Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRAMATICĂ

Caracterul problematic al conceptului de negaţie

Victoria ROGA

Alte articole de
Victoria ROGA
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XV, 2005

Pentru tipar

Negaţia, un fenomen lingvistic simplu în aparenţă, rămâne a fi, în esenţă, o componentă a celei mai dificile probleme privind relaţia formă – conţinut. Dat fiind faptul că negaţia e o categorie multiaspectuală, ea este supusă cercetării din perspectiva mai multor direcţii ale lingvisticii, psiholingvisticii şi logicii.
Concepţiile lingvistice vizând sensul negaţiei au multe tangenţe cu cele ale logicienilor; în acelaşi timp, negaţia dintr-o limbă naturală nu este echivalentă cu cea din logică, ea pare să prezinte o problemă mai complicată decât cum o percep, de obicei, logicienii. În conformitate cu punctul de vedere al logicii clasice, negaţia „se referă totdeauna la toată propoziţia; în acelaşi timp într-o limbă naturală ea poate să se refere atât la întreaga propoziţie, cât şi la una din părţile ei componente” [3, p. 24].
În limba naturală există un şir întreg de mijloace de redare a negaţiei, care implică, uneori, şi o nuanţă emoţională.
Rămâne problematică până în prezent încadrarea negaţiei într-un anumit nivel lingvistic, diferiţi specialişti considerând-o fie categorie gramaticală [2, p. 7], fie sintactică [6, p. 51], fie semantică [5, p. 54], fie semantico-sintactică [7, p. 96], negramaticală [3, p. 59], logico-gramaticală [2, p. 7], gramatical-semantică [4, p. 36-44] sau logico-semantică [1, p. 23]. Există însă un consens, aproape unanim, asupra faptului că negaţia este „o expresie a lipsei legăturii între obiectele şi fenomenele ce există obiectiv în realitatea lingvistică” [4, p. 59].
Multitudinea concepţiilor logice şi lingvistice cu privire la sensul enunţului negativ dovedesc încă o dată caracterul problematic al acestui fenomen:
 
Concepţii logice
[3, p. 45-55]
[2, p. 7-30]
Idei definitorii
 
Ontologică
(Platon, Hegel, Bradly)
Concepţia unei realităţi diferite de cea dată – teoria se bazează pe categoria neexistenţei, care cumulează ideea privării, lipsei, a nonexistenţei reale.
Sensul enunţului negativ constă în transmiterea unei realităţi negative deosebite.
Se evidenţiază posibilitatea de a exprima una şi aceeaşi stare de fapt atât printr-o propoziţie negativă, cât şi prin una pozitivă.
Gnoseologică
(Aristotel, Aviccenna, Herbart)
(Kant, Siegwart, Kogen)
Se delimitează 2 direcţii:
Concepţia neexistenţei a ceea ce este imaginat – negaţia nu este altceva decât expresia necorespunderii imaginarului cu realul.
Concepţia înlăturării cunoaşterii false – rolul special al negaţiei este de a ne depărta de eroare (rătăcire).
Psihologică
şi pragmatică
(Russel, Bergmann, Windelband)
Enunţul negativ reprezintă un anumit „act de judecată”, psihic al vorbitorului, reflectând comportamentul lui critic în raport cu reprezentările (esenţa enunţului negativ constă în exprimarea dezaprobării, neîncrederii din partea vorbitorului în raport cu conţinutul unei judecăţi pozitive concrete).
 
Concepţii
lingvistice
[2, p. 49-77]
Idei definitorii
Concepţia psihologică a negaţiei
(Ginneken, Jespersen, Havers, Paul)
Negaţia se consideră o exteriorizare subiectivă a psihicului uman, a unor reacţii psihice, emoţii.
Concepţia pragmatică a negaţiei (Stickel, Schmidt)
Negaţia este considerată o categorie funcţională, ce exprimă o atitudine de respingere (die ablehnende Einstellung) a vorbitorului faţă de enunţ.
Concepţia negaţiei ca exprimare a lipsei legăturii obiective (Schendels, Rahimov, Alieva)
În calitate de obiect al negaţiei în limbă sunt cercetate relaţiile obiective, mai exact, lipsa lor în realitatea obiectivă.
Concepţia negaţiei ca expresie a scindării obiective (разъединенность) (Vasilieva, Bulah, Ozerova)
Negaţia este considerată o categorie independentă, care are un analog corespunzător în realitate şi care este reflectarea scindării obiective.
Concepţia unei modalităţi specifice negative
(Admoni, Vinogradov)
Afirmaţia şi negaţia, forme de bază ale modalităţii, sunt esenţa exprimării realităţii şi respectiv nerealităţii, reflectarea în propoziţie a legăturilor şi fenomenelor din lumea obiectivă.
Concepţia negaţiei ca un tip special de predicativitate
(Makarova, Skrebnev, Gdovin)
Afirmaţia şi negaţia sunt considerate categorii polare ale predicativităţii (predicativitatea constând în faptul că propoziţia comunică ceva – afirmă sau neagă un predicat).
 
Bazându-ne pe materialul cercetat, vom evidenţia unele idei care ni se par mai rezonabile:
• Negaţia este o categorie logico-lingvistică.
• Negaţia logică şi cea lingvistică sunt fenomene care nu coincid (negaţia logică referindu-se constant la întreaga propoziţie, în timp ce negaţia lingvistică e aptă de a se referi atât la propoziţia în bloc, cât şi doar la una din părţile ei). De exemplu:
la nivel logic: Noaptea totuşi nu pot dormi. (Mătuşa Courage, 44);
la nivel lingvistic: Aber schlafe ich doch nicht nachts. (Mutter Courage, 35).
Observăm că, în funcţie de modificarea intonaţiei, negaţia poate fi şi parţială.
• Negaţia apare în cadrul fenomenelor proprii oricărui proces de comunicare, funcţia pragmatică (funcţională) a negaţiei fiind evidentă. Nu împărtăşim opinia pragmaticienilor tradiţionali, care consideră că negaţia “nu are funcţia de a comunica o informaţie, ci de a respinge, a înlătura sau corecta opinia adversarului” [2, p. 51].
Să urmărim umrătoarele exemple:
germ. Willst du es nicht so sagen?
– Aber ich weiss doch nicht, was du fragen willst.
(H. Fallada, Kleiner Mann…, p. 43);
rom. Nu vrei să spui tu singur?
– Dar habar n-am ce vrei să întrebi.(H. Fallada, Încotro…, p. 46).
În acest caz vorbitorul comunică faptul că nu ştie ceva.
Rolul contextului în depistarea (sesizarea) negaţiei implicite este esenţial:
germ. Wir verkaufen ehrlich Leinen und Schinken und sind friedliche Leute.
Da sieht man an deinem Messer, wie friedlich ihr seid. (Mutter…, p. 11);
rom. Noi facem negoţ cinstit cu albituri şi şuncă, noi suntem oameni paşnici.
Da, se vede după cuţit ce fel de oameni paşnici sunteţi. (Mătuşa…, p. 12).
Cuvântul-cheie „cuţit” formează, în context, o antiteză cu cuvântul „paşnic”.
• B. Berceanu [1, p. 31] menţionează un tip special de negaţie – cea incidentală:
germ. Jetzt bin ich ja nur gespannt auf die sogenannte Küche! (H. Fallada, Kleiner Mann…, p. 37);
rom. Sunt foarte curioasă să văd cum arată aşa-zisa bucătărie! (H. Fallada, Încotro…, p. 66).
Negaţia în acest caz nu are o formă lingvistică proprie, ea poate fi dedusă doar din context.
• Dezacordul, refuzul, protestul, respingerea pot fi redate nu numai prin intermediul propoziţiilor enunţiative, ci şi prin imperative:
germ. Ein bißchen staubig, sagt er vorsichtig.
Bißchen! Lämmchen sieht ihn flammend an. (H. Fallada, Kleiner Mann…, p. 36);
rom. Ei, puţin praf, spune el temător.
Puţin!! Mieluşica îl fulgeră cu privirile. (H. Fallada, Încotro…, p. 69).
Propoziţia imperativă redă revolta vorbitorului; expresia fulgeră cu privirile dovedeşte că vorbitorul are în vedere contrariul, negând cele spuse de primul vorbitor.
• Negaţia apare atât în structurile de suprafaţă, cât şi în cele de adâncime. Să comparăm:
germ. Aber auf dem Lande gefiel es ihm nicht. (H. Fallada, Kleiner Mann…, p. 54);
rom. Dar nu i-a plăcut la ţară. (H. Fallada, Încotro…, p. 87);
germ. Das sind evanghelische. Warum müssen sie evanghelisch sein?
Die pfeifen dir auf Glauben! (= glauben überhaupt nicht) (Brecht B., Mutter..., p. 54);
rom. Aceştia îs protestanţi: şi ce le-a venit să fie protestanţi?
– Ei scuipă pe credinţă! (= nu cred) (Brecht B., Mătuşa…, p. 55).
În primul caz negaţia are formă lingvistică, în cel de-al doilea ea este redată printr-o expresie care denotă dezaprobarea vorbitorului.
Ţinem să raportăm negaţia la modalitate, dat fiind faptul că în diferite nuanţe ale gradelor de intensificare expresivă, specifice negaţiei, se reflectă coloritul modal al enunţului negativ:
germ. Ich werd dir deine Frechheit austreiben. Du weißt, dass du eine Lizenz haben musst. (= du hast sie nicht) (Brecht B., Mutter…, p. 9);
rom. Ce înseamnă drăcia asta? Ştii doar destul de bine că s-ar cuveni să ai licenţă. (= n-ai licenţă) (Brecht B., Mătuşa…, p. 7).
Rezultatele cercetării dovedesc faptul că fenomenul negaţiei continuă să fie o problemă actuală atât pentru logicieni, cât şi pentru lingvişti. Interesându-ne mai mult latura lui lingvistică şi interogându-l cu preponderenţă sub acest aspect, concluzionăm că atât limba germană, cât şi cea română oferă o multitudine de modalităţi de redare a negaţiei.
 
Bibliografie
1. Berceanu, B., Sistemul negaţiilor în limba română, Bucureşti, 1999.
2. Бондаренко, В. Н., Отрицание как логико-грамматическая категория, Москва, 1983.
3. Дырул, A. M., Негативно-афирмативные противопоставления, Кишинёв, 1986.
4. Дырул, A. M., К смыслу негативного предложения, Кишинёв, 1982.
5. Helbig, Gerhard, Die Negation, Leipzig, 1975.
6. Gramatica limbii române, Bucureşti, 1966.
7. Stickel, G., Untersuchungen zur Linguistik im heutigen Deutsch, Braunschweig, 1970.
 
* * *
Brecht, B., Mătuşa Courage şi copiii ei, Chişinău, 1969.
Brecht, B., Mutter Courage und ihre Kinder, Berlin, 1961.
Fallada, H., Încotro, omule?, Bucureşti, 1965.
Fallada, H., Kleiner Mann, was nun?, Leipzig, 1995.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog