Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

În căutarea eului pierdut

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 12, anul XV, 2005

Pentru tipar

Este un mare poet portughez. Unul dintre primii autori modernişti din Portugalia. Şi-a inventat trei autori heteronimi (Ricardo Reis, Alberto Caeiro şi Alvaro de Campos), cărora le-a atribuit o biografie, o fizionomie şi un stil total diferite. Lirică deschisă inovaţiilor simboliste şi futuriste, într-un limbaj de o mare agilitate (Mesaj). Scrieri de teorie literară.
 
* * *
„Desigur, discuţia asupra secolului al XX-lea şi a avangardei, asupra întregii avangarde, îl cuprinde şi pe Pessoa. Îl cuprinde nu numai pentru că poetul ne apare marcat, ca puţini alţii, de stigmatele veacului, ci şi pentru că se instituie, în primele decenii, în stimul al avangardei, în inventator şi nu numai receptor de „isme”, alăturând orfismului, futurismului, cubismului şi apoi suprarealismului diverse mişcări născute din el, dintr-o formulă poetică originală, precum paulismul, senzaţionismul, intersecţionismul. Şi iată că Pessoa nu mai este doar glasul unei epoci sau al unui grup, ci e un univers poetic autonom, este „el însuşi” chiar dacă, prin definiţie, e un individ si un poet plural, o galaxie literară locuită de diferite individualităţi poetice, toate scriind poezie şi fiind active pe planul proiecţiei artistice.
Cu privire la heteronomia pessoană s-au dat sute de interpretări-explicaţii: psihanalitice, retorice şi poetice. Poeţii nu au biografie, s-a spus. Dar s-a întâmplat că tocmai non-biografia lui Pessoa – atât aceea, posomorâtă, de gradul întâi, a funcţionarului în case de comerţ, a frecventatorului diurn de lăptarii lisaboneze şi a căutătorului nocturn de paradisuri (sau numai de goluri de conştiinţă) artificiale, cât şi biografia inventată, de gradul al doilea, de individ „locuit” de alţi indivizi, cu personalitate disociată şi plurală – a căpătat întâietate faţă de poet şi opera lui literară. S-a discutat mai mult despre geneza şi apoi despre înscenarea textului, decât despre textul însuşi. Chiar dacă Pessoa declarase: «tot ceea ce gândesc, tot ceea ce fac se roteşte în jurul operei mele literare».
Diferitele «suprapersonalităţi» ale lui Pessoa vor menţine mereu un raport univoc de supunere faţă de poetul «el-însuşi», faţă de care nu sunt creaţii, ci emanaţii, reflexe, mutilări. Manifestările lor nu sunt acte primare de viaţă, ci sunt acte secunde de poezie: pentru că viaţa lor este poezia şi motivul vieţii – poezie este, mereu şi numai, poetul Fernando Pessoa.”
 
Luciana STEGAGNO PICCHIO
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog