Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ AZI

Limba română – simbol naţional şi atribut al statalităţii Republicii Moldova

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Limba e produsul de secole şi milenii al societăţii umane, ea servind oamenilor ca mijloc principal de comunicare şi informare. Prin limbă o naţiune s-a constituit şi a evoluat în timp, menţinându-se în istorie. Limba, istoria şi datinile strămoşeşti au determinat specificul naţiunii române, formând temeliile unităţii noastre etnice. Limba se impune ca expresie a unităţii naţionale şi dezvoltă conştiinţa apartenenţei la această naţionalitate, conştiinţa unei anumite identităţi naţionale [D. Irimia, 1, p. 52-53]. Esenţa raportului dintre limba unui popor şi specificul său naţional a fost definită cu multă claritate de M. Eminescu: „Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limbă şi naţionalitate asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin” [2, după LRPM, p. 51].
Unitatea limbii române, vorbită în întreg spaţiul geografic dacoromân, din nordul Carpaţilor până la Dunăre şi Mare şi de la Tisa până la Nistru şi dincolo de Nistru, a fost recunoscută la est de Prut în istoricul an 1989, odată cu consfinţirea limbii noastre ca limbă de stat pe teritoriul Republicii Moldova. Legiferarea statalităţii limbii române şi revenirea la veşmântul ei firesc, la grafia latină, sunt opţiunile istorice ale românilor basarabeni în lupta lor de eliberare şi statornicire naţională.
Într-adevăr, limba română a fost declarată pe teritoriul republicii ca limbă oficială, dar n-a fost şi promovată şi respectată conform legii, chiar de înşişi cei care au învestit-o în drepturile sale legitime. Evenimentele ce s-au desfăşurat în anii următori demonstrează cu prisosinţă această tristă realitate: definirea limbii de stat prin glotonimul aberant „limbă moldovenească” în Constituţia republicii; desfiinţarea Departamentului de stat al limbilor, a cărui misiune era supravegherea funcţionării limbii oficiale în toate domeniile şi sferele de activitate umană, precum şi promovarea şi implementarea legislaţiei lingvistice în republică; sistarea cursurilor de învăţare a limbii oficiale de către alolingvi; amânarea repetată, până la anulare a termenelor privind atestarea nivelului de cunoaştere a limbii de stat de către cadrele de conducere din republică şi de către specialiştii alofoni care, în virtutea funcţiilor de serviciu, vin în contact direct cu populaţia.
La acestea ulterior s-au mai adăugat atâtea şi atâtea iniţiative şi acţiuni instigatoare: declararea a trei limbi de stat în Găgăuzia (rusa, găgăuza, româna) şi în nerecunoscuta Transnistrie (rusa, ucraineana, româna); deschiderea universităţii slave la Chişinău şi cu predare în limba rusă la Comrat; înfiinţarea Departamentului Relaţii Interetnice (astăzi Biroul Relaţii Interetnice), în atenţia căruia chiar de la început s-au aflat interesele şi necesităţile minorităţilor (dar şi acestea la nivel de grădiniţă şi şcoli primare) şi aproape deloc (sau chiar deloc) cele ale băştinaşilor majoritari în acest spaţiu; introducerea în programele şcolii a limbii ruse ca obiect de studiu obligatoriu; substituirea în instituţiile de învățământ a istoriei românilor prin inventata „istorie integrată”; propagarea ideii de „patriotism moldovenesc” şi tolerarea actelor făţişe de românofobie etc.
De ce fel de patriotism mai poate fi vorba, dacă unii politicieni de la noi insistă să fie acceptată ca limbă de stat şi o limbă a altei ţări (rusa), şi tot ei susţin şi promovează o istorie fărâmiţată a propriului neam, împovărată cu etape, evenimente şi fapte arbitrar selectate, acestea ţinând de fapt de o istorie străină. Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat recent o lege prin care migranţii stabiliţi sau angajaţi la muncă temporar în ţară sunt obligaţi să cunoască şi să vorbească peste tot limba rusă, la noi însă organele şi instituţiile în drept se tem ca nu cumva să-i deranjeze în acest plan pe alolingvi, aceştia fiind chiar cetăţeni ai statului nostru.
E cazul să menţionăm şi un alt fapt, extrem de alarmant, asupra căruia ne atenţionează savantul, profesorul universitar Anatol Ciobanu: „Scade văzând cu ochii genofondul nostru, românii moldoveni se cam topesc ca etnie în Basarabia... În toate oraşele republicii moldovenii au devenit minoritari... Oricât ar fi de straniu, dar moldovenii orăşeni ar trebui să fie ocrotiţi de stat ca minoritate naţională chiar la ei acasă. Poate că e unicul caz în Europa” [3, p. 68-69].
În Republica Moldova sunt respectate toate limbile minorităţilor naţionale şi utilizarea lor nu este interzisă de nimeni. De am cunoaşte şi am avea, astfel, posibilitatea să conversăm în toate aceste limbi. Limba română a fost declarată ca limbă oficială pe întreg teritoriul Republicii Moldova, nu ştim însă şi cum se aplică în practica de fiece zi acest deziderat, mai cu seamă în aşa-zisele autonomii. Organele de resort şi lingviştii ar trebui să se implice şi să supravegheze situaţia lingvistică la faţa locului. Traducerea documentelor oficiale în limbile minorităţilor naţionale este costisitoare şi contravine intereselor şi legilor statului. Suntem siguri că în Federaţia Rusă limba oficială nu este stingherită în acest plan, că documentele oficiale nu sunt traduse într-o altă limbă sau în limbile populaţiilor din regiunile şi republicile autonome.
Legea privind limba oficială a statului trebuie respectată, nu discutată şi interpretată după placul fiecăruia. Pentru toţi să ne fie clară ideea stipulată în unul din articolele ei de bază: „Ca limbă de stat, limba moldovenească (corect română, n. – A.E.) se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale şi îndeplineşte în legătură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii”[4, p. 6]. Limba română este simbolul naţional şi atributul statalităţii Republicii Moldova. Limba română ca limbă oficială trebuie ocrotită, promovată şi respectată la fel ca şi drapelul sau stema de stat a Republicii Moldova.
E bine cunoscută astăzi tendinţa statelor europene de a se integra într-o comunitate internaţională capabilă să asigure stabilitatea socială şi progresul economic în fiecare ţară, pacea şi buna înţelegere între popoarele continentului. Comunitatea europeană, după cum e şi firesc, presupune omogenitatea etnolingvistică şi culturală internă, consolidarea spirituală a societăţii din fiecare stat. Iată de ce edificarea unei societăţi trainice, sub toate aspectele, a devenit politica prioritară a parlamentelor şi guvernelor din majoritatea ţărilor europene.
Drept exemplu în acest sens pot servi realizările din statele baltice. Ne-am convins de aceasta cu ocazia unei vizite în Estonia şi Letonia, efectuate în cadrul Programului Est-Est iniţiat şi susţinut de instituţiile internaţionale. Echipa specialiştilor din Chişinău (filologi, istorici, jurişti, sociologi) şi-a pus drept scop, cu acest prilej, acumularea de informaţii şi formarea unei opinii obiective asupra situaţiei social-politice din cele două ţări, stabilirea unor relaţii de colaborare între instituţiile de stat şi neguvernamentale în problemele integrării în societăţile civile. Delegaţii moldoveni au avut întâlniri cu persoane oficiale din organele de conducere şi din instituţiile de stat (parlamentari, conducători de ministere şi departamente), au întreţinut convorbiri cu oameni de cultură şi ştiinţă, cu învăţători de şcoală şi profesori universitari, cu membri ai unor organizaţii obşteşti şi societăţi etnoculturale. Propunerile, recomandările şi sugestiile în problemele date au fost prezentate forurilor de conducere din republica noastră pentru adoptarea unor eventuale decizii şi pentru implementarea lor în practica de fiece zi. Ceea ce a urmat e îndelungata tăcere şi totala indiferenţă.
Impresia generală, pe care ne-a prilejuit-o această vizită, se rezumă la următoarele. Instituţiile oficiale şi organizaţiile neguvernamentale activează de comun acord în vederea realizării programelor de stat privind integrarea societăţii civile din cele două state. Sunt definite strategiile edificării şi consolidării societăţii, sunt stabilite obiectivele, căile şi metodele de soluţionare a problemelor din domeniu, acestea având drept scop afirmarea unei societăţi deschise pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de apartenenţa lor naţională sau confesională, de practicarea unor profesii, ocupaţii şi îndeletniciri. Scopul major al activităţii în comun este consolidarea societăţii şi integrarea ţărilor respective în comunitatea europeană [5; 6].
Bineînţeles, organele de conducere din ţările respective se confruntă şi ele cu unele dificultăţi inerente proceselor de reformare şi restructurare a societăţii. Drept dovadă este mass-media de limba rusă, aflată, ca şi la noi, mereu pe poziţii antagonice. Cei aflaţi în opoziţie supun criticii vehemente legile statului privind cetăţenia, învățământul mediu şi superior cu predare în limba statului, funcţionarea limbilor oficiale în general. Dar caravana îşi caută de drum şi nu se lasă influenţată de niciun fel de împotriviri, piedici, obstacole.
Cert e că în Letonia şi Estonia există un cadru legislativ şi juridic de promovare a ideilor şi principiilor edificării unei societăţi democratice deschise, de susţinere a activităţilor organizaţionale şi instituţionale în vederea reformelor sociale, educaţionale şi culturale [7]. Am rămas plăcut surprinşi de atitudinea serioasă, binevoitoare şi, cred, binemeritată a forurilor de conducere ale statului faţă de ştiinţa lingvistică, precum şi de încrederea acordată filologilor antrenaţi în munca de instruire, educaţie şi luminare culturală a cetăţenilor. Iar rezultatele activităţii acestora sunt vizibile: studii, manuale, dicţionare, materiale didactice, îndrumări metodice, ghiduri şi buletine informative – pentru toate păturile sociale şi pentru toate vârstele. Despre aceste lucruri, cu regret, nu se poate vorbi cu referire la Republica Moldova.
Factorii ce consolidează societăţile civile din ţările baltice sunt de natură complexă: (1) politica consecventă promovată de autorităţile statale pentru prosperarea naţiunii şi încadrarea grupurilor alolingve minoritare în societatea unitară a statului; (2) conştiinţa de neam şi de ţară suverană şi independentă împărtăşită de întreaga populaţie; (3) lipsa unor forţe active şi grupări vădit opoziţioniste, a unor situaţii destabilizatoare, care ar genera dezordinea şi conflictele în societate (separatismul, armatele străine, fărâmiţarea teritoriului prin autonomizare etc.); (4) nivelul de cultură net superior, precum şi starea materială a populaţiei, condiţiile de viaţă mult mai bune în comparaţie cu cele din Republica Moldova.
În Republica Moldova nu s-a făcut aproape nimic în vederea încadrării spirituale şi culturale a cetăţenilor într-o comunitate unitară. Încercările de apropiere a reprezentanţilor minorităţilor naţionale prin însuşirea şi cunoaşterea limbii oficiale – „a limbii române ca mijloc de comunicare interetnică pe teritoriul republicii” – au fost zădărnicite prin decizii şi dispoziţii oficiale încă prin anii 1994-1996. Nu dispunem în prezent de o concepţie fundamentală în ceea ce priveşte procesele şi modalităţile de integrare a tuturor cetăţenilor într-o societate civilă unitară, lipsind cu desăvârşire în acelaşi timp un cadru legislativ şi juridic adecvat în acest sens. Nu avem capacitatea dialogului constructiv dintre organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile de stat. În plus, unele societăţi culturale ale minorităţilor, în contradicţie cu principiile şi angajamentele statutare, se implică politic promovând idei ce cauzează înstrăinarea şi izolarea alogenilor. Presa nu încurajează deocamdată discuţii publice în problemele de interes comun, excepţie făcând unele reviste şi ziare de orientare democratică.
În Franţa există un comitet naţional care informează în permanenţă preşedintele ţării asupra stării şi funcţionării limbii oficiale în toate domeniile şi sferele de activitate umană. În ţările baltice misiunea aceasta o au comisiile de resort (parlamentară şi guvernamentală), care coordonează activitatea comisiilor şi subcomisiilor ramurale, din ministere, departamente, instituţii, organizaţii şi întreprinderi. Ministerul Justiţiei din Letonia dispune de subdiviziuni speciale în acest plan: de elaborare a proiectelor de legi şi hotărâri în problemele limbii de stat, de supraveghere a stării şi funcţionării limbii oficiale în societate, de control şi inspectare, precum şi de sancţionare a cazurilor de nerespectare a legilor privind limba oficială.
În Letonia programul învăţământului de stat prevede trecerea treptată la limba letonă de predare în toate instituţiile şcolare, universitare şi postuniversitare [8; 9; 10]. La noi, şcolile cu predare în limba rusă, de altfel, destul de numeroase, continuă să-şi majoreze efectivul. Astfel, apare întrebarea: pentru ce ţară se pregătesc cadre calificate în instituţiile noastre şi din bugetul statului nostru?
În Republica Moldova sunt necesare investigaţii ştiinţifice fundamentale, sub toate aspectele integrării conlocuitorilor într-o societate comună, unificată, consolidată. Cercetările în domeniu ar putea sta la baza unor implementări aplicativ-practice de amploare. O carte-două (monografie sau culegere de articole) nu pot salva situaţia, mai cu seamă dacă ele sunt ţinute în rafturi de bibliotecă. Problemele integrării trebuie discutate şi propagate în presă, la radio şi televiziune, în instituţiile de învăţământ, în cadrul societăţilor etnoculturale. Nu avem nevoie de discuţii interminabile „în jurul denumirii limbii”, după cum ne propun unii politicieni; problema e de mult soluţionată şi astăzi limpede este pentru toţi. Vorbim limba română şi o altă limbă romanică în spaţiul dacoromân nu există.
Să reţinem cele spuse de reputaţii lingvişti: Silviu Berejan – „Limba română exemplară nu poate fi numită moldovenească, pentru că limba literară «moldovenească» nu există. Există numai vorbirea dialectală moldovenească” [11, p. 24]; Eugeniu Coşeriu„A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o abstracţie şi o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural” [12, p. 30-31].
E timpul ca în marea operă de instruire şi luminare culturală să se încadreze activ elitele comunităţii noastre: savanţii, scriitorii, oamenii de cultură şi artă. Lingviştilor le revin sarcini deosebite şi de mare responsabilitate: să realizeze cercetări de valoare sub raport teoretic şi aplicativ-practic; să abordeze în studiile lor probleme majore şi de actualitate, care să contribuie la ameliorarea situaţiei lingvistice în republică; instituţiile de cercetări ştiinţifice şi catedrele universitare de limbă română şi lingvistică romanică să-şi revadă în acest sens proiectele investigaţionale, evitând planificarea unor lucrări (monografii, teze de licenţă şi de doctorat etc.) de minimă importanţă ştiinţifică şi randament practic.
În condiţiile de astăzi ar fi necesară crearea unui Centru de cercetări şi implementări practice în domeniul integrării în societatea civilă. În această muncă de folos şi interes comun vor fi antrenaţi specialişti de înaltă calificare din diferite domenii: economie, sociologie, drept, istorie, lingvistică. Centrul va avea obiectivele şi direcţiile principale de activitate: (1) elaborarea strategiilor în problemele integrării; (2) definirea metodelor şi procedeelor de realizare a programelor de reformare a societăţii; (3) editarea unor lucrări cu caracter aplicativ-practic în domeniu (instrucţiuni, îndrumări metodice, buletine informative etc.); (4) discutarea publică şi propagarea ideilor şi principiilor politicii integrării. Dat fiind faptul că organele de resort n-au ajuns încă la înţelegerea acestor necesităţi, susţinerea organizatorică şi financiară în acest plan va trebui obţinută, probabil, tot prin realizarea unor proiecte şi programe promovate de instituţiile internaţionale.
Premizele de bază, punctele de plecare în realizarea unor atari iniţiative şi acţiuni sunt totuşi: (1) politica consecventă de suveranitate şi independenţă naţională pe care urmează să o promovăm în continuare; (2) obţinerea pe toate căile şi prin toate mijloacele a întregirii teritoriului Republicii Moldova, anulând astfel tendinţele de fărâmiţare a teritoriului şi procesele de destrămare a societăţii după principii etnice, politice, ideologice etc.; (3) crearea unui stat de drept şi a unei societăţi stabile, în conformitate cu normele democratice internaţionale; (4) renunţarea la dispoziţii şi directive oficiale impertinente în problemele de limbă, istorie, cultură şi tradiţii naţionale; (5) conştientizarea adevărului că însuşirea şi cunoaşterea limbii oficiale a statului, a limbii române, şi respectarea tradiţiilor istorice şi culturale ale populaţiei autohtone majoritare oferă alolingvilor posibilităţi reale de manifestare şi afirmare în societatea civilă actuală.
Limba este mijlocul principal de comunicare între oameni, dar şi un factor de prim ordin în procesul de integrare şi consolidare a societăţii umane. Pe teritoriul Republicii Moldova limba română trebuie să devină catalizatorul unificării şi consolidării societăţii civile, pentru aceasta însă este necesar să fie respectată de toată lumea şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de toţi cetăţenii republicii, indiferent de apartenenţa lor etnică. Limba oficială trebuie să reintre pe deplin în drepturi. În acest scop se impun un şir de sarcini şi acţiuni de rigoare:
1. Elaborarea unui nou proiect de lege privind funcţionarea limbii de stat pe teritoriul Republicii Moldova, promovarea şi difuzarea lui în mass-media în vederea unei largi discuţii publice, fapt ce ar putea să convingă forurile superioare de conducere în ceea ce priveşte necesitatea adoptării unei asemenea legi.
2. Reexaminarea principiilor şi a mecanismului de aplicare a legii, elaborarea pe bază de noi criterii a unui Program de stat care să asigure funcţionarea limbii oficiale pe teritoriul Republicii Moldova.
3. Articolul 13 din Constituţie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în redacţia: Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română. „Acest lucru nu afectează în nici un fel nici ambiţiile, nici orgoliul cuiva, cu atât mai mult, independenţa şi suveranitatea statală a Republicii Moldova... Reformularea cuvenită a Articolului 13 din Constituţie va servi drept chezăşie pentru însuşirea unei limbi literare (scrise şi orale) în formele cerute de normele respective, cu toată terminologia ştiinţifică, tehnică, culturală, adecvată exigenţelor contemporaneităţii” – remarcă acad. Nicolae Corlăteanu [13, p. 42-44].
4. Reinstituirea Departamentului de stat al limbilor şi învestirea lui în toate drepturile cuvenite: supravegherea funcţionării limbii de stat în toate domeniile şi sferele de activitate; promovarea politicii de stat în problemele limbii oficiale şi a limbilor minorităţilor naţionale; controlul asupra respectării legislaţiei lingvistice şi dreptul de sancţionare a cazurilor de nerespectare a legislaţiei lingvistice.
5. Revigorarea procesului de învăţare a limbii de stat de către alolingvi şi de perfecţionare a vorbirii literare a conaţionalilor noştri, prin organizarea cercurilor şi cursurilor didactice (serale, duminicale) de studiere şi învăţare a limbii oficiale, de iniţiere în domeniul legislaţiei lingvistice.
6. Trecerea cât mai rapidă a învăţământului de toate gradele şi nivelurile la predarea în limba română.
7. Stabilirea unor termene concrete de atestare la capitolul cunoaşterii limbii oficiale a persoanelor cu funcţii de răspundere în conducerea statului şi a specialiştilor alolingvi ce vin în contact direct cu populaţia.
Trebuie să ne pătrundem de înţelegerea că buna funcţionare a limbii române – oficiale – depinde de fiecare dintre noi, în sensul că trebuie să o învăţăm permanent şi să o vorbim corect. Noi trebuie să oferim alogenilor posibilitatea însuşirii limbii de stat şi tot noi, pe de altă parte, să le creăm situaţii de utilizare inevitabilă a limbii oficiale.
Istoria ne-a hărăzit un destin comun, să avem pe acest meleag basarabean o patrie comună, fie ea şi atât de mică, de aceea dimpreună cu toţii, şi românii băştinaşi, şi conlocuitorii noştri de altă etnie, trebuie să-i purtăm onoarea, să o ocrotim, să-i asigurăm stabilitatea şi prosperitatea.
 
Bibliografie
1. Dumitru Irimia, Limba – componentă fundamentală a specificului naţional. În: Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Chişinău, 1996, p. 52-53 (abreviat LRPM).
2. Mihai Eminescu. În: „Curierul de Iaşi”, 1876 (după LRPM, p. 51).
3. Anatol Ciobanu, Eroziunea conştiinţei naţionale a românilor moldoveni.În:LRPM, p. 68-69.
4. Actele legislative ale R.S.S. Moldoveneşti cu privire la decretarea limbii moldoveneşti limbă de stat şi revenirea ei la grafia latină, Chişinău, 1990.
5. Интеграция общества в Латвии. Концепция государственной программы, Рига, 1999.
6. На пути к гражданскому обществу, Рига, 2001.
7. The Integration of Society in Latvia. National Programe, Riga, 2001.
8. Государственная программа освоения латышского языка, Рига, 2001.
9. General education in Latvia. În: „Education in Latvia (2000-2001)”, Riga, 2001.
10. Les politiques linguistiques des pays baltes. Terminogramme, Quebec, 1998.
11. Silviu Berejan, De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească?
12. Eugeniu Coşeriu, Latinitatea orientală.În:LRPM, p. 30-31.
13. Nicolae Corlăteanu, Româna literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate.În:LRPM, p. 42-44.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog