Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LECŢIILE ISTORIEI

O hartă sângerândă

Vlad MISCHEVCA

Alte articole de
Vlad MISCHEVCA
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXII, 2012

Pentru tipar

 
Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove,
însă facem parte din marele popor român,
 aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania.
Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia
 îşi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi.
Alexei Mateevici
 
Declaraţia Grupului de iniţiativă de la Chişinău intitulat „Anul 1812”, urmată apoi de constituirea Mişcării Civice „Anul 1812”, din care face parte şi subsemnatul, a impulsionat comunitatea istoricilor să abordeze cu o mai mare atenţie evenimentele legate de nefasta Pace de la Bucureşti din 1812. Susţinerea şi aprecierea cititorilor atât din ţară, cât şi de peste hotare demonstrează actualitatea evenimentelor istorice ce ţin de războiul ruso-turc din 1806-1812 şi de culisele diplomatice ale politicii marilor puteri de acum două veacuri. În încercarea de a aduce lumină în ceea ce priveşte aspectul fundamental – cine suntem şi unde ne este locul (cărei civilizaţii aparţinem)? –, trebuie să reevaluăm cele două secole de istorie – 1812-2012 – şi să examinăm evoluţia şi schimbarea frontierelor naţional-teritoriale de până şi după actul fatidic din 1812.
Un şir de conferinţe şi manifestări, desfăşurate la Chişinău, Cahul, Bălţi, Soroca, Iaşi, Geneva ş.a., la care a participat subsemnatul, au adus în prim-plan noi dezvăluiri şi detalii despre această nedreptate istorică, săvârşită la adresa poporului nostru. De remarcat, în primul rând, acţiunile ştiinţifice din acest an organizate de către Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, printre care şi Conferinţa internaţională „Tratatul de pace de la Bucureşti din 1812 şi impactul lui asupra istoriei românilor. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus” (Chişinău, 26-27 aprilie 2012). Academia de Ştiinţe a Moldovei împreună cu Academia Română au realizat proiectul comun al unei conferinţe internaţionale, pe 14-16 mai, la Chişinău şi Iaşi, iniţiativă susţinută de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău. Dialogul cultural dintre cele două maluri ale Prutului a fost reflectat şi în dimensiunea grafic-spaţială printr-o Expoziţie extraordinară de hărţi şi documente (foto) a Muzeului Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”: „Basarabia 1812 – 1947. Oameni, locuri, frontiere”, desfăşurată la Bucureşti şi Chişinău în lunile mai-iunie.1
În completarea acestor demersuri documentare şi cartografice ale vremii, care ilustrează elocvent evoluţia geo-politică a graniţelor din această parte a Sud-Estului continentului european, vom examina o hartă schematică a Principatului Moldovei din perioada anilor 1774-1812, de la Pacea de la Kuciuk-Kainargi până la Pacea de la Bucureşti, ca important auxiliar al diplomaţilor şi al tuturor actorilor implicaţi în raporturi beligerante.
O privire retrospectivă asupra trecutului istoric zbuciumat al spaţiului etnic al românilor indică faptul că amplasarea geopolitică a Ţării Moldovei, după aprecierea cronicarului Grigore Ureche – „în calea răotăţilor şi stropşindu oştile, care de multe ori să făcea războaie pre acesta loc”2, a determinat în mare măsură destinul dramatic al acestui teritoriu românesc, fapt istoric confirmat şi de Mihail Kogălniceanu: „Patria noastră, prin o vrednică de toată jalea soartă, a fost menită din cea mai bătrână vechime să fie teatrul năvălirilor şi a războaielor străinilor.”3
În epoca suzeranităţii otomane, Moldova a avut de suferit în câteva rânduri grave rapturi teritoriale. Iniţial, sublima Poartă a scos de sub jurisdicţia domnilor Ţării Moldovei un şir de cetăţi şi târguri, formând raialele turceşti de la Dunăre şi Nistru: la 1484, turcii cuceresc Cetatea Albă şi Chilia; la 1538 – cetatea Tighina; la 1621 – târgul Reni cu satele din preajmă (până la Valul lui Traian de Jos); în 1713 este ocupată cetatea Hotin, iar la 1715 fortăreaţa şi ţinutul sunt transformate în raia.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea Poarta acceptase stabilirea pe teritoriul Moldovei a nogailor din Crimeea – fixându-se hotarul habitatului lor pe linia râului Ialpug (la Vest) şi Valul lui Traian de Sus (la Nord), aşa-zisul hotar al lui Halil paşa. Către acea dată s-au constituit hotarele regiunii Basarabia (care includea iniţial un teritoriu restrâns din apropierea gurilor Dunării), formată din circumscripţiile Reni, Ismail, Chilia, Cetatea Albă, Tatar Bunar, „satele hăneşti”, Tighina şi Bugeac. „Nogaii locuiau în Bugeac, iar foştii iuriuci şi tătarii, inclusiv cei veniţi din Dobrogea – în teritoriul circumscripţiilor Ismail, Chilia, Cetatea Albă şi Tighina şi, într-o oarecare măsură, la hotarele de nord”4. Abia în iunie 1807 aceste pământuri strămoşeşti au fost trecute sub jurisdicţia Divanului Moldovei.
În urma înfrângerii ţarului rus Petru I în Campania de la Prut din 1711 de către otomani, hanul Devlet Ghirai a convins Poarta să le cedeze nogailor din Bugeac teritoriul aflat sub jurisdicţia domnului Moldovei din apropierea „hotarului lui Halil paşa” în lungime de 32 de ceasuri şi în lăţime de 2 ceasuri de mers5. Nogaii, timp de aproape un secol (până în 1807), au utilizat (arendat) pământul celor „două ceasuri” (aproximativ 10 km în lăţime) în scopuri economice, plătind domnului şi boierilor moldoveni arenda, numită uşur şi alăm (zeciuiala pentru semănături şi pentru păşunatul vitelor).
La 1775 Imperiul Habsburgic răpeşte teritoriul din nordul Moldovei – Bucovina, cu fosta cetate de scaun Suceava şi oraşele Cernăuţi, Câmpulung, Baia, Siret (10 442 km2 ). Conform articolului II al Convenţiei în patru articole de cesiune teritorială şi demarcaţie încheiată la Constantinopol între Austria şi Turcia (26 aprilie [7 mai] 1775) se stipula cedarea Bucovinei, stabilindu-se noile limite teritoriale6. Conform Convenţiei explicative, semnate la Constantinopol la 1 (16) mai 1776, Austria renunţa la cererea asupra teritoriului cuprins între Hotin şi Rohatin. În schimb habsburgii obţineau „partea din teritoriile Moldovei” situată între râul Rachitna şi Prut, cu cele 9 localităţi cuprinse în perimetrul acesteia, delimitând graniţa între râul Suceava şi Siret7. Convenţia de la Palamutka (21 iunie [2 iulie] 1776) a marcat frontierele stabilite de către Turcia şi Austria (64 de sate şi 10 cătune, cu o populaţie de 13.485 de suflete fuseseră retrocedate Moldovei)8, fixându-se în mod detaliat itinerarul graniţei dintre Moldova şi Transilvania9. Austria a fost susţinută în raptul Bucovinei de către Rusia. Înţelegerea secretă dintre Ecaterina II şi Iosif II din luna mai 1781 stipula angajamentul Rusiei de a acorda Austriei ajutor militar sau financiar, făgăduind în acelaşi timp garantarea înţelegerilor din lunile mai 1775 şi 1776 privitoare la cedarea Bucovinei10. Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica a plătit cu capul protestul său împotriva raptului teritorial al Bucovinei – fiind asasinat la 2 octombrie 177711.
În primii ani de stăpânire austriacă noul teritoriu anexat nu avea încă o denumire fixă – fiind numit fie „der ehemalige Theil der Moldau”, fie „moldavisher Distrikt”, fie „Bukoviner Distrikt”. În anul 1777 generalul guvernator Spleny a propus să i se dea numele de „generalatul Cernăuţan”, însă împărăteasa Maria Tereza hotărâse „că în privinţa numirii districtului să nu se facă nicio schimabare”, aşa încât a învins numele desemnând pădurile de fagi – Bucovina12.
În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea Imperiul Rus devine ţară limitrofă cu Moldova. Conform păcii de la Iaşi (29 decembrie 1791 /9 ianuarie 1792), Rusia încorporează pământurile dintre râurile Bug şi Nistru, iar la 1793, după cea de-a doua împărţire a Poloniei, anexează şi teritoriul situat mai la nord de râurile Codâma şi Iagorlâc.
Războiul ruso-turc din 1806-1812 a avut drept rezultat cea mai gravă pierdere teritorială – anexarea de către Imperiul Rus a părţii de răsărit a Principatului Moldovei. De remarcat că în prima etapă a războiului, în iunie 1807, s-a stipulat ca pentru realizarea hotărârii adoptate de Alexandru I „raialele Benderului, Akkermanului, Chiliei şi Hotinului şi toată partea Basarabiei ocupată de trupele ruse să se afle sub cârmuirea Divanului Principatului Moldovei”, iar toate veniturile strânse din aceste părţi să fie păstrate separat şi să nu fie folosite până la adoptarea unei decizii ulterioare a suveranului Rusiei13.
Ulterior, teritoriul răpit la 16 (28) mai 1812 de către Imperiul Romanovilor avea o suprafaţă de 45.630 km2 (fiind cu 7.400 km mai mare decât cel ce rămăsese sub oblăduirea domnului de la Iaşi) şi cuprindea 6 cetăţi (Hotin, Bender, Cetatea Albă, Ismail, Chilia şi Soroca), 17 oraşe şi târguri şi 683 de sate14.
Ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei-Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, parţial ţinutul Iaşi, Basarabia propriu-zisă (Bugeacul cu Benderul, Akkermanul, Chilia, Ismailul, Căuşeni şi Reni sau Tomarova) – erau rupte de la Principatul Moldovei şi anexate imperiului pajurei bicefale ruse. La 2 octombrie 1812, boierii moldoveni, într-o anaforă adresată noului domn Scarlat Calimah, semnalau că „s-au deosebit din trupul Moldovei partea cea mai bună şi însufleţirea hranei..., poate mai mult decât jumătate de ţară, într-un cuvânt, tot câmpul şi inima ţării”.
Astfel, teritoriul încorporat a fost numit de către administraţia ţaristă „Basarabia”15, extinzîndu-se numele istoric propriu doar părţii geografice din sudul Moldovei (dintre Dunăre şi Nistru), ce a format ulterior „oblastia”, iar mai târziu „gubernia” rusească sub acelaşi nume, până la prăbuşirea ţarismului în 1917. Rusia „...puse poreclă prin sceptru, prin sabie a guberniei noi – Basarabie”16.
Pentru o perioadă limitată, Basarabia deţine statutul de autonomie în componenţa Imperiului Rus. Până la lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei, cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi cu unificarea vamală a provinciei cu guberniile interne ruse (prin Regulamentul din 26 septembrie 1830) Basarabia este separată de guberniile ucrainene şi ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de ţările europene – prin cel de la Prut şi Dunăre17.
Astfel, către începutul secolului al XIX-lea cele „două corăbii plutind pe o mare furtunoasă”, precum erau numite metaforic Principatele Române de către A. M. del Chiaro, s-au nimerit a fi în calea expansiunii unei mari puteri spre Sud-Estul Europei. Timp de secole, Rusia a înaintat constant în direcţia Strâmtorilor şi Balcanilor, iar în urma numeroaselor războaie purtate cu otomanii şi tătarii au fost cucerite şi colonizate noi teritorii şi popoare. O consecinţă a expansiunii ruseşti, la 1812, a fost şi anexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru.
Aruncând o privire în trecut, putem afirma şi astăzi, precum a spus-o la 1878 marele Eminescu: „Deşi nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţa că ne aşteaptă vremi grele. Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că, oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizaţiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe”18.
Iar pentru a apropia „acea vreme” considerăm că este nevoie de a aduce cât mai multă lumină asupra trecutului istoric, indifirent de gloria sau de tragismul acestuia şi, mai ales, de a face loc adevărului în cugetul compatrioţilor noştri. Una dintre filele dramatice ale istoriei neamului românesc a fost scrisă anume în anul 1812.
Documentele şi mărturiile acelei epoci, studiile şi cărţile istoricilor ne-au consolidat efortul şi aspiraţia „iluministă” de a trezi elanul patriotic al moldovenilor întru înlăturarea amneziei istorice, înlesnirea cunoaşterii şi aprecierii adecvate a încheierii şi semnificaţiei actului din 1812, când s-a săvârşit anexarea şi „botezul rusesc” al unei noi provincii ţariste pe harta Europei de la începutul secolului al XIX-lea – Basarabia. Acel Annus horribilus, semnificând prelungirea pe parcursul unui întreg secol (1812-1918) a scindării de Ţară, ruperea de neam, decuplarea de la procesele de consolidare naţională şi de modernizare europeană, retard – a fost o răscruce a unui drum lung, plin de suferinţe, pe care l-am parcurs timp de 200 de ani. Impactul anului 1812 ne-a marcat adânc, sub multiple planuri, contribuind la debusolarea identitară a „basarabenilor” până în prezent...
Astfel, considerând de datoria istoricului că „e frumos şi bine a înlătura minciuna panegiriştilor” (expresia lui Nicolae Iorga), am fost motivaţi, acum 20 de ani – când am consemnat în 1992 cei 180 de ani de la geneza Problemei Basarabene, să înfăţişăm cititorului această hartă a Principatului Moldovei, ce reflectă situaţia geopolitică de la sfârşitul secolului al XVIII-lea – 181219. Preluată ulterior de mai mulţi autori, harta „sângerândă” a Principatului Moldovei, din care face parte integrantă Basarabia, conturată cu sârma ghimpată a dominaţiei seculare ţariste (1812-1917), ilustrează nepărtinitor şi veridic rapturile teritoriale ce au adus la sfâşierea Ţării.
 
Note
1 Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere, Catalogul expoziţiei. Bucureşti, 2012, 156 p.
2 Marii cronicari ai Moldovei, Editura G. Ştrempel, Bucureşti, 2003, p. 6.
3 M. Kogălniceanu, Scrieri literare, istorice şi sociale, Editura Litera, Chişinău, 1997, p. 169.
4 I. Chirtoagă, Enigma unui nume: Basarabia, în „Historia”, mai 2012, p. 13.
5 M. Kogălniceanu, Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, ed. a II-a, vol. II, p. 138-139.
6 I. Ionaşcu, P. Bărbulescu, Gh. Gheorghe, Tratatele internaţionale ale României. 1354-1920. Texte rezumate, adnotări, bibliografie, Bucureşti, 1975, p. 128.
7 Ibidem, p. 129.
8 M. Popescu-Spinei, Harta Bucovinei din anul 1774, în „Revista istorică română”. 1941-1942. Vol. XI-XII, p. 159.
9 I. Ionaşcu, P. Bărbulescu, Gh. Gheorghe, Tratatele internaţionale ale României. 1354-1920..., p. 130.
10 Ibidem, p. 131.
11 Catalogul documentelor turceşti, Bucureşti, 1965, vol. II, p. 289.
12 M. Popescu-Spinei, Harta Bucovinei din anul 1774..., p. 157.
13 Arhiva AVPRI (АВПРИ, Москва). Фонд „Консульство в Яссах” (1807), дело № 156, л. 59.
14 Conform datelor statistice, posibil incomplete, furnizate autorităţilor ţariste la 1812: Arhiva Naţională a Republicii Moldova, F. 1, Reg. 1, Dosar 3995, f. 11-11v.
15 Referitor la toponimul Basarabia şi la controversele despre evoluţia acestuia, care desemna iniţial un teritoriu mic din apropierea gurilor Dunării, vezi recentele studii: I. Chirtoagă, Enigma unui nume: Basarabia, în „Historia”, nr. 125, mai 2012, p. 8-13; cf.: I. Ţurcanu, Descrierea Basarabiei: Teritoriul dintre Prut şi Nistru în evoluţie istorică (din primele secole ale mileniului II până la sfârşitul secolului al XX-lea), Editura Cartier, Chişinău, 2011.
16 O. Cruşevan (Cantacuzino), Pământul natal (1973), în „Literatura şi Arta”,30.11.1996.
17 V. Tomuleţ, Basarabia în epoca modernă (1812 -1918): Instituţii , regulamente, termeni, vol. 1, Chişinău, 2012, p. 10.
18 M. Eminescu, Între Scylla şi Charybda. Opera politică. Ediţia a 2-a, Editura Litera Internaţional, Chişinău – Bucureşti, 2008, p. 168.
19 Vl. Mischevca, 1812 – anul dramei noastre naţionale, în „Cugetul”, 1992, nr. 2, p. 4-5. Harta a fost elaborată în baza izvoarelor istorice şi cartografice publicate, iar împărţirea teritorial-administrativă a ţinuturilor Moldovei din această perioadă aparţine investigaţiilor demografului P. G. Dimitriev (Dumitriu), Народонаселение Молдавии. Кишинев, 1973.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog