Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Îndrumarul urbonimic al Chişinăului

Lilia STEGĂRESCU

Nicolae JANTÂC

Alte articole de
Lilia STEGĂRESCU
Nicolae JANTÂC
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Recent, la Editura Profesional Service, a văzut lumina tiparului îndrumarul urbonimic Chişinău. Istorie şi actualitate. Ghidul străzilor (206 p.). Cartea este la cea de a cincea ediţie; precedentele au apărut cu titlurile: Străzile Chişinăului. Nume vechi, nume noi (1991, Editura Litera, 12 p.); Nomenclatorul străzilor din Chişinău (1992, Editura Materna, 16 p.); Chişinău. Străzile oraşului nostru (1993, Editura Minerva, 64 p.); Chişinău. Ghidul străzilor (2000, Editura Iulian, 104 p.). Este o lucrare cognitiv-ştiinţifică şi de interes public prin problemele şi obiectivele cercetate, prin importanţa şi valoarea ei practică. Volumul doctorului habilitat în filologie Anatol Eremia constituie o materializare a unor ample investigaţii de informare şi documentare în arhivele şi bibliotecile din ţară şi de peste hotare.
Îndrumarul are menirea de a înlocui ghidurile urbonimice anterioare, deja învechite, şi de a servi drept instrument de lucru util funcţionarilor din administraţia publică, din diferite instituţii şi întreprinderi (cadastru, poştă, transport etc.), fiind de un real ajutor locuitorilor şi oaspeţilor capitalei.
Lucrarea impresionează prin informaţiile de ordin istoric, cultural şi edilitar, prin descrierea evenimentelor şi faptelor din trecutul şi prezentul oraşului. Sunt de menţionat compartimentele privind cronica documentară a urbei, eseurile istorico-geografice despre principalele zone, cartiere şi alte obiective urbane: sectoare, suburbii, bulevarde, pieţe, străzi. Aflăm, bunăoară, că vechiul sat Chişinău a fost proprietate domnească, pe care, în anul 1466, Ştefan cel Mare a donat-o unchiului său Vlaicu pârcălab. Mai târziu, în sec. al XVII-lea, Chişinăul va ajunge să cuprindă treptat şi părţi din moşiile mănăstirilor Galata şi Sf. Vineri din Iaşi.
Etapele şi procesele devenirii Chişinăului de la sat la târg şi apoi la oraş sunt descrise amănunţit sub multiple aspecte: social, economic, cultural, edilitar. Sunt menţionate datele şi împrejurările apariţiei primelor întreprinderi industriale, a primelor aşezăminte de cultură, şcoli, biblioteci etc. Sunt prezentate în plan istoric şi arhitectural instituţiile de cult, bisericile din oraş. Este abordată în plan istorico-etimologic provenienţa denumirii oraşului, fiind susţinută versiunea originii autohtone a toponimului, şi anume că la baza oiconimului a stat vechiul cuvânt românesc, ieşit de mult din întrebuinţare, apelativul chişinău „izvor, fântână arteziană”. Astfel de izvoare, după cum susţine autorul, au existat în mai multe regiuni ale spaţiului geografic românesc, fapt pe care îl atestă şi vechile hrisoave: Chişinăul de pe Bâc, Chişinăul de pe Răut, denumit şi Chişinăul de sub Stâncă, Chişinăul Roşu (nelocalizat), Chişinăul Mare de pe Botna, Chişinăul de pe Criş (România) ş.a.
Interesante din mai multe puncte de vedere sunt explicaţiile etimologice propuse pentru mai multe nume de locuri şi obiective urbane. Denumirea sectorului Botanica, de exemplu, ne aminteşte de vechea Grădină botanică a Şcolii de Pomicultură, fondată la periferia de sud a oraşului în anul 1842. Denumirea cartierului Visterniceni şi cea a sectorului Râşcani reproduc, respectiv, titlul de rang al vistierului Eremia (sec. XVI) şi numele demnitarului Constantin Râşcanu (sec. XVIII), foşti proprietari ai ocinelor din partea locului. Vechi proprietăţi ale mănăstirilor sunt locurile de aflare a obiectivelor topografice de astăzi: cartierul Galata din preajma Aeroportului, cartierul şi strada Sfânta Vineri din partea de sud-vest a sectorului Centru ş.a.
Informaţii şi interpretări istorico-etimologice conţin şi eseurile despre principalele bulevarde, pieţe şi străzi: Calea Ieşilor, pentru că avea direcţia spre Iaşi, oraşul de scaun al Ţării Moldovei; Calea Orheiului, în trecut Şleahul Orheiului, care ducea spre oraşul ţinutal Orhei; Piaţa Veche, cea mai veche piaţă a Chişinăului, centrul urbei medievale, în preajma căreia se aflau amplasate vechea Catedrală, Biserica Sf. Ilie, Capela Domnească, principalele instituţii administrative şi casele nobililor basarabeni; str. Albişoara, toponim istoric, menţionat în 1436 cu forma Fântâna lui Albaş, care iniţial pare să fi fost Fântâna Albă; str. Armenească, numită astfel la începutul sec. al XIX-lea după aşa-zisa Curte Armenească, teren prevăzut pentru reşedinţa episcopatului coloniştilor armeni din Basarabia; str. A. Bernardazzi, denumită iniţial Kuznecinaia, după breasla fierarilor din vechiul oraş, cunoscută mai apoi şi ca str. Fierarilor, redenumită în 1981 cu numele actual, în preajma aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Alexander Bernardazzi (1831-1907), arhitect-şef al Chişinăului în anii 1856-1878.
Semnificative şi bine reperate documentar sunt urbonimicele: Calea Basarabiei, care aminteşte evenimente şi fapte din trecutul istoric al provinciei Basarabiei: perioada iniţială, când sudul teritoriului făcea parte din componenţa Ţării Româneşti sub conducerea dinastiei domnitorilor Basarabi, secole la rând cunoscând zbucium intern şi lupte pe plan extern pentru libertate şi independenţă naţională; Calea Moşilor, nume topic simbolic, mărturie a recunoştinţei noastre pentru faptele demne ale predecesorilor, puntea de legătură peste vremi între generaţii, continuitatea tradiţiilor şi obiceiurilor străbune; bd. Cuza-Vodă, urbonim comemorativ ce evocă numele marelui voievod Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), domn al Moldovei şi Ţării Româneşti (1859-1866), care a înfăptuit unirea Principatelor Române, devenind primul domnitor al Statului Naţional România (1862).
Ghidul urbonimic propriu-zis constă din două părţi. Partea I cuprinde pentru unităţile topografice urbane: denumirile actuale recomandate, ortografiate în limba română şi transcrise în limba rusă, denumirile anterioare, toate fiind însoţite de menţiuni privind localizarea urbonimicelor în cadrul oraşului. Partea a II-a oferă cititorului aceleaşi informaţii, dar în ordinea onimică inversă: denumirile anterioare, denumirile actuale recomandate, ortografiate în limba română şi transcrise în limba rusă, precum şi menţiunile privind localizarea urbonimicelor respective.
Cât despre aşa-zisele denumiri anterioare, în mare parte, acestea nu sunt altceva decât numele topice urbane de sorginte sovietică, ideologizate, de factură proletcultistă. Câteva exemple: Armeiskaia, Iskra, Kirova, Komunarov, Komsomolskaia, Kotovskogo, Krasnoarmeiskaia, Krasnogvardeiskaia, prospect Lenina, Okteabrskaia, Orujeinaia, Pavlika Morozova, Sovetskaia.
La acestea să mai adăugăm doar câteva denumiri monstruoase dintr-un cartier al oraşului denumit de chişinăuieni, mai în glumă, mai în serios, „Mica Siberie”: Altaiskaia, Amurskaia, Baikalskaia, Eniseiskaia, Irkutskaia, Krasnoiarskaia, Kustanaiskaia, Omskaia, Tomskaia, Ussuriiskaia.
Regretabil este faptul că din carte a fost omis capitolul, prezent în ediţiile anterioare, privind etapele şi procesele reglementării nomenclaturii topice a Chişinăului, la care a participat activ şi autorul. Acesta releva dimensiunile luptei care s-a dat pentru restabilirea fondului urbonimic tradiţional, ale eforturilor şi perseverenţei specialiştilor pentru a edifica domeniul onomasticii naţionale. În acest scop, după cum se menţionează în ediţiile precedente ale îndrumarului, au fost studiate minuţios colecţiile de documente privind istoria Chişinăului, nenumăratele surse de arhivă (catagrafii, hărţi şi planuri ale oraşului etc.). În procesul de redenominaţie a unităţilor urbane s-a ţinut cont de specificul lor topografic şi cadastral, de particularităţile fizico-geografice şi naturale locale. Pentru multe obiective (cartiere, bulevarde, străzi) s-a revenit la denumirile lor tradiţionale de până în anul 1940.
Străzi vechi, străzi noi, denumiri fondate şi semnificative în plan istoric şi contemporan sunt bd. Dacia, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bd. Renaşterii Naţionale, Piaţa Marii Adunări Naţionale, str. Alexandru cel Bun, str. M. Eminescu, str. N. Iorga, str. A. Mateevici, str. 31 August 1989...
Subscriem la spusele unui oaspete al capitalei, specialist în materie: „Chişinăul e un oraş cu adevărat european, cu tot ce-i aparţine, în plan istoric şi contemporan. Trecutul şi prezentul lui vorbesc prin înţeleptele şi frumoasele denumiri de locuri şi obiective urbane.”.
Noul îndrumar Chişinău. Istorie şi actualitate. Ghidul străzilor, de rând cu alte lucrări ale autorului – Dicţionar de nume geografice (2005), Dicţionar geografic universal (2008), Localităţile Republicii Moldova (2009) ş.a. –, constituie un studiu ştiinţific de bază al onomasticii ca disciplină lingvistică şi ca domeniu de activitate aplicativ-practică şi de interes public, având repercusiuni directe şi pozitive asupra limbii şi culturii naţionale.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog