Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IUVENTUS

Cu sau fără mijloace, o provocare estetică te opreşte din mers...

Ana IURII

Daniel MUNTEAN

Alte articole de
Ana IURII
Daniel MUNTEAN
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Ei sunt în jur de cinci mii în fiecare an, cei care pleacă dincolo de Prut să facă studii. Unii mai buni, alţii mai puţin, unii mai insistenţi, alţii mai norocoşi... Daniel Muntean însă a reuşit prin excelenţă pe parcursul a trei ani de studii la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca să intre în acea rată mică a studenţimii afirmate...
 
– Daniel, ce te-a determinat să optezi pentru o facultate de arte?
– Nu a fost o decizie fermă de la bun început. Trebuia să urmez un semestru de studii în cadrul unei facultăţi de economie la Chişinău ca să-mi dau seama că nu mă reprezintă. Dacă nu-ţi place ceva, e bine să renunţi la timp. Asta n-ar însemna totuşi că vreodată e prea târziu să o faci.
Din clasele primare eram primul la desen. Luam cursuri de desen şi pictură. Mai apoi participam la nenumărate concursuri... Dintotdeauna m-am considerat o fire creativă, dar cred că aveam abilităţi, ca să nu zic talente, asupra cărora aş fi putut să „lucrez” mai mult. Îmi lipsea însă încrederea în mine. De orice lucrare m-aş fi apucat, simţeam că n-o fac corect, şi dacă nu-mi reuşea ceva, mă decepţionam şi abandonam. Trebuia să treacă ceva timp ca să-mi recapăt încrederea şi să reîncep. Abia acum conştientizez că tocmai acele „căderi” m-au şi educat. Într-un final, am revenit şi eu pe „calea cea dreaptă” şi am aplicat la o facultate de artă din Cluj-Napoca, România.
– Două proiecte artistice de excelenţă te-au marcat până acum. Unul a avut o mare rezonanţă în Republica Moldova, altul urmează să fie implementat. Este vorba de „Incursiune în spatele luminii” şi „Umbre grăbite”. De unde pasiunea pentru o lume la răscrucea a două universuri – fizic şi simbolic – şi ce înseamnă pentru tine acest joc de lumină?
– Limita subţire dintre lumină şi întuneric tot timpul m-a provocat. E o regiune fină şi capricioasă, care cere multă grijă şi sensibilitate în reprezentare. Umbra în sine nu e un mister, dar, încadrată în marginile impuse de fotografie, devine misterioasă. În ambele proiecte mi-am propus să captez subiectul ca simbol şi să-i ofer o valoare romantică, în ciuda compoziţiei stricte şi a lipsei de culori.
– „Incursiune în spatele luminii” se numără printre provocările expoziţiei „Monocrom+Roşu” organizată la Chişinău. Care a fost motivaţia ta în acest demers şi cât efort necesită implementarea unei asemenea idei?
– Proiectul „Monocrom+Roşu” a fost unul care a încins spiritele pe parcurs. Preconizam un proiect grandios, până ne-am izbit de obstacole de tot felul şi am decis să realizăm ceva mai modest. De la bun început ne-am propus prea multe şi, pe măsură ce ne apropiam de data vernisării, tot renunţam la câte o idee valoroasă. Din cauza lipsei de sponsori credeam că totul se spulberă. Până la urmă am găsit suportul necesar şi am reuşit să ducem proiectul la bun sfârşit. Am vrut să ne afirmăm şi să transmitem fascinaţia artei. Asta a fost motivaţia cea mare. Efortul a fost şi el, la rându-i, foarte mare. Cred totuşi că n-am fi reuşit fără încurajarea celor apropiaţi şi dragi. Uneori e foarte important ca cineva să creadă în tine.
– Proiectul „Umbre grăbite” este unul de-a dreptul impresionant: captează graba din vieţile oamenilor într-unul din cele mai frumoase oraşe ale României. Ar fi aici un contrast între contemporaneitate şi vechime definită prin cadru. Care a fost sursa ta de inspiraţie în acest caz?
– Mesajul acestui grupaj tematic este destul de simplu, deşi tinde să răspundă la întrebări complexe. Cunosc foarte multă lume care, fiind tot timpul în grabă, trăieşte într-un univers prea personal, lipsit de frumosul din jur. El însă există! Și ne înconjoară peste tot. Grăbiţi mereu, uităm să ne oprim din mers şi să-l contemplăm. Și ca să demonstrez asta, am ales unul dintre cele mai frumoase orașe din Romania, Cluj-Napoca, unde chiar ai ce contempla. A hoinări pe străzile Clujului cu ochii închişi e o crimă! Cât de des v-ați oprit din mers să contemplați o fereastră, un detaliu de pe un acoperiș de casă, un perete găurit, un porumbel, un zâmbet, o umbră perfectă la un apus de soare, o bucată de cer într-o baltă de apă?... Timpul nu contează decât atunci când se oprește. Şi el se oprește numai atunci când ne dorim noi...
– Când preconizezi să faci public acest proiect şi unde?
– Ca orice proiect semnificativ pentru afirmarea mea artistică, acesta este publicat pe pagina mea web. A mai fost expus şi în cadrul expoziţiei absolvenţilor de grafică din anul 2011-2012 a Universităţii de Artă din Cluj. Fiind unul dintre proiectele mele preferate, intenţionez să-l expun şi într-o galerie de artă, fie din Moldova, fie din România.
– Deşi fiind student la grafică, mediul tău preferat este fotografia. Pentru unii acest tip de mediu se defineşte prin capacitatea inedită de a capta momentul prezent întru eternizarea lui. Pentru tine însă ce înseamnă fotografia?
– Fotografia are, într-adevăr, proprietatea surprinzătoare de perpetuare în timp. Asta o face imortală într-un sens simbolic. Pentru mine ea ar fi un mijloc creativ, de personalizare, ce mă ajută să prezint celorlalţi subiectul privit prin prisma ochilor mei. Atâta timp cât acel subiect e privit cu o implicaţie afectivă, rezultatul va fi bun. În caz contrar, vei avea o lucrare mediocră. Provocarea estetică te opreşte din mers şi îţi pune imaginaţia în funcţiune. Cu ce mijloace o faci chiar nu contează. Mulţi dau vina pe echipament atunci când nu le reuşeşte ceva. Un artist face fotografii bune şi cu o camera de unică folosinţă. Se fac şi multe fotografii de proastă calitate folosind camere scumpe. Asta fac oamenii cărora le lipseşte pasiunea. În artă nu sunt esenţiale cunoştinţele tehnice. Ansel Adams spunea: „Nu e nimic mai rău decât o fotografie clară după o idee confuză”. Pictura, spre exemplu, este arta includerii, pe când fotografia este una a excluderii. Obişnuinţa de a „băga” totul într-o fotografie este o cale sigură şi ireversibilă spre eşec. Tot ce nu contribuie la punerea în valoare a subiectului şi ideii îndepărtează atenţia. Laconismul în fotografie reprezintă pentru mine un principiu şi mi-a educat spiritul artistic. Nu e doar o tehnică, e o întreagă filozofie!
– Acum, că ai absolvit o facultate cu profil artistic, arta îşi are loc în planurile tale de viitor?
– Şi da, şi nu. Arta şi fotografia ca mijloc de exprimare artistică vor rămâne mereu ceva nobil în concepţia mea. N-aş realiza însă niciodată lucrări doar din raţiuni comerciale. E un paradox aici, pentru că un artist nu-şi poate materializa visurile fără mijloace financiare. Nu văd arta însă ca mijloc de existenţă sau supravieţuire. Şi pentru că trebuie totuşi să „exist”, sunt constrâns s-o plasez pe un plan secund. Asta n-ar însemna s-o şi abandonez.
– Ca să încheiem, Daniel, un studiu al Centrului Român de Politici Europene din 2012 susţine că doar 56% dintre studenţii basarabeni în România finalizează studiile cu o diplomă, altele 44% marchează rata de abandon. Sunt trei ani de când studiezi la Cluj şi, bănuiesc, socializezi cu basarabenii tăi, şi ei studenţi acolo. O părere personală, de ce atât de mulţi dintre ei nu-şi duc la bun sfârşit „misiunea”?
– Deşi sursa pare destul de credibilă, cifrele de mai sus mă surprind şi îmi par exagerate. Personal, nu cunosc basarabeni în Cluj care au abandonat facultatea, poate doar câţiva care s-au reprofilat ori transferat. Lucrul acesta mi se pare firesc, dacă ţinem cont de faptul că, atunci când aplici pentru o bursă a guvernului român, ai doar o vagă idee unde vii şi cum va fi. E un risc pe care trebuie să ţi-l asumi, daca vrei să faci acest pas. Cei care abandonează, probabil, au şi ei motivele lor. Sunt mulţi însă (nu doar basarabeni) dintre cei care fac facultate doar pentru că studenţia reprezintă pentru ei „un stil de viaţă” și nimic mai mult.
– Ce ar putea, din punctul tău de vedere, să-i motiveze să aibă succes în ceea ce fac, ca şi tine?
– Eu nu sunt un student-model, ba chiar am avut şi eu o groază de restanţe. Într-un final, am reuşit să înving toate dificultăţile. Oricine ar putea face la fel. E foarte important să-ţi placă ceea ce înveţi şi ce faci, altfel degeaba îţi iroseşti energia. Dacă nu-ţi place – lasă! Important este să-nţelegi care îţi este vocaţia. Dacă ai înţeles, nu ezita!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog