Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PORTRET

Traian Brăileanu1. Statul şi comunitatea morală. Istoria teoriilor sociologice

Alexandru Ovidiu VINTILĂ

Alte articole de
Alexandru Ovidiu VINTILĂ
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Odată constituit propriul sistem sociologic, Traian Brăileanu va publica două studii reunite sub titlul Statul şi comunitatea morală, Bucureşti, Universul, 1937. Cele două articole publicate în broşura de faţă au văzut lumina tiparului în prestigioasa „Revue Internationale de Sociologie” în 1931 L’ Etat et la Communauté morale şi Essai sociologique sur la liberté humaine în 1937. Trebuie să mai spunem că acest volum va fi reeditat în 1940.
În prefaţa publicată sub semnătura sociologului bucovinean la prima ediţie a tomului în discuţie se menţionează că aceste studii rezumă, întregesc şi lămuresc doctrina autorului expusă pe larg în toate lucrările apărute începând cu anul 1912, anul debutului lui Traian Brăileanu. De asemenea, Statul şi comunitatea morală este, mai ales, o introducere la lucrarea profesorului cernăuţean, finalizată în manuscris încă din 1937, Teoria comunităţii omeneşti, opera de căpătâi a gânditorului, despre care el însuşi mărturiseşte că trebuie să ofere dezlegarea tuturor îndoielilor ce frământă sufletul individual, arătându-i drumul spre mântuire. Aşadar, se observă cum concepţia lui Brăileanu a devenit profund creştină, dimensiunea spiritualistă sau noologică fiind evidentă, articulată definitiv. Nu întâmplător Dan Dungaciu îl numeşte pe Traian Brăileanu „un paretian încreştinat”, autorul unui sistem de sociologie spiritualistă (noologică). Pe ideea importanţei dimensiunii spirituale a marşat şi profesorul Ilie Bădescu atunci când, în introducerea din anul 2000, a intitulat Teoria comunităţii omeneşti, un sistem de sociologie noologică, adică piatra unghiulară a teoriei sale despre comunitatea omenească2. Acelaşi Dan Dungaciu îl plasează pe Brăileanu în rândurile sociologilor care au adoptat în ştiinţă o poziţie personalist-creştină, axată pe învăţăturile, etica şi doctrina ortodoxă3.
Revenind la Statul şi comunitatea morală, autorul lucrării, pe parcursul acesteia, a încercat să lămurească raportul dintre stat şi comunitatea morală. Într-o primă instanţă Brăileanu va insista asupra faptului că există două forme de organizare socială, fiecare având caracter propriu. Teoretic, spune sociologul cernăuţean, se poate construi un stat, o comunitate morală, un sistem economic, o comunitate religioasă etc., considerându-se numai factorii de care depinde structura acestor forme teoretice. Fiecare dintre forme implică oamenii, dar oameni a căror acţiune are un scop: politic, economic ş.a.m.d. Cetăţenii formează statul, producătorii alcătuiesc sistemul economic, credincioşii constituie biserica. Conduita acestor oameni şi ierarhia (stratificarea) socială sunt orânduite după norme care corespund caracterului specific al acestor comunităţi (norme politice, economice, religioase).
Or, îşi expune autorul studiului teza, societăţile concrete se nasc din interferenţa formelor pure (teoretice), iar omul care formează societăţile este înzestrat cu toate aceste caractere, fie simultan (este cetăţean, credincios sau homo oeconomicus), fie succesiv, în cursul evoluţiei individualiste. Prin diviziunea muncii sociale, oamenii se diferenţiază, se specializează. De aici rezultă structuri sociale complexe. Cu toate acestea, o specializare absolută nu există la om, cu excepţia comunităţii biologice unde diferenţierea în funcţie de vârstă şi sexe e impusă de natură. Deducem de aici că orice formă socială care depăşeşte comunitatea biologică prezintă un echilibru instabil. Diviziunea muncii sociale nu este determinată prin legi naturale, ci prin legi ale spiritului, prin norme de conduită elaborate în interiorul comunităţii, prin intermediul educaţiei. Aceste norme sunt expresia unor idei. Cum omul acţionează urmărind un ideal, el va opera după reprezentarea a ceea ce trebuie să fie. Este limpede că idealurile diferă în funcţie de specialitatea fiecărui individ sau a fiecărei categorii de indivizi: oamenii politici se ghidează după ideea pe care şi-o formează cu privire la stat, moraliştii după ideea ce şi-o fac despre comunitatea morală. Prin urmare, se poate explica limpede că între aceşti specialişti se pot isca conflicte. Iar conflictele îşi găsesc expresia în oscilaţiile echilibrului social şi în transformările sociale mai mult sau mai puţin accentuate, revoluţionare, într-o manieră mai intensă sau mai lipsită de forţă.
Rolul ştiinţei sociale este acela de a deosebi clar între ceea ce este de ceea ce trebuie să fie. Ştiinţa constată, concluzionează Traian Brăileanu, că există şi că trebuie să existe conflicte între politicieni, moralişti, economişti, preoţi, esteticieni ş.a. De asemenea, ştiinţa mai constată şi faptul că stabilitatea echilibrului social depinde de posibilitatea de a concilia aceste conflicte, de a împăca tabere intrate în adversitate, şi de-ai face pe aceşti specialişti să ajungă la un acord comun, adică potrivit ideii unei comunităţi perfect echilibrate şi adaptate la condiţiile mediului.
Sociologia, analizând şi expunând fenomenele sociale, elaborează în acelaşi timp un nou ideal social, mai desluşit, şi, înainte de toate, mai aproape de realitate, de concret. În acest moment, Brăileanu va specifica: reformatorii „specialişti” nu vor putea elabora un ideal nou lămurit, în acord cu realitatea, ci vor construi utopii, idealuri nerealiste prin intermediul cărora se va ajunge la dezastrul societăţii omeneşti4.
Rezolvarea în cazul unei situaţii de acest tip, sociologul bucovinean o decelează în elaborarea unui sistem de valori susţinut printr-o educaţie raţională, întemeiată pe rezultatele ştiinţei sociale: „Dar, pentru a stabili o cooperare rodnică a acestor specialişti, pentru a stabili acea vedere de ansamblu aşa de scumpă lui A. Comte, trebuie ca în fiecare societate bine organizată să se fixeze pentru acţiunea practică un sistem de valori susţinut printr-o educaţie raţională, adică întemeiată pe rezultatele ştiinţei sociale”, stabileşte autorul opului în dezbatere.
Astfel, se poate afirma, fără putinţă de tăgadă, primatul valorilor morale, pentru că ele sunt calităţii de care omul ţine cont în conduita sa din momentul când intră în comunicare spirituală cu cei care îi sunt aproape, altfel spus, din clipa în care conştiinţa sa va stabili contactul cu celelalte conştiinţe, ale semenilor săi. Mai observă titularul catedrei de sociologie, etică şi politică a universităţii cernăuţene că toate celelalte valori a căror înfăptuire o urmăreşte individul sunt modelate după imaginea valorilor morale: toate bunurile sunt bunuri derivate din verigi morale şi se ordonează într-o ierarhie în funcţie de relaţia lor mai mult sau mai puţin strânsă cu supremul bine moral.
În acest fel raţiunea, care caută condiţiile formării şi lărgirii spaţiului comunităţii omeneşti, intră în acord cu sentimentul, acesta din urmă căutând o organizare cât mai aproape de perfecţiune, adică mai morală, a societăţii. În temeiul acestei relaţii sau raport dintre raţiune şi sentiment, între ştiinţă şi acţiune, afirmă Traian Brăileanu în lucrarea sa concordanţa dintre morala kantiană şi morala creştină.
Tot în paginile cărţii de faţă, liderul grupării din jurul revistei „Însemnări sociologice” va menţiona că de la tehnica socială sau arta de a guverna pretinde descoperirea cheii pentru progresul civilizaţiei. „Numai o tehnică socială întemeiată pe principiul libertăţii, pe suveranitatea spiritului, a cunoaşterii, a creat progresul şi-l poate susţine”5.
Dacă timpul ar mai fi avut răbdare cu Traian Brăileanu, ca să utilizăm o sentinţă bine cunoscută, cu siguranţă filozoful şi sociologul român şi-ar fi dus până la capăt toate proiectele. Unul dintre proiectele profesorului cernăuţean care au rămas la stadiul de manuscris fără să vadă lumina tiparului şi să intre oficial în circulaţie a fost cel legat de istoria sociologiei, atât a celei universale, cât şi a celei autohtone.
În acest sens, cum spuneam, a rămas în urma lui Traian Brăileanu un masiv op intitulat Istoria teoriilor sociologice. Volumul, numărând peste 600 de pagini, a fost şapirografiat de studentul Iosif V. Antohi. Lucrarea reprezintă, de fapt, un curs de istoria sociologiei ţinut la Universitatea „Regele Carol al II-lea” din Cernăuţi în anul 1937.
Observăm, citindu-l pe autorul acestui curs, originalitatea modului propriu de gândire, cercetarea laborioasă, scriitura densă şi totodată captivantă, un spirit critic pronunţat, o viziune în perfectă concordanţă cu forţa radiografiei pe care o întreprinde, o dorinţă aproape inenarabilă de a înţelege şi de a se face înţeles.
Traian Brăileanu arată că expunerea teoriilor sociologice poate fi efectuată în trei moduri: ca parte integrantă într-un tratat de sociologie, pentru lămurirea diferitor probleme şi precizarea punctului de vedere al autorului respectiv; ca istorie a literaturii sociologice, sperând a reda o icoană cât mai obiectivă; în chip de sinteză a celor două puncte de vedere menţionate mai sus, ceea ce înseamnă o expunere critică şi, în acelaşi timp, cât se poate de completă atât a teoriilor sociologice, cât şi a autorilor cei mai reprezentativi care le-au ilustrat. În ceea ce priveşte modul de abordare al lui Traian Brăileanu, acesta afirmă că va încerca să prezinte care sunt originile şi începuturile sociologiei, după care va insista asupra celor mai importante sisteme sociologice, efectuând delimitări în funcţie de caractere extrinseci (mediul de civilizaţie în care au apărut) şi, într-o parte secundă, după caracterele lor intrinseci, adică după modul cum înţeleg diferiţi autori să pună problema şi să o rezolve. Dan Dungaciu remarcă modul interesant al filozofului şi sociologului bucovinean de a decupa mediul de civilizaţie în care au apărut teoriile sociologice, acesta fiind în esenţă cel naţional. Prin abordare, afirmă Dungaciu, Brăileanu se apropie de profesorul de la Chicago, Donald N. Levine, cu menţiunea că ideea acestuia din urmă este mai elaborată şi mai nuanţată. Nu putem face abstracţie aici de faptul că volumul sociologului american, Vision of the Sociological Tradition, este de dată relativ recentă, 19956.
Titularul catedrei de etică, sociologie şi politică din cadrul universităţii cernăuţene va acorda un spaţiu amplu, pe cuprinsul cursului său, sociologiei din ţări precum Franţa, Anglia, America, Italia, Cehia, Rusia, Germania sau Belgia. De asemenea, nu va ignora nici România. Despre sociologia de la noi va susţine că este una născută din contactul nemijlocit cu viaţa comunităţii omeneşti. La capitolul reproşuri, Brăileanu va scoate în evidenţă că mişcarea sociologică autohtonă a alunecat în sfera sociologiei internaţionale, ceea ce a făcut-o să devieze pentru o clipă de la făgaşul unei evoluţii organice. Tot în acest curs, Brăileanu va lămuri învinuirea de „internaţionalism” adusă sociologiei româneşti, dând următoarea explicaţie: odată crescută influenţa din exterior asupra sociologiei autohtone, ştiinţa de la noi va avea de suferit, întrucât unii sociologi, în dorinţa de a ţine cu orice preţ pasul cu ştiinţa internaţională, se îndepărtează de realitatea socială, renunţând la verificarea diferitor ipoteze prin analiza fenomenelor supuse observaţiei. În acest sens, spune Brăileanu, avem reprezentanţi ai sociologiei franceze, identificată cu Şcoala lui Durkheim, ai concepţiei materialiste a istoriei, atât în nuanţă marxistă, cât şi în maniera socialiştilor de catedră germani. Mai avem, completează sociologul român, reprezentanţi ai sociologiei anglo-americane7.
Deşi şi-a dorit să ducă la bun sfârşit nu doar o istorie a tuturor teoriilor de ştiinţă socială, ci şi să scrie şi o istorie a sociologiei româneşti care să cuprindă deopotrivă precursorii şi reformatorii, timpul nu i-a îngăduit acest lucru. După cum se ştie, a murit închis fiind în temniţa comunistă de la Aiud, la doar 65 de ani, când încă mai avea o serie întreagă de proiecte care aşteptau să fie finalizate. Nici măcar lucrarea sa de debut, din 1912, Despre condiţiunile conştiinţei şi ale cunoştinţei, nu a apucat să o reediteze, cu toate că a pregătit-o pentru tipar în 1944.
 
Note
1 Traian Brăileanu (n. 14 septembrie 1882, Bilca, actualmente judeţul Suceava – d. 3 octombrie 1947, Aiud) a fost filozof şi sociolog, profesor şi decan în cadrul universităţii cernăuţene din perioada interbelică, traducător din Kant şi Aristotel, autor de volume şi studii de specialitate bine primite atât în ţară, cât şi în străinătate, întemeietor de revistă şi şcoală sociologică, membru al Academiei de Ştiinţe Politice de pe lângă Columbia University din New York, fost ministru al educaţiei într-una dintre cele mai grele perioade pentru România, 14 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941, decorat de regele Carol al II-lea cu titlul de „Comandor al Ordinului Coroana României”.
2 Dan Dungaciu, Traian Brăileanu: Omul şi opera – Trepte către o monografie, în Traian Brăileanu, Memorii. Statul şi comunitatea morală, Editura Albatros, Bucureşti, 2003, p. 26.
3 Ibidem, p. 27.
4 Traian Brăileanu, Memorii. Statul şi comunitatea morală, Editura Albatros, Bucureşti, 2003, p. 200.
5 Ibidem, p. 186.
6 Dan Dungaciu, op. cit., p. 29.
7 Ibidem.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog