Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRAMATICĂ

Construcţii reduplicative cu jonctive

Larisa GURĂU

Alte articole de
Larisa GURĂU
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XV, 2005

Pentru tipar

Fascinat de ordinea, echilibrul şi armonia pe care le întrevede în urzeala lucrurilor şi a universului, spiritul uman caută în materia cuvântului o replică adecvată. Latent, ea e prezentă în limbajul omenesc: succesiunea constantă a sunetelor atone şi tonice (scurte şi lungi), alternarea ritmică a tranşelor fonice cu pauzele enunţului poartă pecetea „atavică” a unei particularităţi biologice primare: ritmicitatea mişcărilor cardiace şi respiratorii. Aceste ritmuri se repercutează în mod fatal asupra manifestărilor psihice ale omului, în speţă asupra limbajului. Involuntar, spiritul îşi trădează filiaţia cu materia, lăsându-se antrenat într-un fel de „joc” dialectic prestabilit de legile imanente ale acesteia. Nici atunci când devine conştient de forţa sa nu se sustrage implacabilelor principii universale, fiindcă numai adâncind comuniunea creatoare cu natura şi imitând ceea ce a obţinut, spectaculos şi eficient, în milioane de ani, reuşeşte să dea farmec nepieritor expresiei. În consecinţă, ritmul (care denotă repetarea periodică şi simetrică a unui fenomen) şi, în sens mai larg, simetria (definită ca o dispoziţie analoagă a unor elemente reciproc corespondente – similare sau identice) devin oaze ale sufletului dornic de armonie şi frumos. Ceea ce la origine e impus, ulterior e căutat dintr-o necesitate afectivă sau raţională. În limbaj – de aici încolo ne vom referi exclusiv la datele pe care ni le oferă limba română – situaţia respectivă e ilustrată prin apariţia formelor simetrice repetiţionale la nivelul sintaxei.
Abordând problema din perspectivă genetică, vom insista la început asupra unor elemente de ritm şi simetrie, care reprezintă primum movens în organizarea ansamblurilor noastre. Cercetarea cadenţei ritmice a formaţiilor supuse analizei scoate în evidenţă peste 20 de scheme metrice (lista, de altfel, rămâne deschisă). Deşi numărul lor e impresionant şi deschis unei eventuale extinderi, numai patru modele se remarcă prin frecvenţă sporită, deci prin productivitatea activă: de 3 silabe, de 4, de 5 şi de 7, având respectiv configuraţiile: amfimacru (schema IV: U, exemple: nu şi nu, când şi când, om cu om, zi de zi etc.), diiamb (schema II: UU, exemple: aşa ş’aşa, întâi şi întâi, din ce în ce, din când în când etc.), troheu plus amfibrah (schema III: UUU, exemple: numai şi numai, unde şi unde, iară şi iară, încă şi încă, una şi una, seară de seară, clipă cu clipă, mână în mână, umăr la umăr, care de care, tocmai pe tocmai etc.), amfibrah (sau troheu) + peon – (schema V: (U) UUUU, exemple: odată şi odată, acolo şi acolo, cutare şi cutare, cu totul şi cu totul, de colo până colo etc.).
Simplitatea formulei ritmice, înrămarea simetrică perfectă, relevanţa maximă a accentelor rezervă amfimacrului un rol extrem de solicitat şi variat ca prezenţă lexemică. Cele mai multe realizări ale acestui tip au dobândit o natură identică cu cea a îmbinărilor uzuale, banalizate şi fixate în structuri care nu amintesc decât vag de vechea lor alură afectivă. Petrificate, au fost restituite vocabularului cu statut de unităţi plurimembre lexicale. „Colansarea” n-ar fi fost posibilă fără menghina catalizatoare a accentelor tari, egal dispuse în jurul unui centru lax: e o simetrie cu efecte centripete, care conferă ansamblului o arhitectonică de monolit.
Ritmul descendent, trohaic, specific nu numai versurilor populare, ci şi limbii române în general, oferă troheului conexat cu amfibrahul un loc aproape la fel de privilegiat pe scara frecvenţei ca şi amfimacrului, deşi complexitatea şi eterogenitatea metrică reprezintă, de regulă, obstacole insurmontabile în răspândirea construcţiilor în discuţie (dovadă cele peste 20 de modele metrice, reprezentante anemic exact din cauzele de care vorbim aici).
Afară de armonizarea cu firea limbii, mai există o cale de eludare a inconvenienţelor unui ritm neuniform de respiraţia relativ amplă: aranjamentul perfect simetric al accentelor. E cazul celorlalte două modele din cele patru remarcate anterior: diiambul şi amfibrahul conjugat cu peonul. De altfel, tendinţa de asamblare simetrică a cadenţelor o putem urmări în interacţiunea dintre modelele ritmice. Sunt destul de frecvente trecerile de la o schemă la alta, însoţite de o remodelare egală a structurilor metrice. De exemplu, sintagmele „aşa şi aşa”, „întâi şi întâi”, cu ritm iambic şi anapestic, deci cu o alternare neregulată a accentelor, se transformă, prin eliziune şi afereză (prin urmare, alterarea e condiţionată şi de un factor de natură fonetică) într-o succesiune regulată de accente: (aşa ş’aşa, întâi şi’ntâi) sau configuraţia trohaică şi amfibrahică (unul şi unul), ritmic asimetrică, se modifică în cadenţă amfibrahică (tot unul şi unul) separabilă în două părţi metrice absolut identice.
Există, desigur, situaţii în care explicaţia restructurării rezidă nu în simetrie, ci în preferinţa pe care o manifestă autorul mesajului pentru anumite tipuri de modelare ritmică a expresiei. Selecţia modelelor se face în funcţie de parametrii ideatici ai comunicării, de anturaj, de dispoziţia subiectului vorbitor, ce optează, de exemplu, pentru sintagma distanţată printr-un corp fonetic accidental (câte şi mai câte) şi nu pentru varianta ei nedistanţată, cu aceeaşi simetrie imperfectă.
Aici am atins o altă problemă esenţială a analizei de faţă: relaţia dintre structură şi semnificaţie. În contextul celor spuse anterior despre predilecţia limbii române pentru cadenţa trohaică, pare curioasă productivitatea slabă a modelului ditrohaic, ilustrat doar de expresiile: rău şi iar rău, of şi iar of sau a schemei tetratrohaice, reprezentată doar prin: vai de mine (dânşii) şi de mine (dânşii) şi vai de lume şi de lume. Explicaţia vine de la necesitatea relatării calme, senine, folosite, de regulă, într-un stil colocvial sau în naraţiuni. Prin prisma acestei necesităţi devine clară contribuţia temperantă a amfibrahului în anumite unităţi ritmice în care e prezent şi troheul. Astfel se justifică şi utilizarea alternărilor asimetrice destul de numeroase formate din îmbinarea iambului cu anapestul: aşa şi aşa, întâi şi întâi, văzând şi văzând (în special, primele două construcţii). Asimetria se materializează prin iluzia mişcării impetuoase pe care o sugerează, în special, anapestul din finala construcţiei, iluzie reclamată de enumerări sau de surpriza unui început alert. De notat că expresivitatea ritmică a tipului respectiv a generat o variantă omonimică cu prima formaţie: aşa şi aşa, „şi bine, şi rău”.
Indiferent de semnificaţia construcţiilor repetiţionale cu jonctive, există ceva comun, prezent în toate formaţiile: desfăşurarea. Fără a intra în amănunte, vorbitorul ne comunică actul exterior al locuţiunii. Procedeul e menit să suplinească informaţia concretă, să sugereze impresia unei expuneri vii şi senzaţia unei derulări scenice a evenimentelor.
Repetiţia cu jonctive înseamnă nu numai ritm, simetrie şi semnificaţie, ea exprimă armonii şi contraste, vârfuri accentuate şi simboluri de zvon şi lumină.
 
Schema I
Schema II
Schema III
Schema IV
5 silabe – UUU (iamb + anapest); văzând şi văzând,
aşa şi aşa,
întâi şi întâi
4 silabe – UU (diiamb);
aşa ş’aşa, întâi ş’întâi, fir cu fir, şi iar şi iar, şi nu şi nu, şi da şi da, din ce în ce, din când în când, din an în an
5 silabe – UUU (troheu, amfibrah);
numai şi numai, unde şi unde, iară şi iară, încă şi încă, asta şi asta, unul şi unul, câte şi câte, iată şi iată
3 silabe – U (amfimacru);
când şi când, mai şi mai, cum şi cum, greu şi greu, rău şi rău, cui şi cui, mii şi mii, fel de fel, om cu om, an cu an, zi cu zi, cât de cât
Schema V
Schema VI
Schema VII
Schema VIII
7 silabe – UUUUU; (amfibrah + peon); odată şi odată, acolo şi acolo, cutare şi cutare, atâtea şi atâtea, cu totul şi cu totul, de colo până colo
9 silabe – UUUUUUU (peon + piriheu + amfibrah);
 la atâtea şi la atâtea, pe cutare şi pe cutare, mai aproape şi mai aproape
6 silabe – UUUU (amfibrah repetat); tot unul şi unul
8 silabe – UUUU
(troheu);
vai de mine şi de mine, vai de lume şi de lume
Schema IX
Schema X
Schema XI
Schema XII
6 silabe – UUU (ditroheu + iamb);
 vai de noi şi de noi
8 silabe –UUUU (ditroheu + diamb); şapte zile şi şapte nopţi, nouă zile şi nouă nopţi, şase zile şi şase nopţi
8 silabe – UUUUU (amfibrah + iamb + amfibrah);
necazuri şi iar necazuri, o dată şi iar o dată
5 silabe – UUU
(troheu + amfimacru); 
fier şi iară fier
Schema XIII
Schema XIV
Schema XV
Schema XVI
6 silabe – UUUU
(troheu + peon); verde şi iar verde, câte şi mai câte, bine şi mai bine, unul câte unul, casă lângă casă
 
6 silabe – UUUU
(iamb + peon); mergând şi mai mergând, catarg lângă catarg
4 silabe – UU (ditroheu);
 rău şi iar rău,
 of şi iar of
7 silabe – UUUU (anapest + diiamb);
 hop aşa şi iar aşa, tot aşa şi iar aşa
Schema XVII
Schema XVIII
Schema XIX
Schema XX
7 silabe – UUUUU
(dactil + peon); iaca ce şi iaca ce, iată cum şi iată cum, iaca cum şi iaca cum
8 silabe – UU/UU/U (amfibrah + amfibrah + troheu); o dată şi altă dată, o dată şi încă o dată
6 silabe – UUUU
(anapest repetat);
şi apoi iar, şi apoi iar, tot în jos şi în jos
10 silabe – UUUUUU (amfibrah + iamb + amfibrah + iamb); şi iaca aşa şi iaca aşa
Schema XXI
Schema XXII
Schema XXIII
Schema XXVI
5 silabe – UUU (anapest + iamb); mai întâi şi’ntâi
7 silabe – UUU (amfihracru + diiamb);
 iar la drum şi tot la drum
9 silabe – UUUU (iamb + amfimacru + repetat);
 peste nouă mări şi nouă ţări
5 silabe – UUU (troheu + amfibrah);
 filă cu filă, clipă cu clipă, umăr la umăr, care de care, lună de lună, sară de sară
 


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog