Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM

Ion Dumeniuk – pedagog de vocaţie, exigent om de ştiinţă

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Oamenii se întâlnesc şi se cunosc din întâmplare, dar se împrietenesc nicidecum întâmplător. Prietenii nu se fac, prietenii se regăsesc în fapte de valoare. Prietenia presupune o comuniune de idei şi opinii, de fapte şi acţiuni concrete. Prezenţa acestor valenţe umane uneşte oamenii, îi mobilizează întru realizarea unei cauze nobile.
Ion Dumeniuk mi-a fost prieten. L-am cunoscut de pe când era tânăr profesor universitar, cu ocazia participării noastre la lucrările unei conferinţe ştiinţifice, în cadrul căreia Domnia Sa a prezentat un referat în lingvistica generală, iar eu o comunicare privind reglementarea onomasticii naţionale. Din cele relatate de coleg îmi notasem câteva idei care mi s-au părut interesante: referitoare la metodologia studierii limbii, rolul factorilor sociali în evoluţia limbii, funcţiile limbii ca mijloc de comunicare şi informare (cognitivă, emotivă etc.). Am avut şi un schimb de păreri în aceste probleme.
Despre Ion Dumeniuk auzisem însă cu mult mai înainte, în anul 1964, când apăruse de sub tipar prima ediţie a dicţionarului antroponimic Nume de persoane (autori: subsemnatul şi M. Cosniceanu). Făcuse vâlvă pe atunci acest dicţionar, mai cu seamă în birourile autorităţilor sus-puse, din cauză că lexiconul de nume nu conţinea patronimicele în -ovici / -evici şi -ovna / -evna, ca elemente componente ale formulei de denominaţie personală în limba noastră. Explicaţiile autorilor, că patronimicele cu pricina ţin de un alt sistem onomastic, aparţin unei alte limbi şi deci contravin tradiţiilor culturale şi specificului limbii române, nu contau pentru diriguitorii de atunci, ba mai mult, erau considerate drept contravenţii pasibile de sancţiuni.
În acele împrejurări, când mai nimeni nu se încumeta să se opună viziunii oficiale şi să gândească altfel, Ion Dumeniuk publica într-un ziar republican o recenzie a dicţionarului în care milita cu fapte şi argumente în favoarea excluderii patronimicelor străine din formula de denominaţie personală din limba noastră. În asemenea caz, recenzentul, dimpreună cu autorii dicţionarului, urmau să se aleagă cel puţin cu o mustrare, pentru lipsa de vigilență politică şi ideologică. Dar nu a fost să fie aşa, pentru că în apărarea celor învinuiţi s-au ridicat oameni de bună credinţă: Elena Damian, directorul Editurii Cartea moldovenească, unde a fost editat dicţionarul, şi redactorul cărţii de la aceeaşi instituţie Maria Ciubotaru. Mai mult, „făptaşii” au beneficiat şi de susţinerea scriitorilor Andrei Lupan şi Constantin Şişcanu, cărora autorităţile le solicitaseră opinia.
Mare mi-a fost uimirea când am aflat că Ion Dumeniuk este originar dintr-un sat de ucraineni (Socii Noi, rn. Făleşti) şi că el însuşi este ucrainean de etnie. Mi-am zis atunci, ucrainean, rutean get-beget, dar cu inimă şi cuget de român. Mi s-a destăinuit odată că operele lui Eminescu şi Alecsandri le cunoştea încă de pe când era elev, cărţile le avea moştenite de la un unchi al său, şi el ucrainean, bun cunoscător de limba română.
Mulţi ani, la Universitatea de Stat din Moldova, Ion Dumeniuk a predat cursurile de bază şi opţionale: Curs de lingvistică generală, Introducere în ştiinţa limbii, Limbă şi societate, Istoria limbii române, Lexicologia limbii române, Teoria şi practica traducerii. A elaborat şi a publicat pentru facultăţile de litere programe, materiale didactice şi manuale, de unul singur şi în colaborare: Scurt istoric al scrisului (1974), Fonetica şi fonologia (1976), Introducere în lingvistică, cu elemente de lingvistică generală (1980), Îndrumar de ortografie (1990), Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române (1991).
Tematica celor peste 100 de studii şi articole ştiinţifice publicate de lingvist este variată: istoria limbii, lexicologie, fonetică, gramatică, stilistică, ortografie, cultivarea vorbirii. A colaborat la reviste şi ziare, la radio şi televiziune, susţinând rubrici şi cicluri de emisiuni speciale de propagare a normelor limbii literare, de iluminare lingvistică a masei de ascultători şi telespectatori. Îmi stăruie în amintire prelegerile de la TVM cu titlul generic Învăţăm a citi şi a scrie cu caractere latine, precum şi serialul de articole Cine le paşte, le cunoaşte, publicate în săptămânalul „Viaţa satului”.
Ion Dumeniuk a combătut falsa motivaţie a cinovnicilor precum că alolingvii, pentru a învăţa limba de stat, nu dispun de suficiente materiale didactice. Or, în urma examinării situaţiei, s-a stabilit că existau la vremea ceea peste 20 de tipuri de manuale şi dicţionare bilingve. Savantul a fundamentat, deja în calitate de membru al guvernului şi de director general al Departamentului de stat al limbilor din Republica Moldova (a se vedea revista „Materna”, nr. 1, ediţia I, 1992, p. 1), principiile de politică lingvistică pentru perioada de tranziţie în utilizarea practică a limbii oficiale (de stat) – a limbii române. A dat dovadă de mult curaj şi demnitate în lupta cu pseudopatrioţii moldovenismului, care încercau să zădărnicească procesul firesc de restabilire a adevărului ştiinţific şi istoric, să împiedice statornicirea social-istorică a basarabenilor ca parte integrantă a poporului român.
L-am admirat şi i-am apreciat poziţia de cetăţean şi de specialist în domeniu în calitate de factor activ şi competent în procesul de elaborare a legislaţiei lingvistice. În 1989, în cadrul Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi dezvoltării limbii moldoveneşti, alături de colegii săi universitari Anatol Ciobanu şi Nicolae Mătcaş şi împreună cu reprezentanţii Academiei de Ştiinţe, lingviştii Silviu Berejan, Alexandru Dârul şi subsemnatul, s-a manifestat plenar, participând la formularea unor propuneri în problemele discutate şi, în final, la elaborarea istoricelor decizii ale comisiei: recunoaşterea unităţii de limbă moldo-română, legiferarea limbii române ca limbă oficială pe teritoriul Republicii Moldova, revenirea la tradiţionala grafie latină a limbii noastre. Decizii devenite legi după oficializarea lor prin acte parlamentare.
În funcţia de director general al Departamentului de stat pentru asigurarea funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, Domniei Sale îi revenise o grea povară. Sarcinile puse pe seama acestui departament: promovarea în rândurile largi ale populaţiei a normelor limbii literare, controlul asupra funcţionării limbii oficiale în toate domeniile şi sferele de activitate practică, crearea condiţiilor optime de însuşire a limbii de stat de către alolingvi etc. s-au dovedit a fi de mare responsabilitate, cu atât mai mult cu cât acestea trebuiau înfăptuite în pofida obstacolelor pe care începuse să le creeze în activitatea departamentului tagma agrarienilor ajunşi la putere.
Avea nevoie de susţinere, de colaboratori, de ajutori cu o anumită pregătire în domeniu. Mi-a propus să preiau funcţia de director adjunct al departamentului. Acceptasem la moment, dar apoi lucrurile s-au complicat, acestea fiind legate de birocraţia transferului de la o instituţie la alta, cu sau fără unitatea de cadru... Nu l-am părăsit totuşi, mi-am asumat unele angajamente de colaborare. Am elaborat principiile de ortografiere în limba română şi de transcriere în alte limbi a numelor noastre proprii (toponime şi antroponime), am redactat hărţile geografice şi administrativ-teritoriale ale republicii, care, în perioada de după război, se editau atunci pentru prima dată în limba română, am întocmit repertoriile numelor de localităţi din republică şi ale denumirilor de străzi din Chişinău şi din alte oraşe în vederea reglementării onimice şi a scrierii lor corecte, repertorii care apoi au devenit îndrumare normative: Nomenclatorul localităţilor din Republica Moldova (a cunoscut 3 ediţii), Ghidul străzilor din Chişinău (publicat în 5 ediţii).
Funcţia de director adjunct a fost încredinţată dlui Alexandru Bantoş, responsabil concomitent de revista „Limba Română”, proaspăt fondată la iniţiativa entuziastului Ion Dumeniuk. Concepută ca publicație ştiinţifico-metodică de profil filologic, revista urma să îndrumeze profesorii filologi în predarea limbii şi literaturii române, dar şi să ajute pe cetăţenii de rând să conştientizeze importanţa cunoaşterii marilor adevăruri despre limba, cultura şi istoria neamului nostru.
La 3 noiembrie 2012 s-au împlinit douăzeci de ani de la trecerea în lumea celor drepţi a celui care a fost Ion Dumeniuk, om de stat, profesor universitar, lingvist, publicist, patriot devotat al neamului. Să cinstim memoria înaintaşilor noştri, precum învăţătura biblică ne îndeamnă: „Dintre voi să vă alegeţi eroii, să-i înălţaţi şi să-i urmaţi, căci ei vă vor scoate la lumină din bezna întunericului şi a necunoscutului.”.
 
 
* * *
Primul redactor al revistei noastre, Ion Dumeniuk (5.V.1936 – 3.XI.1992), a fost înalt apreciat de către Eugeniu Coşeriu. Emblematic este în acest sens preambulul unei magistrale prelegeri (Unitate lingvistică – unitate naţională, „Limba Română”, nr. 2, 1992, p. 11-17) pentru înţelegerea realităţilor lingvistice din stânga Prutului şi a contextului ce a anticipat „revoluţia lingvistică” de la noi: „Aş vrea să dedic aceste cuvinte mai întâi memoriei aceluia care a fost un mare promotor şi apărător al limbii române în Republica Moldova, fratelui nostru Ion Dumeniuk şi, în acelaşi timp, intelectualilor, poeţilor, scriitorilor din Basarabia, care au redeşteptat poporul, cel puţin cât priveşte substanţa limbii, dacă nu şi numele limbii, pe care acum îl vedem din nou în pericol.”.
Prelegerea a fost rostită la Iaşi, în octombrie 1993, în cadrul Conferinţei naţionale de filologie „Limba română – azi”, ediţia a III-a.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog