Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Metode şi tehnici didactice interactive (aspecte practice)

Gheorghe ŢÂMBAL

Alte articole de
Gheorghe ŢÂMBAL
Revista Limba Română
Nr. 12, anul XV, 2005

Pentru tipar

Învăţământul în Republica Moldova se află în prezent într-un proces de renovare şi reevaluare. În acest context au fost elaborate şi aplicate în procesul de predare – învăţare – evaluare tehnologii educaţionale noi.
În concepţia lui V. Guţu, tehnologiile didactice trebuie să orienteze procesul de predare – învăţare spre formarea directă şi integrată a demersurilor intelectuale şi a proceselor psihice de percepere, memorare şi gândire.
Până la începutul anilor ’90, învăţământul şi educaţia în Republica Moldova erau axate pe modelul sovietic reproductiv, care calchia, de fapt, şcoala lui Comenius (modelul didacticist), conform căreia copilul era desconsiderat, instruirea purtând un caracter mecanicist (elevul era considerat un recipient vid, care trebuia umplut cu cât mai multă informaţie).
Trecerea la sistemul democratic al educaţiei a oferit posibilităţi pentru impunerea unor metode şi strategii didactice noi, care presupun participarea directă a elevului în procesul de instruire. Acest model curricular pune accentul pe calitate, nu pe cantitate.
Didactica modernă pledează pentru un învăţământ activ. Intelectul elevului se dezvoltă prin acţiune, prin utilizarea în învăţare a metodelor care cultivă gândirea creatoare, imaginativă, responsabilitatea, capacitatea de cooperare.
În cele ce urmează, ne propunem ilustrarea practică a unor metode şi tehnologii didactice coparticipative aplicate la lecţiile de limba şi literatura română în clasa VI, la predarea temei Fabula „Doi câini” de A. Donici.
Pentru îmbogăţirea vocabularului vom propune următorul algoritm:
– reţine cuvântul neînţeles;
– citeşte-l rostindu-l corect;
– concretizează, cu ajutorul dicţionarului, conţinutul lui semantic;
– alcătuieşte cu el îmbinări de cuvinte;
– încadrează cuvântul în enunţuri;
– redactează un text scurt în care să utilizezi acest cuvânt.
Etapele acestui algoritm determină transferul cuvântului din zona incognito în cea a utilizării active.
Pentru caracterizarea celor două personaje ale fabulei, elevilor li se propune să întocmească „păianjenul” / clusteringul, care poate avea următoarea configuraţie:
 
Desen
 
Tot pentru caracterizarea personajelor, în plan comparativ, elevilor li se propune aplicarea graficului T:
 
Dulăul
Juju
– De neam dulău (mare)
– Prielnic (favorabil)
– Amabil (politicos)
– Credincios (fidel)
– Răbdător
– Prietenos
– Onest
– Nesigur
– Căţel (mic)
– Răsfăţat
– Îngâmfat
– Distant
– Arogant
– Parvenit
– Brutal
– Ipocrit
 
Diagrama Wenn permite analiza comparativă a celor două personaje, metodă ce evidenţiază însuşirile comune şi particularităţile lor individuale.
 
Discuţia (în) panel. Panelul este un grup de 5-7 persoane, care poartă un dialog informal pe o temă dată, toţi având permisiunea să participe numai prin mesaje scrise (biletele) pe care le expediază spre un injector de mesaje (de obicei, acest rol şi-l asumă profesorul). Profesorul poate cere elevilor să le semneze, pentru a da note adecvate celor care adresează întrebări inteligente sau impun modificări valoroase. Mesajele conţin: întrebări, cercetări, completări, atitudini ale celorlalţi faţă de ceea ce discută panelul şi faţă de modul în care se poartă discuţia. Panelul continuă discuţia ţinând cont de mesajele citite răspunzând, dacă vrea, la întrebări, dar fără obligaţia de a răspunde tuturor. Temele de discuţie la această lecţie ar putea fi:
1) De ce a recurs autorul la alegorie?
2) Laşitatea şi viaţa comodă: există vreo legătură între ele?
3) Juju e un prieten adevărat sau...?
Metoda cubului presupune munca în grup, de aceea întreaga clasă de elevi va fi divizată în grupuri a câte 4-6 elevi, fiecare dintre acestea fiind aşezată în jurul unei mese de lucru. Conducătorul va arunca, rând pe rând, pe fiecare masă, un cub, pe faţetele căruia să scrie: „Compară”, „Descrie”, „Asociază”, „Argumentează”, „Analizează”, „Numeşte”.
Acestea constituie sarcinile didactice pe care, ulterior, profesorul le concretizează:
a. Compară personajele din fabulă cu oameni reali.
b. Descrie personajele: a) câini, b) utili, c) amici.
c. Confruntă situaţia celor doi câini cu cea a doi amici care nu s-au văzut demult.
d. Argumentează că textul e o naraţuine identificând: a) naratorul, b) personajele, c) acţiunea.
e. Caracterizează personajele fabulei, construind graficul T.
f. Numeşte modurile de expunere, utilizate de autor în text.
După expirarea timpului rezervat pentru pregătirea sarcinii, câte un reprezentant din fiecare cele şase grupuri prezintă rezultatul grupului său, iar ascultătorii fac notiţe.
O altă modalitate de caracterizare a personajelor e metoda piramida personajului. Ea poate fi aplicată atât în procesul lucrului individual, cât şi în grup:
1. Numeşte personajul analizat (un cuvânt).
2. Atribute fizice (două cuvinte).
3. Profilul moral (trei cuvinte).
4. Caracterizarea directă (patru cuvinte).
5. Caracterizarea făcută de alte personaje / de elev (cinci cuvinte).
6. Caracterizarea în baza vorbirii, acţiunilor şi faptelor personajului (şase cuvinte).
La definirea fabulei ca specie literară este aplicată metoda Găseşte cuvântul-ţintă, care îmbină elementele ludice cu cele docimologice şi, graţie acestui fapt, suscită interesul sporit al elevilor. Propunem să fie bifată varianta corectă (afirmaţia sau negaţia) din dreptul fiecărei întrebări:
a) Textul e scris în proză?                 Da.           Nu.
b) Este o naraţiune?                           Da.           Nu.
c) Se aseamănă cu un basm?          Da.           Nu.
d) Autorul se referă la animale?      Da.           Nu.
e) Utilizează personificarea?            Da.           Nu.
f) Conţine dialogul?                           Da.           Nu.
g) Autorul recurge la alegorie?          Da.           Nu.
h) E o lucrare ştiinţifică?                   Da.           Nu.
i) Conţine o morală?                          Da.           Nu.
După ce au răspuns la toate întrebările, elevilor li se propune să facă o definiţie noţiunii de fabulă, apoi să o confrunte cu cea din manual. Astfel se învaţă a defini şi a „descoperi” noţiuni inedite.
Metoda „şase de ce?” e preluată din didactica britanică şi constă în pregătirea răspunsurilor pentru şase întrebări „de ce?” consecutive (de aici şi titlul).
Model:
– De ce boierul l-a luat în curte pe Juju?
– Ca acesta să-l distreze.
 
– De ce să-l distreze?
– Fiindcă-i plac distracţiile.
– De ce-i plac distracţiile?
– Fiindcă se plictiseşte.
 
– De ce se plictiseşte?
– Fiindcă are mult timp liber.
 
– De ce are mult timp liber?
– Fiindcă e boier.
 
– De ce-i boier?
– Fiindcă are mulţi bani.
Metoda sus-menţionată este una dinamică şi antrenantă. Elevii sunt îndemnaţi să fie spontani, să răspundă repede, fără a sta mult pe gânduri. Discuţia deviază de la subiectul iniţial, ajungând într-un făgaş inedit şi relevant. Elevii capătă aptitudini de a dialoga, de a improviza.
Metoda problematizării declanşează activitatea independentă, gândirea şi efortul intelectual, oferă posibilitatea de a căuta soluţii proprii, e un proces cognitiv activ, care solicită aplicarea întregului potenţial intelectual, ingeniozitatea şi capacitatea de muncă independentă.
Iată două exemple de întrebări problematizante la această temă:
1. Care sunt motivele ce l-au determinat pe A. Donici să apeleze la simbolica animalelor (la alegere)?
2. Ce s-ar fi întâmplat, dacă boierul l-ar fi luat în curte pe Dulău, nu pe Juju?
Metoda problematizării poate evolua într-o conversaţie euristică, în care predomină comunicarea orală iniţiată de profesor, orientată special pentru activizarea gândirii logice a elevilor, a unor operaţii necesare în procesul de descoperire şi de valorificare a cunoştinţelor şi a capacităţilor conform obiectivelor instituţionalizate la nivelul curriculei şcolare. Diversitatea întrebărilor oferă o gamă largă de formulări. Miron Ionescu propune următoarea tipologie (exemplele ne aparţin – Gh.Ţ.):
 
Tipul întrebării
Caracteristici
Exemple
Frontală
Adresată tuturor participanţilor.
Cum se explică faptul că A. Donici apelează la „ajutorul” animalelor?
Directă
Adresată unui anume elev.
„X”, prin ce argumente susţii că fabula e o naraţiune.
Inversată (nedirijată)
Primită de la un participant şi returnată acestuia.
Participantul: „Ce s-ar fi întâmplat dacă Juju nu avea să fie remarcat de boier”.
Conducătorul: „Tu ce părere ai?”.
De releu sau de contemplare
Întrebare pe care o adresează participantul conducătorului, acesta o repune altui participant.
Conducătorul: „Z a abordat o problemă foarte interesantă. El susţine că uneori câinii se comportă ca oamenii. Ce părere ai în această privinţă?”.
De revenire
Întrebare pe care conducătorul o pune, reluând o idee expusă anterior de un participant.
Z şi-a expus părerea că Juju e un neobrăzat. Poate fi reeducat acest căţeluş?
Imperativă
O cerere categorică şi necondiţionată.
Rezumaţi textul. Explicaţi comportarea personajelor.
De controversă
Răspunsuri ce par contradictorii.
Lichelele, de felul lui Juju, se nasc sau se formează?
 
Pentru a îmbina utilul cu plăcutul, elevilor li se propune un joc de cuvinte. Completând corect pătrăţelele pe orizontală, pe prima coloană verticală vor citi numele unui mare fabulist român, autor al fabulei Doi câini (Donici):
 
 
 
1. Neamul nostru strămoşesc (Dac).
2. Din el ies pui (ou).
3. Eu, tu, împreună (noi).
4. Haină tradiţională pentru femei (ie).
5. Circa, aproximativ (cam).
6. Plantă industrială, cu flori albastre (in).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Metoda dramatizării (jocul pe roluri) are tangenţe cu teatrul şi e menită să antreneze anumite abilităţi actoriceşti.
a) Un elev („regizorul”) distribuie rolurile (în cazul de faţă, trei la număr: autorul, Dulăul, Juju).
b) „Autorul” introduce personajele.
c) Personajele îşi îndeplinesc („recită”) rolurile.
d) Evaluarea e făcută de „spectatori”.
Pentru acasă elevilor li se le propune completarea portofoliului. Vor selecta informaţii privind:
a) viaţa şi activitatea literară a lui A. Donici;
b) alte texte-fabule;
c) ilustraţii ce s-ar potrivi textului;
d) referinţe la creaţia literară a lui A. Donici.
Aplicând aceste (şi alte) metode, procesul de predare-învăţare devine mai atractiv şi mai interesant, deci mai eficient.
 
Referinţe bibliografice
1. Ivănuş, D., Metodica predării limbii şi literaturii, în revista Limba Română, nr. 2 (44), Chişinău, 1999.
2. Guţu, V., Dezvoltarea şi implementarea curricumului în învăţământul gimnazial: cadrul conceptual, Editura Litera, Chişinău, 2000.
3. Achiri, I., Cara, A., Proiectarea didactică: orientări metodologice, Editura Liceum, Chişinău, 2004.
4. Ionescu, M., Strategii de activizare a elevilor în procesul didactic, Cluj-Napoca, 1980.
5. Jinga, I., Negret, I., Învăţarea eficientă, Editura Editis, Bucureşti, 1994.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog