pot să mai scriu – m-a întrebat odată, făcând şi gestul respectiv, – când mi s-au retezat degetele de la mâini?”
Închis de puterea comunistă, scos de la Universitate şi lăsat pe drumuri, trăind ani de mizerie crâncenă, reangajat pe un moment ca cercetător, pentru a fi repede scos la pensie cu sila, Gheorghe Năstase n-a acceptat niciodată compromisul cu un regim a cărui legalitate n-a recunoscut-o şi împotriva căruia a protestat toată viaţa. „Eu nu pactizez cu inamicul”, era răspunsul obişnuit – şi nu cel mai tare! – pe care îl dădea celor ce-l sfătuiau să se acomodeze cu „noua” situaţie. Iar în privinţa „marelui vecin de la răsărit”, replica tăioasă nu se lăsa aşteptată: „Mie să nu-mi vorbiţi de ruşi, că eu am trăit 106 ani cu ei şi-i cunosc destul”.
Gheorghe I. Năstase a ştiut să-şi păstreze cu dârzenie răzeşească ceea ce a avut mai preţios: cinstea şi demnitatea de cărturar şi de român basarabean, dintre acei basarabeni care făuriseră Unirea.
 
P.S.
Simpozionul organizat la Universitatea de Stat din Chişinău cu ocazia împlinirii a 110 ani de la naşterea tatălui meu, profesorul Gheorghe I. Năstase, mi-a prilejuit clipe de neuitat.
Mulţumesc organizatorilor acestei reuniuni ştiinţifice, în special tânărului profesor Vitalie Sochircă, pentru solicitudinea pe care au manifestat-o.
Deosebit de emoţionantă a fost, pentru mine, dar şi pentru ceilalţi participanţi, vizita care a urmat, la Hristici, satul de baştină al tatălui meu, sat răzeşesc din ţinutul Sorocii, iar acolo, revederea, peste ani, cu neamurile mele.
Mulţumesc, de asemenea, Casei Limbii Române pentru frumoasa întâlnire cu confraţii, oameni de ştiinţă şi de cultură, profesori de română din mai multe zone ale Basarabiei, întruniţi cu aceeaşi ocazie în plăcuta şi prietenoasa atmosferă din sediul acestei importante instituţii româneşti.
D.N.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog