Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CRITICĂ, ESEU

Spiridon Vangheli şi lumea primară*

Ana BANTOŞ

Alte articole de
Ana BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXII, 2012

Pentru tipar

 

VANGHELI, Spiridon(14.06.1932, Grinăuţi, Bălţi). Prozator, poet, traducător şi editor. Urmează Şcoala primară din comuna natală, îşi continuă studiile în com. Pelinia şi în or. Bălţi. Absolveşte Institutul Pedagogic „Ion Creangă” (azi, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”) din Chişinău, 1955. Profesor, apoi redactor la editurile Cartea Moldovenească şi Lumina. Debutează în 1962 cu placheta În ţara fluturilor. Alte volume publicate: Soarele (1963), Pe lume (1964), Băieţelul din coliba albastră (1964), Balade (1966), Isprăvile lui Guguţă (1967), Ministrul bunelului (1971), Columb în Australia (1972), Primiţi urătorii? (1975), Guguţă – căpitan de corabie (1979), Steaua lui Ciuboţel (1981), Calul cu ochi albaştri (1981), Privighetoarea (1985), Pantalonia – ţara piticilor (1989), Ghiocica (1991), Guguţă şi prietenii săi, vol. I-II (1994), Copii în cătuşele Siberiei (2001) ş.a. A tradus din poezia şi prozauniversală pentru copii: Iepuraşul albastru (1968), Fetiţa din Hiroshima (1981), Peter Pan şi Wendy de James Barrie (1975, 1988) şi Pepi Cioraplung de Astrid Lindgren (1973, 1984).
 
Cu vârsta ne îndepărtăm tot mai mult de cărţile copilăriei, însă în adâncul fiinţei noastre ele ne lipsesc. Spiridon Vangheli prin cărţile sale se adresează eului profund din noi, acel eu care, în cazul dat, se cuvine să fie amplasat şi într-un anumit context istoric, micile personaje explicând, în mare parte, nu doar nevoia lor de a fi degajate şi pe deplin libere, dar ilustrând şi maturitatea oarecum precoce a copilului basarabean. Aceasta din urmă devine total explicită după lectura lucrării Copii în cătuşele Siberiei, în care realităţile istorice dramatice, chiar tragice nici măcar nu au nevoie să fie transfigurate la modul artistic, „documentul” întrecând puterea de imaginaţie.
Atent la destinul copiilor în diferite perioade istorice, Spiridon Vangheli este unul dintre scriitorii pentru copii ale cărui merite au fost recunoscute la Chişinău, dar şi într-un spaţiu geografic amplu, dincolo de hotarele Basarabiei, multiplele distincţii naţionale şi internaţionale constituind dovezi incontestabile: Diploma Internaţională de Onoare „Andersen” (1974), Premiul de Stat al R.S.S.M. (1980), Premiul Ministerului Învăţământului din R.S.S.M. (1982), Maestru Emerit în Artă din R.S.S.M. (1982), Premiul de stat al U.R.S.S. (1988), Scriitor al Poporului (1992), Ordinul Republicii (1996), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1996), Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (2002), Marele Premiu „Ion Creangă” al Salonului Internaţional de Carte pentru Copii (2007).
Coleg de generaţie şi prieten cu poetul Grigore Vieru, S. Vangheli va contribui substanţial la îmbunătăţirea calităţii manualelor pentru clasele primare, fiind coautor al Abecedarului (1970, 1990). Atenţia acordată literaturii în şcoală este una dintre preocupările sale constante, în 2006 editând Carte de citire şi gândire pentru cl. I-IV, în 4 volume. Sunt lucrări care certifică, de fapt, interesul nedezminţit al autorului faţă de universul copilului şi al copilăriei. Poate că anume în acest fel scriitorul răzbună soarta unei întregi generaţii de autori basarabeni din care face parte şi care s-au autodefinit drept „copii ai anilor treizeci”. Acestora le-a fost dat să se afirme în literatură în condiţii extrem de dificile, pătura intelectualilor basarabeni formaţi în perioada interbelică fiind extirpată – cei mai valoroşi dintre ei au fost deportaţi în Siberia sau exterminaţi, unii reuşind să se refugieze în România. După anii grei de foamete, de război şi de regim stalinist, Chişinăul revenea cu mare dificultate la normalitate. Într-o atmosferă în care viaţa spirituală era dominată, în primul deceniu postbelic, de preceptele proletcultiste, iar mai apoi de opresiunea ideologică, tradiţiile şi obiceiurile locului fiind, de asemenea, persecutate, era importantă repunerea în circuit a unui sistem de valori nepoluate, necontrafăcute. Iată de ce scriitori precum Spiridon Vangheli, recurgând la viziunea proaspătă a copilului, contribuie la redescoperirea izvoarelor fireşti ale vieţii. În majoritatea scrierilor sale Spiridon Vangheli vizează un univers de acasă, rustic, marcat de simbolismul vechimii, al dăinuirii şi al rezistenţei. Cu ajutorul protagoniştilor din lucrările sale: Guguţă, rudele şi consătenii lui din satul Trei Iezi, Ciuboţel, Ghiocica, mătuşa Dalba şi moş Dalbu, Titirică, cititorul descoperă o lume feerică a copilăriei, micii eroi fiind învestiţi cu puterea de a impulsiona starea de bine şi optimismul celor din jur. Secvenţe precum cele cu micii urători, care le amintesc maturilor de obiceiurile de iarnă (menţionăm că în perioada ex-sovietică era interzisă consemnarea sărbătorilor religioase şi a celor moştenite din străbuni), îndreaptă cititorul către lucruri neperisabile, pline de sens uman şi de învăţăminte. Scenarii pline de umor cu oameni de zăpadă care merg şi pitici care fac nunţi, fluturi care protejează cu aripile lor somnul celor mici sunt axate pe o comunicare fără limite (unul dintre protagonişti, pe nume Grăia-Singur, certifică acelaşi interes al autorului de a accentua importanţa transmiterii mesajului, a dorinţei de comunicare): melcii comunică cu luna şi cu cei mici, „nourul dă de un munte cu capul gol şi se face căciula lui”, Steaua Lio îi protejează drumul nocturn al lui Ciuboţel, cel pornit în căutarea ierburilor de leac pentru mama şi care aduce Steaua în pălărie acasă, pe când tot satul alertat îi sare în ajutor, crezând că i s-a aprins casa. Sentimentul solidarităţii face parte din modul de a fi al comunităţii rustice, pe care scriitorul o evocă magistral: „Și mama lui Ciuboţel îşi revenea, dar nu atât de ierburile de leac, cât de bucurie că băiatul ei împarte lumina Stelei la toţi”.
Spiridon Vangheli reface comuniunea dintre om şi natură, în viziunea scriitorului aceasta constituindu-se ca un principiu fără de care copilăria nu poate avea dimensiunile normalităţii. De aici prenumele personajelor, spre exemplu, Ghiocica, moş Dalbu şi mătuşa Dalba, precum şi o întreagă toponimie: satele se numesc Trei Iezi, Turturica, Pitpalac, Cucuieţi, Traista-Ciobanului, Guriţa-Cucului etc. Scriitorul dă frâu liber imaginaţiei, stimulând fabulaţia şi oferindu-i micului personaj prilejul de a se pune în valoare pe sine însuşi ca un reprezentant expres al societăţii. Nevoia imperioasă a copilului de a se „exprima” în cetate trebuie, de asemenea, raportată la realităţile concrete în care era proliferată o literatură scrisă după precepte ce contraveneau vieţii fireşti. Pentru exhibarea dimensiunilor existenţiale ontologice autorul pune în mişcare resorturile unei mentalităţi izvorâte din adâncul istoriei neamului care a dăinuit şi prin creaţia anonimă. Spiridon Vangheli plăsmuieşte, de asemenea, naraţiuni fabuloase pe potriva nevoii copilului de autoafirmare fără impedimente. Pantalonia, bunăoară, e ţara cu şapte împărăţii: Împărăţia Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă, Duminică, în care copilul se maturizează cunoscând etapele vieţii privite ca în basmele populare. Prin ocheanul fermecat al basmelor lui Spiridon Vangheli ziua de mâine a copiilor se revendică printr-un raport inversat dintre maturi şi cei mici: totul aici funcţionează conform unor fantezii bulversante, copiii fiind învestiţi cu puteri miraculoase, întrecându-i pe maturi, şi maturii acceptând regulile impuse de „guvernatorii” din lumea celor mici, construită după principiile unor posibilităţi nelimitate în a face bine şi a trăi frumos. Diminuarea caselor, a oamenilor şi a lucrurilor, pe măsura îndepărtării de ele, este procedeul care face posibilă aducerea la acelaşi numitor a percepţiilor, pe de o parte, ale celor mici şi, pe de altă parte, ale celor maturi: la întrebarea bunelului dacă a fost pe turn, Ciuboţel răspunde: „Când eşti sus, toate casele rămân jos şi se fac mici... Și uriaşi atunci nu-s pe pământ. Ia, nişte omuleţi acolo...”. Micii Robinzoni din scrierile lui Spiridon Vangheli descoperă o lume plină de evenimente incitante, universul naiv al copilăriei fiind unul extrem de dinamic: convinşi de către Guguţă, la un moment dat, consătenii se lasă antrenaţi la săniuş, excepţie nu fac nici figurile cele mai importante ale comunităţii, directorul şcolii şi contabilul, care îşi pierde ştampila pe pârtie, spectacolul încheindu-se cu înălţarea unui om de zăpadă, ce seamănă leit cu Guguţă, eroul care a reuşit să-i scoată pe toţi din cotidianul cenuşiu. Este o lume primară în care ne întâlnim, ca în poveştile lui Ion Creangă, cu vietăţi întruchipând bunătatea, seninătatea, binele şi frumosul (rândunica, iepurele, mielul, cocostârcul). Explorat în cuvinte puţine, acest univers este aureolat de pacea şi înţelegerea dintre cei mici şi cei maturi. Există la Vangheli o înţelepciune precoce a celor mici, de care sunt contaminaţi şi maturii: aceasta vine din dorinţa autorului de a-i da copilului libertatea deplină pentru a creşte, descoperind în mare parte lumea pe cont propriu. Copilul din povestirile lui Vangheli va creşte mare şi va şti să refacă drumul spre copilăria de altădată, aşa încât comunicarea umană indispensabilă să se producă în mod firesc. Căci pentru scriitorul Vangheli comunicarea cu cei mici, comunicarea ca artă constituie fundamentul lucrărilor sale. Anume acest lucru îl promovează de o viaţă Spiridon Vangheli, ale cărui povestiri sunt un antidot la incomunicabilitatea de care e afectat omul modern, dinamismul scrierilor sale fiind stimulat şi de dialogul prezent la tot pasul. Stilul metaforic, predominat de simboluri, limbajul marcat de oralitate şi de jocul de cuvinte menit să pună în valoare spiritul inventiv al copilului, energia personajelor sunt orientate să spargă tiparele înţepenite ale percepţiei maturilor. Este un univers în care valorile tradiţionale, din bătrâni intră în dialog cu dinamismul percepţiei copilului de azi, de aici şi de pretutindeni, scriitorul demonstrând fidelitatea faţă de copil. Spiridon Vangheli creează un basm modern pentru copiii de azi, un basm în care puterea de imaginaţie a micilor protagonişti este conectată la fantezia populară străveche.
La ceas aniversar îi dorim distinsului nostru scriitor Spiridon Vangheli să se bucure şi de aici încolo de aceeaşi dragoste din partea micilor cititori care să-l menţină pe culmile creaţiei artistice.
La mulţi ani!
 
 
* Articol elaborat în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, Academia Română, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni”.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog