Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Un mod de a fi

Liviu DAMIAN

Alte articole de
Liviu DAMIAN
Revista Limba Română
Nr. 10, anul XV, 2005

Pentru tipar

Tot ce vă spun nu e nou pentru voi.
O ştie oricine mai bine ca mine.
Şi boarea de vânt, şi frunza-n zăvoi.
Şi firul de apă doinind sub coline.
 
O ştie hârtia, paharul la cină
o ştiu telefoane cu limba prelungă.
O ştie copilul, acel de-o să vină
cândva să ne spună: ruşine, v-ajungă!
 
Avem slăbiciunea de-a nu ne cunoaşte.
De-a nu ne susţine, de-a nu ne cinsti.
Bârfeala un pic mai devreme se naşte
decât se aşteaptă şi ar trebui.
 
Vorbesc doar de unii, nu toţi şi nu toate
vizaţi sînt aicea, există imuni
la bârfă sau alte mărunte păcate
de ei se zvoneşte că-s demni şi că-s buni.
 
Vorbesc doar de unii pe care îi ştie
ciudată, dar vie, simţirea ce-o am:
cu unu-s prieten, în ospeţie
la altul nu îmblu, al treilea mi-i neam.
 
Ogorul, se ştie, azi nu se împarte
e-n glie şi-n om o simţire comună
Şi plaiul, şi graiul, şi ochiul din carte
păstrate se cer de un stil ce le-adună.
 
De-atâta mi-i soră făclia ce arde
aici în fereastră, acolo-n cuvinte
şi sus – peste toţi – în zvâcniri de stindarde
şi dincolo-n preajmă de umezi morminte.
 
Iertată să fie, de-i teamă deşartă
dar inima iarăşi mă doare sub haină:
vreun frate, probabil, defaimă cu artă
pe altul. Acuma, la oră de taină.
                                               Chişinău, 1981


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog