Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Jurnalul unui român basarabean

Nicolae DIMA

Alte articole de
Nicolae DIMA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Ion Cepoi, Pe urmele mele, Chișinău, Editura Pontos, 2007, 403 p.
 
L-am întâlnit prima oară pe autor în 1971 cu prilejul trecerii mele prin Los Angeles. L-am revăzut ulterior la întrunirile Academiei Româno-Americane şi mai târziu ne-am reîntâlnit la Chișinău. Căsătoria sa cu Stela, fosta mea colegă de facultate, ne-a apropiat şi mai mult, iar în ultimii ani i-am vizitat la noua lor reședință din Las Vegas. La una dintre revederile noastre Ion mi-a oferit cartea sa Pe urmele mele, la care voi face referinţă în rândurile ce urmează.
Fratele Ion Cepoi s-a născut în 1923 într-un sat din Basarabia şi a trăit în felul său tragedia acestui străvechi pământ românesc. Sfârșitul războiului l-a prins în Germania. Fusese trimis acolo în primăvara lui 1944 la o școală de subofițeri. Schimbarea armelor de către România îl arunca într-un lagăr. Trăiește clipele grele ale încheierii războiului şi are norocul să ajungă în zona de ocupație americană. Se îmbolnăvește şi traversează momente de grea cumpănă. După șapte ani, emigrează în Statele Unite, unde îl așteaptă un alt început dificil. Muncește, face mari eforturi, studiază, devine inginer şi, printr-o voință puternică, îţi schimbă destinul, afirmându-se profesional şi integrându-se în cercuri americane prestigioase. Astfel, întâlnește mulți lideri, între care îl menționez pe fostul președinte Reagan. Pe plan social, este ajutat mult de soţia sa Stela şi împreună organizează activitățile elitei românești din California. O mare realizare pentru amândoi este şi coordonarea vizitei la Los Angeles a regelui Mihai. Sunt totuşi nişte realizări pentru fiul unui mic sat basarabean...
Ion se întoarce în România după 35 de ani şi acasă, în Basarabia, după 37 de ani. La încheierea unei cariere ample şi bogate, scrie această carte fascinantă. Narațiunea, o cronică întinsă pe o perioadă de aproape 50 de ani, are 400 de pagini, se desfăşoară pe etape succesive cronologic: România şi Basarabia natală; Anii petrecuți în Germania; America; Călătorii pe mapamond, alte consemnări. În calitate de geograf preocupat de reîntregirea ţării, am urmărit cu mult interes relatările din Basarabia. Şi m-au răscolit din nou suferințele fraților noștri de peste Prut ajunși pe mâinile rușilor şi ale altor alogeni, care, în numele noii religii comuniste, au încercat să ne anihileze.
M-au fascinat, de asemenea, relatările sale despre viața de zi cu zi din Germania anilor 1944-1951. Am citit destulă istorie, dar e cu totul altceva când un martor ocular descrie în mod realist şi nepărtinitor clipele prin care a trecut în acei ani de mari frământări. M-au absorbit şi mărturisile sale despre primii ani în America. Am comparat dificultățile prin care a trecut generația lui în procesul de integrare cu dificultățile întâmpinate de generația mea cu 25 de ani mai târziu. Generația imigranților din anii ’50 a avut totuși noroc! Începutul a fost întotdeauna greu în America, dar atunci oamenii se puteau afirma prin muncă şi efort. Se găsea de lucru, iar pentru cei care alegeau să studieze, universitățile erau accesibile. Cea mai mare diferență consta însă în faptul că pe acele vremuri absolvenții puteau fi uşor încadraţi în câmpul muncii. Era nevoie de cadre pregătite; mulți tineri intelectuali au ajuns în posturi mari; şi majoritatea lor şi-au creat situații bune. Erau anii apogeului postbelic al puterii şi prosperității americane. În anii ’50, ordinea socială şi moralitatea erau şi ele altfel. Astăzi au dispărut idealurile. Au mai rămas doar interesele şi banii...
Am găsit totodată cunoștințe şi afinităţi comune cu autorul. Pe unele dintre organizațiile şi personalitățile descrise în carte le-am cunoscut şi eu mai târziu. Autorul le-a prins în plinul activității lor, ca, de exemplu, Comitetul Naţional Român şi Fundația Iuliu Maniu, iar eu le-am prins la apusul lor. Ion Cepoi nutreşte respect pentru unele dintre acele personalităţi: Veturia Manuilă, Ion Raţiu, Jean Moscopol..., pe care i-am cunoscut personal. În același timp, are o atitudine rezervată faţă de fostul Comitet Naţional Român condus de Constantin Visoianu. Eu am colaborat cu acel comitet, dar știu că, într-adevăr, nu a oferit niciodată vreo dare de seamă asupra fondurilor lăsate de mareșalul Antonescu. Mă întreb însă, ce altceva se putea face în condițiile în care Washingtonul promova comitetele naționale numai în măsura în care îşi urmărea interesele? Mult mai târziu mi-am dat seama că totul a fost un joc bine regizat...
În lucrarea lui Ion Cepoi pasajele subiective, ţinând de dimensiunile existenţiale individuale, sunt lesne de identificat, dar faptele istorice sunt reale şi ele rămân pentru totdeauna. Altfel, fiecare dintre noi se poate regăsi în mărturiile autorului. Cei care nu au trăit exilul îl pot înțelege din asemenea cărţi. Personal, absorbit de lectură, m-am simțit uneori spectator, dar de multe ori m-am simțit actor în descrierile autorului; actor în piesa marii drame a poporului român. Şi am înţeles mai bine America înaintașilor mei citind cartea confratelui Ion Cepoi. Felicitări!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog