Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

OBSERVATOR LINGVISTIC

Bilingvism şi contact lingvistic în sânul emigraţiei românofone din Italia

Doina ARPENTI

Alte articole de
Doina ARPENTI
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXII, 2012

Pentru tipar

O lume în care va supravieţui doar o singură
limbă va fi o catastrofă fără precedent a ecologiei
 intelectuale. Acest scenariu, în teorie, ar putea
 să se afirme în următorii cinci sute de ani.
Crystal,2005: 48
 
Intenţia acestui studiu este să abordeze sub diverse aspecte problema bilingvismului şi a contactului lingvistic în experienţa vorbitorilor românofoni emigraţi în Italia. Ciclul de articole care va urma este destinat unui public vast: lingvişti, dar şi nespecialişti, tuturor celor care sunt preocupaţi de destinul limbii române în „exil”. Demersul nostru obligă la adoptarea unui limbaj strict specializat, dar, din atenţie pentru toţi cititorii revistei, ne vom strădui să nu abuzăm de tehnicisme, să fim cât mai expliciţi şi generoşi în elucidări şi referinţe bibliografice.
Caracterul ştiinţific al acestei investigaţii impune respectarea principiului obiectivităţii, latura subiectivă dovedindu-se o prerogativă insidioasă, având în vedere dubla calitate de cercetător şi obiect al cercetării în acelaşi timp. Am trăit experienţa bilingvismului în repetate rânduri în circumstanţe diverse: prima – a bilingvismului precoce1 român / rus rezultat din mediul social şi politic al timpului şi din spaţiul geografic în care m-am născut şi am crescut; a doua experienţă, cea a bilingvismului tardiv2 român / italian, a început cu aproape 20 de ani în urmă, când am ales limba italiană pentru itinerarul meu universitar, încântată de noutatea materiei (pe atunci de-abia introdusă în curriculele învăţământului superior din Republica Moldova), dar şi tentată în sufletul meu romantic de a cunoaşte „il bel paese” leagănul culturii şi al artei europene. Ca urmare, opţiunea formativ-educaţională a convers cu una de viaţă. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţi concetăţeni, „călătoria” mi-a marcat destinul. Am învăţat să fac din limba „altuia” limba mea şi am reconstruit, pornind de la identitatea şi cultura „altuia”, cultura mea.
Argumentul pare mai actual ca oricând, cu toate că bilingvismul nu poate fi considerat nicicum un fenomen nou, mai mult decât atât, e vechi ca însăşi umanitatea, de fapt, un blestem divin în mitul despre Turnul lui Babel, sau o graţie cerească în cel al Rusaliilor (Pentecostes)3. La începutul celui de-al treilea mileniu societatea europeană, în general, şi cea italiană, în mod particular, înfruntă o dublă sfidare: pe de o parte, lărgirea frontierelor UE şi globalizarea, care implică toate domeniile activităţii umane, necesită o cunoaştere imperativă a mai multor limbi străine; pe de altă parte, mobilitatea populaţiei şi mişcările migratorii incrementează speţa alogloţilor pe teritoriul statelor naţionale. Aceste două fenomene generează diverse forme de bilingvism.
Tema bilingvismului nu este nouă nici pentru realitatea noastră. Începând cu ultimele decenii ale secolului XVIII, limba română pe teritoriul naţional pruto-nistrean (al Basarabiei iniţialmente, al R.S.S. Moldoveneşti în continuare şi în fine al Republicii Moldova) a trebuit să reziste hegemoniei limbii ruse în condiţii de bilingvism social4, iar în ultimele două decenii luptă pentru supravieţuire în cadrul bilingvismului individual5 din sânul emigraţiei spre Occident. În pofida faptului că Republica Moldova a fost întotdeauna un teritoriu bilingv, acest fenomen a generat totuşi puţine studii autohtone. Lingvistica sovietică a cercetat problema la nivel unional, dar obiectivul acestor investigaţii era în mod evident anihilarea culturilor naţionale, după principiul celebrei teorii a politicii lingvistice staliniste: cближение и слияние.
Actualmente argumentul suscită interes în mediul ştiinţific al lingviştilor din toată lumea. Ruşii, ca întotdeauna, mari naţionalişti, orgolioşi în privinţa tezaurului lor – великий могучий русский язык – investesc resurse şi eforturi în propagarea limbii şi a culturii lor peste hotare atât la nivel politic, cât şi academic: amintim în acest sens doar de revista „Русский язык за рубежом” şi o serie de lingvişti neobosiţi: Čirševa, Glovinskaja, Krysin, Zemskaja ş.a. O analiză a titlurilor bibliografice disponibile în Republica Moldova revelează o anumită carenţă editorială în materie. Rămânem cu speranţa că în cea de peste Prut se fac mai mulţi paşi în acest sens.
În articolele noastre vom acorda o deosebită atenţie bilingvismului infantil, rezultat al studierii tot mai timpurii a limbilor străine (grădiniţă, şcoală) sau al achiziţionării / învăţării6 limbii materne şi a limbii ţării-gazde de către copiii emigranţilor, născuţi în străinătate sau sosiţi aici din fragedă copilărie împreună cu părinţii lor.
În Italia există deja numeroase lucrări care abordează tematica interculturalismului şi a fenomenelor legate de emigraţia infantilă în continuă creştere, dar toate aceste studii urmăresc problema integrării culturale şi lingvistice a nou-sosiţilor, preocupându-se prea mult de promovarea unei politici de ameliorare a procesului de integrare a emigraţilor prin intermediul însuşirii eficiente a limbii şi a culturii italiene, cheie a socializării şi a accesului la învăţământul public, în detrimentul limbii şi culturii originare, anihilând diversitatea ca fenomen şi produs al culturii universale. În mod evident, integrarea acestor copii nu este un fenomen natural şi spontan care se realizează de la sine, iar succesul lor depinde de o monitorizare atentă atât din partea părinţilor, cât şi din partea instituţiilor abilitate, cu atât mai mult cu cât vârsta imersiunii copilului în noul mediu lingvistic şi cultural este definitorie pentru eficienţa procesului de adaptare şi integrare (cu excepţia unor cazuri izolate de marginalizare).
Lingviştii din toată lumea bat alarma: limba şi cultura maternă a emigranţilor este în pericol! Dacă prima generaţie păstrează limba şi cultura originară, generaţia a doua se desprinde în mod ireversibil de rădăcini, riscând să fie asimilată completamente de cultura poporului adoptiv. La prima vedere pare a fi acesta rezultatul scontat, căci până nu demult asimilareaera considerată sinonim al integrării. Începând cu anii ’60 în SUA, unde fenomenul migraţiei era deja un fapt istoric, specialiştii în pedagogie interculturală reelaborează această teorie. Bilingvismul infantil nu mai este văzut astăzi drept un fenomen periculos şi dăunator pentru dezvoltarea psihofizică şi intelectuală a copilului7, iar integrarea nu mai coincide cu un proces de abandonare a propriei identităţi culturale, ci de edificare a unei noi identităţi prin armonizarea culturii originare şi a celei de destinaţie.
Obiectivul ce ni-l propunem este analiza bilingvismului şi a biculturalismului ca fenomen expus riscului de a deveni monolingvism şi monoculturalism. Viziunea noastră asupra fenomenului este în perfectă consonanţă cu principiile de bază ale politicii lingvistice europene: „Uniunea Europeană este fondată pe unitatea diversităţii: diversitate de culturi, obiceiuri, tradiţii, credinţe şi limbi. Pe lângă cele 20 de limbi oficiale există peste 60 de limbi autohtone şi zeci de limbi ne-autohtone vorbite de comunităţile de emigraţi. Anume această diversitate face ca Europa să fie ceea ce este: nu un «melting pot» în care diversităţile se topesc, ci o casă comună în care diversitatea este celebrată, iar numeroasele limbi materne sunt o sursă de bogăţie şi constituie o punte spre o solidaritate şi o înţelegere reciprocă majoră.” (Dell’Ascenza, 2005)8. Această prerogativă a politicii europene se traduce într-o serie de documente9, proiecte şi finanţări care promovează achiziţia plurilingvistică începând cu cea mai fragedă vârstă.
Intenţia acestui ciclu de articole este explorarea fenomenului bilingvismului infantil la fiii concetăţenilor noştri emigraţi în Italia, acordând o atenţie deosebită problemelor legate de moştenirea şi transmiterea limbii române. Atitudinea cercetării nu este exclusiv de natură sociolingvistică, ci şi antropologică, întrucât micuţii emigraţi nu „sunt suspendaţi” numai între două limbi, dar şi între două culturi pe care acestea le vehiculează. Aşadar, obiectul cercetării noastre este copilul bilingv şi familia sa, căci anume în sânul familiei copilul învaţă să vorbească şi să socializeze. Dacă în cazul copiilor monolingvi autohtoni misiunea transmiterii limbii italiene revine familiei şi şcolii, în cazul copiilor emigraţi transmiterea limbii române este o misiune exclusivă a familiei. O educaţie bilingvă eficientă e posibilă doar graţie perseverenţei părinţilor, chiar dacă această cale este lungă şi insidioasă.
Articolele care urmează îşi propun obiective de natură empirică, cognitivă şi investigaţională, reflectând bilingvismul român / italian cu o deosebită atenţie pentru:
• modalităţile achiziţionării bilingve;
• atitudinea copilului faţă de propriul său bilingvism;
• strategiile educaţiei lingvistice şi culturale în familie;
• repertoriul şi uzualităţile lingvistice ale familiei în care creşte copilul bilingv, obiect al cercetării;
• impactul societăţii asupra conservării limbii originare;
• dezvoltarea cognitivă a bilingvului şi construirea personalităţii multiculturale;
• contribuţia şcolii, a centrelor didactice şi a cursurilor specializate în promovarea limbii şi a culturii.
Primele articole din acest ciclu vor avea un caracter propedeutic, dictat de faptul că bilingvismul poate fi studiat sub diverse aspecte ştiinţifice: lingvistic, sociolingvistic, psihologic, psiholingvistic, neurolingvistic, antropologic etc. Există diverse teorii şi teze ale bilingvismului, care deseori urmăresc linii de gândire diferite sau chiar contradictorii. Va urma o trecere în revistă a celor mai importante teorii, specificând la care dintre ele face apel punctul nostru de vedere. Vor fi elucidate diverse aspecte ale bilingvismului infantil: psihologic, neurologic, biologic şi vor fi aduse în discuţie principalele noţiuni indispensabile cunoaşterii acestui fenomen.
Vom continua cu o serie de articole dedicate nemijlocit cercetării noastre lingvistice de teren: colectarea datelor, analiza şi concluziile studiului. Vom analiza diverse tipuri de familii în care cresc micii bilingvi: românofone şi mixte (italofon+românofon) şi strategiile lor educaţionale în materie de transmitere a limbii şi a culturii româneşti.
Vom cerceta cu deosebit interes strategiile comunicative şi fenomenele lingvistice proprii comunicării bilingve: interferenţa10 (calcul, împrumutul) şi alternanţa de cod11 (code switching şi code mixing) atât la copii (în cazul lor însuşirea limbajului este încă în plină fază evolutivă, fie că e vorba de L1 / L2 sau de LA / LB12), cât şi la adulţi. În încheiere vom reflecta asupra raportului limbă – cultură şi dificultăţile construirii unei personalităţi bilingve şi biculturale.
Evident, intenţia noastră nu este de a elabora o reţetă prefectă de educaţie bilingvă. Fiecare caz este unic şi irepetabil şi nu există o soluţie universală. Ne interesează mai curând să efectuăm o radiografie a limbii române în exil şi să oferim o anamneză a stării de sănătate şi vitalitate a acesteia dincolo de hotarele Patriei-mamă. Finalitatea lucrării ţine de o dezvoltare de natură practică: elaborarea de itinerarii formative atât pentru părinţi, cât şi pentru operatorii învăţământului şi educaţiei, identificarea de noi strategii care ar putea fi implementate în serviciile educative şi monitorizarea din partea instituţiilor, care ar trebui să dirijeze şi să faciliteze misiunea unui părinte-educator emigrat. Speranţa noastră majoră este sensibilizarea instituţiilor atât italiene, cât şi române care fac prea puţin pentru a garanta supravieţuirea limbii române, dar şi a altor limbi minoritare din spaţiul italian care contribuie cu certitudine la ecologia culturală universală.
 
Note
1 Vezi: Abdelilah-Bauer, B. (2006), Baker, C. and Prys Jones, S. (1998), Čirševa, G. N. (2000), Deprez, C. (1994), Francescato, G. (1981), Moretti, B., Antonini, F. (2000), Romaine, S. (1995), Titone, R. (1979) etc.
2 Idem.
3 În cea de-a cincizecea zi de la Învierea lui Cristos Duhul Sfânt a pogorât peste Sfinții Apostoli în Ierusalim, sub chipul unor limbi de foc. Duhul Sfânt a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupați de învățarea limbilor străine. Faptele Apostolilor (cap. 2).
4 Vezi: Berutto, G. (2006).
5 Idem.
6 A se vedea diverse teorii ale achiziţionării / învăţării lingvistice în: Chomsky, N. (1975), Daloiso, M. (2009), Fabbro, F. (2004), Krashen, S. (1981), Slobin (1975), Perruchet, P., Peerman, R. (2005) ş.a.
7 Titone R. (1979: 95-119) face o trecere în revistă a celor care au contribuit la revizuirea pericolului bilingvismului: Darcy (1963), Lambert (1962), Panfield şi Roberts (1959), Leopold etc.
8 Traducerea ne aparţine.
9 Rezoluţia din 1997, Common European Framework of Reference for Languages: Learning, Teaching, Assesment (prima ediţie 1996-1997, revazută în 2001), Lifelong Programme (2009) etc. Pentru aprofundare: http://europa.eu/education/
10 Vezi: Gusmani, R. (1989), Lüdi, G. (online), Romaine, S. (1989) Weinreich, U. (1974) etc.
11 Vezi: Berutto, G. (1995), Gumperz, J., Hymes, D. (1986), Mabrour, A. (2007), Mayes-Scotton, C. (1993), Poplack, S., Sankoff, D. (1988), Saina, S. T. (2000), Weinreich, U. (1974) etc.
12 L1/L2 sunt siglele utilizate pentru a desemna limba maternă şi limba străină; LA/LB sunt siglele pentru două limbi materne în cazul bilingvismului precoce simultan.
 
Bibliografie
1. Abdelilah-Bauer, B., Il bambino bilingue. Crescere parlando più di una lingua, Milano: Raffaello Cortina Editore, 2006.
2. Appel, R., Muysken, P., Language contact and bilingualism, London: Edward Arnold, 1987.
3. Baker, C. and Prys Jones, S., Enciclopedia of Bilingualism and Bilingual Education, Clevedon, Avon: Multilingual Matters, 1998.
4. Balboni, P. E., Fare educazione linguistica, Torino, Utet, 2008.
5. Berruto, G., Fondamenti di sociolinguistica, Bari: Laterza, 2006.
6. Bettoni, C., Usare un’altra lingua, Roma-Bari, Editori Laterza, 2006.
7. Biazzi, M., „Lingue e movimenti migratori nell’Unione Europea: 30 anni di politica linguistica per i migranti”, în Indagini sociolinguistiche nella scuola e nella società italiana în evoluzione, Vedovelli, M. (a cura di) Milano: Franco Angeli, 1999, 203-223.
8. Čirševa, G.N., Vvedenie v ontobilingvologiju, Čerepovec: ČGU, 2000.
9. Čirševa, G.N., Osnovy ontobilingvologii: russo-anglijskij material, Sankt Peterburg: SPGU, 2001.
10. Chomsky, N., Riflessioni sul linguaggio, Enaudi, Torino (trad. di Reflections on Language, Pantheon, New York, 1975), 1981.
11. Crystal, D., La rivoluzione delle lingue, Bologna: Mulino, 2005.
12. Daloiso, M., I fondamenti neuropsicologici dell’educazione linguistica, Venezia: Libreria Editrice Cafoscarina, 2009.
13. Dell’ Ascenza, C., Comunicazione della Commissione al Consiglio, al Parlamento Europeo, al Comitato Economico e Sociale, al Comitato delle Regioni, 22 novembre 2005 http://europa.eu/language/servlets/Doc?id=1035, 2005.
14. Deprez, C., Les enfants bilingues: langue set familles, Paris: Saint-Cloud, Crédi, 1994.
15. Francescato, G., Il bilingue isolato. Studi sul bilinguismo infantile, Bergamo: Minerva Italica, 1981.
16. Fabbro, F., Neuro pedagogia delle lingue, Roma: Astrolabio, 2004.
17. Genovese, A., Per una pedagogia interculturale. Dagli stereotipi dei pregiudizi all’impiego dell’incontro, Bologna: Bonomia Università Press, 2003.
18. Grosjean, F., „A psycholinguistic approach to code-switching: the recognition of guest words by bilinguals”, One speaker, two languages, ed. L. Milroy and P. Muysken, Cambridge: Cambridge University Press, 1995.
19. Gusmani, R., Saggi sull’interferenza linguistica, Firenze: casa editrice Le Lettere, 1986.
20. Gumperz, J., Hymes, D., Directions în Sociolinguistics. The Ethnography of Communication, Oxford; New York: Black well, 1986.
21. Krashen, S., Second language acuisition and second language learning, Oxford: Pergamon press, 1981.
22. Lüdi, G., „L’enfant bilingvue: chance ou surcharge?”, Anexe 8, Sprachenkonzept Schweiz, http://sprachenkonzept.franz.unibas.ch/Anexe_8.html.
23. Mabrour, A. „L’alternance codique arabe/français: emplois et fonctions”, Constellations francophones, 2, (2007), http://publifarum.farum.it/ezine_printarticle.php?id=67.
24. Minuz, F., Italiano L2 e alfabetizzazione în età adulta, Roma, Carocci editore, 2005.
25. Moretti, B., Antonini, F., Famiglie bilingui, Osservatorio linguistico della Svizzera italiana, 2000.
26. Muysken, P.,Bilingual speech: a typology of code mixing, Cambridge, University Press, 2000.
27. Myers-Scotton, C., Duelling Languages. Grammatical structure în Codeswitching, Oxford: Clarendon Press, 1993.
28. Perotto, M., Lingua e nazionalità nelle repubbliche postsovietiche, Santarcangelo: Fara editore, 1996.
29. Perotto, M., Lingua e identità dell’immigrazione russofona în Italia, Napoli: Liguori editore, 2009.
30. Perruchet, P., Peerman, R., „Aprandre sa langue maternnelle, une quesion de statistique?”, Pour la science, nr. 327, gennaio 2005, http://upmf-grenoble.fr.
31. Poplack, S., Sankoff D. (1988), „Code-Switching”, Sociolinguistics. An International Handbook of the Science of language and Society, ed. by U. Ammon, N. Dittmar, K. J. Mattheier, II vol. Walter de GruyterBerlin New York, 1174-1180.
32. Romaine, S., „Pidgins, creoles, immigrant, and dying languages”, Investigating obsolescence. Studies în language contraction and death, ed. by N. Dorian, Cambridge: Cambridge University Press, 369-383, 1989.
33. Romaine, S., Bilingualism. Second Edition, Oxford, Cambridge: Blackwell, 1995.
34. Saina, S.T., „Dvujazyčie i mnogojazyčie v semejnoj žizni”, Rečevoe obščenie v uslovijachjazykovoj neodnorodnosti, Moskva, U.R.S.S., 60-75, 2000.
35. Slobin, D.F., Psicolinguistica, Firenze: La Nuova Italia, 1975.
36. Titone, R., Bilinguismo precoce e educazione bilingue, Roma: Armando, 1979.
37. Titone, R. (a cura di), La personalità bilingue. Caratteristiche psicodinamiche, Milano: Bompiani, 1996.
38. Vedovelli, M., Guida all’italiano per stranieri. Dal Quadro comune europeo per le lingue alla Sfida salutare, Roma, Carocci editore, 2011.
39. Weinreich, U., Lingue in contatto, Torino: Boringhieri (traduzione della prima edizione del 1953), seconda edizione (2008) con premessa di Orioles, V. e Introduzione di Cardona, R., Novara: De Agostini scuola SpA, 1974/2008.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog