Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ AZI

Greşeli frecvente de grafie în limba actuală

Adina DRAGOMIRESCU

Alte articole de
Adina DRAGOMIRESCU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Cele patru articole anterioare din această serie au avut în vedere principiile ortografiei româneşti. Continuăm, în acest număr, cu prezentarea unora dintre cele mai frecvente greşeli de grafie din limba română actuală (lipsa semnelor diacritice, scrierea cu -i, -ii și -iii la final de cuvânt, folosirea abrevierilor, scrierea cu majuscule), pentru ca, în numărul viitor, să ne concentrăm atenția asupra folosirii cratimei.
În general, nu vom repeta greșeli de grafie (asociate adesea cu rostiri incorecte) semnalate anterior, cu ocazia prezentării principiilor ortografiei: lipsa lui -u final (din cuvinte ca ambulatoriu, obligatoriu, onorariu, serviciu),scrierea fără consoană dublă (a înnebuni, a înnobila), scrierea unor neologisme adaptate și neadaptate, reglementată de principiul fonologic (vezi „Limba Română”, nr. 1-2); rostirea greșită a literei x ca [cs], în loc de [gz], rostirea greșită a lui e inițial din structura formelor flexionare ale pronumelui personal și ale verbului a fi ca [e], în loc de [ie] (în este, eram, el, ei etc.), reglementate de principiul tradiţional-istoric (vezi „Limba Română”, nr. 3-4); scrieri şi rostiri greşite de tipul uşe, în loc de uşă, greşală, în loc de greşeală, aşează, în loc de aşază, înşeală, în loc de înşală, ghiaţă, în loc de gheaţă, aceiaşi fată, în loc de aceeaşi fată etc., precum şi scrierea substantivelor compuse, reglementată de principiul morfologic (vezi „Limba Română”, nr. 5-6); scrierea îmbinărilor de tipul altădată vs altă dată, niciun vs nici un, bun-simţ vs bun simţ, reglementată de principiul sintactic; scrierea cu majuscule a unor nume proprii omonime cu nume comune, reglementată de principiul simbolic (vezi „Limba Română”, nr. 7-8).
Majoritatea greşelilor prezentate în acest număr sunt extrase din rapoartele de monitorizare a presei din România realizate la cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului, de cercetători ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti şi publicate periodic pe site-ul CNA, începând din 2007. Ca de fiecare dată, regulile și explicațiile care precedă prezentarea greșelilor sunt extrase din instrumentele normative oficiale în vigoare.
 
1. Lipsa semnelor diacritice
Semnele diacritice sunt semne grafice adăugate literelor pentru a marca, de obicei, diferențele de valoare fonetică a aceleiași litere (Şuteu 1981: 88). Conform DIN: 244, în scrierea limbii române se folosesc trei semne diacritice plasate deasupra sau dedesubtul unor litere vocale sau consoane pentru a marca deosebirea față de sunetele notate prin cinci litere de bază: căciula (semnul scurtimii din transcrierea fonetică): ă; circumflexul / accentul circumflex (care nu notează însă accentul tonic): â, î; virgulița (și nu sedila, aşa cum se preciza în lucrări mai vechi – Şuteu 1981: 89; pentru explicații, vezi Vintilă-Rădulescu 2007): ș, ț.
În DIN, se mai precizează şi că „în împrumuturi neadaptate, nume proprii străine sau nume de persoană românești scrise după model străin, precum și în limbile unor minorități naționale din România, se folosesc și alte semne diacritice” și că „folosirea semnelor diacritice este obligatorie pentru entitățile publice (autorități, instituții și notari), și în scrierea la calculator, conform Legii 183/16 mai 2006” (p. 244).
Scrierea fără semnele diacritice specifice limbii române este frecventă în textele de pe ecranele posturilor de televiziune, pe internet, în lucrări (școlare) redactate la calculator etc. și nu are nevoie să fie ilustrată. Pe lângă aspectul neplăcut, lipsa diacriticelor poate produce confuzii de tipul: mari (care poate reda fie verbul mări, fie adjectivul mari), ca (pentru ca sau ), sa (pentru sa sau ) etc.
Este de menţionat că semnele diacritice specifice limbilor străine (mai ales cele din componenţa unor nume proprii) trebuie preluate. Nu este, prin urmare, corect să se scrie: „Francois Hollande” (Digi 24, 15.VII; Realitatea TV, 10.VII.2012), „strada Moliere” (Prima TV, 25.VII.2012), ci François, Molière.
 
2. Scrierea cu -i, -ii, -iii la final de cuvânt
Greşelile de acest tip sunt destul de frecvente, pentru că scrierea corectă cu -i, -ii sau -iii la final de cuvânt presupune atât interpretarea corectă a semnificaţiei morfologice a fiecărui i, cât şi diferenţierea corectă a scrierii de pronunţare, care este adesea înşelătoare. În cele ce urmează, discutăm numai câteva situaţii în care apar mai frecvent greşeli de acest tip, însă multe dintre reguli și explicații sunt valabile și pentru alte contexte similare.
• Formele de infinitiv ale verbelor de conjugarea a patra se scriu corect cu un i. Aceste forme de infinitiv apar atât independent (E frumos a oferi flori), cât şi în structura unor forme verbale compuse (voi oferi, aş oferi). Este foarte important de reţinut faptul că imperativul negativ este omonim cu infinitivul, deci formele de imperativ negativ ale verbelor în discuţie se scriu tot cu un i (Nu oferi flori, nu e momentul!, Nu fi obraznic!). Trebuie acordată o atenție specială verbelor al căror radical se termină în i, și care, prin adăugarea sufixului i, se vor scrie cu doi i la infinitiv și la imperativul negativ (ți-ar prii, nu te sfii!). Vezi și GBLR: 297.
Deși regula pare destul de clară, apar adesea încălcări ale acesteia: „Nu fii nesimţit!” (Antena 3, 12.V.2011), în loc de nu fi;„Se poate ocolii pe ruta DN29D Botoşani – Ştefăneşti” (Antena 1, 30.VI.2010), în loc de ocoli; „Întâmplările vieţii pot fii dureroase” (OTV, 4.IV.2010), în loc de fi.
Necunoaşterea structurii morfologice a cuvintelor duce la apariția greșelii inverse, unele forme verbale fiind scrise greşit cu un i (ca la infinitiv),în loc de doi. În exemple ca „te-ai săturat (...) săfi grăbit” (Prima TV, 26.VII.2012), „Îl şti?” (Kanal D, 7.VI.2010), „Dar zic să închizi camera şi să vi să iei şi tu celălalt bol” (Kanal D, 19.VI.2010), ar fi trebuit scris fii, știi, vii, pentru că primul i face parte din radicalul verbului (fiu, fiţi etc.; știu, știați etc.; vin, vine etc.), iar cel de-al doilea reprezintă desinenţa de persoana a II-a plural.
• Pun probleme de scriere și substantivele masculine și adjectivele cu formă de masculin terminate în grupul consoană + l, r (cunoscut ca muta cum liquida), atunci când trebuie puse la plural, formă nearticulată sau articulată nedefinit. Formele corecte sunt: (niște) arbitri, aștri, extratereștri, membri, socri, multipli; acri, celebri, mândri, noștri etc. Greșeala este explicabilă prin influența pronunțării asupra grafiei: și formele nearticulate sau articulate nedefinit, și cele articulate definit (Arbitrii au dat note mari, Celebrii actori au fost premiați la festival) se rostesc la fel (vezi Croitor et. al 2010: 19-21, GBLR: 68, Nedelcu 2012: 37-38). În următoarele exemple, cuvintele subliniate ar fi trebuit deci scrise cu un singur i: „Iar strigă la arbitrii!” (Antena 1, 9.IV.2010); „suntem mândrii de ambele flote”, „suntem mândrii de orice navă” (Antena 1, 30.VII.2010).
Apare însă şi greşeala inversă, în care cuvinte articulate definit din seria menţionată sunt scrise greşit cu un i, în loc de doi: „miniştri făceau angajări” (Realitatea TV, 7.VI.2010).
• O atenţie specială trebuie acordată scrierii formelor de plural ale adjectivului propriu (din aceeaşi clasă face parte şi straniu) (GBLR: 229, Nedelcu 2012: 38-41): cu doi i, primul aparţinând radicalului (vezi propriu) şi al doilea fiind desinenţa de plural (forţe proprii), dar cu trei i, când adjectivul este antepus substantivului: primul i face parte din radical, al doilea este desinenţa de plural, iar al treilea este articolul definit, preluat de la substantiv (propriii copii). În ultima situaţie descrisă, se poate adăuga şi pronumele clitic de dativ posesiv, într-o structură uşor pleonastică (propriii-i copii „propriii săi copii”).
• Formele posesive conjuncte atașate unor substantive nume de rudenie nu pun numai probleme legate de folosirea cratimei (frate-său, mamă-sa, mă-sa, ta-su), ci și de scrierea cu ii a substantivelor feminine însoțite de posesive conjucte la cazurile genitiv și dativ. În loc de „mă-ti” (Prima TV, 23.VII.2012), sor(ă)-si, ar trebui să se scrie mă-tii, sor(ă)-sii. Greșeala este explicabilă prin faptul că aceste forme, fiind colocviale, nu apar prea des folosite în scris, deci utilizatorii nu au conștiința problemelor de grafie pe care le pun, dar și prin faptul că structura morfologică a posesivului devine greu analizabilă, acesta preluând mărcile de flexiune ale substantivului la care se atașează.
 
3. Abrevieri
Folosirea abrevierilor pune două probleme: cum scriem abrevierile şi ce abrevieri avem voie să folosim.
Pentru a răspunde la prima problemă ridicată, oferim o sinteză a regulilor formulate în DIN: 35. Majoritatea abrevierilor sunt urmate de punct, atunci când conţin una sau mai multe litere din partea iniţială a cuvintelor abreviate (etc., id., v.); aceleiaşi reguli se supun şi abrevierile prenumelor (A., M., I.L.). Prin tradiţie, se pune punct după dr., abrevierea de la doctor. În schimb, nu sunt urmate de punct: abrevierile care păstrează finala (vocalică sau consonantică) a cuvântului abreviat (cca = circa, dl = domnul, d-ta = dumneata, vs = versus), simbolurile elementelor chimice (C = clor), simbolurile unor termeni științifici și tehnici (din matematică, fizică), simbolurile majorității unităților de măsură aflate actualmente în uzul internațional (cm, l, m, kg), numele punctelor cardinale (E, N, V, S), unele abrevieri din medicină (Rh), abrevierile care conţin segmente de cuvinte (TAROM). Abrevierile compuse din iniţiale se pot scrie cu sau fără punct (ONU/O.N.U., BRD/B.R.D.).
Răspunsul la a doua problemă este mai complicat, pentru că numai unele dintre abrevieri (puţine) sunt reglementate de instrumentele normative. De exemplu, în DIN: 483, se dă lista abrevierilor oficiale pentru lunile anului: ian., febr., mart., apr., iun., iul., aug., sept., oct., nov. (de la forma veche novembrie), dec. De asemenea, sunt reglementate abrevierile unor funcţii militare: col., g-ral/gen., gen.-mr., lt., lt.-col., lt.-maj. etc. (vezi DOOM2, DIN).
În textele făcute publice (prin presă, cărți etc.), sunt însă de evitat abrevierile ad-hoc (care denotă neglijență în redactare), mai ales dacă pot produce confuzii: „Sorin Blejnar – preş. ANAF” (Realitatea TV, 10.III.2010); „dir. gen.” (Prima TV, 3.III.2010); „John Monks secretar gen.” (TVR 1, 4.VI.2010); „şef Dep. Politic” (B1 TV, 8.VI.2010); „presed. Camera Deputaţilor” (N24 PLUS, 3.VI.2010); „dir. investiţii” (N24 PLUS, 3.VI); „manager Sp.” (Prima TV, 14.VI.2010); „ing. Comisia pt. Catedrala Mântuirii” (Prima TV, 14.VI.2010); „comisia pt.construirea Catedralei” (Prima TV, 3.VI.2010);„Aerop. Henri Coandă” (Prima TV, 17.IV.2010); „dir. medical Spit. de Urg. Târgovişte” (Realitatea TV, 1.IV, 2.IV.2010).
 

 

4. Scrierea cu majuscule
Regulile generale de scriere cu majuscule (a numelor proprii, la început de frază etc.) nu sunt încălcate decât în mod excepțional, utilizatorii limbii române fiind familiarizați cu ele din școală. Există însă și situații în care alegerea literei mici sau mari nu este ușoară. În continuare, sintetizăm câteva dintre regulile formulate de DOOM2 (LIII-LIX) și DIN, care sunt mai frecvent încălcate în limba actuală.
• Conform lucrărilor amintite, se scriu cu literă mică:
− substantive care desemnează denumirile neoficiale de instituții (guvernul român, guvernele statelor membre ale UE) și numele domeniilor la care se referă o funcție (ministru de interne);
– substantive comune care desemnează tipuri omenești denumite după numele propriu al unor personaje (un adonis, un apolo, un don juan, un harpagon, un mitică, un păcală), obiecte denumite după creatorul lor sau după locul de proveniență (un marghiloman, hațegana, o havană, olandă);
– pronumele de politețe: dumneata, dumneavoastră etc.;
articolul sau particulele din unele nume de persoane românești sau străine: Ludovic al XIV-lea, Ad ad-Rahman, Ștefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaule;
– substantivele comune care denumesc popoare, zilele săptămânii, lunile anului, punctele cardinale și disciplinele de învățământ, care în unele limbi se scriu cu literă mare.
Se scriu însă cu majusculă:
– substantivele care desemnează marile epoci istorice și evenimentele istorice majore: Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea, Comuna (din Paris), Reforma, Unirea Principatelor, inclusiv războaiele de anvergură: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, Războiul celor Două Roze, Războiul de Independență etc.
− substantive proprii folosite ocazional ca substantive comune (nume de obiecte denumite ocazional după creatorul lor): trei Grigorești „tablouri de Grigorescu”, un Stradivarius „vioară creată de Stradivarius”;
– numele de sărbători laice și religioase (1 Decembrie, Înălțarea, 1 Mai, Schimbarea la Față)
– numele de instituții (Administrația Prezidențială, Avocatul Poporului, Camera Deputaților, Facultatea de Litere, Institutul de Lingvistică etc.)
– numele de instituții folosite eliptic: admiterea la Medicină, studentă la Politehnică, secretar de stat la Interne, lucrează în Editură de cinci ani;
– numele complete de funcții: Ministrul Afacerilor Externe;
– toate locuțiunile pronominale de politețe (Domnia Sa, Domnia Voastră, Excelența Sa, Alteța Sa, Sfinția Sa etc.).
• Se scrie cu majusculă numai primul element din nume proprii care desemnează:
– denumirile organismelor de conducere și ale compartimentelor din instituții: Catedra de limba română, Consiliul științific, Serviciul de contabilitate;
– titluri de publicații periodice, opere literare, științifice, artistice, emisiuni radio-TV, documente, premii, medalii: Adevărul literar și artistic, Amintiri din copilărie, Gramatica limbii române, Regulamentul organic, Simfonia fantastică, Tatăl nostru.
Aceste reguli sunt încălcate destul de frecvent în uz. În continuare, vom prezenta numai câteva exemple de folosire a literelor mici în locul majusculelor (a) și de folosire nejustificată a majusculelor (b).
(a) „către piaţa rahova” (Prima TV, 18.VII.2012); „pentru a marca Ora pământului în România” (Pro TV, 17.III.2011); „discursul excelenţei sale” (Antena 1, 23.IX.2010; Antena 3, 23.IX.2010); „Acum, în camera deputaţilor” (OTV, 14.VI.2010); „cu mana pe biblie” (OTV, 6.IV.2010);
(b) „23-24 Iulie” (Prima TV, 23.VII.2012); „Kovesi are grad de colonel, dar nu a făcut Armata” (TVR Info, 20.VII.2012); „Ploile continuă în Sud şi Sud-Vest”, „Ninsori în Vest şi Sud-Vest” (Prima TV, 3.III.2011); „Ploi în jumătatea Sudică a ţării” (Prima TV, 27.III.2011);
„expert în Securitate Nucleară” (Antena 3, 12.III.2011).
 
Bibliografie şi sigle
1. Blanca Croitor, Andreea Dinică, Carmen Mîrzea Vasile, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula, Marina Rădulescu Sala, Rodica Zafiu, Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect, ediţie revizuită, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010.
2. DIN − Ioana Vintilă-Rădulescu, Dicționar normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic și practic, Editura Corint, București, 2009.
3. DOOM2Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, coord. Ioana Vintilă-Rădulescu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005.
4. GBLR – Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București.
5. Isabela Nedelcu, 101 greșeli gramaticale, Editura Humanitas, București, 2012.
6. Flora Șuteu, Introducere în studiul ortografiei românești actuale, în: Th. Hristea (coord.), Sinteze de limba română, ediția a doua, revăzută și mult îmbogățită, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, p. 86-98.
7. Ioana Vintilă-Rădulescu, Despre două semne diacritice din scrierea limbii române, în: Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Limba română – stadiul actual al cercetării, Editura Universității din București, București, 2007, p. 227-231.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog