Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

Un mistic al solitudinii

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Dramaturg, romancier şi eseist irlandez de expresie franceză şi engleză. Laureat al Premiului Nobel (1969).
S-a născut la 13 aprilie 1906, la Foxrock (periferie sudică a or. Dublin), Irlanda, într-o familie de protestanţi. Se stinge din viaţă la 22 decembrie 1989.
Face studiile la Universitatea din Dublin (Trinity College, 1923-1927), unde studiază franceza şi italiana. Aici îl întâlneşte şi se împrieteneşte cu James Joyce, despre care va scrie un eseu intitulat Dante... Bruno... Vico... Joyce (1929). În 1928 este numit lector de engleză la École Normale Supérieuredin Paris, în 1930 se reîntoarce la Dublin ca lector de franceză, iar în 1931 publică un eseu asupra creaţiei lui Proust – Essai sur Proust, o originală interpretare a romanului În căutarea timpului pierdut, şi volumul de poeme Whoroscope. În 1932 renunţă la funcţia universitară şi se stabileşte la Londra, unde publică nuvele (More pricks than kiks, 1934) şi poeme (Echo’s bancs and others Precipitates, 1935). Primul său roman, Murphy, apărut la Londra, în 1938, este tradus în franceză abia în 1947.
În 1938 se stabileşte definitiv în Franţa. Prima lui piesă de teatru, Eleuthérie, scrisă în 1945, a rămas nepublicată. Din 1946 scrie în franceză, iar în 1951 apare cel de-al doilea roman al său, Molloy, reeditat în 1963, urmat de nuvela L’Expulsé (Expulzatul).
În 1953 vede lumina rampei prima sa piesă considerată reprezentativă pentru teatrul absurdului En attendant Godot (Aşteptându-l pe Godot). Piesa este publicată în 1952 şi, ulterior, tradusă în alte limbi şi, respectiv, pusă în scenă în mai multe ţări. Astăzi, cunoscută în toată lumea, piesa este jucată cu succes şi la Chişinău. În 1953, la Londra sunt publicate romanele L’Innommable(Cel care nu poate fi numit) şi Watt(editat în franceză în 1969). În 1957 spectacolul Tous ceux qui tombent (Toţi cei ce cad), este prezentat la BBC. Urmează piesele Fin de partie (Sfârşit de partidă) şi Actes sans Paroles (Acte fără cuvinte).
Între anii 1957 şi 1961, scrie din nou în engleză: All That Fall, Krapp’s Last Tape şi Embers.
Din 1958 îşi traduce singur operele în franceză şi engleză.
În 1961, la Paris, apare piesa Comment c’est (Cum este), iar la Londra – Happy Days, versiunea engleză a piesei Oh, les beaux jours (1963).
Au urmat volumele: Imagination morte imaginez-vouz(Imaginaţie moartă închipuiţi-vă), proză (1965), Comédie et Actes divers(Comedie şi acte diferite) (1966), Le Cylindre(Cilindrul), proză (1967), Le Dépeupleur (Depopulatorul) şi Mercur şi Camier (1970), Pour finir encore (Pentru a sfârşi din nou) (1976), Compagnie(Tovărăşie) (1980), Malvu mal dit (Prost văzut, prost spus) (1988), Catastrophe et autres dramaticules (Catastrofa şi alte drămuliţe) (1982), Worstward Ho (1983) şi Stirrings Still (1989).
Este cunoscut şi ca traducător al operelor altor autori: din Anthologie Negre – antologie de lirică franco-africană (anii ’30), precum şi dintr-o culegere de lirică mexicană, selectată de Octavio Paz.
 
 
* * *
„...Adevăratul personaj al lui Beckett e în cele din urmă limbajul. Miraculoasă e această performanţă: de a-ţi scrie opera într-o altă limbă decât cea maternă şi de-a reuşi nici mai mult, nici mai puţin decât să iei Premiul Nobel (un caz quasisimilar – prin „quasi” înţelegem lipsa înaltei distincţii suedeze – în literele franceze de azi este doar E. M. Cioran, eseistul de renume mondial, de altfel unul dintre apropiaţii lui Beckett). Experienţă de magie executată cu substanţe şi materiale de-o calitate atent controlată. Cuvintele sunt bis-cuit, arse de două ori în foc, prin aceea că au fost învăţate întâi prin intermediul unei alte limbi, şi doar apoi reînsufleţite în focarul viu al limbii vorbite, scrise, mâzgălite, cântate, râse, şoptite, îngânate, bolborosite, mimate, ascunse, amuţite, gândite, răsgândite, refuzate, presupuse, visate – a limbii unei naţiuni căreia Beckett i s-a integrat până la a-i revoluţiona dinlăuntru literatura.”
 
Constantin ABĂLUŢĂ
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog