Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

Spre obrăjor se-nclină uşor degetul strâmb...

Nikolai D. BURLIUK

Alte articole de
Nikolai D. BURLIUK
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVI, 2006

Pentru tipar

* * *
Spre obrăjor se-nclină uşor degetul strâmb
Şi finlandezu-i spune fetei, cu dulci şoapte:
Pe mlaştini, mult mai trainice decât granitul,
Voi înălţa ale zăpezilor palate.
 
Însă nepăsătoare-i fecioara – n-are rost
Îndemnul de păgân preot, orice-o fi să zică:
La ce mi-ar trebui tămâie, ceară, mirt,
Când şubreda ta gheaţă raza o despică?
 
                                                          (1912)
 
 
* * *
Soaţei ce-a răpus cu arcul
Cerbul fulgerând în goană
Hlebnikov, tu-i dai în mână
Nevăzute zarzavaturi
Iar ea pe rană le pune
Nou-venitului vlăguit
Citind versete din Coran
Pre limbaj de coreian.
 
                              (1913)
 
 
Moarte în noapte
 
Din indiferenţa unui leneş răgaz
Preluat aiurea de rece vânt tăios
A vagonului podină lunecoasă
Nesigur, cu piciorul o dibui, o apăs
Şi arborii ce-aleargă-a-ntâmpinare
Purtând chipuri de nea, feţe proscrise
S-or prăbuşi-n poienile mâniei
Ca aripile păsării ucise.
 
                              (1914)
 
 
* * *
Buză sau burete verde-s
Copacii peste ape
Niprul se tulbură
De ovreişti stigmate
Foşnindu-şi roţi enorme
Vântul pletele-şi smulge
Între fălci de marinar
Se zbate-un prunc ce plânge.
 
                                         (1914)
 
 
* * *
Până nu au fost arate toate văile,
Până toţi norii n-au fost străpunşi de-arhitectură,
Caut natura care a evadat –
Şi în plasa pletelor
Şi în vela feţei
Subţirea zi o înalţ
Spre vechiul pridvor.
 
                           (1914)
 
 
Menajerie în provincie
 
Pe colburosul şleau pietruit,
în lungul căsuţelor de piatră
Unde soarele striveşte al muştelor chinuit prisos,
Scârţâie o puturoasă teleguţă.
Pe lângă nemiloase bordeluri şi sumbre hanuri
Abia se târâie vlăguita menajerie.
Păzită-i de biciul unei dure mâini
Nuditatea gemetelor de fiare:
Nu contează colţii şi ghearele
De după gratii ruginite.
C-un umăr purulent
Şi ochişori de cârtiţă,
Cu pas de raţă
Elefantu-şi împleticeşte
Butucănoasele picioare.
Probabil, e amiază –
Peste oraş pluteşte leneş zvon de-aramă.
Cămila nu e flămândă,
Muşcă din marginea rogojinei.
La strâmbăturile maimuţei
Se holbează trecătorii.
Copleşii înşfacă smocul
Codiţei elefantului, smulgându-i părul.
Sub un capac mut
Se gheboşeşte o spinare năpârlită
Şi, scheunat, se-aude un cine ştie ce glas de stepă,
Poate că al vulpii sau al unui lup bolnav.
Alături, după perete se cântă gama,
Obişnuiţi sunt ochii lamei
Cu piciorul fracturat...
Doamne!
Când oare se va declanşa furtuna?
 
                                                  (1914)
 
 
Tânga fecioarei
 
Pe-ale muntelui stânci-colonade
Uscatul ten al tristelor fecioare
Îl mângâie ale geografiei
Furtuni rătăcitoare.
 
Nici soarele-n căscatul său ceresc
Nici pietros peisaj în neclintire
Nici darul înfloririlor dintâi
Nu-nveselesc plăpândul corp subţire.
 
De ce căldură şi lumină multă
Se revărsă prin ruseşti meleaguri
Când în Franţa sau polone spaţii
Şi iarna sângele arde temute ruguri?!
 
                                                   (1915)
 
 
* * *
În mâna ta îmi scade ziua
A clipei clipă se subţie
Cu picioruşul ei desculţ
Raza amiezii mă mângâie.
 
Mijindu-mă de-atâta soare
Mă-nşfac de-un nor din nalte cete
Fantoma oarecui căznind-o
Printre scârbitele obiecte.
 
Versiune românească şi prezentare
de Leo BUTNARU
 
 
Nikolai D. BURLIUK
(1889-1920)
Cel mai mic dintre fraţii Burliuk. A scris aproape la toate ediţiile, în presă sau volume aparte, şi a participat la manifestările publice ale futuriştilor, însă nu şi-a mai văzut editată vreo carte. Mult timp nu i se cunoştea nici data morţii. Câţiva ani în urmă însă, a fost descoperit un protocol al NKVD-ului ucrainean în care se spune că, la 15 iulie 1917, N. Burliuk e trimis pe frontul român. În noiembrie îşi aduce mama din Rusia, stabilind-o la Botoşani. În ianuarie 1918, după ce la staţia Socola este dezarmată unitatea din care face parte, se angajează ca funcţionar la Direcţia agricolă din Chişinău, plecând la Ismail în calitate de reprezentant al Ministerului agriculturii al Republicii Democrate Moldoveneşti. După ce trece printr-un labirint de peripeţii ale acelor timpuri de „rupere de lumi”, este prins undeva lângă Herson, judecat şi executat de bolşevici la 27 decembrie 1920. Avea 31 de ani.
 
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog