Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Gheorghe Mardare şi asumarea polivalenţei

Constantin I. CIOBANU

Alte articole de
Constantin I. CIOBANU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXII, 2012

Pentru tipar

De câte ori trec prin faţa Casei Dosoftei din centrul Iaşului – unde putem vedea expusă Cartea românească de învăţătură (celebra Cazanie!) a mitropolitului Varlaam –, îmi amintesc de fostul meu profesor de istoria artei Gheorghe Mardare şi de crochiul său pentru lucrarea de licenţă Cazania (Tiparniţa Trei Ierarhilor). Schiţa văzută de mine în apartamentul artistului la un deceniu după realizare a fost refuzată – la începutul anilor ’70 ai secolului (deja!) trecut – de către comisia de stat (supervigilentă „ideologic”!) a şcolii „Ilia Repin” (actualul Colegiu de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău), din motive lesne de înţeles...
Mai mult de patruzeci de ani s-au scurs de atunci. Drumurile noastre – al fostului elev şi al fostului profesor – s-au intersectat de câteva ori, pentru a se separa, se pare, pentru totdeauna. Aflat de peste un deceniu şi jumătate în Germania, la Hanovra, istoricul de artă, doctorul Gheorghe Mardare – unul dintre cei mai avizaţi specialişti în domeniul artei covorului tradiţional basarabean şi bucovinean – a re-îmbrăţişat muzele pe care le-a slujit în adolescenţă şi tinereţe – muzele picturii, ale graficii, ba chiar şi ale sculpturii...
Ochii lui Homer – pictură realizată încă în tumultuosul an 1989, dar cu reveniri pe parcursul primei jumătăţi a anilor ’90 – pare a fi o lucrare de cotitură în biografia de creaţie a artistului şi istoricului de artă. Metafora aedului orb, dar – graţie operei cântate – ajuns vizionar dăruit cu harul premoniţiei, nu este nouă. Nouă este interpretarea acestei metafore, bazată pe un joc contrastant de tonalităţi albe şi negre, roşii şi aurii – culori prezente şi în cromatica civilizaţiei miceniene ale cărei vestigii au fost aduse la lumina zilei graţie descoperirilor lui Heinrich Schliemann.
Muzica este cea de-a doua stihie căreia Gheorghe Mardare îi plăteşte din plin obolul. Zecile de lucrări cu titluri muzicale, cum ar fi Adagio, Rondo, Capriccio, Sonatină, Triluri, Ave Maria ş.a., se înscriu perfect în dezideratul general-european, existent încă la frontiera secolelor XIX-XX, de a descoperi echivalenţe şi izomorfisme între limbajul fonic şi cel al artelor luminii (este suficient să ne amintim aici de celebrele încercări de muzică a culorii (rus. – Ţvetomuzîka), operate de compozitorul rus Skreabin acum un secol şi ceva).
În tapiserie „textul” este ţesătură, textură, aşa cum arată latinescul textus, iar a întreţese provine de la intertextere. Artistul deci mai introduce ceva (important!) în procesul ţeserii sau al urzirii. Acest ceva este discursul istoriei – discurs întreţesut cu multă fineţe de către Gheorghe Mardare în structura relativ canonică (pentru paradigma artei moderne) a pânzelor sau foilor grafice expuse. Un discurs lent, potolit, încet chiar, măsurat nu în ani, ci în evi, cu borne la distanţe considerabile, cu metafore în loc de cuvinte-noţiuni, cu imagini ancestral-arhetipale şi cu citate, directe sau indirecte, din creaţiile contemporaneităţii (exemple: Gânditorul de la Cernavodă şi perechea sa în tripticul Răsunetul Universului şi în colajul Eu cred..., motivul nucleului Sărutului lui Brâncuşi în pictura Întâlnirea evlavioasă a suratelor, celebra Sagrada Familia a lui Antonio Gaudi în tripticul Bar-Ce-Lona ş.a.).
Creaţia lui Gheorghe Mardare nu este exploziv-spectaculoasă şi nu trebuie recepţionată imediat. Evoluţia ei în planurile conexiunii expresie – conţinut necesită din partea spectatorului timp şi efort individual. Este o operă de factură intelectuală, care nu trebuie catalogată prin termeni deja banalizaţi, tributari diferitor -isme preluate din cursurile de istorie a artei moderne şi contemporane. Este o operă mai degrabă încifrată, chiar ocultă, generatoare de asociaţii şi tâlcuri profunde. Mesajul se constituie la mai multe niveluri – complementare unul altuia. În pofida lapidarităţii mijloacelor folosite, în pofida simplităţii şi purismului formelor geometrice etalate, lucrările lui Gheorghe Mardare permit o lectură diversificată, al cărei spectru semantic este polivalent şi dependent de codul adoptat de către spectator.
 
 
* * *
Senzaţie şi imagine
este prima expoziţie personală în România a pictorului şi criticului de artă basarabean Gheorghe Mardare, artistul expunând în cadrul galeriei „Elite Art Gallery” din București. Expoziţia prezintă 42 lucrări de pictură şi 25 de grafică, lucrările din expoziţie fiind bazate pe perceperea existenţialistă şi senzuală a evenimentelor şi fenomenelor. Grafica şi pictura lui Gheorghe Mardare poartă amprenta unui caracter experimental, artistul experimentând fără teamă materialele. În acest fel, de multe ori chiar în aceeași lucrare, Mardare îmbină creionul, pastelul, cărbunele şi praful de grafit, ceea ce dovedește că pictorul este un artist complex şi modern, cu aplecare spre redarea stărilor sufleteşti. În cadrul acestei expoziții de la București, artistul a utilizat și tehnica electronică, totul pentru a sincroniza senzaţiile picturale cu senzațiile sonore. În acest fel, artistul reușeste să creeze tabloul unor manipulări vizuale de efect ce corespund pasajelor muzicale redate în culoare. Este motivul pentru care creaţia artistului include tablouri pictate sub impresia unor remarcabile opere muzicale lăsate posterităţii de mari compozitori ai lumii, cum ar fi: Liszt, Caccini, Orff, Bach, Rodrigo. Desenele sale sunt purtătoarele unor mesaje estetice, ale unor   frumuseţi specifice imaginare, ceea ce demonstrează că limbajul senzaţiei în pictură este la fel de bogat şi divers ca şi universul simţurilor noastre. Și chiar dacă nu ne aflăm în fața unui spectacular, fiind vorba mai degrabă de o operă generatoare de asociaţii şi tâlcuri profunde, generozitatea lucrărilor sale este debordantă.
 
Alex Pușcașu, ziarul „Naţiunea”, 22 august 2012
 
 
* * *
Gheorghe Mardare, născut pe 1(4) mai 1946 în comuna Micleşti, Orhei. Lucrând ca constructor, între 1964-’65, frecventează cursurile serale de artă plastică de pe lângă Liceul de Arte A. Şciusev din Chişinău – atelierul pictorului P. Pascal. Între 1965 şi 1968 studiază pictura ca autodidact. În 1972 absolveşte Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, avându-i conducători de atelier pe V. Toma, S. Babiuc, V. Puşcaş şi profesori la istoria artelor pe S. Bobernaga şi M. Statnâi. În 1980 a absolvit Academia de Arte din Sankt Petersburg. În 1991 a susţinut teza de doctor în studiul artelor pe lângă Şcoala superioară de Design industrial „Stronganov”, Moscova, conducător ştiinţific profesorul Procopii Teltevsky. Din 1972 până în 1995 s-a preocupat preponderent de pedagogie, ştiinţă şi promovarea artei, fiind angajat la Liceul I. Vieru, Universitatea Pedagogică „I. Creangă”, Academia de Arte (fostul Conservator „G. Muzicescu”), Universitatea Politehnică şi Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. Este autorul a peste 150 de articole consacrate artei din Republica Moldova, române şi universale, precum şi al unei monografii fundamentale despre arta covoarelor vechi româneşti din Basarabia (1995 – nepublicată din lipsă de sponsorizare), şi al primului curs (program) de Istoria artelor plastice din R.S.S.M. din preistorie până la contemporaneitate (Universitatea de Stat din Chişinău – 1989), care cuprinde în principiu arta întregului spaţiu românesc din preistorie până la mijlocul secolului XX. Din 1989 participă activ la expoziţii naţionale şi internaţionale de artă din Republica Moldova, Germania, Spania, România, profesând pictura, grafica, instalaţia video şi cea obiectuală. Aflat deja în Germania după 1996, publică mai multe articole ştiinţifice, printre care comentarii la creaţia pictorilor contemporani basarabeni Ilie Cojocaru, Andrei Sârbu şi Mihai Ţăruş. În 2009 este nominalizat pentru Premiul Internaţional pentru pictură Palm Art Award al Editurii Enciclopedice Germane de Artă Contemporană Who’s Who in Visual Art, Leipzig. Lucrările sale se află în colecţii publice şi particulare din Republica Moldova, România, Israel, Rusia, Spania, Olanda, SUA ş.a.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog